VI

2.4K 208 5
                                    

        În sfârşit! Una din cele mai negre zile ale vieţii sale era pe cale să se sfârşească în câteva ore iar ea era gata să nu mai trăiască vreodată aşa ceva, chiar cu scopul vărsării de sânge. Rouge, îmbrăcată într-o rochie mov închis, cu bretele subţiri, împodobită cu rânduri de franjuri fini şi încălţată cu o pereche de pantofi negri cu toc înalt, era în faţa oglinzii din baia lui Grace prinzăndu-şi părul întrun coc în stil dezordonat. Exteriorul ei părea relaxat deşi mintea îi era îmbibată cu gânduri şi planuri de atac. 

        În toată camera domnea liniştea. Doar pantofii aurii ai domnişoarei Grace Morgan încercau să rupă pătura tăcerii de fiecare dată când tocul lor apăsa podeaua de lemn. Rochia verde pal cu aplicaţii aurii avantaja corpul tinerei care încetase să vorbească deoarece Rouge era în mod vizibil doar cu trupul prezentă. 

        După minutele alocate ultimelor retuşuri în materie de înfrumuseţare, cele două fete porniră pe jos spre cazinoul unde era cel mai puţin probabil să se întâlnească cu Jacob.

        -Am o întrebare, şopti Grace privinduşi vârful pantofilor în timp ce păşea pe trotuarul bulevardului.

        -Te ascult, murmură fiinţa ce mergea alăuri cu spatele drept şi privirea înainte.

        -Am înţeles toată povestea petrecută astăzi dar totuşi există un aspect pe care nu mi l-ai prezentat. De ce sunt atât de importante acele sicrie pentru tine? Înţeleg că fac parte din trecutul tău dar ai putea să te desparţi de ele, nu să ataci persoane de la care nu ştii la ce să te aştepţi. Ne cunoaștem de atât de mult timp și încă sunt străină la acest capitol.

        -Acele sicrie sunt mai importante decât crezi. Nu le protejez doar pentru că reprezintă o legătură cu trecutul! Vrăjitorii sunt împărţiţi în mai multe ramuri, fiecare având ceva special. Ramura mea este cea a Vrăjitorilor cu sânge albastru. Noi reprezentăm prima categorie de vrăjitori cunoscută, cea care deţine aproape toate puterile celorlalte categorii. Singurele lucruri pe care nu le putem face sunt cititul minţilor şi citirea viitorului sau a trecutului. Mă rog, acestea sunt singurele lucruri dintre cele permise vrăjitorilor căci sunt o grămadă pe care niciunul nu le poate face. Întreaga noastră putere este legată de corpurile moarte pe care le păstrăm cu cea mai mare grijă. Se spune că cel mai puternic Vrăjitor cu sânge albastru este cel ce mai are o singură viaţă din cele nouă de trăit. Puterea lui este sporită de cele opt trupuri neînsufleţite.

        -Ce se întâmplă dacă sicriele cad în mâna altora?

        -Nu ştiu... Am să încerc să aflu cumva însă luând în calcul cât de mare grijă trebuie să avem de ele.. cred că ceva teribil.

        -De ce ar vrea Jacob să pună mâna pe ele totuşi?

        -Încă nu ştiu, poate doreşte doar cazinoul şi nu are idee de sicrie însă nu pot şti sigur asta. Nu îl subestimez, pare să plănuiască ceva, simt asta. Simt că e de rău şi nu o să stau să vad dacă am dreptate sau nu! 

        Ultimele cuvinte ale lui Rouge fuseseră atât de apăsat spuse încât se putea simţi ura din spatele acestora. Era încă furioasă deşi dorea să pară stăpână pe situaţie. Încă de mică a fost învăţată să nu cedeze niciodată, să nu arate milă, să nu arate iubire deoarece ştia că iubirea ucide.

        După treizeci şi opt de minute petrecute plimbânduse, cele două prietene ajunseră la destinaţie. Cazinoul era unul de lux și exprima opulenţă încă de la prima privire. Sala principală era îmbrăcată doar în auriu şi vişiniu, întâlnindu-se şi mici petice de culoare verde dată de imensele plante exotice din decor. Oamenii îmbrăcaţi festiv împânzeau fiecare colţ al sălii.

        Canapelele musteau de domnişoare ce râdeau cu paharele de băutură şi ţigarea în mână. Fiecare părea ca o felină sălbatică în urmărirea prăzii - bărbatul. Această pradă râvnită şi îmbrăcată la patru ace își avea habitatul în zona meselor de poker, în zona barului, în zona meselor de biliard şi în ale altor jocuri de noroc.

        Femeile răpitoare îşi făcuseră şi ele prezenţa. Această ramură feminină era cea reprezentată de acele domnişoare ce îşi câştigau venitul din nopţile de plăcere. Erau peste tot. Se puteau recunoaşte după rochiile extrem de scurte şi ciorapii de plasă. Bărbaţii le găseau în general irezistibile pe aceste femei care veneau şi le făceau masaj în timpul jocurilor de poker, spânzurându-şi mâinile de gâtul lor. 

        O scurtă analiză a teritoriului fusese suficientă pentru Grace şi Rouge ce deja înaintau cu băuturile în mână spre o canapea disponibilă. Aşezându-se picior peste picior ca o adevărată lady, şatena sorbi lung din pahar apoi spuse cu o voce nerăbdătoare: 

        -Sper să îl vad pe acel tip! 

        -Care tip? adăugă Grace în timp ce îşi aprindea o ţigare lungă.

        -Cel de la petrecere. Nu i-am văzut faţa însă cu siguranţă voi simţi iarăşi acea stare de plutire când va fi pe aproape.

        -De ce nu te căsătoreşti cu Jacob?

        Cuvintele căzură din senin ca o bombă pentru domnişoara Harley care înghiţi cu greu băutura la auzul lor. Întoarse capul spre fata ce îi stătea alături fumând, deschizând şi închizând de câteva ori gura până la formularea unei propoziţii: 

        -Cum poţi spune aşa ceva?! spuse ea vizibil deranjată de întrebare. Acea fiinţă este respingătoare, Grace! Nu are maniere, se crede important şi crede că orice fată îi cade la picioare doar holbând ochii la ea. Nu! Este cel mai ridicol lucru, să mă căsătoresc cu el...

        -Nu fi încăpăţânată şi gândeşte-te puţin! Fiind soţia sa o să îi fi mereu aproape şi vei putea să îl omori când se aşteaptă mai puţin, în somn sau nu am idee. Dacă continui aşa o să te ţină probabil la distanţă. Chiar crezi că nu a observat că încerci să protejezi acea casă cu un motiv? Eu nu cred că e prost.

        Fiecare cuvânt rostit de Grace era simţit ca o durere în corpul lui Rouge. Mintea ei refuza să se gândească măcar la această posibilitate deşi totul avea logică. Pur şi simplu ura era ca un zid antifonic ce îngrădea conştiinţa fetei. 

        -Şi ştii? continuă să adauge cu un glas jucăuş. Poate nu va fi nevoie să îl omori, poate că dacă ai lăsa ura la o parte ai putea ajunge la o înţelegere unanimă cu Jacob. Poate chiar te vei îndrăgosti de el, el de tine şi toată lumea.. ăă... va fi...

        Brusc se lăsă liniştea. Gura fiinţei blonde ce zăcea pe canapea era deschisă dar nici un cuvânt nu se putea auzi. Nici ochii nu mai erau pe direcţia iniţială ci erau aţintiţi spre un grup de femei de pe o canapea vecină.

        -Ce s-a întâmplat? spuse şatena un pic nedumerită de cele petrecute şi încercând să zărească punctul ochit de prietena sa.

        -El...

        Singurul cuvânt rostit de Grace prinse repede un înţeles, chiar unul bun... la propriu. Ochii scânteietori îi căzură pe un bărbat de aproximativ douăzeci și patru de ani, îmbrăcat într-o cămaşă albă peste care avea o vestă neagră, spânzurat într-un mod estetic cu o cravată de aceeaşi culoare şi purtând o pereche de pantaloni asortaţi. Părul blond, aranjat perfect şi fără fire rebele se potrivea de minune cu ochii albaştri ca bolta cerească. Era atât de frumos încât nici nu mai părea un lucru nedemn să te uiţi intens la un chelner.

        -T..treb.. Trebuie să vorbesc cu el! spuse Grace pe un ton ce exploda de fericire şi nerăbdare sub privirea amuzată a prietenei sale. 

Când nemuritorii morUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum