XVII

1.6K 174 8
                                    

        Ceea ce Rouge simţea în acel moment era pură trădare. Ştia că ea şi Jacob sunt inamici, ştia şi că el şi acea individă aveau o legătură însă se simţea dezamăgită. Oricât l-ar urî pe bărbat, o durea faptul că este abandonată chiar în ziua nunţii.

        Privind în urma peste umăr, Jacob îşi zări inamica. Un sentiment ciudat îi cuprinse corpul în timp ce se lăsa îndepărtat de către Zheila. Era totuşi o fată, o fiinţă cu sentimente şi a cărei inimă încă funcţiona. Printr-un gest brusc reuşi să oprească înaintarea roşcatei şi să îşi elibereze braţul din mâinile sale.

        -Ce faci? spuse ea uimită de reacţia bărbatului.

        -Mă duc să stau cu Rouge. Nu o pot lăsa singură chiar în ziua nunţii.

        -Ai înnebunit? Este duşmanul tău, al noastru. Nu strica planul îndrăgostindu-te de ea!

        -Nu mă îndrăgostesc de ea şi ştiu bine ce este şi care e planul. Poate părea suspect faptul că nu stau cu ea.

        Fără a mai da alte explicaţii femeii, Jacob făcu cale întoarsă până la Rouge, îi prinse trupul fragil în strânsoarea braţelor sale şi o duse pe ringul de dans. Şatena nu se mai opuse şi uită de aşteptarea prietenei sale, căzând pradă şarmului bărbatului.

        Treptele înalte făceau zgomot în urma apăsări tocurilor lui Grace. Mintea ei stătea după foarte mulţi ani la o singură persoană - Maxmillian. Nu ştia ce anume avea special, ce anume o atrăgea la el însă ceva sigur era.

        Totul era nou pentru ea. În cei 500 ani de viaţă nu căzuse niciodată în genunchi în faţa lui Cupidon, cel puţin nu când era vorba de un om. Imaginea tânărului plutea ca o fantomă prin camerele minţii ei.

        Ne mai suportând distanţa dintre ei, blonda plecă cu paşi hotărâţi spre cazinoul unde lucra Max.

        La câţiva metri de cazino auzi diverse voci aşa că hotărî să se ascundă după un copac de pe marginea drumului pentru a privi cu atenţie. Aplecase capul, lasând pletele să-i cadă de pe umeri, şi observă în jur de cincisprezece oameni îmbrăcaţi în costumul tipic de chelner. Printre toţi acei oameni un simţ al dragostei îi ghidă privirea spre un chip angelic, deţinător al unor ochi albaştii strălucitori.

        Bărbaţii se salutară strângându-şi mâna apoi grămada se sparse, fiecare pornind într-o altă direcţie. Erau grupaţi în câteva grupuri restrânse, probabil din motivul deplasării în aceeaşi direcţie. Maxmillian era acompaniat de un bărbat mai în vârstă, cu păr brunet brăzdat de câteva fire albe.

        Gândindu-se din nou la vraja ce îi proteja mintea, Grace nu excluse varianta existenţei unor puteri supranaturale. Îşi dorea să îl urmărească însă îi era frică. Pantofii ei cu toc ar fi făcut zgomot aşa că hotărâse să îi dea jos.

        "Totuși, dacă are simţuri ascuţite? Dacă poate vedea cu ceafa?" se gândise preţ de câteva secunde.

        Tânărul îmbrăcat în costum de chelner mergea relaxat pe bulevard povestind cu colegul său de serviciu. Nici unuia dintre ei nu i-ar fi trecut prin minte că ar putea fi urmăriţi de o felină ca şi Grace. Adevărul era că nu aveau cum să bănuiască pe cineva care îi urmărea dintr-un copac.

        Punându-şi toată măestria de vampir în aplicare, blonda hotărâse să aleaga o cale de urmărire mai silenţioasă. Norocul era de partea ei deoarece copacii de pe marginea drumului erau uniform aşezaţi la distanţe egale pentru a face umbră în zilele toride.

        Urmărirea durase în jur de zece minute timp în care Grace sărea din copac în copac, lungindu-se pentru a apuca următoarea creangă ca o pumă. Înaine să realizeze, Max rămase fără însoţitor şi plecă pe o stradă întunecată şi lipsită de copaci.

        Sărind jos din arbore, tânăra îşi urmase ţinta la sol, mergând la o distanţă rezonabilă în spatele lui cu pantofii în mână. Drumul ales de ţintă se cotise brusc la stânga şi continuă pe o alee foarte îngustă dintre două blocuri.

        Întunericul făcea locul şi mai înspăimântător. Totul era ca o cursă iar pungile de gunoi, tomberoanele şi cauciucurile tăiate şi aruncate pe jos erau jaloanele. Orice mişcare greşită ar fi făcut un zgomot uşor de auzit.

        Vederea nocturnă a vampirilor o ajuta foarte mult pe blondă, reuşind să se ferească cu măestrie de orice îi ieşea în cale. Privind cu atenţie spatele lui Maxmillian simţea cum inima moartă ar putea să înceapă să bată. În ochii ei, din orice unghi era privit, el tot superb era.

        -Cine e acolo?! exclamă cu o agitaţie în glas bărbatul ce acum mergea panicat cu spatele.

        Euforia provocată de privirea trupului uman o făcuse pe vampiriţă să îşi piardă concentrarea. Uitase să privească şi în jos pentru posibilele capcane astfel reuşind să dea cu piciorul într-o conservă metalică.

        Uitându-se în jur, încremenit de teamă, Max plecă cu paşi foarte grăbiţi în continuarea drumului. Frica umană i se putea simţi în aer, pulsul şi inima agitată era simţită ca mirosul unei delicioase fripturi de către blondă. Totul era prea periculos pentru simţurile ascuţite ale unui vampir.

       Grace îşi fixase în minte cuvântul "control" şi hotărî să urmeze paşii ţintei. Se ridică cu iuţeală din spatele tomberonului după care se ascunse. Un zgomot teribil oprise deplasarea lui Grace. Bărbatul ce se îndepărta nu îl auzise însă ea nu putea să îl ignore. Superba şi scumpa sa rochie se agăţase de tabla spartă a tomberonului şi se sfâşiase pe poale.

        Furioasă, nu îşi putu abţine avalanşa de cuvinte urâte din minte, toate adresate tomberonului.

        Continuând urmărirea ajunse într-un final şi la destinaţie. Centrul atenţiei sale întră într-o casă cu etaj.

        Acea construcţie era atât de mizerabilă şi de dărăpănată încât mintea fetei făcu conexiunea cu o ruină abandonată, în nici un caz cu un habitat locuibil. Se apropie temătoare de casa a cărei zugrăveală se transformase din alb în maro şi stătea să pice, privind pe un geam.

        Îl zări pe Max intrând în ceea ce părea a fi un fel de bucătărie. Spre uimirea fetei, el fusese asaltat de patru copii cu vârste cuprinse între trei şi şase ani, copii ce probabil nu ar fi trebuit să fie trezi la acea oră. Pe moment nu înţelese momentul însă fusese încălzită de acea imagine. După ce îi îmbrăţişă pe copii, pornise cu ei spre o altă cameră unde îi aranjă în paturile lor şi se reîntoarse în bucătărie. Prezenţi acum erau şi doi oameni la vârsta a doua probabil, îmbrăcaţi în haine extrem de modeste, rupte şi peticite. Femeia îi întinse tânărului o farfurie cu pâine şi unt apoi dispăru împreună cu bărbatul ce mângăie scurt parul blond.

        Într-un final se decise să plece spre casă, meditând întreg drumul la ce văzuse. Îi era pur şi simplu milă. Milă de Max, milă de acei copii, milă de toate sufletele ce încercau să supravieţuiască în acea locuinţă.

Când nemuritorii morUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum