Când nemuritorii mor

LIII

        Bestuiuţa neagră începu să toarcă în momentul în care îşi privi îndelung stăpâna de care îi fusese atât de dor, în timp ce aceasta porni spre camera de zi. Se aşeză pe canapeaua luxoasă şi mare pe care nu mai şezu de atât de mult timp încât avuse impresia că nu îşi mai cunoştea propria casă.

        -Deci? întrebă Magius ce sări în braţele stăpânei sale şi începu să se şteargă la bot cu lăbuţa pufoasă.

        Stăpâna ridică degetul arătător în aer spre a-l face să tacă în timp ce mâna cealaltă formă un număr pe rotiţa telefonului.

        -Alo? Eşti bine? Am simţit ieri că s-a întâmplat ceva dar eram cu Max şi m-a făcut să dau totul uitării. Te rog, spune-mi că eşti bine! spuse fără suflare Grace de la celălalt capăt al telefonului.

        -Da, să spunem că sunt. Haide, te rog, la mine dacă vrei să afli ceea ce s-a întâmplat. Şi Magius e curios deci vă voi spune amândurora deodată

        -Voi veni în câteva minute.

        Telefonul se închise cu un sunet metalic cauzat de receptorul ce îşi recuperă locul iniţial în furcă.

        Rouge se lăsă în linişte cu spatele sprijinit de spătarul canapelei. Nu dăduse vreun semn că ar dori să mărturisească ceva până la venirea blondei, motiv pentru care pisoiul se făcu ghem în braţele ei şi aşteptă să se audă ciocănitul din uşa principală.

        Degetele lungi şi subţiri se afundară inconştient în frumoasa şi lunga blană a patrupedului, dezmierdând-o cum nu o mai făcuse de mult, iar mintea i se pierdu în ceaţa şi confuzia amintirilor.

        Încă de dimineaţă încercă să lege scenele pe care şi le amintea vag petrecute în acea noapte însă filmul nu se completa în niciun fel. Îşi aminti iarăşi acea durere groaznică cauzată de ciobul rece trecând prin piele şi sfâşiind carnea.

        Un ciocănit puternic se auzi în lemnul uşii. Proaspăta domnişoară Harley se ridică în grabă de pe canapea uitând de motanul pe care îl ţinuse pe picioarele sale, el făcând contact cu podeaua.

        -Credeam că nu mai ajungi! spuse în timp ce închise uşa în spatele musafirului.      

        -Am vorbit acum zece minute, oftă Grace.

        Uitându-se la ceas, şatena dădu dreptate vampiriţei. Încercând să refacă filmul de groază al cărui protagonişti au fost chiar ea şi Jacob avu impresia că aşteptase ore întregi.

        Cele două se aşezară fiecare pe câte un colţ al canapelei, lăsând motanul să zacă comfortabil pe mijloc.

        -Cum ai putut să fii atât de neglijentă?! exclamă cu intrigare blonda.

        -Nu contează asta! Mi-aş fi sacrificat o viaţă pentru a o lua definitiv pe a lui. Mai am vieţi iar aceasta m-ar fi făcut cu o viaţă mai puternică, poate destul de puternică cât să scap de căţeaua aia roşcată artificial. 

        -Adevărat, dar cum a făcut ea să apară chiar în acel moment în cameră? Exact în momentul în care era gata Jacob să se atingă de sângele tău..

        -Nu ştiu, ori mă sau ne urmăreşte de undeva sau cumva, ori se afla în casă fără ştirea mea. Nu îmi pot explica.

        -Eu nu îmi pot explica de ce nu te-a omorât când erai inconştientă sau unde a dispărut rana.

        -Nu am explicaţie, nici măcar nu îmi amintesc toate cele întâmplate. Cel mai posibil Zheila m-a vindecat dar nu am idee de ce ar fi făcut-o.

        -Poate a insistat Jacob. Te-ai gândit că poate el începuse să te placă iar tu ai vrut să îl omori?

        -Nu îmi mai pasă. Dacă mă iubrea îmi dădea corpurile înapoi şi era afectuos cu mine. Mă săruta pe mine, nu pe ea. Am încheiat subiectul.

        La reacţia răutăcioasă a vrăjitoarei, prietena sa alese să nu mai pună sare pe rană şi să schimbe subiectul. Cele două continuaseră să discute pe dinverse teme iar Grace se oferi să ajute la gătirea unei cine dar nu şi la mâncatul ei.

        Ajunsă în bucătărie, Rouge pregăti toate ustensilele necesare unui bucătar şi ajutorului de bucătar. Dădu un şorţ bluemarin prietenei sale iar ea îşi păstră veşnicul şorţ vişiniu, apoi se apucară împreună de stabilirea meniului.

        Îndată ce tigaia cu ulei fusese pusă la încins pentru prepararea cartofilor prăjiţi, şatena se apucă să mărunţească câteva legume pentru garnitură. Tocă cu hărnicie tot ce pregătise pentru această etapă apoi se opri, din senin, rămânând cu cuţitul în mână.

        Îl privi îndelung, în minte venindu-i imaginile cu soţul său ce se îndreptase spre ea cu un lemn pentru a o anihila. Strânse puternic de cuţit în timp ce era orbită de amintiri şi înainte să realizeze o lacrimă îi curse cu iuţeală pe obraz. Înfipse cu o singură lovitură cuţitul în fundul de lemn, îşi puse podul palmelor pe faţă şi îşi ascunse ochii în timp ce lacrimile începuseră să se reverse.

        -Rouge, ce faci? Nu tai ceapă! Ai spus că nu îţi mai pasă, fii puternică şi arată acest lucru! o îndemnă vampiriţa în timp ce se ocupa de prăjitul cartofilor.

        -Nu şti ce simt, mă doare, mă doare foarte rău.. Chiar credeam că în atâţia ani, după atâtea vieţi irosite degeaba voi găsi şi eu iubirea într-un oraş în care nimeni nu încerca să mă omoare. Chair şi atât de nesimţit cum era Jacob, atât de parşiv, am început să simt ceva pentru el. Tot ceea ce îmi doream era să îmi înapoieze corpurile şi să mă iubească, să nu îmi doresc vreodată să plec de lângă el însă asta nu a fost posibil. Am cerut prea mult, nu-i aşa, soartă? întrebă retoric printre lacrimi. Normal că am vrut să îl omor, între viaţa mea şi a cuiva care îmi vrea răul e clar că am ales-o pe a mea însă..îmi lipseşte. Îl vreau înapoi, vreau să aud vocea lui, să văd zâmbetul lui, să simt strânsoarea braţelor sale.

        -Gata, gata, spuse domnişoara Morgan în timp ce cuprinse corpul fragil în braţe. Totul va fi bine. Gândeşte-te că poate nu te-a mai omorât până în acel moment şi nici când avuse ocazia doarece ţine la tine.

        -Ce mai contează? Acum răul e deja făcut, planul deja eşuat. Nu am reuşit nici să primesc dragoste, nici să îmi omor inamicul ce probabil acum că nu mai este în niciun fel legat de mine va relua planul iniţial. Sunt o proastă, merit să mor la Luna Sângerie..

        Toate cuvinte abia ieşeau pe gura şatenei care se îneca în propriu-şi plâns. Fără a ţine cont de îmbrăţişarea vampirului, se prăbuşi la picioarele ei în şezut, cu spatele lipit de bancul de gătit, cu genunchii ridicaţi şi capul ascuns între ei.

        Grace nu ştiu ce să mai facă aşa că îşi reţinuse câteva momente pentru a scoate cartofii din tigaie înainte ca aceştia să se carbonizeze. Se puse pe jos în ciuda rochiei scumpe pe care o purtă şi îşi rezemă capul pe al prietenei sale de o viaţă.

        Magius auzi şi el discuţia ce avuse loc în bucătărie şi mai ales scâncetele stăpânei sale mult iubite. Ea fiind mai importantă decât orice în lumea lui, îşi abandonă locul încălzit de pe canapea şi se prezentă în faţa fetelor. O privi cu tristeţe pe tânăra ce plângea aproape în hohote apoi decise să îşi strecoare capul în spaţiul liber dintre genunchi şi piept, continuă să se afunde astfel în strâmtoare până ce aceasta îl eliberă şi îl prinse în braţe, făcându-l să toarcă pentru a o înveseli.