Blackband

Capitolul 17

— De ce nu o lăsați să stea acolo?

— Stă deja cineva, spune monoton de parcă vrea sa închidă conversația, iar eu cad pe gânduri.

E posibil sa mai fi răpit pe cineva din Blackband? Sau poate o fi din alte " afaceri"? Oricum ar fi, data viitoare voi vorbi cu Heidi să se intereseze când va merge in acea cameră.

Ajungem în același living, însă de data aceasta nu ne mai îndreptăm spre grădină, ci spre o altă cameră cu uși din sticlă, în spatele cărora se văd foarte blurat, trupuri ale unor oameni ce stau la o masă. Silvana îmi deschide ușa și mă lasă să intru prima, după care mă urmează și aceasta. Încăperea în care mă aflu este de fapt un birou înconjurat de o uriașă bibliotecă. În mijlocul încăperii se află o masă, tot din sticlă, ce se lungeste cam până la 6 metri. În jurul acestora sunt așezate multe scaune, iar majoritatea sunt ocupate de oameni care mă privesc pe sub gene. Într-un colț al mesei se află Vince, iar în celălalt se așează Silvana. Persoanele respective, cu excepția celor doi, se ridică în picioare și se apleacă în semn de respect și salut, însă nu spre Silvana neapărat, ci spre mine.

Eu nu schițez nicio expresie. Stau neutră până când Vince se ridică cu un zâmbet imens pe buze si se îndreaptă spre mine, ocolind masa.

— Domnilor și doamnelor, îmi face plăcere să vi-o prezint pe fiica mea, Karina Scarlet.

Toți se arată foarte interesați. Sunt atât bărbați, mai în vârstă, dar câțiva și tineri chiar, cât și femei.

— Aveți o fiică extraordinar de frumoasa, domnule Vince.

Vocea este una groasă, dar senină și privesc spre persoana din partea căruia se aude. Un bărbat cam în jur de 25-28 de ani mă privește cu un mare interes și cu un zâmbet ale cărui conotații nu mi se par chiar profesionale.

Vince, mândru, își trece mâna pe umerii mei și zâmbește până la urechi.

— De azi înainte, Karina va lucra cu noi. Ea va ajunge în locul meu și va moșteni tot ce am într-o bună zi.

Mă abțin din a nu da ochii peste cap. Nu știu cum să reactionez. Nu pot fi o falsă și să pretind că sunt aici de bună voie, însă nici nu pot risca viața surorii lui Erick printr-o atitudine defensivă permanentă. Așadar, aleg să îmi mențin poziția neutră și fără a exprima vreo reacție

  Sau emoție. Asta m-a învățat Erick, emoțiile sunt cele mai analizate de către dușman. Iar în cazul meu, toți din jurul meu îmi sunt dușmani.

În cele din urmă, Vince, cu un interes și o mândrie ce mă bagă la banuieli, îmi prezintă fiecare persoana în parte ce stau de-a lungul mesei din sticlă. În final, ajunge la ultimii doi. Sunt doi tipi care par destul de tineri și unul dintre el e cel care m-a complimentat.

— Acesta este Andres, draga mea, Karina. E unul dintre cei mai buni oameni pe care îi am. Mereu loial, mereu devotat și muncitor.

Vince își întinde mâna spre băiatul ce mă privește interes și face un semn din cap în loc de salut. Acesta are o culoare a părului un blond închis , ochii îi sunt verzi și fața îi e ascuțită și bărbia îi este ușor despicată.

Lângă el, se află o variantă mai mică a sa. Tot blond, însă culoarea sa este mai deschisă decât a lui Andres. Ochii îi sunt tot verzi și fața îi e asemănătoare cu cel dintâi. Sesizez că sunt frați, însă pe când primul băiat are o figură arogantă și mă privește cu un interes al cărui rost nu îl sesizez, fratele său mă privește senin și nu văd niciun pic de răutate în ochii săi verzi.

— Iar acesta este Cezar, spune Vince și face semn spre copia celui de mai devreme. De asemenea, Cezar nu m-a dezamăgit niciodată și face o echipă excepțională cu fratele său.

Cezar ridică mâna pentru a mă saluta, iar eu doar il privesc intens, încât observ o urmă de intimidare în ochii băiatului. În sinea mea aș râde, însă naivitatea de care dă dovadă cel mic, la înspăimântă că poate fi într-un loc ca acesta. Nu îi dau mai mult de 18 ani, însă fratele său ar putea ajunge până la 25, chiar. Mai mult sau mai puțin.

— Sper că te vei împăca bine cu ei, sunt de treaba și nu le poti ignora carisma și istețimea, continuă să vorbească Vince încât îmi vine să îi bag un dop în gură. Cu ei vei forma echipa de azi înainte. Pana cand înțelegi cum stă treaba pe aici și te iau sub aripa mea.

Îl privesc pe sun gene și mă abțin din nou să nu dau ochii peste cap la aluziile idioate pe care nu încetează să le facă.

În scurt timp, cei doi băieți sunt trimiși către mine. Aceștia mă îndrumă fără să comunicăm cumva, spre o curte ce vine în spatele grădinii unde am fost prima dată. Curtea este înconjurată de un gard viu destul de înalt. Din cate observ, fiind manechini și ținte peste tot, aceasta poate fi un mijloc de antrenare pentru ei.

— Primul pas, începe să vorbească Andres cu un ton superior, trebuie să învățăm prințesa să tragă cu arma. Sper că o poți ține în mână.

Aș râde, însă îmi mențin privirea inexpresiva și îl privesc cum ia o armă dintr-o servietă deschisă ce este pusă la intrarea în zona de antrenament. Ii analizez arma și recunosc pistolul. Este un pistol Ruger Single Six. Dacă au arme bune, ne este și mai greu să ne confruntăm cu ei.

Acesta se pozitioneaza la 7 metri de un manechin și trage perfect la țintă de două ori. Însă nu in acelasi loc in care a tras prima dată.

— Sper ca ai reținut cum se ține un pistol, vorbește Andres și îmi întinde arma. După ce înveți să tragi cu el, iti vom arăta și cu o pușcă, e mai distractiv.

Îmi zâmbește distrat și îmi face cu ochiul în același timp. Pare foarte sigur pe ceea ce spune.

— Poți să te duci mai aproape de manechin dacă îți e mai usor, acesta este Cezar care îmi vorbește și îmi îndrept privirea spre el.

În acel moment, e prima oară când le ofer un zâmbet. Însă un zâmbet vulcanic pe care nu mai Karina Scarlet îl poate arăta.

— Ruger-ul ăsta trage cu munitie de calibru 0.22 rimfire sau .22 Magnum, l-au facut sa fie ideal pentru padure, mai puțin pentru antrenament din câte știu, spun, analizând pistolul, iar Cezar se încruntă.