Blackband

Capitolul 22

      A venit timpul.

      A venit timpul ca totul să ia sfârșit.

      A venit timpul ca membrii Blackband să trăiască în liniște și pace.

      Îi privesc pe Erick cum verifică fiecare armă încărcată. Este concentrat și îngrijorat, ca toți ceilalți de altfel. Drumul spre locul unde Montana ne-a obligat practic să ne întâlnim peste la sute de kilometri depărtare, încât simțeam că drumul nu avea să se mai termine vreodată. Cei de la Montana au cerut doar trei membrii Blackband, însă nu ne-am născut ieri și eu știam perfect cât de nemiloși pot fi. Numai cât mă gândesc că Heidi deja e moartă și că ne cheamă într-o capcană mă face să vreau să îmi duc arma la cap și să apăs nu doar o dată. Însă Erick crede în Heidi, crede în mine și crede în Blackband, așa că e timpul să o fac și eu. 

      Afară s-a lăsat ceața și deși am pornit spre ei dimineață, abia înainte să se întunece am ajuns în locul stabilit. Mașina noastră oprește chiar în văzul lor.

      O mică armată de mascați se aflau în fața noastră arme în mâini și cu privirile atintite spre noi. Erick îmi strânge mâna, în semn că ne vom descurca și să am grijă de mine cum am stabilit acasă, însă nu pot spune că nu mi-e frică, pentru că îmi e. deși tatăl meu ne oferă un ajutor enorm și suntem în avantaj, ei se purtau de parcă nu este așa și faptul că sunt prea siguri pe ei mă fac nesigură pe mine.

      Erick coboară din mașină alături de Ami și curând cobor și eu cu respirația întretăiată. Le privesc armele. caut cu privirea chipuri cunoscute, dar acestea se las așteptate un timp. peste câteva minute de stat în suspans, îi văd. Silvana, presupusul meu tată care ar fi trebuit să fie mort, iar lângă ei se află Heidi. 

     Trăiește. Iar faptul că e în viata ma face sa vreau sa îi impusc pe toti ca sa pot pleca de aici, dar știu că nu e posibil.

      - Nu mai fi agitată, Karina.

   Încerc să mă calmez, însă mi-e teamă de reacțiile celor din montana.

   Alături de cei trei, se află și Andres ce îl ține legat la mâini pe fratele său Cezar, ce ne privește plin de speranță. Aș vrea să îi zic că totul va fi bine și că aducem întăriri, însă nu putem ataca dacă nu știm cu ce ne mai poate suprinde. pentru că sunt niște ticăloși.

    Toți cinci se apropie de noi, în frunte cu Heidi și Cezar, ce au gurile acoperite iar mâinile le sunt legate la spate. Erick este cel care face primul pas către ei, iar eu îl urmez fără nicio tragere de inimă.

     - O vrem pe Heidi. 

     - Iar noi pe scumpa noastră Ami. Trebuie să o vedem. 

    Erick încunviintează și îmi face semn din cap către mașină, iar eu deschid portiera pentru a o ajuta pe Ami să coboare. Aceasta îi privește flămândă. 

     - Schimbul se poate face pe o cale amiabilă. Suntem foarte prietenoși, domnule Hills, știi prea bine, cea care vorbește este Silvana, iar Vincen râde pe sub mustati.

     - Lăsați-o pe Heidi să se apropie de noi.

    - Nu suntem proști, Erick. Las-o tu pe Ami.

    Vincen pare prea sigur de sine, ceea ce mă face să mă panichez, însă nu pot face nimic decât să am încredere în Erick. 

    - Heidi prima la noi, mârâie Erick.

    - Știi că vă putem omorî pe toti numai din câteva focuri, nu? 

    Silvana vorbește, însă și eu și Erick știm că de fapt vrea să îi dezvăluim asul din mânecă.

    - Ti-am respectat conditiile. Suntem doar noi aici și acum. Respectă-ți cuvintele, vorbește Erick cu o voce de nerecunoscut.

   - Vor merge în același timp, spune Vincen și se îndreaptă spre Heidi pentru a o împinge să meargă. 

  Îi aud pe Erick cum mârâie, însă îl strâng de mână și reuseste să se controleze. Când Ami și Heidi sunt una lângă alta, Cezar este cel care începe să se zbată în mâinile fratelui său. îl privesc speriată și încerc să îmi dau seama ce vrea să ne spună, însă Silvana îndreaptă pistolul către el, iar Andres îl lovește în coastă pentru a-l reduce la tăcere. Însă nu se oprește și începe din nou a se zbate când Ami e deja ajunsă spre partea lor, iar Heidi către a noastră. 

    Nu putea fi totul doar atât de simplu. Trebuie să îi recuperăm și pe cei doi, însă planul nu avea să meargă dacă ei intervin cu asul lor din mânecă. 

    Silvana îndreaptă pistolul din nou către Cezar, iar Andres înceară să îl facă să tacă și să își îmbuneze șefa cu niște zâmbete stâlcite, însă pistolul se descarcă. 

   Dar nu  Cezar este cel care cade la pământ, ci Ami. Erick rîmâne nemișcat, însă heidi a început să țipe necontrolabil și fără să realizez ce se întâmplă, Iadul începe a se desfășura când Andres îi dă drumul fratelui său, iar el începe să tragă spre șefii săi. 

     - Rămânem toți trei unul lângă altul! strigă Erick către noi. 

   Însă în îndepărtare se zăreau motoarele Blackband și mașinile armatei. Dar asta nu mă încălzește deloc, căci toți membrii Montanei încep a trage unde nimereau. Ne ascundem în spatele mașinei cu care am venit, însă armele lor sunt mult mai puternice decât ale noastre. 

    - Au grenade! strigă Erick când se uită spre aceștia.

   Într-adevăr, Montana se împrăștie însă armata îi înconjoară, spunându-le a se preda. dar bineînțeles că nu vor a pierde fără război, pentru că au sânge de criminal. Silvana încearcă să o șteargă printre mascații bandei ei, însă Andres o nimerește în picior. Prima victimă, după Ami, este chiar el, încercând să îi arunce arma fratelui său, iar odată ce nu mai are armă și nu mai se poate apăra, tot ce mai poate face în ploaia de gloanțe e să-și apere fratele în timp ce acesta o trage pe Ami către Blackband. Andres cade în final într-o baltă de sânge, însă Cezar reușește să o aducă pe Ami către noi. Mașina este singura care ne protejează de gloantele lor, căci cu tot cu armată, sunt prea mulți și peste tot. 

     - Karina!

  Preocupată de a-i opri sângerarea lui Ami, nu tresar din prima la strigătul lui Erick însă acesta mă ia pe sus și mă aruncă la pământ urcându-se peste mine, în timp ce Andres trebuie să își salveze viața și să fugă înainte ca grenada să îi spulbere și lui viața.

   Zgomotul șovăitor îmi fac urechile să urle și pentru câteva secunde mă întreb dacă sunt întreagă.

      Dar Erick?

      Dar ceilalți?