Blackband

† Capitolul 4 †

    4. ,, Nu mai fi o durere în fund, Karina. "

   — De ce ați întârziat atât? Îmi vreau prezervativele. Mâine mă duc cu Lucia aia la întâlnire, spune Kj și sare de pe canapea spre sacoșele din mâinile noastre.

        Eu mă trântesc pe un fotoliu, întinzându-mi picioarele obosite ca un baiat. Dar nu-mi pasă ce zic ei, când am un moft, îl fac fara să-mi pese de cei din jurul meu.

     Erick așează pungile lângă frigider și ia o sticlă de apă:

       — Liana.

      Și un singur cuvânt face pe toată lumea să înjure și să amenințe, până Erick ridică o mână sus, în timp ce își toarnă apă într-un pahar:

       — Credeam că suntem doar un moft de-a ei, dar au trecut câțiva ani și încă vă enervează, așa-i? Erick bea apa din pahar dintr-o înghițitură și se rezemă de frigider, cu mâinile încrucișate.

      — La naiba cu ea, murmură o altă fată a cărui nume nu îl știu. Din cauza ei avem multe probleme. Ce a mai făcut de data asta?

      Erick nu spune nimic, dar face semn cu capul spre mine, privirile intersectându-se preț de trei secunde.

       — S-a luat de Karina? o aud revoltată pe Erza de nicăieri. Atât îi trebuie. Yasmin, avem treabă. Mai vrea cineva să vina?

      — Dacă e vorba de bătaie, mă bag, sare ca și ars Blake, urmat de Roby și Vanesa, iar Erza rânjește dubios de mulțumită.

        I-aș fi putut spune să nu-și bată capul cu ea, dar acea blondă chiar întrece orice măsură de prostie.

       — Pot veni și eu? întreb în cele din urmă, privind-o plină de speranță pe sora mea, însă ea pufnește amuzată și clatină din cap.

      — Nu avem nevoie de mămâi, mârâie Minerva, iar eu mă strâmb către ea.

       Aș fi vrut să mai spun ceva, însă Erza îmi face semn din cap să o urmez , iar eu mă ridic leneșă de pe fotoliu și urc scările după ea.

     Aceasta se îndreaptă spre camera mea, ce a fost amenajată destul de bine, și ridic din sprâncene când închide ușa în urma noastră și adoptă o expresie serioasă:

       — Nu te mai rățoi atâta la Minerva, Karina. Nu te mai rățoi la nimeni din Blackband. Toți sunt persoane bune, chiar dacă nu par întotdeauna...dar trebuie să înțelegi. Nu mai fi o durere în fund și maturizează-te.
  
       Deschid gura să mă apăr dar nu am niciun argument. Aceasta își lipește degetul arătător de tâmplă și oftează nervoasă, deși nu înțeleg foarte multe din acest comportament și această ieșire ciudată.

      Sau poate ca e vina mea, pentru că deși suntem surori, știu atât de puțin despre ea...

       — Nu înțeleg ce vrei să zici, murmur, asezându-mă cuminte pe marginea patului meu.

      — Ok, o să ți-o zic direct. Nu te vreau în Blackband, Karina. Nu e de tine. Vreau să pleci imediat cum te vei stabili și vreau să ai o viață fericită. Pentru că aici nu vei avea niciodată, înțelegi?

       Casc ochii la ea și mă străduiesc să nu plâng. Nu vreau să mă smiorcăi în fața ei, însă faptul că nu mă vrea lângă ea, doare. Da, am înțeles, ea crede că aici nu voi fi fericită și vrea ceva mult mai bun pentru mine decât a avut ea, însă eu decid pentru mine. Nu contează că este mai mare și nu contează nici faptul că m-a lăsat să vin în grupul ei de prieteni, însă a plecat când am avut cea mai mare nevoie de ea, a plecat și m-a lăsat în acel Iad cu acel tată nenorocit până să moară și cu o mamă ce este dependentă de droguri. Ei bine, acum vrea ceva bun pentru mine? Dar până acum?