Tu de partea cui esti?

6.7K 248 84
                                    

Hei! Imi cer scuze ca a durat asa de mult sa postez noul capitol, dar am fost plecata, sunt acoperita pana peste cap in teme de vacanta, si tot asa:(

In fine, sper sa va placa acest capitol! :D

L-am facut pe Tibi mai bad boy, dar nu il judecati prea aspru, veti avea o surpiza la final!

Lectura placuta! :*

*************************************************************

Am stat cateva secunde pierduta, uitandu-ma in gol, cu gura cascata. Ma tineam cat puteam de bine de pervaz, sa nu cad pe jos din cauza socului.

Ce naiba se intampla?

Am picat cumva pe jos si m-am lovit la cap, in timp ce imi plimbam Fox Terrier-ul? Fiindca asta trebuie sa fie o halucinatie! Cum ar putea un porumbel fi fratele meu?

Pasarea se afla inca in fata mea, privindu-ma cu ochii ei intunecati, fara suflet. Am ramas fara cuvinte. Multi oameni ar fi ras sau s-ar fi internat direct la spitalul de nebuni dupa asa o intamplare, dar o voce din adancul meu imi soptea ca porumbelul spunea adevarul. Ori asta, ori am innebunit de tot.

O bataia de aripi m-a adus inapoi la realitate. Porumbelul si-a luat zborul de la geamul meu, fara sa mai spuna nimic, si m-am grabit sa-l prind, dar era cat pe ce sa ma arunc de la geam. M-am oprit brusc, prinzandu-ma de pervaz si respirand cu greutate. Porumbelul s-a inaltat in taramul intunecat al cerului, si s-a pierdut in directia padurii.

-Hei, stai! Am spus, dar strigatul meu s-a ratacit in noapte. 

Am simtit panica punand stapanire pe fiinta mea. Era un membru al familiei mele, singurul care avea raspunsurile la toate intrebarile mele. Nu il puteam pierde din nou!

Trebuia sa actionez repede. Mi-am scos capul pe fereasta si m-am uitat in jos, ca sa vad cat de mare era distanta pana la sol. Am simtit cum ametesc, in afara de faptul ca distanta era de aproximativ doua etaje, imi era si frica de intaltimi. Planul cu saritul era prin urmare exclus.

Am oftat, iritata. Se pare ca va trebuie sa ma strecor afara pe usa principala, si sa sper ca nimeni nu ma va opri. 

Fara sa mai imi pese de altceva, am fugit pe usa afara, parcurgand holul intunecat si rugandu-ma sa nu intalnesc pe nimeni. Am coborat scarile si am ajuns la intrarea principala, fara sa atrag atentia. Servitorii erau prea ocupati cu treburile lor ca sa imi dea atentie. Mi-am pus mana transpirata pe manerul portii, deschizand-o incet. Inima imi statea pe loc, si ma asteptam ca in orice secunda, Tiberiu sa apara de nicaieri si sa ma insface. 

Aerul rece al noptii mi-a intampinat pielea incinsa, si am iesit incet afara, inchizand cu atentie poarta dupa mine. Am rasuflat usurata, lipindu-ma cu spatele de ea. Acum, trebuie sa ma strecor in spatele castelului si sa gasesc o cale sa sar gardul si sa ajung in padure. 

Planul meu a fost insa intrerupt de lumina a mai multe lanterne care au fost atintite asupra mea. Oh, cacat.

-Ce credeti ca faceti, domnisoara Moore? Am auzit o voce barbateasca, si m-am dat seama ca garzile regale se aflau in fata mea, invaluite de intuneric. 

Le-am zambit nervos, si am spus pe cel mai dulce ton:

-Buna seara si voua. Nu vreau sa va creez probleme, doream doar sa merg sa ma plimb prin gradinile castelului si sa ma bucur de putin aer curat, deoarece nu ma simt bine, am spus, incercand sa par cat mai credibila.

Din cauza intunericului nu le-am putut vedea reactia, asa ca le-am asteptat raspunsul. 

-Ne pare rau, am primit niste ordine clare. Nu aveti voie sa parasiti perimetrul castelului, a spus unul dintre gardieni rece.

Dragoste IntunecataUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum