Dragoste Intunecata

Cine sunt cu adevarat?

Si uite asa, am ajuns si la al 12lea capitol al acestei povesti! :D

Nu stiu exact cand voi posta urmatorul capitol, avand in vedere faptul ca pe 5 august voi pleca la mare, si intre timp doresc sa incep si noua mea carte, ''Intre Lumina si Intuneric''.

Lectura placuta si sper sa va placa!

P.S: Sunt curioasa, s-a prins cineva deja de identitatea lui Dolli?

************************************************************

Micuta fetita blonda privi nesigura inelul din manutele sale. Ii privi suprafata stralucitoare, aurita, si simbolurile ciudate care il decorau. 

-Nu imi place, Kheelan, se planse aceasta, intinzandu-i inelul inapoi baiatului. Acestia semanau ca si doua picaturi de apa, fiind de aceeasi varsta frageda. 

Kheelan ofta nemultumit, asezandu-se pe patul roz al fetitei si impingandu-i inelul inapoi.

-Trebuie sa-l porti, Rose, te rog, ii spuse acesta, privind-o convingator.

Micuta fetita mai analiza odata inelul din mana, adancita in ganduri. Voia sa ii faca pe plac fratelui sau, deoarece il iubea foarte mult, si pe langa asta, mama a spus mereu ca trebuie sa asculte de Kheelan. Dar acest inel nu ii placea de nici un fel. 

-E urat, nu vreau sa-l port, spuse ea hotarata, dand din cap si inmanandu-i inelul fratelui sau.

-Fa-o pentru mine, Rose, o ruga acesta cu speranta in ochi. 

Fetita si-a incrucisat incapatanta bratele la piept, refuzand sa ii faca pe plac fratelui sau.

Dintr-o data, intreaga aura din jurul lui Kheelan s-a schimbat, acesta devenind foarte nervos.

-Fie, daca tu nu vrei sa o faci, ti-l voi aseza eu pe deget pentru tine, a spus Kheelan hotarat, infascand mana fragila a micutei fete si incercand sa i-l puna pe inelar, cu forta.

Fetita s-a speriat de reactia fratelui sau, si a inceput de indata sa strige infricosata dupa mama sa, singura ei salvare.

Usa a fost deschisa cu repeziciune, si inauntru a intrat ingrijorata, femeia frumoasa cu par ciocolatiu. Aceasta avea parul prins neglijent intr-un coc in varful capului, ochii ii erau inconjurati de cearcane negre iar hainele ii atarnau de la cat a slabit in ultima vreme. Ochii sai goi insa, au primit instant acea stralucire materna cand si-a vazut micuta fiica. 

E a fugit la locul unde se aflau copiii, luand fetita din stransoarea lui Kheelan, in bratele ei protectoare. Baiatul a ascuns repede inelul sub una dintre perne. Tanara mama il privi obosita:

-Kheelan, de cate ori ti-am spus sa nu iti mai faci surioara sa planga! Il mustra mama, leganandu-si fiica. 

Kheelan isi pleca capul, privind parchetul.

-Cere-ti scuze, ii spuse mama, asezand fetita jos. 

-Imi pare rau, Rosalie, sopti acesta, privindu-si surioara. 

Fetita ii zambi dulce. Mereu il ierta pe Kheelan. Nu ii avea decat pe mama si pe fratele sau, si ii iubea nespus de mult. Aceasta a mers cu pasi mici spre baiatel, luandu-l in brate, asigurandu-l ca l-a iertat.

Kheelan o imbratisa inapoi. Stia ca sora sa il va ierta de fiecare data, deoarece il iubeste si are incredere in el. Si acest lucru il facea sa continue fara frica. Sa nu se opreasca.

Acesta s-a tras din imbratisare, iar cand fetita i-a vazut chipul, a incremenit, scotand un tipat inabusit. In fata ei, in locul figurii familiare a fratelui sau, se afla un individ mascat, care o privea cu un ranjet nemilos pe buze.