Dragoste Intunecata

Revelatii neasteptate

La auzul maraitului sau, am sarit din instinct repede de pe scaun, retragandu-ma cu pasi marunti de cealalta parte a mesei stituata din mijlocul bucatariei. Tiberiu nu mai era aceeasi persoana. Nu, forma sa de acum il plasa cel mai departe de forma cu care m-a obinsuit, cea care arata atat de umana. Insa fata aceea era doar o fatada. Creatura din fata mea era realitatea. 

Era ceva primal in infatisarea ta. Acesta era monstrul dinauntrul sau, dinauntrul tutror vampirilor, care pacaleau oamenii cu infatisarea lor irezistibila. Totul era o strategie, faceau acest lucru pentru a atrage prada, a o fermeca si a-i bea in final sangele. Acesta era de fapt chipul lor adevarat.

Ma gandeam cat de proasta am fost sa ma las pacalita si atrasa de ei, in special de Tiberiu. Aproape ca nici nu mai realizam ca erau defapt creaturi supranaturale, ale noptii. Ii considerasem oameni. Nu erau insa decat niste monstrii care voiau sa-mi distruga rasa. 

Am privit figura amenintatoare a lui Tiberiu, simtind cum mi se ridica firele de par de pe ceafa, iar intreaga piele imi era de gaina, ca si cand un ger naprasnic m-ar fi invaluit. Am incercat sa inghit nodul din gat, si sa indraznesc sa-l intreb ce provocase aceasta stare, insa aveam o mica problema, imi era teama pentru viata mea. Cine stie ce avea de gand cu mine, probabil sa se tina de promisiunea initiala si sa ma vaneze ca pe o gazela in padure. Am putut simti un fior strabatandu-mi sira spinarii la acest gand. Ochii aceia negri ma intimidau si speriau, si tot ce as fi vrut sa fac era sa fug in camera roz si sa-mi bag capul sub patura. Dar ar fi trebuit sa trec de Tiberiu mai intai

-Tibi, ce s-a intamplat? Esti in regula? A intrebat Fabien urgent, ridicandu-se si indreptandu-se ingrijorat catre Tibi, care inca mai era in usa.

Acesta il privi cu aceeasi figura inspaimantatoare, cateva secunde tensionante, inainte sa vorbeasca:

-Sunt aici, trebuie sa o scot din casa pana nu o simt, marai acesta, coltii sai lungindu-se si mai mult. Am observat ca pumnii sai erau inclestati.

Cine e aici? Si de ce sa nu ma simta? Ce se intampla?

-Cum? Dar de ce? Noi de ce nu am stiut? Intreba acesta panicat, ducandu-si o mana palida prin par. Se pare ca stia despre ce vorbeste Tiberiu.

-Daca as fi stiut raspunsul la intrebarile tale, nu am mai fi fost in situatia aceasta acum, marai Tibi nervos.

Fabien ofta, frecandu-si fata cu mainile.

Tiberiu isi atinti privirea asupra mea, si am putut simti siroiurile de apa curgand pe fruntea mea.

-Vino, nu avem timp de pierdut, spuse acesta in directia mea, facandu-ma sa fac mai multi pasi inapoi, tremurand cand am vazut ca se apropie.

M-am uitat panicata spre Fabien, privirea mea speriata, zbierand dupa ajutor. Desi stiam ca si el este aceeasi creatura ca si Tiberiu, parea sa aiba mai multa compasiune, si poate cu ajutorul lui voi reusi sa scap de aici.

-Dolli, trebuie sa mergi cu el, asa e cel mai bine pentru tine, crede-ma, incerca acesta sa ma linsiteasca, dar fara folos.

Fara sa gandesc, am inceput sa alerg in partea cealalta a mesei, dar atunci cand am vrut sa trec de ea, am simtit o rafala de vant iar Tibi era pozitionat fix in fata mea, la cativa centimetri. Am scos un tipat, si mi-am indreptat mana catre masa, vrand sa iau cutitul cu care am taiat omleta, pentru a incerca sa ma apar.

N-am fost insa destul de rapida, Tiberiu prinzandu-mi mainile si ducandumi-le la spate, intr-o pozitie extrem de dureroasa. M-a imobilizat apoi cu burta pe masa. Era imposibil sa ma misc, si daca as fi incercat, stiam ca as fi fost cuprinsa de durere.

Acesta isi apropie buzele de urechea mea, soptind intr-un mod amenintator:

-In locul tau nu as fi incercat asta, omulet patetic.