The days with you

the days with you / chapter one

      Chapter one

            De cand eram mica imi cunosteam visul. Vroiam ca arta mea sa fie observata. Lumea sa imi vada talentul. Tot ceea ce era legat de arta ma atragea. Fie ca era vorba despre design sau desen, eram atrasa imediat de el. Parintii mei considera ca arta este o prostie, ca imi irosesc timpul degeaba asupra unei picturi sau asupra unei haine care nici nu va fi cumparata. Tot timpul am primit ca si exemplu din partea parintilor pe prietena mea Melanie Green deoarece, din punctul lor de vedere era cea mai inteligenta pentru ca dadea la facultatea de medicina. Dar, fiecare era cu visurile lui.

            Ma numesc Melanie Lynette, dar toata lumea imi spune Mel din cauza faptului ca eu si prietena mea impartim acelasi nume. Tocmai ce terminasem liceul, iar impreuna cu Anie (Melanie Green) ne hotaram la ce facultate ar trebui sa aplicam.

            Anie: Meeel! Ai vazut brosura de la facultatea de medicina? Serios, chiar am nevoie de ea.

            Mel: Nu stiu, Anie. Uita-te sub pat.

            Anie s-a incruntat la mine, iar apoi m-a intrebat ce ar cauta brosurile ei sub patul meu.

            Mel: Pai, in primul rand, ce ar cauta brosurile tale in camera mea? Totusi uita-te acolo, nu se stie ce am aruncat eu pe acolo.

            Dupa ce a oftat, Anie s-a aplecat se uite sub patul ei de unde si-a scos brosura de la facultatea de medicina, iar apoi a scos si un teanc de CD-uri plus o pereche de casti.

            Mel: Stii,chiar cautam castile alea.

            Anie: Iti dai seama ca trebuie sa faci curatenie in toata camera asta din moment ce trebuie sa te muti, nu?

            Am luat castile din mainile lui Anie,  iar apoi m-am asezat pe scaunul din camera mea. Ca orice student, trebuia sa ne mutam in orasul in care aveam sa mergem la facultate iar singura facultate de arte care ma atragea din toata Anglia, era cea din Londra. Singura problema era faptul ca nu aveam nicio ruda acolo, iar eu stateam in Holmes Chapel.

            Mel: Da, cand o sa imi gasesc unde sa stau.

            Anie: Pai, nu a zis Harry ca stie el ceva?

            Mel: Ba da, dar nu ma pot baza pe chestia asta din moment ce a spus ca nu e nimic sigur.

            Mana lui Anie s-a asezat compatimitor pe umarul meu, iar acest lucru m-a iritat destul de usor din moment ce nu imi placea cand cuiva ii parea rau fata de mine. Mi-am scuturat umarul, lasandu-I mana sa cada la o parte.

            Mel: Bucura-te ca tu ai la cine sta!

            Anie: Asta si fac. Totusi, Marc nu vine pana la urma cu tine?

            Mel: Marc este deja in al doilea an in Holmes Chapel. Nu poate veni.

            Telefonul meu a inceput sa sune, refrenul de la Seven nation army de la The White Stripse s-a facut auzit in intreaga mea camera. Ringtone-ul meu o speria pe Anie asa ca aceasta s-a strambat in momentul in care acesta a inceput sa cante.

            Nici nu apucasem sa scot vreun cuvant, ca la capatul firului Harry a si inceput sa tipe la mine de fericire.

            Harry: Deci, o Doamne, sunt mandru de mine! Ai doua optiuni. Ori stai cu doua lesbiene intr-un apartament, ori stai cu un prieten de-al meu care si el tocmai s-a mutat in Anglia.