The days with you

the days with you / chapter fourteen

                       The days with you/ chapter fourteen

            Fiecare muschi al corpului meu era întins la maxim iar mintea îmi era extenuantă într-un fel în care datorită liceului nu duceam dor. Probabil ceasul deja indica ora 12 amiaza, dar nu aveam de unde să știu din moment ce hotărâsem să mențin întunericul în camera mea. Eram încă la mare, ceilalți probabil profitând de vremea de afară iar eu fiind încă ascunsă între cei patru pereți de un crem deschis.

            Stăteam strânsă ca un ghem printre lenjeriile patului meu, ascuzându-mi fața din când în când în perna învelită într-o lenjerie albă. Aveam impresia că mintea îmi era împărțită în jumătate. Simțeam că nu mă mai cunoșteam datorită sentimentelor care se adunau în mine. Datorită furtunii petrecute în mintea mea desprinsesem obiceiul de a-mi acoperi fața într-un fel sau altul. Nu știam dacă apariția acelui tic era  datorita rușinii sau a emoțiilor. Probabil era puțin din ambele.

            “L-ai sărutat. V-ați sărutat..” - poate pentru unii un sărut nu înseamnă nimic. Pentru unii poate nu exprimă nicio importanță și îl consideră un fleac, dar eu nu eram așa. Încercam să îmi conving mintea că nu era adevărat ceea ce simțisem în timpul sărutului pentru a scăpa de vina care mă urmărea.

            Priveam jumătate trează tavanul camerei de hotel și pentru a mia oară despicam amintirea dintre mine și Zayn pentru a o putea înțelege mai bine. Ceva scăpa minții mele, iar din această cauză puzzle-ul meu nu era complet. Îmi lipsea piesa esențială, piesa care se dovedea a fi cheia tuturor gândurilor mele cuprinse în ceață.

            Nu înțelegeam de ce în momentul în care Zayn m-a sărutat, tânjeam după un al doilea sărut. Și un al treilea. Era ceva de care aveam impresia că nu mă voi mai sătura. Era ca și cum un magnet mă atragea spre corpul lui cald, să îmi așez obrazul pe pieptul lui iar el să își așeze protector brațele în jurul meu. Simțeam o anumită siguranță din partea lui, deși nici mie nu îmi venea să cred că tocmai față de el.

            Zayn, băiatul cu care practic erau momente în care îmi venea să îi dau o palmă datorită nervilor care reușea să îi adune în mine. Acel Zayn m-a făcut în urmă cu o zi să mă simt mai ceva decât în paradis.

            Da, eram împreună cu Marc și știam că ceea ce făcusem, ceea ce simțisem era greșit. Dar nu puteam să fac altceva decât să regret, și totuși…parcă nu dețineam acel sentiment. O parte din mine încă era captivă în mirificul moment dintre mine și Zayn. Acea parte încă mai dorea un sărut. Dar realitatea era că în mintea mea îl rănisem pe Marc, iar dacă avea să afle, sigur realitatea minții mele avea să devină realitate pură. Acest gând îmi fulgera întregul corp.

            Fără un strop de atracție, m-am poziținat în șezută la marginea patului, mi-am întins brațele, iar după ce mi-am prins părul într-un coc dezordonat m-am ridicat în picioare. Mă simțeam mai mult decât obosită, deoarece nu eram obosită fizic ci psihic. Îmi deschisem iPhone-ul pentru a observa câteva mesaje noi, dar nimic din partea lui Marc. Durea faptul că nu vorbeam chiar în fiecare zi iar câteodată apucam să vorbim doar câteva minute și după trebuia să plece la repetiții.

            Mel: Gata!

            Am strigat pentru mine, știind că eu eram singura care se afunda și mai tare în detalii nesemnificative, probabil. Cu pași grăbiți am intrat în baie unde mi-am făcut rutina de "dimineață" iar apoi, fără a mă gândi prea mult am ieșit din cameră, lăsându-mi telefonul uitat prin lenjeria patului care îmi suportase toate gândurile mele mistuitoare.