The days with you

the days with you / chapter eleven

            Chapter eleven

            Aceasta avea sa fie seara baietilor dar sincer, in drum spre casa lui Harry si Louis, tot ceea ce vroiam sa fac era sa fiu ascuns in camera mea, cu patura deasupra mea si ascultand muzica la castile mele sau poate, in cel mai fericit caz, reusind sa adorm.

            Era pentru prima oara in cateva zile bune cand ma vedeam cu ceilalti. Nu vroiam sa observe schimbarea comportamentului meu. Ei nici macar nu stiau in totalitate despre ceea ce se intamplase intre mine si Rose din moment ce nu eram genul care ma destainuiam cuiva, dar chiar si asa se pare ca Melanie ma facuse sa ma exteriorizez ei. Nu imi venea sa  cred ceea ce gandeam, ceea ce facusem. Nu intelegeam cum puteam sa vorbesc cu o persoana pe  care o cunosteam de cateva zile si nu puteam sa vorbesc cu unul dintre baieti despre ceea ce se intampla in viata mea. Despre realtia mea cu Rose. Despre ceea ce simteam si gandeam fata de Melanie. Despre ceea ce vroiam sa fac in continuare.

            Ma aflam deja in fata casa prietenilor mei si puteam observa cum lumina de la holul casei era arpinsa. Mi-am inchis ochii si am tras aer adanc in piept, incercand sa dau afara toate gandurile mele si sa revin la vechiul eu in momentul in care am expirat. Eram satul de ideile care mintea mea le scotea in fiecare secunda si simteam nevoia de a fi alaturi de prietenii mei.

            Cativa pasi si am ajuns in fata usii de la intrare iar dupa un bocanit scurt aceasta a fost deschisa, in fata mea ivindu-se Liam ce era imbracat intr-o pereche de pantaloni de training albastru inchis si un tricou mulat de culoare gri.

            Liam: Hei, te asteptam.

            Acesta s-a dat putin deoparte sa pot intra in casa iar apoi am dat cu ochii si de ceilalti care stateau prin sufrageria lui Louis si Harry. Am auzit o parte din melodia “You give love a bad name” de la Bon Jovi probabil venind de la laptopul lui Niall dar apoi a fost astupata de vocea lui Louis sa o opreasca pentru ca il durea capul. Pana la urma se parea ca noaptea nu avea sa fie cine stie ce.

            Dupa cum banuisem, Niall isi tinea laptopul pe brate in timp ce Harry manca niste jeleuri Haribo iar Louis statea sprijint cu capul de marginea canapelei. Nu cred ca pierdusem prea multe.

            M-am asezat pe un fotoliu din livingul baietilor,astfel incat ii puteam observa pe toti deodata. Nu se schimbasera deloc, se pare. Harry era inca acelasi care visa cu ochii deschisi si cu gandul aiurea, Louis era la fel de amuzant inca de cand il cunoscusem si nimeni nu ii putea lua talentul asta, Niall inca era indiferent de toate si captiv in lumea lui iar Liam era singurul care incerca sa ne aduca pe toti pe aceeasi linie de plutire. Uneori ma intrebam ce ma facea sa ma inteleg atat de bine cu cele patru persoane din fata mea din moment ce eram atat de diferite. Intr-un final, chiar daca suntem atat de diferiti unul fata de celalalt, exista ceva intre noi care ne face sa ne simtim atat de bine impreuna. Reuseam sa ne simtim ca si cum am fi frati si ne completam unul pe altul.

            Louis: Niall, da-mi telecomanda..

            Imediat dupa cele rostite de Louis, irlanedzul s-a intins alene spre masuta de cafea ce se afla in fata lui pentru a i-o oferi.

Louis: Nu pot sa imi dau seama de ce exista atat de multe reclame! Sunt atat de multe si iti ocupa timpul degeaba; adica, de ce m-ar interesa pe mine despre tampoanele femeilor?

Harry a schitat un zambet iar dupa ce a inghitit jeleul haribo s-a indreptat spre Louis.

Harry: Nu stiu Louis, pari ca ai fi intr-o stare gen cea a femeilor si in curand o sa ai nevoie de un tampon.