Complicated

63

"Cum ai putut?!" țipă șatenul lovindu-l cu lacrimi în ochi pe așa numitul fratele său care doar tăcea și îl privea plictisit, ascultând cu bucurie țipetele ce veneau din spre facultate.

Sunetele de arme încă nu s-au oprit, parcă se auzea mult prea tare. Taehyung simțea ca se sufoca, nu mai avea energie nici în picioare, iar palmele începeau să îl doare la cat îl lovea în piept pe Hun.

"De ce faci asta, de ce pui alte suflete între noi, cum poți fi atât de crud!?" tipa încât și gâtul a început să îl doare dar nu putea să se oprească, nu cat strigătele de spaimă încă se auzeau.

"Am venit aici Tae să îți câștig încrederea, am venit să îți cer iertare dar tu.." se opri câteva secunde ochii umbrindu-se și apucându-l brusc de încheieturile mâinilor șatenul scăpând o reclamație șocată. "Dar tu ai decis să te ascunzi după ratatul ăla de hybrid al tău, nici măcar nu mi-ai dat o șansă, da ce a fost în trecut nu o să mă ajute în prezent dar speram ca poate o să îmi accepți scuzele, așa ca te rog Taehyung" vocea îi devenisa șoptită, ochii schimbându-se în ceva ce șatenul chiar nu îi venea să creadă, nu după ce câteva lacrimi începeau să apară. "Te rog să mă lași să îți fiu din nou frate, te rog să uiți de acele zile, sunt schimbat și promit când o vei face voi opri atacurile"

Taehyung își înghiți nodul din gât uitându-se cu frică și durere la fratele său. O parte din el vroia să îl accepte înapoi însă altă parte îi tipa să nu o facă ori o să ajungă și mai rău. Hun a fost printre cei mai buni, și a folosit manipularea pe el, a făcut tot posibilul ca din vina lui să ajungă la el, să fie el vinovat de toate. Părinții lui întodeauna îl certau loveau ori de câte ori Hun făcea ceva, și asta i-a rănit inima, a rănit-o atât de mult încât încrederea pe care a avut-o s-a risipit, a dispărut în acel moment când își vedea fratele cum zâmbea în colțul uși, asta l-a provocat să părăsească tot.

Mainele îi tremurau, inima îl durea, ochii îi erau încețoșați, capul îi amețea, urechile sângerau de la zgomotele puternice ce inca se auzeau în spatele său. Nu putea face nimic, era neputincios.

"Fă-mă să opresc totul Tae, am nevoie doar de două cuvinte" Hun s-a apropiat mai mult de băiatul ce avea privirea în jos, suspinând cu durere.

A știu ca dacă va accepta totul se va duce de râpă, simțea asta, știa asta, însă era prea slab, ierta orice.

Și-a ridicat ochișorii încă uzi de lacrimi privindu-și fratele. Nu mai avea ce face, toți depind de el, toți depind de acele cuvinte, nu va putea da înapoi, nu va putea să trăiască în pace!

"Eu..." era momentul să fie legat cu o ață de fratele său. "Eu..."

"Eu am decis ca tortura e mult prea blândă pentru tine"

Taehyung cat și Hun au tresărit de vocea puternică ce s-a auzit în spatele roșcatului, amândoi întorcându-si ochii ca să vadă cum o siluetă mult prea cunoscută se apropiau de ei. Hun nu a avut șansa să zică ceva ca să simțit împins în copac cu o mâna strânsă de gâtul său.

"Jungkook...?" satenul rămase cu respirația blocată când și-a văzut iubitul cum îi trimise un zâmbet dulce.

"Stiam ca o sa se întâmple asta dacă îmi dădeai acel pupic" hybridul își încordase mai mult brațul însă încă zâmbind la băiatul ce rămase pur și simplu stana.

Sincer să zici ca era șocat era prea mult, mai ales la cum zâmbea în timpul ce îl ținea pe fratele său de gât.

"Jungkook...colegii mei..." băiatul se bâlbâi trezindu-se din transa când suntele de armă încă se auzea.

"Nu îți face griji e teatru doar, acei oameni pe care să presupun ca iai văzut au arme de jucărie."

"Ce-Ce de unde știi?"

"Da de unde tu s-știi?" se chinuie roșcatul să spună chiar dacă aerul abia îi intra în plămâni.

"Sa zicem ca am un prieten" da din umeri nepăsător acum fiind cu ochii fixați pe bărbatul ce era lipit de copac. "Hun deloc nu te-ai schimbat, ai aceleași idee proaste cum le-ai avut în trecut"

Taehyung asculta cu nedumerire privindu-și cand fratele când iubitul. De unde ei se cunosc?

"Oh iubire nu e nevoie să întrebi, oricum nu îți zic" rânji hybridul când a observat ca iubitul său a rămas cu gura căscată știind ca avea să pună întrebarea cea mai mare. "Oricum te avertizez Hun încă un pas lângă iubitul meu, încă o dată îl deranjezi, încă o dată îl mai faci să plângă poți fii sigur ca pisoiul care a fost în trecut a dispărut, nici nu ai idee de ce sunt capabil" rosti cu ură apropiindu-se de urechea roșcatului așa încât respirația fierbinte să îi treacă fiori. "Habar nu ai de puterea mea, ai construit o mașinărie de ucis, felicitări" după aceea s-a îndepărtat strangandusi brațul mai tare inaide sa ii dea drumul, urmărindu-l plictisit cum se prelinse până pe pământ tușit puternic și trăgând guri mari de aer.

Să întors știind ca iubitul să era încă speriat așa ca îl trase într-o îmbrățișare strânsă Taehyung agățându-se ca un koala începând să verse din nou lacrimi. I-a mângâiat spatele dându-i timp să se liniștească.

"K-Kookie...cum-cum ai știut...."

"Shhh vorbim acasă" s-a lăsat puțin în jos pentru a își curba brațul în jurul genunchilor într-o clipă Taehyung se trezi în brațele hybridului.

I-a înconjurat rapid gâtul încă tremurând simțind cum Jungkook începuse să meargă.

"D-Dar colegii mei?" întreabă răgușit uitându-se peste umărul hybridului la intrarea facultății.

"Nu îți bate capul Tae, am pus pe cineva să sune la poliție, vor veni imediat, totul e bine, ți-am zis ca e teatru, nimeni nu e rănit, doar speriați" explică acesta ocolind o piatră destul de mare ce stătea în mijlocul drumului.

Taehyung doar suspinase drept răspuns ochii fixandu-se câteva secunde cu a fratelui său care încă era pe pământ cu mâna la gât. L-a privit atent parcă distingând puțină dezamăgire în ochi dar din cauza dureri sufletești și-a ascuns chipul în umărul iubitului său, mulțumindu-i domnului ca totul încetase și ca Jungkook a ajuns la timp.

Puțin cam scurt dar sper să vă placă🙏