Complicated

58

"Jungkook serios nu a fost normal de ce nu intalegi?"

"Pentru ce sa imi cer scuze? Și-a făcut-o cu mâna lui, Seokjin poate sa stea deprimat eu nu o să îmi schimb decizia"

Taehyung își mușcase buza de jos privindu-și iubitul cu tristețe. A încercat foarte mult să îi schimbe părerea despre Namjoon dar de fiecare dată îl oprea cu 'nu am pentru ce să îmi cer scuze' sau 'e vina lui să zică mersi ca încă e în viață' . Încerca, chiar încerca dar cu hybridul puma era foarte greu, mai ales ca și așa a fost cu ceva timp în urmă când el era sursa de răzbunare.

A închis ochii încercând să își relaxeze cat de cat corpul tensionat. A vorbit cu el, chiar și a doua zi a vorbit cu el când era calm dar nici o schimbare. Nu mai știa cum să îi înlăture gândurile negative.

Și-a privit din nou iubitul cum avea o mână pe obraz jucându-se plictisit cu coada, iar urechile erau ridicate în vârful capului. Era conștient ca hybrizii în general  mai greu prindea încrederea în oameni, Seokjin îi povestea prin câte trecuse ca să poate avea încrederea brunetului, la fel și el, a trecut prin multe zile groaznice însă acum uite, a ajuns să fie iubiți.

Poate chiar avea nevoie să fie sigur dacă Namjoon era de încredere, poate avea nevoie ca el să vină și să își ceară scuze, dar totuși era vorba de Seokjin, era vorba de un motiv caraghios dar oricum stupid, l-a lăsat doar pentru ca vroia să ajute un suflet nevinovat. Jungkook aprecia asta, îl admira și îl privea cu duioșie din ziua când  a fost separat definitiv de acel laborator, l-a ajutat să treacă peste, l-a încurajat și chiar l-a învățat, pentru un hybrid care a fost supus multor teste dureroase trebuia să își pună multe camasai de răbdare doar ca să îi arate ca poate sta liniștit lângă el, și Jungkook o făcuse, poate nu în prima zi poate nu în a doua dar într-un final a reușit să stea fără pic de temeri lângă persoana care l-a salvat.

Satenul își mușcase buza de jos ridicându-se lent, urechile hybridului tresărind de la sunet și privind cum își întoarce capul spre el. S-a apropiat cu pași mici până a ajuns în fața brunetului. Luase o gură de aer și s-a așezat în poală, Jungkook fiind rapid în a-l îmbrățișa strâns. O obișnuinta pe care o acumulase de când sunt împreună. I-a luat chipul în palme și l-a forțat să îl privească în ochi.

"Știu ca ești supărat și te-a deranjat faptul ca Seokjin i-a dat deja o a doua șansă, poate ca nu ai observat dar eu am făcut-o și am văzut cat de fericit este acum hyung cu el, Namjoon își dă silinta sa recupereze zilele în care au stat separați, ba chiar îi face cadouri simple doar ca să îi aducă zâmbetul pe buze ori de câte ori am avut ocazia să văd, poate ți-e greu să îl accepți iar eu nu o să te oblig să o faci dar măcar observă și tu dățile când vom ieși, observă micile scene dintre ei și o să îți dai seama" a zâmbit slab după îi sărutase scurt buzele, brunetul doar privindu-l în ochi fără nici o emoție.

Știa ca nu îi schimbase decizia, îi vedea prin ochi însă măcar a spus ceva decât să tacă. Jungkook în următoarea secunde s-a ridicat cu tot cu Taehyung acesta scăpând o exclamație de surprindere strangandusi-și brațele din jurul gâtului pentru a nu cădea.

"Vom vedeam" rosti pe un ton răgușit hybridul urmând ca sa se îndrepte spre camera sa Taehyung stiind ce va fi când va intra acolo.

***

"Să fiu sincer nu cred ca o să întâmple așa cum spui tu" spuse Yoongi întinzându-se.

Luna era deja prezentă pe cer chiar dacă nici 7 nu era. Taehyung se întâlnise cu Hoseok și Yoongi în acel parc, ramand după câteva minute singuri. I-a povestit tot de la ce s-a întâmplat până acum, de la comportamentul hybridului față de Namjoon și de la încercarea lui în a-l calma.