Dragoste | Proză scurtă Trăind la nemurire cu o primă iubire moartă, Rosie își confesează într-un jurnal iubirea ei pentru un el - un adolescent pe nume Christian răpus de leucemie și, pentru că i-a promis acestuia, ea participă la concursuri de poezie și se implică din când în când într-un cerc de poezie până când scânteile ei se întâlnesc întâmplător cu scânteile unui alt introvertit cu părul lung și enigmatic. Cu o suferință ce depășește eleganța a patru ace, tot ce-i rămâne de făcut fetei e să supraviețuiască, supraviețuire finită. ,, - Iubesc și nu iubesc.Nu am libertăți, dar nici instincte. E pur și simplu cosmosul ce-mi guvernează realitatea mea interioară, iar lirica mea nu s-a rezumat la existența unui mulțumesc sau a unei salutări, ci la o stare, un sentiment, o ploaie ca cea de afară, la o lacrimă, la o persoană în care-ți regăsești întreaga existență... turui aceste cuvinte și o lacrimă mi se prelinge pe obraz. Poate că a iubi instinctual e frumos, dar nu pur. Eu vreau să iubesc, așa cum ar spune orice scriitor, poetic, ca o fantasmă, pur, inocent, fragil, deși știu că din această iubire unul va fi întreg la cap, iar celălalt va zări cai verzi pe pereți, spun și pot auzi mulțimea cum râde la această frază. ''