Duminică, după ce toți luară micul-dejun, Meredith urcă la etaj, apoi merse în camera lui Naty, care însemna ceva pe un calendar.
— Ce faci acolo, Naty? o întrebă Meredith.
— Calculam câte zile mai sunt până la ziua mea de naștere, răspunse ea. Mai sunt exact șapte zile. Săptămâna viitoare pe vremea aceasta voi avea șapte ani.
— Nu mi-a spus nimeni că urmează să vină ziua ta, se bosumflă Meredith.
— În fiecare an, bunica îmi pregătește o petrecere imensă, la care invită copiii enervanți ai prietenilor ei. Eu nici măcar nu mă înțeleg bine cu acei copii.
— Ei bine, anul acesta ți-ai putea invita colegii de la școală, spuse Meredith. Știi la cine mă gândesc, nu-i așa?
— Crezi că Josh ar vrea să vină, după modul în care l-a tratat bunica ultima dată când a fost aici?
— Desigur că ar veni pentru tine, zâmbi Meredith.
Meredith se gândea ce cadou i-ar putea face lui Naty. Nu era ca și cum i-ar fi lipsit ceva, pentru că puștoaica avea tot ce își putea dori. Iar Meredith nu avea prea mulți bani pentru a-i face un cadou. Până la urmă, Meredith decise să îi tricoteze un pulover culoarea ei preferată, și anume roz.
A doua zi, în timp ce Naty era la școală, Meredith merse la un magazin pentru a cumpăra un ghem mare de lână și andrele, apoi se întoarse acasă și începu să tricoteze. Zilele treceau cu repeziciune, iar Naty era tot mai încântata de petrecerea pe care o organiza bunica ei.
În dimineața aceea, Meredith se trezi devreme și merse la bucătărie, unde îi pregăti lui Naty clătite pentru micul-dejun. După ce le puse pe o farfurie și le ornă cu frișcă si felii de banană, Meredith urcă scările și se îndreptă spre camera ei, dar se opri în dreptul ușii când o văzu că Josephine ajunsese deja acolo înaintea ei.
— Scumpo, mă gândeam să luăm micul-dejun împreună la un restaurant. Ce spui? spuse femeia.
— Ar fi minunat, se entuziasmă cea mică. Îi voi spune lui tati să vină și el.
— Perfect. Eu mă duc în camera mea să mă schimb.
Josephine ieși din camera lui Naty și trecu pe lângă Meredith, privind-o cu ură.
— Meredith, de ce stai acolo? Vino! spuse Naty după ce o văzu.
Meredith intră, iar ochii fetiței se opriră pe farfuria cu clătite pe care o ținea bona ei.
— Le-ai pregătit pentru mine? întrebă ea.
— Da, zâmbi Meredith.
— Îmi pare rău, dar nu cred că le voi putea mânca. Bunica vrea să mergem la restaurant și dacă voi mânca acum, nu voi mai putea mânca acolo, spuse Naty.
— Este în regulă, înțeleg, spuse Meredith. Vrei să te ajut să îți faci părul?
În timp ce Meredith o ajuta pe Naty să se pregătească, Josephine era în dormitorul său și al lui Preston, sunând-o pe Amanda.
— Alo? răspunse blonda.
— Bună, Amanda. Voiam să te anunț că eu, Naty și Dominic vom merge la un restaurant peste aproximativ o oră. Vreau să fii și tu acolo, spuse ea.
— De ce aș veni și eu, Josephine? Știm amândouă cu Dominic nu simte nimic pentru mine, iar acum că este îndrăgostit pe Meredith, nici nu am speranța că va simți vreodată ceva.
— Și dacă aș putea să îți garantez faptul că Dominic va fi al tău?
— Cum? spuse ea.
— Ai încredere în mine. Nu îmi voi lăsa fiul să își distrugă viața alături de fata aceea. Tu ești viitoarea lui soție și nimeni altcineva.
Amanda oftă. Din ziua în care află că Dominic o place pe Meredith, blonda crezu că o relație între ea și el ar fi imposibilă, motiv pentru care încercă să și-l scoată din minte. Dar nu reușea. Singurul lucru la care se putea gândi era el. Iar acum că Josephine îi oferea o mână de ajutor, era copleșită de entuziasm. Spera că acum, cu ajutorul ei, îl va putea cuceri.
— La ce restaurant să vin? spuse ea.
Josephine zâmbi de parcă ar fi câștigat deja ceea ce își dorea.
— Îți voi trimite un mesaj cu adresa.
Dominic, Naty și Josephine erau toți în living, pregătiți să plece.
— Bunicul nu vine? întrebă Naty.
— Din păcate el este la firmă acum, răspunse Josephine. Dar va veni acasă la timp pentru petrecerea ta.
— Atunci poate să vină Meredith cu noi? spuse Naty.
Dominic se răsuci către Meredith care făcea curățenie prin living, iar aceasta ridică privirea spre ei.
— Mai bine nu, spuse Josephine.
— Bunica ta are dreptate, Naty. Mergeți doar voi, ca o familie.
Aceștia plecară și ajunseră la restaurant în doar câteva minute. Acolo, la o masă situată lângă un geam, stătea Amanda, pe unul dintre cele patru scaune.
— Ce caută ea aici? o întrebă Dominic pe Josephine.
— Nu fi nepoliticos, spuse femeia. Vrea doar să îi ureze la mulți ani fiicei tale.
Cei trei se așezară la masă alături de Amanda, care îi întâmpină cu un zâmbet larg. După două ore de discuții între Josephine și Amanda, pe care Naty și Dominic le considerau plictisitoare, toți se întoaseră acasă.
În conacul familiei Brown, pregătirile pentru petrecerea lui Naty erau în toi. Cea mică era entuziasmată pentru că Josh urma să vină și nu ar fi fost nevoită să își petreacă timpul cu odraslele oamenilor bogați, pe care îi considera aroganți.
Seara, invitații începură să vină, iar Amanda a fost printre primii. Naty se uita plină de speranță spre ușă de fiecare dată când sosea cineva nou, crezând că este Josh, dar era deja ora opt seara iar el nu ajunsese. Petrecerea începuse de două ore și era clar, în mintea fetiței, faptul că, dacă Josh nu venise până în acel moment, nici nu ar mai fi venit.
După ce aceasta suflă plictisită în tort și încerca să vorbească cu ceilalți copii, Josephine o luă deoparte pe Amanda, pentru a discuta cu ea.
— S-a întâmplat ceva, Josephine? o întrebă blonda.
— Văd că te distrezi, spuse Josephine.
— Bineînțeles. Ai pregătit o petrecere grozavă.
— Ei bine, sper că nu ai uitat ce am vorbit despre bona lui Naty. Încă este o amenințare pentru tine.
Amanda lăsă privirea în jos. Spera ca timpul petrecut aici să fie plăcut și să reușească să uite de tot, măcar pentru o oră.
— Ce-i cu asta? spuse ea.
— Păi, este clar că nu putem schimba sentimentele lui Dominic pentru ea. Dar, dacă Naty nu ar mai dori ca ea să fie bona ei, nu ar mai avea de ce să locuiască aici și ar pleca.
— Și ce insinuezi? spuse Amanda.
— Trebuie să distrugi relația dintre Naty și Meredith și să îi câștigi tu inima celei mici. Poți începe chiar acum. Am observat că Meredith a ascuns cadoul pentru Naty în debara.
— Și? spuse fata confuză.
Josephine scoase o foarfecă dintr-un sertar și i-o întinse Amandei.
— Într-o pungă de cadouri se află un pulover roz, tricotat de Meredith pentru Naty. Distruge-l. Naty cu siguranță se va supăra pe ea pentru că nu i-a cumpărat niciun cadou de ziua ei. Nu este prea mult, dar este un început. Ne vom gândi și la alte lucruri pe care le putem face pentru a scăpa de ea.
Josephine plecă pentru a vorbi cu invitații, iar Amanda rămase singură. Se întreba dacă ar trebui să facă ce îi spusese femeia, sau nu. Nu voia să îi facă rău lui Meredith dar știa că altfel nu ar mai fi avut nicio șansă cu Dominic, acum că ea era în mintea lui.
O jumătate de oră mai târziu, Meredith se gândi că era timpul că îi dea și ea cadoul lui Naty, motiv pentru care merse în locul unde acesta era ascuns.
Meredith deschide ușa de la debara, dar rămase nemișcată când văzu că puloverul pe care îl tricotase pentru Naty era sfâșiat în zeci de bucăți, care erau împrăștiate pe podea. Fata stătu pe gânduri, întrebându-se cine ar fi putut face asta, dar se grăbi să strângă bucățile de pe jos, înainte ca Naty să îl vadă. În timp ce punea fiecare bucată în punga de cadouri, Meredith observă un cercel. Îl luă în mână și nu dură mult până realiză că era al Amandei.
Fata duse punga în camera ei, apoi se întoarse în living și merse la Amanda.
— Este cumva cercelul tău? o întrebă.
— Da, răspunse ea fericită. Îți mulțumesc. Chiar mă temeam că l-am pierdut.
— Amanda, pot să te întreb ceva? spuse Meredith.
— Desigur. Orice.
— Puloverul pe care l-am tricotat pentru Naty, începu ea. L-am găsit sfâșiat pe podea. Știi ceva despre asta?
— Nu. Eu nici măcar nu am intrat in debara, se grăbi ea să se scuze.
— Amanda, eu nu am spus că era în debara, spuse Meredith.
Amanda înghiți în sec și deveni tot mai agitată. O apucă pe Meredith de încheietură și o trase după ea până în grădină, departe de muzică și de oameni.
— Eu am fost, spuse blonda. Și îmi pare rău, îți jur că mă simt foarte prost pentru ce am făcut. Dar nu am avut de ales.
Ochii Amandei erau înlăcrimați. Lăsă capul în jos, evitând contactul vizual cu Meredith, însă aceasta îi puse un deget sub bărbie și o făcu să o privească. Ochii lui Meredith nu aveau nici un strop de ură în ei, însă erau plini de dezamăgire.
— De ce nu ai avut de ales? o întrebă ea.
— Promiți că nu vei spune nimănui? Nu am voie să îți spun asta, spuse ea.
— Promit.
— Bine. Josephine m-a obligat să fac asta.
— Doamna Josephine? spuse Meredith uimită. De ce ar vrea să distrugă cadoul pentru nepoata ei, la care am muncit atât de mult?
— Josephine nu te vrea aici și încearcă să scape de tine prin orice mijloace. A crezut că cea mai simplă metodă ar fi prin Naty, pentru că, dacă ea nu te va mai vrea ca bonă a ei, nu vei mai avea motiv să stai aici.
— Nu înțeleg ce problemă are doamna Josephine cu mine. De când am venit aici se comportă urât cu mine și simt că voi ceda. Într-o seară am vrut chiar să îmi dau demisia, dar Dominic m-a convins să lucrez în continuare aici. Ba chiar m-a convins să mă înscriu la facultate și mi-a plătit-o chiar el. Cum poate fiul ei să fie atât de darnic, iar ea atât de rea?
— Oare de ce se poarta Dominic atât de frumos cu tine? spuse Amanda ironică, dându-și ochii peste cap.
— Ce vrei să spui? spuse Meredith nedumerită.
— Josephine te urăște din același motiv pentru care eu te invidiez. Diferența dintre mine și ea este că eu nu ți-aș face niciodată rău, pentru că ești o persoană atât de bună încât mă rușinez doar uitându-mă la tine după ce am distrus puloverul.
— Amanda, care este motivul pentru care mă urâți? spuse Meredith.
— Chiar nu ți-ai dat seama până acum? spuse Amanda.
— Nu. Te rog, spune-mi. Chiar vreau să știu, pentru că doar așa mă pot schimba.
— Nu este vorba de tine. Și nu este ceva ce ai putea schimba.
Amanda simți un nod în gât în timp ce vorbea. Îi era greu să spună cu voce tare ceea ce urma să spună.
— Este vorba de Dominic. Este îndrăgostit de tine.
Meredith rămase cu gura întredeschisă. I se părea imposibil ca un bărbat cu statutul și banii lui Dominic să se uite la o fată ca ea. Nu putea concepe așa ceva și voia să creadă că este o minciună, în special pentru că Meredith avea motivele ei să urască bărbații și să nu își mai dorească niciodată o relație.
— Amanda, este o minciună. Așa ceva nu poate fi real. Poate că ai înțeles ceva greșit, spuse Meredith.
— Josephine mi-a spus că însuși Dominic i-a mărturisit asta într-o zi, la birou. Deci nu am înțeles greșit.
Meredith își trecu agitată mâna prin păr. Era speriată. Era pentru prima dată în viața ei când afla că cineva o place și nu îi plăcea acest sentiment. Cum mai putea ea da ochii cu Dominic, acum că știa acest lucru despre el?
Meredith se așeză pe banca de sub copac, lucru pe care îl făcu și Amanda.
— Acum înțelegi de ce te invidiez? spuse blonda. Singurul bărbat pe care l-am iubit vreodată este îndrăgostit de tine. Am încercat atâția ani să îl fac să ma observe, dar el pur și simplu nu mă vrea. Iar acum, ai apărut tu și i-ai furat inima într-o lună și jumătate.
— Amanda, îți jur că nu am intenționat niciodată să fac asta. Nu am venit aici ca să îmi găsesc sufletul pereche, ci ca să fac rost de bani.
— Știi care este cea mai rea parte? începu Amanda. Că vreau să te urăsc, dar nu pot. Sunt conștientă că nu este vina ta că nu mă place el și, totuși, îmi doresc să fiu în locul tău.
— Dar ți-am mai spus, eu nu vreau o relație, insistă Meredith.
— Toate spunem asta după o relație eșuată, Meredith. Dar, cu timpul, te vei îndrăgosti și tu de el. Și ce se va întâmpla cu mine?
Meredith oftă. Era pe cale să îi spună cel mai mare secret al ei, doar pentru a-i demonstra faptul că nu ar fi capabilă să aibă o relație cu el. Însă acest lucru era dificil pentru ea, deoarece nu mai povestise nimănui asta.
— Amanda, haide să îți spun o poveste.