Meredith se întoarse în casa familiei Brown și oftă ușurată când văzu că Dominic nu era acolo. Nu voia să îl întâlnească din nou. Se simțea rușinată de ceea ce văzuse acesta, iar acum știa istoricul familiei ei. Nu ar fi vrut nici în ruptul capului să îi dezvăluie acel secret unui necunoscut, însă nu se putea controla. Era atât de copleșită de emoțiile pa care i le-a provocat întâlnirea cu mama ei, încât avea nevoie să se descarce.
Fata își șterse lacrimile și urcă în camera ei. I se părea ciudat faptul ca încăperea era de trei ori mai mare decât dormitorul ei de acasă. Niciodată nu locuise într-un asemenea lux, dar nici nu și-l dorea. Era fericită în casa ei dărăpănată.
Meredith luă poza tatălui său de sub pernă, unde o ținea de când i-a dat-o Dominic, și o privi atentă. Deși era arsă pe mărgini, și culorile nu mai erau la fel de vibrante, prinzând acum o tentă cenușie, fața bărbatului încă se vedea clar. Ochii albaștri, pe care Meredith îi moștenise de la el, erau cei mai blânzi ochi pe care ea îi văzuse vreodată. După atâta timp în care nu îi auzise vocea, Meredith uită cum suna aceasta, dar își amintea cât de calmă era în fiecare zi când îi spunea „bună dimineața".
— Știi că sunt supărată pe tine, nu-i așa? rosti Meredith cu voce tare, uitându-se insistent la poză. Știi că după ce ai plecat tu, nimic nu a mai fost la fel? Viața mea s-a dus de râpă după tu nu ai mai fost în ea. Și, chiar dacă știu că este vina mea că tu nu mai ești aici, în continuare te urăsc pentru că m-ai lăsat singură.
Meredith își șterse o lacrimă care îi căzuse pe obraz.
— Mama... nu este bine. Iar eu nu pot face nimic în privința aceasta. Tot ce pot face momentan este să strâng bani, dar mă tem că, atunci când îi voi avea, va fi prea târziu. Și eu...
Meredith lăsă propoziția neterminată. Îi era greu să spună cu voce tare toate lucrurile care mergeau prost în viața ei. Nu era obișnuită să vorbească cu cineva despre problemele din viața ei, deoarece mereu le făcea față singură. Dar acum era diferit. Nu vorbea cu oricine. Vorbea cu tatăl ei, singurul om cu care putea avea astfel de discuții.
— Îmi caut fiica de atâția ani și nu știu nimic de ea. Uneori mă gândesc că ar trebui pur și simplu să renunț, dar ceva nu mă lasă. O parte din inima mea speră că o voi găsi, iar cealaltă parte spune că este imposibil. Ce ar trebui să fac, tată?
Meredith nu reuși să primească un răspuns sau, cel puțin, asta consideră ea, fiindcă Naty dădu buzna în camera ei, chinuindu-se să țină în brațe o grămadă mare de haine.
— Ce s-a întâmplat, Naty? o întrebă Meredith, ștergându-și lacrimile.
— Nu știu cu ce să mă îmbrac mâine, se plânse ea, apoi se trânti pe patul lui Meredith.
— Mâine? Ce zi este mâine? întrebă ea nedumerită.
— Prima zi de școală, spuse fetița.
— Vorbești serios? spuse Meredith confuză. Mie nu mi-a spus nimeni că vei începe școala mâine.
— Probabil că tati a uitat, ridică Naty din umeri. Acum, mă ajuți să aleg o bluziță, te rog?
— Bineînțeles, dar mai bine am duce toate hainele înapoi în camera ta și le-am așeza frumos în dulap.
Cele două făcură întocmai și, aproximativ o oră mai tărziu, Naty era fericită cu ținuta pe care Meredith i-o alesese.
— La ce școală vei merge? o întrebă Meredith.
— Crowford Elementary Public School, răspunse ea.
— Mergi la o școală publică? întrebă Meredith surprinsă. Mă așteptam ca tatăl tău să te înscrie la o școală privată.
— Păi, bunica mea asta a vrut, dar l-am convins pe tati să mă înscrie aici. La școli private se duc doar copiii oamenilor cu mulți bani.
— Naty, și tatăl tău are mulți bani, se amuză ea.
— Știu, dar eu nu sunt ca ceilalți copii. Ei sunt foarte aroganți, iar eu nu sunt așa. Tocmai de aceea am vrut să merg la o școală publică. Pentru că acolo nu sunt doar copii cu părinți bogați, iar eu vreau să mă împrietenesc cu tot felul de oameni, nu doar cu cei cu bani.
Meredith zâmbi, gândindu-se cât de inteligentă poate fi Naty la vârsta ei.
Ziua trecea, iar afară se întunecase. Meredith știa că, din moment în moment, Dominic trebuie să se întoarcă de la birou. Ar fi dat orice doar ca să nu se întâlnească cu el. Se simțea prea umilită după cele întâmplate. De fapt, dacă ar fi putut, ar fi plecat din casa lor. Dar nu avea încotro. Nu avea unde altundeva să meargă.
Cumva, Dominic întârziase, iar Naty se culcă deja înainte ca el să ajungă acasă, motiv pentru care Meredith merse în camera ei. Camera ei avea propria sa baie, și când privirea i se opri pe ușa acesteia, Meredith se hotărî să facă un duș. După o jumătate de oră în care apa fierbinte i-a relaxat mușchii, Meredith se întoarse în camera ei purtând doar un halat alb și un prosop de aceeași culoare, care îi acoperea părul ud. Ochii ei se măriră când îl văzu pe Dominic stând pe patul ei. Acesta nu avu nicio reacție, deși femeia din fața lui purta doar un halat. Meredith, însă, îl privea speriată.
— Ușa era deschisă, explică el motivul pentru care a reușit să intre în camera ei.
— Chiar și așa, asta nu vă dă permisiunea de a intra în camera cuiva, fără să anunțați înainte, spuse ea.
— Știu, dar trebuie să îți dau ceva, spuse el.
— Sigur, răspunse ea neîncrezătoare. Lăsați-mă doar să mă îmbrac.
Meredith își luă hainele cu ea în baie și se întoarse abia după ce s-a îmbrăcat cu ele. Părul ei era încă ud, așa că rămăsese, totuși, cu prosopul peste acesta.
— Despre ce este vorba? spuse ea.
— A durat mai mult decât mă așteptam, dar am făcut rost de asta.
Dominic scoate din buzunarul sacoului o cheie, pe care i-o dă lui Meredith.
— Ce este aceasta? întrebă ea confuză.
— Cheia de la apartamentul lui Mary și Josh, răspunse el.
Meredith îl privea pe Dominic de parcă nu înțelegea ce spunea acesta. Dominic cumpărase un apartament pentru Mary și Josh, niște oameni pe care îi văzuse o singură dată?
— Le-ați cumpărat un apartament? spuse Meredith, în timp ce mâna în care ținea cheia îi tremura.
— Da, răspunse Dominic. Am simțit că trebuia să fac asta, după ce am văzut cum se comporta bărbatul acela cu ea, și cu tine. Nu vreau să mai fie nevoită să se întâlnească vreodată cu el, așa că ar trebui să îi spui sa nu îi dea soțului ei noua sa adresă.
Dominic privi cum buzele lui Meredith formară un zâmbet jucăuș, care îl fermeca. Îi plăcea curajul de care dădea dovadă Meredith de fiecare dată și firea ei puternică, însă adora zâmbetele acestea inocente de pe fața ei, care apăreau de fiecare dată când ceva bun se întâmpla.
Dominic simțea ceva diferit atunci când se afla în preajma lui Meredith. Ceva ce nu mai simțise niciodată în preajma altei femei. Știa că ea era diferită de restul. În timp ce alte femei de vârsta ei stau cu bărbați bogați și bătrâni, doar pentru banii lor, ea lucra din greu pentru a-și ajuta mama. Iar el o admira din acest motiv.
Deși nu avusese niciodată timp pentru o relație, deoarece se dedica trup și suflet fiicei sale, Dominic nu era complet lipsit de experiență în ceea ce privește femeile. Și niciuna dintre cele cu care își pierduse nopțile nu era ca ea. Ea era mai bună decât restul. Ea nu accepta nimic de pomană, și lupta pentru a obține ce își dorea.
Chiar dacă o cunoștea de puțin timp, Dominic se gândea la cum i se schimbă comportamentul în preajma ei. Vechiul Dominic nu ar fi concediat niciodată pe cineva, doar pentru modul în care se purta cu o angajată. Vechiul Dominic nu i-ar fi propus unei angajate să o ducă cu mașina unde trebuia să ajungă, și nici nu s-ar fi zbătut ca să facă rost de un apartament, pentru niște oameni pe care nu îi cunoștea.
Făcea toate astea pentru ea.
Era posibil, oare, ca Dominic, care era cunoscut tocmai pentru atitudinea sa rece și respingătoare, să se fi îndrăgostit?
— Nu știu cum aș putea să vă mulțumesc pentru asta, spuse Meredith fericită. Mary și Josh vor fi foarte încântați când vor afla.
— Îi pot găsi și un job lui Mary, adăugă el. Cred că o va ajuta la început, până va găsi ceva mai bun.
— Voi vorbi cu ea chiar mâine, spuse ea.
Meredith se opri din zâmbit, deoarece nu se simțea confortabil râzând de față cu șeful ei. Mai ales după ce el văzuse scena aceea rușinoasă cu mama ei.
— Meredith, în legătură cu ce s-a întâmplat azi..., începu el, dar Meredith îl întrerupse.
— Domnule Dominic, dacă nu vreți să mai fiu bonă lui Naty, înțeleg. Nici eu nu mi-aș lăsa copilul în preajma unei persoane ca mine, spuse ea.
— Persoană ca tine? repetă el.
— Da. O persoană care provine dintr-o familie săracă, a cărei mamă este o alcoolică. De fapt, nici măcar nu înțeleg de ce m-ați ales tocmai pe mine, deși ați fi putut opta pentru altcineva. Spre exemplu, o persoană care a făcut o facultate.
— Pentru că Naty te-a plăcut, iar pentru mine asta contează, nicidecum studiile, se justifică el.
— Ideea este că nu vreau să te concediez, completă el. Vreau doar să știu ce s-a întâmplat astăzi între tine și mama ta.
— De ce? Ca să puteți râde de mine mai târziu? spuse Meredith mai mult pentru ea, însă Dominic o auzi.
— Nu, Dominic se ridică în picioare și făcu un pas spre ea. Pentru că vreau să te ajut.
Meredith îl privea în ochi pe Dominic, sperând ca acesta să se răzgândească, însă el nu spuse nimic, ci doar aștepta răspunsul ei. Meredith oftă, neînțelegând de ce șeful ei era atât de interesat de viața ei.
— De ce? De ce ar vrea Dominic Brown, cel mai bogat om din oraș, să ajute o fată săracă, ca și mine? spuse ea confuză.
Toți mușchii din corpul lui Dominic se încordară, iar acesta își îndreptă spatele. Era furios, fiindcă își dorea să o ajute pe Meredith dar, dacă ea nu îi vorbea, el nu putea știi cum anume să facă asta. Dominic oftă și ieși din cameră.
— Nu am cu cine să vorbesc, mormăi el.
Era prea devreme pentru a vorbi cu Meredith despre sentimentele lui, ținând cont că nici el nu și le cunoștea prea bine încă. Deocamdată, își dorea doar să o cunoască pe ea.
Meredith, odată rămasă singură, se întrebă ce tocmai se întâmplase, căci nu era în totalitate sigură. Nu înțelegea de ce Dominic era atât de interesat de ce se întâmpla în viața ea, și simțea că îi încălca intimitatea. Deja știa prea multe, iar Meredith era hotărâtă să nu îl lase să afle și altceva.
Era aproape de miezul nopții când Meredith se hotărî să se culce. Se întinse pe pat, și se acoperi cu pătura subțire care se chinuia să îi încălzească trupul. Aproape adormise, când ușa ei se deschise. Era întuneric, motiv pentru care Meredith nu îi putea vedea prea bine fața persoanei, dar, judecând după statura sa micuță, era Naty. Fetița sări în patul lui Meredith, și se întinse lângă aceasta fără a scoate o vorbă.
— Naty? Ce s-a întâmplat? De ce nu dormi la ora asta? o întrebă Meredith.
— Am emoții pentru mâine, oftă ea. Nu îmi cunosc niciunul dintre colegi. Nu știu dacă cineva va vrea să fie prietenul meu.
— Oh, Naty, de ce îți faci atâtea griji? Totul va fi bine. Îți vei face mulți prieteni încă din prima zi, vei vedea, încercă ea să o liniștească.
— Pot dormi cu tine în noaptea asta, te rog? spuse cea mică.
— Desigur.
Meredith o sărută pe frunte, apoi o înveli cu pătura. Habar nu avea când ajunsese să o îndrăgească atât de mult pe Naty, într-un timp atât de scurt. Poate că nu reușise încă să își găsească fiica, dar măcar o avea pe Naty, care îi alina suferința.