Meredith se trezi dimineață și pregăti micul-dejun pentru Josh și Mary, care încă nu ieșiseră din camera lor. În timp ce așeza farfuriile pe masă, cineva bătu la ușă. Meredith merse să deschidă, doar ca să îl găsească pe soțul lui Mary stând în fața ei.
— Pot să te ajut cu ceva? îl întrebă ea.
— Îi caut pe Mary și Josh, spuse el. I-ai văzut?
— Nu, minți Meredith.
Deși fata îi ascundea pe cei doi în casa ei, nu îi putea spune lui asta. Știa că i-ar fi luat acasă, iar Meredith nu s-ar fi putut ierta niciodată dacă cei doi ar fi pățit ceva din cauza ei.
— Dar de ce îi cauți? Nu ar trebui să fie acasă? întrebă Meredith.
— Nu e treaba ta, spuse bărbatul furios, apoi plecă din fața casei lui Meredith.
Meredith închise ușa în urma lui și se întoarse în bucătărie. A decis să nu le spună celor doi că el a trecut pe aici, pentru că aceștia s-ar fi speriat degeaba. S-a rezumat doar la a le pregăti micul-dejun și, când acesta era gata, Meredith plecă spre casa familiei Brown.
— Bună dimineața, Meredith, îi spuse Naty când o văzu.
— Bună dimineața, prințeso, îi spuse Meredith. Ai mâncat deja micul-dejun?
— Da, Caroline mi-a pregătit o omletă delicioasă, se lăudă ea.
— Mă bucur. Atunci, ce vrei să facem acum?
Cele două s-au jucat până a venit ora prânzului, apoi au coborât la parter.
— Unde este bunicul? întrebă Naty, văzând că doar ea și bunica ei erau prezente la masă.
— Bunicul tău nu se simte bine și a zis că nu are chef de mâncare, spuse Josephine.
Meredith auzi ce a spus femeia, și se scuză pentru a merge în bucătărie. De acolo, luă o porție de mâncare, și urcă la etaj. Când ajunse în fața dormitorului pe care îl împărțeau Josephine și Preston, aceasta bătu la ușă, și intră doar la invitația bărbatului.
— Meredith? Ce cauți aici? întrebă el.
— Am auzit-o pe doamna Josephine spunând că nu vă simțiți bine, și că nu vreți să mâncați. Dar m-am gândit să vă aduc, totuși, o porție de pui cu cartofi, explică Meredith.
Aceasta puse tava cu mâncare pe biroul la care stătea bătrânul, apoi îi zâmbi.
— Nu credeam vreodată că bona nepoatei mele va avea mai multă grijă de mine decât propria mea soție, se amuză el. Ce-ar fi să stai cu mine cât mănânc?
Meredith zâmbi și se așeză pe un scaun, aflat în fața biroului.
— Ai cearcăne, sau mi se pare doar? întrebă Preston.
— Probabil că am, spuse ea rușinată. Nu am reușit să dorm prea bine.
De la ultima întâlnire pe care a avut-o cu mama ei, Meredith simțea că nu îi mai păsa de nimic; de modul în care arată, dacă mănâncă, dacă se odihnește cum trebuie. Trăia doar pentru că a simțit că asta ar fi vrut tatăl ei, însă nu vedea scopul existenței sale.
— De ce? întrebă el curios, începând să mănânce.
— O vecină de-a mea stă la mine zilele acestea, până reușește să își găsească o nouă locuință. A venit și cu băiatul ei de opt ani, așa că încerc să le creez o atmosferă plăcută.
— Îți place să ajuți oamenii? zâmbi bărbatul.
— Ei chiar aveau nevoie de mine, spuse ea, începând să îi explice întreaga situație a celor doi.
— Bărbatul acela merită să fie închis, spuse Preston enervat.
— Știu, și mi-ar părea bine dacă Mary ar depune o plângere împotriva lui, însă se teme de el. Nu poate fi închis pe viață, cândva tot va fi eliberat. Iar atunci, dacă o va găsi, cine știe ce i-ar putea face, din cauza furiei?
— Da, ai dreptate. Păi, dacă aveți nevoie de ceva, nu ezita să ne ceri ajutorul.
— Mulțumesc, dar cred că ne vom descurca noi cumva, zâmbi ea.
— Văd că îți place să fii independentă.
— Cred că a devenit mai mult o obișnuință. Nu am primit niciodată ajutorul nimănui, doar milă și vorbe de încurajare care nu erau atât de sincere pe cât păreau.
Preston termină de mâncat și lăsă cuțitul și furculița pe farfuria goală.
— Îmi dai impresia de persoană care a trecut prin multe greutăți în viață, spuse el sprijinindu-și coatele pe biroul maroniu.
Meredith lăsă privirea în jos, timidă. Se deschisese prea mult în fața lui.
— Cum te înțelegi cu Naty și restul membrilor familiei? o întrebă el.
— Cu Naty mă înțeleg foarte bine. Este cuminte și nu mi-a creat niciodată probleme, spuse Meredith.
— Mă bucur să aud asta. Cred că abia aștepți să ai și tu un copil, zâmbi el. Vei fi o mamă minunată.
— Mulțumesc, răspunse ea.
Meredith luă farfuria cu mâncare a lui Preston și o duse în bucătărie. I-ar fi plăcut să discute mai mult cu el. Părea un bărbat de treabă. Însă fetei nu îi plăcea subiectele pe care le aborda acesta. I se părea că încearcă să afle despre ea mai mult decât ar fi trebuit.
Restul zilei trecu repede, iar Meredith plecă spre casă înainte de a se întuneca afară.
Dominic ajunse și el acasă și primul lucru pe care îl făcu a fost să meargă în camera fiicei lui, care se uita la un film animat.
— Tati, ai venit deja? spuse ea fericită.
— Am plecat puțin mai devreme de la birou astăzi pentru că am vrut să petrec mai mult timp cu prințesa mea, spuse el.
Dominic se apropie de patul lui Naty, când văzu un portofel pe jos. Îl ridică, și i-l arătă lui Naty.
— Știi cumva al cui este? o întrebă.
— Cred că este al lui Meredith, spuse ea. Probabil că i-a căzut din geantă. Tati, trebuie să i-l ducem înapoi cât mai repede. Du-te și spune-i șoferului să i-l ducă.
— Șoferul a dus-o pe bunica ta la coafor și o așteaptă acolo, deci nu se va întoarce prea curând, oftă el. Cred că va trebui să mă duc eu.
— În regulă, tati. Să te întorci repede, spuse Naty.
Dominic își luă cheile de la mașină, și conduse spre casa lui Meredith.
Meredith, care făcea curat în bucătărie, auzi un ciocănit în ușa de la intrare, și ieși din camera ei pentru a răspunde.
— Mamă, a venit tata, spuse Josh privind pe geamul din sufragerie.
Mary îl trase pe băiat de acolo cât putu de repede, privind-o speriată pe Meredith.
- Oare ce vrea din nou? se întrebă Meredith cu voce tare.
— Din nou? A mai venit o dată aici? o întrebă Mary.
— Da. Dimineață, când voi dormeați. Nu v-am spus pentru că nu am vrut să vă speri, spuse Meredith.
— Oh nu, ce vom face acum? se agită Mary.
— Nu vă panicați, le spuse Meredith. Mergeți în camera mea și nu ieșiți de acolo, bine? Mă ocup eu.
Cei doi s-au ascuns în camera ei, în timp ce bătăile în ușă se întețeau.
— Pot să te ajut cu ceva? spuse ea plictisită.
— Mary și Josh, a fost tot ce a spus bărbatul.
— Ți-am mai spus că nu știu unde sunt. Rezolvați-vă singuri problemele.
Meredith împinse ușa pentru a o închide, dar bărbatul o opri cu piciorul, și o deschise la loc.
Cineva mi-a spus că i-a văzut intrând aici.
— Probabil că s-au înșelat, pentru că nu sunt aici.
— Meredith, ești o fată inteligentă. Lasă-mă să îmi iau soția și copilul, și nu vei păți nimic, spuse el.
— Mă ameninți cumva? spuse ea.
— Da, bărbatul răspunse scurt și trecu pe lângă Meredith, intrând în casa acesteia.
Meredith era împietrită. Oricât încercase să rămână stăpână pe situație, eșuase.
Bărbatul începu să intre prin toate camerele, căutându-și familia, și lăsând doar dezordine în urma lui, timp în care Meredith continua să îl roage să iasă din casa ei.
— Sunt aici, nu-i așa? o întrebă el, când ajunse în fața camerei sale.
— Nu este nimeni aici, Meredith ridică tonul pentru ca cei doi să audă ce are de gând bărbatul, sperând ca Mary și Josh vor avea timp să se ascundă, sau să fugă.
Soțul lui Mary deschise ușa camerei lui Meredith, dar nu văzu pe nimeni înăuntru. Era pe cale să plece, când o șuviță din părul lui Mary ieși de sub pat, și îi atrase atenția. Meredith își mușcă buza agitată, în timp ce bărbatul se aplecă, și îi scoase pe cei doi de acolo.
— Veniți în momentul ăsta acasă cu mine, le spuse el, trăgându-i după el până la ușa de la intrare.
— Nu, strigă Meredith. Nu îi poți lua.
Meredith îi luă de mână pe Mary și Josh și îi ascunse în spatele ei.
— Ei nu vor să vină cu tine. De ce nu vrei să accepți asta?
— Meredith, nu te băga. Nu este problema ta ce se întâmplă în familia noastră, spuse el printre dinți.
Era foarte nervos, și asta se putea observa de la o poștă. Dar Meredith încerca să fie puternică. Îi era scârbă de bărbații asemenea lui, care cred că pot controla femeile, și că viețile soțiilor sale le aparțin.
— Dacă vrei să îi iei, va trebui să treci de mine, spuse Meredith sigură pe ea.
— Meredith, daca voiai să te întâlnești cu tatăl tău, trebuia să o spui.
Bărbatul făcu un pas spre Meredith, și ridică mâna în aer, dorind dă îi dea acesteia o palmă. Meredith închise ochii, fiind pregătită de palma ce avea să o primească. Știa că nu o merita, dar nu avea cum să oprească inevitabilul. Nu mai putea mișca niciun mușchi din cauza fricii.
Câteva secunde trecură de când ea închise ochii, dar încă nu simțise nimic. Deschise ochii, curioasă de ce soţul lui Mary a renunțat la ideea de a o lovi, și văzu ceva la care nu s-ar fi gândit niciodată.
Dominic se afla în casa ei. Mâna sa era strânsă in jurul încheieturii bărbatului, iar maxilarul îi era încleștat. Era pentru prima dată când Meredith îl vedea atât de nervos pe Dominic, și o speria această latură a lui.
— Nu te-a învățat mami cum să te porți cu o femeie? spuse Dominic.
— Poftim? Cine ești tu ca să îmi vorbești așa? se enervă soţul lui Mary.
— Eu? rânji Dominic. Sunt cel care te va bate măr. Dar, înainte de asta...
Dominic lăsă propoziţia neterminată, și îl împinse pe bărbat, acesta căzând în genunchi în faţa lui Meredith.
— Cere-i scuze în momentul ăsta, îi spuse Dominic.
— Altfel ce? răspunse el arogant.
Dominic nu spuse nimic, ci doar îi lovi pe bărbat cu piciorul în spate. Acesta se sprijini pe toate cele patru membre pentru a nu se lovi cu fața de podea, și scoase un geamăt scurt, semn că lovitura lui Dominic l-a durut.
— În regulă, cedă el într-un final, ridicând privirea spre Meredith.
— Nu eu sunt cea căreia ar trebui să îi ceri iertare, spuse Meredith.
Aceasta făcu un pas la dreapta, iar acum bărbatul îi privea pe soția și fiul lui. Josh era înspăimântat de tot ce se întâmpla în jurul lui. Nu știa de ce Dominic îl bătea pe tatăl său, sau de ce acesta era în genunchi.
— Îmi pare rău pentru tot răul pe care vi l-am provocat, spuse el. Promit că mă voi schimba și voi deveni o persoană mai bună.
Dominic îl ridică de pe jos, și îl privi adânc în ochi.
— Bun. Acum haide să vorbim afară ca între bărbați.
Cei doi ieșiră din casă. Mary era în stare de șoc. Fusese la un pas de a se întoarce în casa acelui om, și de a retrăi toate momentele în care el o abuza. Nu știa cine era bărbatul brunet, îmbrăcat în costum, dar știa că el și Meredith le-au salvat viața atât ei, cât și a copilului său.
— Sunteți bine? îi întrebă ea pe cei doi.
— Josh a văzut prea multe, spuse Mary, trăgându-și fiul mai aproape de ea. Meredith, cine era bărbatul acela?
— Șeful meu, spuse ea.
— Ce căuta șeful tău aici?
— Nu am nici cea mai mică idee, ridică Meredith din umeri.
— Sinceră să fiu, nici nu mai contează. Cert este că ne-ați salvat viața. Amândoi. Nu știu cum aș putea să vă mulțumesc.
— Nu îți face probleme, Mary, zâmbi Meredith. Ai grijă de Josh, probabil este speriat. Eu mă duc afară.
Mary se lăsă pe vine, și îl liniști pe fiul ei. Era pentru prima dată când era convinsă că a scăpat de soțul ei, și că putea trăi fericită alături de copilul său. Simțea că era un nou început pentru ea, totul datorită lui Meredith și Dominic.
Meredith ieși din casă, vrând să vadă ce se întâmpla între Dominic și soțul lui Mary. Când aceasta ajunse afară, îl văzu pe bărbat depărtându-se de casa ei, șchiopătând, și pe Dominic privindu-l pe acesta.
— S-a întâmplat ceva între voi doi? întrebă Meredith.
— Nimic, răspunse Dominic. Doar că am convingerea că nu va mai trece vreodată pe aici.
— Vă mulțumesc. I-ați salvat pe Mary și Josh, spuse Meredith. Dar, de ce ați venit aici?
— Oh, aproape că am uitat.
Dominic scoase portofelul lui Meredith din buzunarul paltonului său negru, și i-l întinse fetei.
— L-ai uitat acasă la noi, și m-am gândit că vei avea nevoie de el, ridică din umeri.
— Ați bătut atâta drum pentru a-mi aduce portofelul? Nu trebuia să vă agitați, oricum îmi țin toate actele acasă, spuse ea.
— Naty m-ar mai fi lăsat să intru în casă dacă nu aș fi făcut asta, spuse el.
— Păi, vă mulțumesc. Amândurora.
Dominic o privea pe Meredith, fascinat de atitudinea ea. Deși era timidă, avusese atâta curaj să le ia apărarea celor doi, chiar dacă asta ar fi însemnat să își pună viața în pericol. Se întreba de unde venea această dorință a ei de a ajuta oamenii.
— Cred că ar trebui să plec, spuse Dominic. Dacă se întoarce bărbatul acela, nu ezita să mă anunți.
Se gândi că nu mai trebuia să o rețină pe Meredith, pentru că trebuia să meargă la cei doi. Plus că afară era destul de frig, iar ea nu purta nimic peste bluza sa albă.
— Desigur, zâmbi ea.
— Ne vedem mâine.
Dominic se urcă în mașină și plecă acasă. Își punea tot felul de întrebări în privința lui Meredith. Era convins că ceva mergea prost în viața ei. Ar fi vrut să o ajute in vreun fel, însă nu putea face acest lucru, dacă ea nu dorea să comunice cu el. Tot ce putea face deocamdată este să o ajute pe acea femeie și pe copilul ei.
În timp ce venea spre casa ei, curiozitatea învinse și deschise portofelul lui Meredith. În acesta se aflau mai puțin de o sută de dolari și niciun card de debit. Bărbatul era convins că aceia erau singuri ei bani până la salariu. Dominic nu rezistă tentației și puse lângă ei o bancnotă de o sută de dolari. Știa că probabil Meredith avea să îl urască pentru asta, cunoscându-i orgoliul imens, dar a simțit că a făcut lucrul corect.