"Parcă e mai frumos să mergi pe jos, nu crezi?" Îl întreb pe Matthias cu un zâmbet prea entuziasmat pentru sfârșitul unei zile de liceu. Să mai menționez că e și luni?
"Pe naiba." Îmi răspunde morocănos, aruncându-și manualele în dulap.
"Tu ce ai? De săptămâna trecută ești stors de viață și ciufut."
"N-am nimic." Îmi răspunde pe același ton indispus și trântește ușa dulapului său.
"Bine, acum spune-mi adevărul." O întorc și nu prea pare să îi convină sau să mă aprobe. "Matt, te cunosc, știu că e ceva în neregulă cu tine. Tu nu ești așa aproape niciodată."
"Ok, fie." Pufnește sâcâit, luându-și ghiozdanul în spate. "Încă n-am găsit-o. A trecut deja o săptămână."
Oh, trebuia să mă fi gândit că despre asta e vorba. Pe scurt, la petrecerea de săptămâna trecută la care am participat toți, Matthias a întâlnit o fată foarte misterioasă și după cum susține el, e exact fata visurilor sale. Problema e că era foarte beat și acum nu își amintește numele ei. Ce-i drept, își amintește vag până și fața. I-aș spune că poate era atât de beat încât a avut halucinații și l-a confundat pe Ares cu cine știe ce fată și-a închipuit... dar nu vreau să îl provoc să facă o scenă în liceu. E tare pornit să o găsească și e nervos că nu o găsește.
"Uite, eu zic să nu o mai cauți atât și să o lași pe ea să te găsească. Dacă e cu adevărat fata visurilor tale cum susții, atunci o să vă întâlniți voi cumva. Și poate... te-ai gândit că erai prea beat?"
"Da, m-am gândit. Dar îmi amintesc foarte bine prezența ei... mă simțeam bine cu ea. Amos, chiar vreau să dau de ea. Nici nu mă interesează dacă până la urmă nu e fata visurilor mele, vreau pur și simplu să mai stau de vorbă cu ea. Treaz complet. Vreau să mă asigur că nu o ratez."
"O s-o găsești tu, nu te mai stresa atât." Îmi dau ochii peste cap. Chiar niciodată nu i-a păsat atât de prezența unei fete.
Își dă ochii peste cap, împingând amândoi de ușile din metal ale liceului ca să ieșim în curte. Nu-mi pare rău că trebuie să mergem pe jos acasă, vremea e bună și în ultimul timp nu am prea făcut efort fizic în aer liber.
Eu și Matthias am ieșit din curtea liceului luând-o pe aleea din stânga ca să ajungem acasă, dar îmi aud numele strigat de către o voce pe care n-am auzit-o de ceva vreme:
"Amos!"
Mă întorc foarte curios în direcția ei și o văd pe Thiara, făcându-mi bucuroasă cu mâna și așteptând pe partea cealaltă a străzii să nu mai treacă mașini. Trece strada iregulamentar, iar un șofer este nevoit să frâneze și o claxonează zgomotos, făcând-o să spună în rânduri repetate: Îmi cer scuze! Îmi cer scuze! Îmi cer scuze!
Zâmbesc amuzat de imaginea dinaintea ochilor și aștept ca șatena să ajungă de partea mea.
"Bună, Amos." Răsuflă ușurată că a ajuns teafără lângă mine, și mă întâmpină cu ochii săi mari și lucioși pe care îți e mai mare dragul să îi privești. Zâmbetul său radiază și mă face să îi zâmbesc la fel de sincer înapoi.
"Bună." O salut, așteptând să aud ce are de spus.
"Ți-am adus jacheta... îmi cer scuze că a durat atât, pur și simplu nu am dat de tine. Și îmi cer scuze că am plecat acasă cu ea, nu mi-am dat seama, eram prea grăbită." E agitată ca întotdeauna, trăgând emoționată de uniforma sa maro Lincoln sau băgându-și mâinile prin păr.
"Totul e în regulă, nu îți mai cere atâta scuze." O asigur, iar ea îmi dă un râset ușor jenat. Scoate jacheta din geanta sa și în câteva secunde mi-o înmânează.
"Mergi spre Applebee's?" Mă întreabă, apoi îi aruncă o privire lui Matthias care mă așteaptă la distanță.
"Nu, de fapt mergeam acasă cu fratele meu, Matthias." Arăt sugestiv cu bărbia spre brunetul indispus, iar atunci când el observă că ne uităm spre el, ne oferă un zâmbet fals și îi face cu mâna Thiarei. "Tu mergi?"
"Mai târziu, când îmi începe tura." Pentru câteva momente uitasem că muncește acolo. "Dar o să am..."
"Thiara! Vino dracului odată! Mă faci să te aștept toată ziua? Am lucruri mai importante de făcut decât să aștept după fundu' tău! Mișcă odată!"
Nici măcar nu am putut să ascult ce avea de spus pentru că brusc am avut impresia că un nebun a început un scandal în trafic, când de fapt bărbatul furios i se adresa Thiarei. Claxona frenetic, înjurând și spunându-i foarte urât Thiarei să se grăbească că nu are toată ziua la dispoziție.
"Oh, e vărul meu..." Îmi spune rapid, extrem de stânjenită. "Trebuie să plec. Pe curând, Amos." Se grăbește să își ia la revedere de la mine și nici măcar nu mă privise, și-a luat tălpășița cât ai zice pește.
Am rămas fixat cu privirea pe ea, vrând să îl analizez pe vărul său. Cu siguranță are peste douăzeci de ani, dar după felul în care arată nu-mi inspiră că ar fi cine știe ce om de succes în societatea asta. Pe lângă faptul că fața lui dă indicii de fan numărul unu al băuturilor, mai are și un comportament și limbaj relativ violent. Se răstește în fața Thiarei constant, chiar și atunci când aceasta s-a urcat deja în mașina lui. Nu îi pot auzi ce vorbesc, dar mimica fețelor lor spune tot. El țipă, iar ea se teme.
Știam și știu că ceva e dubios în legătură cu vărul ei, doar că... nu știu exact ce. Aș vrea să o întreb, dar nu știu dacă se cuvine. Aș vrea să mă asigur cumva că Thiara e în siguranță cu vărul ei, dar nu cred că ar trebui să îmi pese. Și totuși mă face să stau pe gânduri?
Nu, poate e doar în capul meu. Poate el era doar într-o pasă proastă și s-a înfuriat din nimic, precum Matthias. Cel puțin varianta asta mi-aș dori să o cred mai mult.
"Cine era tipa și de ce avea jacheta ta?"
Matthias mă scoate din analizele mele profunde. Cu coada ochiului, când m-am întors spre fratele meu, am observat-o pe Samantha uitându-se în direcția mea, dar am ignorat-o complet și m-am prefăcut că nu există.
"Thiara, o... amică. Lucrează în Applebee's." Îi explic, începând să merg.
"Mi-ai evitat a doua întrebare."
"Ei bine... am ajutat-o când i-a fost răcoare."
"Și asta când s-a întâmplat mai exact?"
"De ce îmi pui atâtea întrebări? Parcă erai ocupat să îți găsești fata visurilor tale." Îi reproșez.
"Nu-mi evita întrebările. Știu ce vrei să faci, schimbi subiectul."
"Ba nu. Doar că povestea e puțin mai lungă și nu am chef să ți-o spun acum."
"Avem suficient timp. Mai este până ajungem acasă."
"Ești enervant, zău." Îmi clatin capul, în timp ce Matthias rânjește.
"Eram la petrecerea de acum o săptămână." Încep eu, și fac o pauză.
"Petrecerea aia a avut ceva mai special, presupun." Mă lovește în umăr și ne oprim la semafor amândoi.
"Totul a început de când a venit Samantha la mine și..."
Încep să îi povestesc tot ce s-a întâmplat la petrecere. Nu îi povestesc până la cel mai mic detaliu, pentru că în primul rând nu am cheful necesar, iar în al doilea rând nu vreau să îmi mai amintesc totul din seara aia.
"E foarte interesant cum te-a făcut să îți pese într-un timp atât de scurt." Replică fratele meu.
"Să îmi pese? Ăsta nu e păsat." Îi răspund, de-a dreptul deranjat de comentariul său. Nu-mi pasă, eu doar am ajutat-o. Tocmai de asta nu voiam să îi spun nimic.
"Atunci ce e?"
"E... nimic. Mai mult milă. Mi-a părut rău de ea și am ajutat-o. Tu nu ai fi ajutat o fată în situația aia?"
"Dacă ar fi fost la fel de frumoasă ca și Tara, cu siguranță." Mă înghiontește cu cotul în coaste, ca să mă enerveze.
"În primul rând, e Thiara, nu Tara." Se strâmbă. "Și în al doilea rând... ești un idiot. N-am ajutat-o doar pentru că e frumoasă."
"Deci crezi că e frumoasă?"
Nesuferitul.
"Păi... da. Adică, da. Tu nu crezi că e frumoasă?"
"Ba da, bineînțeles. Dar dacă ție nu îți place, o pot lua eu."
"Chiar așa? Și dacă te așteaptă fata visurilor după colț?"
"Ești gelos?"
"De ce naiba aș fi gelos?"
"Că îți iau fata."
"Ce fată? Nu am nicio fată. Acum poți să taci, te rog?"
"Gelos..."
Îmi dau ochii peste cap, complet iritat de comentariile absurde ale lui Matthias. Mereu vorbește și îmi spune lucruri ridicole, doar ca să mă sâcâie și să mă provoace.
Auzi, să îmi pese mie de Thiara. Aș minți dacă aș spune că nu îmi pasă chiar deloc, deloc... dar nu într-un sens care să însemne mai mult de o amiciție. În niciun caz nu simt ce vrea Matthias să insinueze că simt. Și nici gelos nu sunt! Dacă vrea să o ia pe Thiara... să o ia... Oricum n-ar putea.
De ce?, întreabă vocea mea interioară care se trezește când îmi sunt gândurile mai pline.
Fiindcă așa zic eu.
•••
Dimineața mi-a început mai bine decât în alte dăți, iar ăsta este cu siguranță un impuls să mă simt bine toată ziua. E ciudat cum ziua oamenilor decurge în funcție de cum se trezesc, dar e păcat că nu ne putem alege noi starea cu care începem dimineața.
Azi am avut noroc, presupun.
Am ajuns cu Matthias și Abby la Applebee's, ca să ne începem ziua prin mirosul cafelelor comandate de oamenii grăbiți și disperați să își preia energia din cofeină. Sunt sigur că Ares și Sierra sunt deja acolo, savurând fiecare cafeaua lor preferată și amăruie. Eu personal nu sunt un iubitor de cafea, prefer ceaiurile în schimb, dar sunt uimit că uneori mă trezesc cu nevoia de a consuma ceva energizant.
"Uite-i acolo. Ca de obicei, masa din spate." Matthias remarcă deranjat de faptul că își vede verișorii așezați la masa din spate. E un loc ceva mai întunecos, pe gustul lui Ares, iar Matthias spune mereu că vrea să simtă lumina naturală a dimineții înainte să își îngroape nasul în manualele de la școală.
"Bună dimineața, urâților." Ares își scutură palma, având, așa cum mă așteptam, o ceașcă de cafea în cealaltă mână.
"Cineva se crede frumos astăzi." Abby își dă ochii peste cap, aruncându-și ghiozdanul lângă Ares, apoi se trântește tocmai lângă. Matthias își trage scaunul din capul mesei, iar eu mă așez lângă Sierra, adică în fața lui Abby.
"Poți să știi." Ares o înghionti în umăr.
"Ignoră-l. S-a uitat o fată în direcția lui și acum se crede irezistibil." Sierra îl ia la rost cum obișnuiește să o facă, iar Ares mototolește un șervețel de pe masă și îl aruncă în direcția ei.
"Hei, gata." Așteptam să vină asta din partea lui Matthias. "Încetați." Continuă.
"Hei, Amos, uite cine a venit." Sierra se uită în stânga mea, cu niște ochi foarte acizi. O ațintește pe Samantha și gașca ei de ratați interminabili. E teribil să ai niște prieteni care te bârfesc pe la spate și deși ei știu că fac asta, pretind că nu se întâmplă nimic.
"Nesuferita! Știi cu cine am văzut-o vorbind ieri? Cu Alex." Îmi spune pe un ton foarte aprins, dar eu o privesc total neafectat.
"Și? Nu-i treaba mea." Răspund.
"Oh, am uitat să vă spun! Nu-mi vine să cred că eu chiar am uitat... Amos i-a dat papucii Samanthei. Eram acolo, i-am văzut. Trebuia să îi vedeți fața acriturii ăleia și..." Ares pălăvrăgește până se lovește de privirea mea care îi spune să se oprească. Abby mai avea puțin și cădea de pe scaun auzind vestea, iar pe Sierra am bătut-o ușor pe umăr pentru că s-a înecat.
"Vorbește pe bune ăsta sau spune tâmpenii din nou?" Abby și-a așezat palmele pe masă de parcă ar fi o felină gata să atace.
"Ne-am despărțit. Ce-i așa mare scofală?" Imediat ce am terminat de spus replica, au început amândouă să bată din palme și să aclame mai fericite decât dacă le-aș fi spus că am câștigat la Lotto.
"Victorie!" Abby a exclamat, bătând încet cu pumnii în masă.
"Shh, gata! Faceți gălăgie și se uită toți la voi." Matthias încearcă din răsputeri să le potolească, și, într-adevăr, au atras toate privirile din local asupra noastră.
"Să știi că totuși ai putea să îi spui vreo două în legătură cu Alex. De ce vorbește cu el măcar?" Abby continuă după ce s-a potolit.
"Nu știu și nu îmi pasă, Abigail. De ce îți pasă ție?" Îi răspund ceva mai serios decât intenționam.
"Nu îmi pasă. Doar că... e prietenul tău, iar ea e... fosta ta. Nu e dubios?"
"Nu mă interesează. Știu că Alex n-o place oricum, iar în legătura cu ea... nu mai sunt curios."
"N-o place?" Își arcuiește sprâncenele. "Și pe cine place, atunci?"
A venit rândul meu să îmi arcuiesc o singură sprânceană.
"De ce ești curioasă?"
"Doar așa."
"Vrei să vezi dacă te place pe tine sau nu?" Încep să râd diabolic.
"Ce? Nu! Era doar o întrebare."
"Fiți atenți, Abby îl place pe Alex!" Mă întorc către ceilalți trei și le spun cu un rânjet imens pe față.
"Ba nu! Delirează din nou. Ești un idiot. N-am spus niciodată asta." Sunt sigur că ar fi aruncat și ea un șervețel în mine dacă Ares nu l-ar fi luat pe ultimul.
"Nu contează. E telepatia dintre gemeni! Îți pot citi gândurile." O enervez atât de rău încât și-ar dori să șteargă cu mine pe jos, dacă ar putea.
Râzând împreună cu ceilalți pe seama lui Abby care s-a îmbufnat de-a binelea, îmi arunc întâmplător ochii apre tejghea, unde o zăresc pe Thiara îmbrăcată în uniforma Applebee's, ajutând niște clienți să plătească cu cardul. Mă uit la ea până dispar clienții, și după ce au plecat, i-am anunțat pe restul că merg să îmi comand ceva.
"Ce bine că de data asta nu am aruncat niciun ceai pe jos și nu am spart nimic." Îi vorbesc atunci când ajung lângă ea și îi zâmbesc cu toți dinții, așteptând să se întoarcă. Îmi pare bine să o văd, pentru un motiv sau altul, fiindcă de când mi-a dat jacheta aceea nu ne-am mai întâlnit deloc.
Se întoarce curioasă, cu un carnețel în mână, și când mă vede pe mine pare atât de surprinsă că i-a sărit sclipirea din ochi pentru câteva momente. Cât o bătaie a inimii.
Încă îi zâmbesc, așteptând să mă întâmpine cu starea ei prea bine dispusă. Aștept să îi descopăr emoțiile din ochi și aștept să mă lase să i le găsesc. Aștept să îmi zâmbească larg, ca un curcubeu, și să turuie ce are de spus pentru mine pe ziua de azi.
Dar nu se întâmplă nimic din tot ce așteptam. În schimb, păru că vrea să facă totul, dar nu și-a permis să facă nimic. Își presează buzele într-un zâmbet care nu îmi transmite toate acele lucruri specifice ei, un zâmbet atât de mort pentru o persoană așa vie ca ea. Rămân dezamăgit și îmi pun ultima speranță în replica sa.
"Bună dimineața." Îmi răspunde, fără niciun fel de dezinvoltură.
Mă încrunt și stabilesc în capul meu că ce e în neregulă.
"Uhm... e totul bine?" O întreb ușor stângaci în exprimare.
"Sigur." Dă din cap. "Vrei să comanzi ceva?" Pune carnețelul acela nenorocit înaintea mea și se pregătește să scrie.
Acum chiar că e ceva putred aici. Asta nu e Thiara pe care o știu eu.
"Nu." Îi dau carnețelul la o parte cu mâna, iar ea se uită prin local. "S-a întâmplat ceva? Am... făcut ceva greșit?"
Își scutură capul de mai multe ori, făcând un pas în spate. Nici măcar nu mă privește în ochi, ci se uită în pământ.
"Nu, nu ai făcut. Eu doar îți iau comanda și atât."
Până și tonul vocii e diferit, dar simt că e fals și totul e un teatru. Nu înțeleg ce se petrece cu ea, și n-am de gând să o las baltă până nu aflu. Îi apuc mâna și încep să o trag după mine exact în locul în care ne-am cunoscut, când am bandajat-o. Poate că nu am spart nimic dar cumva tot aici am ajuns.
"Nu, Amos! Nu!" Încearcă să scape din strânsoarea mea și să se tot uite în spate cu disperare, dar nu o las în niciun chip și o trag după mine.
"Ce naiba-i cu tine?" O întreb, puțin răstit, imediat ce am ajuns în locul în care am vrut să ajungem.
"De ce ai făcut asta?!" Îmi împinge umerii, răspunzându-mi pe un ton care sună ca și cum mai are un pic și începe să plângă.
"Să fac ce?" Întreb nedumerit.
"Să vii la mine. Să vorbești cu mine. Să mă tragi după tine până aici! Pentru ce ai făcut asta? Vrei să îmi faci rău? Știi că ne-a văzut!"
Sunt atât de împânzit încât am impresia că visez cel mai prost vis. Nu înțeleg absolut nimic din ce îmi spune.
"Poftim? Nu înțeleg, Thiara. Cine să ne vadă?"
Pare nervoasă acum că i-am pus întrebarea asta și o lacrimă îi scapă pe obraz, dar o șterge cât ai clipi. Fac un pas spre ea, dar mă împinge din nou.
"Pretinzi că nu știi!"
Îmi strâng maxilarul, fiindcă a venit rândul meu să mă enervez.
"Nu mă mai împinge, Thiara, la dracu! Crezi că fac pe prostul de 15 minute în continuu? Habar nu am despre ce vorbești! Nu înțeleg nimic și îmi tot spui lucruri care n-au sens, așa că te-aș ruga să fii mai explicită pentru că nu am idee despre ce vorbești naibii!" Tonul meu e aspru, dar putea fi și mai aspru de atât. E important să îmi pierd controlul, altfel nu ajungem niciunul dintre noi doi bine.
"Iubita ta! Ea să ne vadă! Era chiar acolo lângă noi și ai venit intenționat la mine? Ai idee ce ai făcut? Amos, nu îmi permit să pierd job-ul ăsta! E singurul care mă plătește suficient încât să îmi acopăr cheltuielile, fără el sunt ca și moartă! Dacă îl pierd s-a zis cu mine Amos, iar tu m-ai băgat direct în groapă!" Thiara a început să plângă de-a binelea, îngropându-și chipul inofensiv în palmele sale și suspină.
Iubita mea? Job pierdut? Cheltuieli?
"Thiara, ascultă-mă." Îmi așez mâna pe umărul său, iar ea se uită într-un la mine, cu ochii roși. "Nu știu despre ce vorbești, sincer. Eu nici măcar nu am iubită. Și de ce ți-ai pierde vreodată job-ul pentru faptul că ai vorbit cu mine?"
Acum ea e cea împânzită.
"Cum adică nu ai iubită? Dar ea mi-a spus." Își trage nasul, continuând să se uite în ochii mei confuză.
"Cine, Thiara, cine?"
"Fata de la masa de lângă noi! Cea șatenă cu șuvițe blonde."
Șatenă cu șuvițe blonde?
"Cred că glumești..."
Îmi șterg fața cu ambele palme, trăgând disperat aer în plămâni. Samantha. Bineînțeles că e vorba despre Samantha!
"Ce a făcut? Spune-mi totul."
"De ce?"
"Nu e iubita mea, Thiara. E fosta mea. M-am despărțit de ea acum o săptămână. Așa că spune-mi tot ce a făcut." Îi vorbesc pe un ton mult mai calm, fiindcă ochii săi sunt atât de triști și roși încât mă fac să mă simt rău pentru ea.
Își linge lacrimile sărate care i-au ajuns până pe buze, ținându-și încă umerii încordați din pricina tensiunii și își aranjază cuvintele în minte.
"Eram la muncă. A venit aici cu alte câteva persoane și când i-a venit rândul să comande, a început să îmi pună întrebări despre tine. N-am știut cine e. După ce am refuzat să îi răspund la întrebări, mi-a spus că este iubita ta și că știe totul... eram confuză la început, dar apoi m-a amenințat că dacă mă mai apropii vreodată de tine o să vorbească cu tatăl tău să mă dea afară de aici. N-am avut ce să îi mai spun, Amos. Nu am cum să îmi pierd job-ul ăsta. Sunt plătită cel mai bine și sunt ca și moartă fără el..."
"Nenorocita..." Bâgui, trecându-mi mâna prin păr călcat pe nervi. "Thiara, ascultă-mă bine: nu ai cum să pierzi slujba asta. Tata nu te-ar da niciodată afară doar pentru că așa i-ar spune vreo pioneză de-a mea."
"Pioneză?" Mă întrerupe nedumerită.
"Așa îmi numește tata fetele cu care ies. Nu întreba." Îmi dau ochii peste cap, amuzându-mă pentru a nu știu câta oară de apelativul pe care îl folosește când vine vorba de fete. Deși mama îi spune foarte des să înceteze cu acest cuvânt, nu o face, îl amuză prea tare. "Și oricum, nu suntem împreună. Nu mai am nicio legătură cu ea, nu înțeleg de ce ar face așa ceva. Când s-a întâmplat treaba asta?"
Chiar nu pot să înțeleg de ce și-ar găsi Samantha vreun drept să îi spună asta Thiarei. Și de ce ar spune că este iubita mea? Credeam că am fost destul de clar că am terminat-o de tot cu ea. Sunt atât de nervos în acest moment că s-a jucat cu emoțiile Thiarei în așa fel încât a făcut-o să plângă că mi-aș dori să o folosesc drept mătură. Acum totul are sens - reacțiile ei, reținerea ei și lipsa de dezinvoltură. Totul datorită fostei mele. Nu credeam că o să am parte de una ca asta!
"Nu-mi amintesc ziua exactă. Dar... s-a întâmplat în ziua în care ți-am înapoiat jacheta."
Desigur că asta trebuia să fie. Am zărit-o în ziua respectivă, stând chiar acolo, la câțiva metrii de noi, privind-o ucigător pe Thiara cum îmi înapoiază jacheta. În capul ei s-au scurs presupuneri și s-au tras concluzii, până au adus-o în punctul în care să îi facă așa ceva Thiarei, ca într-un joc bolnav al obsesiei.
Degetele subțiri ale Thiarei încă tremură, ștergându-și celelalte lacrimi care i se scurg pe obrajii săi înroșiți. Probabil nici ea nu înțelege de ce nu își revine mai repede, iar eu aș fi fost mai preocupat de lacrimile sale acum dacă n-aș avea o altă problemă de rezolvat.
"Nu mai fi tristă. O să rezolv totul, îți promit." O privesc adânc în ochi, vreau să îmi guste sinceritatea cu care îi vorbesc, ca să învețe că nu îmi încalc promisiunile niciodată.
"Stai!" Mă oprește în tocul ușii. "Să nu faci nimic ieșit din comun, te rog."
Aș fi asigurat-o că nu voi avea ieșiri urâte, dar ar fi însemnat că o mint. De la o persoană plină de respect, și totodată demn de respectat, pot deveni un răutăcios pregătit să te calce în picioare până îl vei implora să se oprească. Așa că doar am scuturat din umeri neutru, mergând cu pași apăsați în direcția Samanthei.
Nu am fost niciodată mai furios din cauza ei, nici măcar atunci când începea vreo ceartă și mă acuza tot pe mine la final. Mă observă din depărtare, iar la început se dădu relaxată, ca și cum nimic nu ar fi putut să o atace, până a realizat că destinația mea era tocmai masa ei. Prietenii ei mă văd, șușotind precum niște băgăcioși, dar nu am timp să îmi direcționez furia și pe ei. Singura pe care o împung cu încruntătura mea este Samantha, care înghite în sec și își freacă șuvițele sale blonde pierdute prin culoarea sa naturală șatenă.
Acum e acum, îmi zic.