Am un proiect la care lucrez. Nu e complex însă are niște necesități care mă limiteaza (acțiune real time, flashbacks, 4 povs de sine stătătoare, fiecare capitol o poveste, dialog -- eu cand mă fac mare vreau să scriu sitcomuri) pe care am tot încercat să le satisfac până am epuizat stocul de artificii și așa puține. Pe scurt, am nevoie să văd cum au mai facut alții mai deștepți.
Scop Personal: Ce anume a făcut HYMYM asa popular, deși nu e un serial pe care l-aș recomanda cuiva, nu rezonez cu umorul aproape deloc.
Scop Principal: Cum au jonglat scriitorii timeline-ul. Cum l-au evidențiat, ce trucuri narative au folosit.
De ce HIMYM?
- sitcom
- inexplicabil popular (inclusiv eu l-am vazut pe tot dar aveam mai mult timp, atunci, și calitatea serialelor overall era mai slabă -- vreau să determin daca ăsta e singurul motiv și la alții). Acel DE CE?!
- prietenie/iubire (very thin line here for me, as you will see). Toate sitcomurile ajung până la urmă la cupluri, însă aici era stabilit de la început că Ted caută pe cineva, și că Lilly și Marshall sunt un cuplu.
- feel good (not me, dar explic)
- timeline
- pov
- structura de sitcom: A/B plot, de obicei A/B/C plot.
- narațiune: desi nu e Arrested Development/Jane The Virgin și nici un POV care să mă atraga (un personaj e naratorul, ceea ce transforma POV de la 3rd omniscient la 1st ominscient): Future Ted. Eu aș vrea ceva mai simetric, aka restul personajelor mele sunt la fel de importante pentru poveste: "There is no Ted").
Dezavantajul e că, mediul de redare fiind vizual/auditiv și nu scris, multe metode simple și de efect se vor autoexclude (de exemplu, să aduci the '80s într-un serial e ușor: bagi o melodie pe fundal).
Avantajul e ca va trebui să mă gândesc cum le înlocuiesc. Literary Problem!
Să începem.
Pilot - 101
Naratorul poveștii e Old Ted. Nu e omniscient, dar e aproape: are o imagine mai completă, ca știe deja ce se va întâmpla. Ce nu știe e dacă are dreptate în totalitate (om e și el!), ceea ce îl face unreliable. Rama poveștii e stabilită repede: le povestește celor doi copii ai săi (adolescenți deja) cum a întâlnit-o pe mama lor.
Ted e stabilit că personaj încă din prima scenă în care vorbește, iar his bff Marshall e excelent inclus în asta, direct din dialog. Incredibil câtă informație aflăm în cateva secunde, inclusiv prima lui replică e sa răspundă DA, entuziasmat!, la o cerere în căsătorie.
Căutarea MAMEI (aka The One) e motivația principală a personajului Ted. E tema serialului, alături de prietenie, și maturizare -- ultimele doua strâns legate de prima. Serialul urmărește acest arc (vom vorbi despre cât de bine) început în aceste 27 de secunde, timp de 9 sezoane.
Orice credeți despre calitatea replicilor, primele câteva minute ale acestui show sunt o execuție impecabilă de "backstory+character=start sitcom arc". Aveau 20 minute să prezinte șase personaje noi de care să ne pese, și care să ne distreze. Nu e ușor.
De la început, am decis că dau skip la scenele care au treabă cu vreun plot în care e implicat Barney.
Serios, personajul e unwatchable. Nu stiu daca ce mă supără mai tare, glumele lui de violator (nici măcar de viol) sau că actorul a reușit să facă așa popular un comportament de -- și o voi cita pe Nikki Glasser cand vorbea de Edward Norton:
Prima replică a lui Barney?
"Hey, so you know how I've always had a thing for half-Asian chicks? Well, now I've got a new thing. Lebanese chicks. Lebanese chicks are the new half-Asians."
It's not even funny racist/xenophobic sexism. Așa un personaj trebuia introdus cu o replica mai amuzantă, în opinia mea. Nu trebuia schimbat mesajul, tot ce cer e să fie poanta mai bună. Oricum, alta scenă de câteva secunde care zice multe, rapid: player, bogat, nesimțit, snob. Chiar ăsta e nivelul de umor al scenelor lui. A prins, însă nu la mine.
DNW. Nu era must see, mi-e lene să stau să dau skip la scenele cu el. Mă uit doar la scena unde e introdusă Robin:
E și Barney implicat, însă aici merge.
Shelter Island - 504
Ăsta e cel mai relevant exemplu de mânuit cronologia bine și de rezolvat niște probleme creative, forțate de împrejurări.
Episodul se centrează pe nunta lui Ted cu Stella, și deși Barney are și el povestea lui, e domolit de faptul că scriitorii vor să o cupleze pe Robin cu el, și deci lucrează un pic la personaj. Nici nu știu dacă e mai rău sau mai bine: ca telespectator, apreciez; ca scriitor consider că au compromis personajul pe care trebuiau să-l gândească de la început sau să-i găsească o motivație nelegată tot de sex/femei.
În fine, am treabă, voi suporta.
Drumul lui Ted la altar e plotul A. Sora Stelei renunță la nunta ei vegană care era tot ce-și imaginase Stela pentru propria ei nuntă, și Ted acceptă să se căsătorească mai repede, să nu piardă banii. Se duc la locație, Shelter Island, unde Ted menționează că și Robin e invitată.
Aici, orice fan al serialului deja știe niște lucruri:
- Stella nu e MAMA, că actrița va pleca din serial și mai avem sezoane.
- Robin și Ted n-au mai avut interacțiune romantică de mult, deci era timpul.
- Robin și Barney începuseră ceva romantic cât Ted și Stella aveau treabă.
- Ted se va căsători doar cu mama copiilor lui, în niciun caz cineva așa romantic și cu o motivație atât de clară nu va fi tratat cu "și așa am cunoscut-o pe fosta soție de dinainte de mama voastră." E un romantic incurabil care a visat mult la ziua magică a nunții, și show-ul îi datorează să respecte asta.
Pe scurt, știm că nunta nu va avea loc și că se pregătește conflict de sezoane întregi cu triunghiul Barney/Robin/Ted. Întrebarea e cum.
Încă de când e menționată Robin și Stella refuză să accepte vreun ex la nunta lor, că niciodată nu iese bine, te temi că motivul pentru care evenimentul nu va avea loc va fi ori gelozia (n-aș zice complet) irațională a Stellei, ori Ted realizând că o iubește pe Robin.
Aștepți să vezi cum.
Ted rezolvă doleanța viitoarei lui soții în stil sitcom: îl aduce și pe exul Stellei, tatăl fetiței ei, la nuntă, nu doar pe Robin. Stella plânge de nervi, deja eu ca femeie țin cu ea, și mă doare să mă gândesc că sigur serialul o va face nerezonabilă, să scape Ted ușor.
Suntem surprinși că atunci când Robin încearcă să-l convingă pe Ted să nu "dispară în nunta altcuiva", acesta se supără și îi revocă invitația, în loc să fugă cu ea. Ea se conformează, și ia feribotul înapoi de pe Shelter Island.
Începi să te gândești că va veni Ted după ea, stricând nunta. Însă altceva se întâmplă.
Pe feribot, Robin o vede pe Stella în rochie de mireasă, fugită și ea de la nuntă. Lângă ea, exul ei. Realizăm că nicio clipă nu fusese vorba de Robin și Ted, Stella vorbise despre ea însăși, tot timpul. Ted n-are nicio legătură.
Alegerea scenariștilor e genială:
- într-un sitcom în care personajele secundare sunt recuzită pentru glume, nu te aștepți să aibă și ele motivațiile lor. E o lovitură să te forțeze să te gândești că poate Stella avea și ea treaba ei.
- Stella era îndrăgită printre fani, dar actrița nu se mai întorcea, așa că trebuia scoasă organic. Trebuia făcut clar că nu e MAMA (deși se știa neoficial).
- au făcut clar că viața Stellei mergea în altă direcție, și au respectat personajul suficient cât să nu-și bată joc. A fost o încheiere bună de arc. Nu mai exista posibilitatea ca ea să fie The One for Ted. Back to square one, on the Mother search.
- alegerea nucleară ar fi fost ca Robin și Ted cumva să strice tot, dinamitând și prietenia Ted-Barney. Însă scenariștii știau că mai aveau minim câteva sezoane de scris, nu avea sens să aibă toate conflictele înghesuite într-un singur episod. Era timp. Ajungea că o scoteau pe Stella. De asemenea, deși Robin niciodată nu a fost tratată foarte bine de către scenariu, pe Ted -- ca și personaj -- l-ar fi stricat să fie atât de nepăsător. O nuntă e importantă pentru el, și deci extinde asta asupra celorlalți: nu ar fi făcut așa ceva, cuiva. Ted iese the good guy. O provocare grea, că de obicei asta se face afectând negativ alte personaje care devin obstacole în loc de persoane. Stella însă nu.
- îți pare rău pentru Ted, fără ca show-ul să facă din dezamăgirea aia cine știe ce punct în care viața se oprește. Câteodată ți-o iei.
- rewatch is better: toate replicile Stellei au dublu sens, și dacă te uiți știind că fuge cu exul ei, remarci ce des e menționat, și cum dacă nu eram și noi (ca și Ted) focusați doar pe ce voia Ted, era evident că femeia cu terminase cu exul. E o lecție potrivită pentru personajul Ted, care e cunoscut a fi un pic cam... preocupat de sine. Toate personajele sunt, e o consecință a limitării de sitcom și a scrisului pentru populația simplă.
- melodia e foarte bine aleasă.
Se face o recapitulare în ultima scenă, care e de impact și trebuie redată integral, deși începe cu Barney. (Sigh, dar măcar activitățile lui sunt relevante la plot, că Robin venise în camera lui, refuzată de Ted, și a dat de el cu alta, deci și cu el și Robin lucrurile rămăseseră în pom):
Aici cred că am fost pentru prima oară (back.... way back) impresionată de cât de bine se poate face ceva atunci când știi exact ce vrei să zici, și alegi o metodă potrivită. Totul are sens, și duce povestea înainte, semănând curiozitate pentru ce va urma.
Prietenia e subliniată genial și eficient: întâi Marshall îl consolează pe Ted, apoi Lilly, apoi Barney. Neil Patrick Harris e un actor supărător de bun, când i se dau lucruri mișto de făcut: Barney citește nepăsător scrisoarea de adio a Stellei, până ajunge la un cuvânt care îl dumirește ce citește de fapt, și tot corpul i se blochează. Îi pune mâna pe umăr lui Ted. Nu face poante, până și pentru el e clar cât de important era pentru Ted. Toți prietenii lui (excluzând-o pe Robin, cu care acesta și-a dat foc la relație refuzând să renunțe la nuntă) nu au cuvinte să-l consoleze. Nu e nimic de zis. She wasn't the one. Dezamăgirea fanilor după actriță e oglindită în cea a lui Ted după Stella. Câteodată vrei să ții pe cineva, zice serialul, dar nu se poate. Tot ce poți face e să privești înainte.
Și niciodată să nu inviți un ex la nunta ta.
Recapitulare (ce-am învățat azi):
- despre timeline: dialogul ajută. Replicile Stellei pun în context un întreg backstory.
- despre motivații: alea puternice ajută
- despre personaje: vezi motivații.
- despre viziune asupra întregului arc... Aici e mult de zis.
(Atenție, spoilere despre finalul serialului!)
Finalul serialului a dezamăgit fanii și criticii, una dintre cele mai frecvente reproșuri fiind că rezoluția a venit din senin. Nu sunt de acord, deși le înțeleg suferința: e greu să stai opt sezoane s-o aștepți pe mamă, să-ți fie prezentată într-al nouălea, să o îndrăgești, și apoi să moară în ultimul episod de cancer (același episod cu nunta!) și să auzi: "This isn't the story of how you met mom, she's hardly in the story. No, this is about how you want to ask Aunt Robin out."
S-a zis că finalul nu a corespuns cu așteptările fanilor. Că a părut făcut la repezeală, însă aș zice că din prima scenă cu Robin era clar că va conta și ea. Barney și Ted o cunosc în același timp, și fiecare încearcă în felul lui specific să o cucerească. Triunghiul prieteniei/amoros e schițat de la început. Are și ea simboluri ca și Mama, gen The Blue Horn.
Dacă serialul ar fi fost mai scurt, ar fi avut sens. Însă pentru că s-au lungit nouă sezoane, scenariștii au avut niște probleme noi de rezolvat.
Soluții bune:
- au făcut un sezon întreg în care acțiunea a avansat 24 ore (faimosul sezon de nuntă). Aici execuția a lăsat de dorit, însă a fost o idee ambițioasă, menită să mai taie din avansul temporal. Eu zic că le-a ieșit bine (cronologia se potrivește) însă nu au reușit la nivel de poveste să mai aducă ceva interesant. Consider că micile interacțiuni în care toată lumea o cunoaște pe viitoarea soție a lui Ted înaintea lui sunt bine gândite, și o bună intrare a ei ca personaj.
- alegerea Mamei, adică a actriței. După Stella, era greu de găsit o nouă față prietenoasă. Pericolul era ca fanii să le compare și să o urască fix pe femeia pe care au așteptat-o cu Ted. Știind asta, creatorii HIMYM au ales-o pe femeia asta inofensivă și drăgălașă care a cucerit pe toată lumea:
(Dau tot, că e important și ce arată de restul personajelor, dar în principal contează ultimele 40 secunde.)
- au muncit mult la romantismul Ted + His One. Mici coincidențe, umbrela galbenă, chitara, cum nu se nimereau. Așa mult au insistat, și așa speriați erau că nu o să meargă, că au neglijat-o pe Robin.
- mare succes cu actorii, unii deja populari, însă toți buni. În cărți însă, nu avem acest ajutor. Un personaj nașpa rămâne nașpa.
Soluții proaste:
- Robin ca personaj, mai ales în relație cu Ted și Barney. Înțeleg de ce au luat foc fanii la final, deși era ceva ce se dorea de la început, mă refer la trecerea de la mamă la Robin. Însă undeva în ultimele sezoane, n-au mai avut ce face cu ea, în timp ce-l aștepta pe Ted. Au combinat-o cu Barney, și de acolo au început compromisurile în defavoarea ei, ea devenind tipa pentru care făcea ori el, ori Ted, sacrificii. Cariera și felul ei băiețos de a fi au dispărut, îngropate sub interese amoroase și povești funny de sitcom. Ea și Lilly mereu au fost sacrificate pentru plot, trecând printr-un evantai de personalități, câteodată mai multe per episod. Către sfârșit, nu mai avea sens ce făcea ea. Părea că așteaptă indicații de regie. Era nevoie de un personaj mai definit, cu o legătură mai bine întreținută cu Ted, fără să fi fost măritată cu Barney, și care își menținea statutul în serial prin personalitate și nu prin bărbații cu care era. Personajul Robin a fost mereu fata frumoasă și cool, băiețoasa elegantă, frumoasă fără efort. E mișto două sezoane, dar încă de la început -- de când avea cinci câini de care serialul a scăpat rapid -- se făcea zig-zag cu ea. Normal că fanii n-au înțeles nimic. De câteva sezoane o așteptau pe mamă, Robin era cu Barney...
- viziune personală întinsă asupra unui proiect marketat ca altceva. Aici s-a greșit, nu grav, însă cu consecințe mari. Creatorul zice că așa a văzut mereu povestea, și că ce vrea să zică e că nu există doar One. Mai există și viață, după marea iubire. Însă... Nu despre asta era serialul.
Personal, nu cred in The One, n-am așa mare încredere în ordine pe lume. Dar într-un serial cu premisa asta, comis să arate iubirea unică și irepetabilă încă din titlu, la final e momentul să demonstrezi tema serialului, nu pe a ta. E important să știi ca autor cui i te adresezi și ce zici, că nu toată lumea îți știe mintea, ei știu doar ce le-ai zis tu. Dacă e nevoie să-ți explici finalul serialului într-un meta-comentariu, ai eșuat în a-ți demonstra ideea. Ce zice povestea ta, de fapt? Că doar tu ne-ai zis-o. E similar cu atunci când pui tag romance și nu ai happy-end. Io știu că e cool, însă romance înseamnă ceva, și ce ai făcut tu e altceva. Se simt oamenii furați. Și au fost.
- în lupta de a ține povestea interesantă s-a reușit unde s-a ținut cont: la prezentarea mamei și integrarea ei în ultimul sezon. Însă s-a uitat de personajele și relațiile existente. Toți restul erau oarecum pe pauză sau supracompensau umorul care lipsea din scenele romantice ale lui Ted. De exemplu, după ieșirea Stellei din serial, au urmat două dintre cele mai faimoase și citate episoade de-ale lor (mie personal nu-mi plac), se vede că tremurau chiloții pe ei că își pierde lumea interesul. E greu de susținut pe încă patru sezoane.
- umorul în sine e lowest common denominator, cu poante răzlețe, bune. Repetiția tip meme e metoda cea mai des întâlnită și cea mai eficientă: slap bet, have you met Ted?. Asta nu știu dacă e ceva ce aș ști să fac. Ce oferă e confort emoțional, pe lângă umor. Eu tot asta vreau să ofer, însă mă strică umorul meu negru. Accentuez însă la prietenie și dragoste. It's not meant to be as funny as it is to make people feel other stuff as well.
Notes:
- lasă povestea să vorbească, prin personaje. La mine în proiect, cam toate alea secundare au treaba lor însă tre'să mai trec o dată prin ele. Toate care au nume contează, e o regulă bună.
- nu uita despre ce e cartea. Va fi greu să fac o poveste bună de dragoste în stil sitcom din cauza superficialității necesare umorului, dar la mine tonul e mai relaxat vizavi de The One, și am două cupluri cu personaje prezentate simetric, fiecare în POV-ul lui. Asta și lipsa de triunghiuri amoroase (nu mă bag, încă) cred că vor ajuta să clarifice ideea încă de la început. Nu e despre dragoste, dar personajele mele trec și prin asta, că am toate versurile Mioriței de umplut cu conținut. Focusul meu e tot romantic, însă e reprezentat egal în toate personajele și evit să fac vreun sentiment final. Teza mea e alta, dar mă bucură să observ că nu regret îndepărtarea de modelul inițial. Nu zic că eu fac mai bine, ci că am ales altfel, potrivit intereselor mele și oamenilor pentru care scriu.
- evită complicațiile: cronologia mea e mai simplă, mă duc doar înapoi, și doar în scene care explică ceva. Însă am ultimele capitole de umplut, și deci și eu va trebui să exind o noapte foarte mult timp. Eu nu am însă premisa aia constrictivă a vorbitului din viitor (în HIMYM practic totul e un flashback) și deci nu cred că va fi dificil. Ce va fi dificil, însă, e să mențin ritmul, și cred că aici voi merge pe umor ("nu se întâmplă nimic dar măcar replicile sunt amuzante") și închiderea a ce a rămas în loc ("feel good scenes" -- cam ce se face prin montajele de mai sus, însă nu din melodii, ci din poveste). Prefer să fiu boring decât să înghesui, că fanii au răbdare dacă bați câmpii, însă o iau razna dacă strici ceva. E important să zici doar lucruri relevante la povestea pe care o începusei și nu ce idei noi ai citit tu azi.
- deși și naratorul meu e tot biased (vorbește din POV-ul în care e), nu e însă unreliable, și faptul că prefer persoana a treia amplifică asta, în defavoarea căldurii/familiarității/surprinderii cititorului. Consider că un sitcom românesc are nevoie de un alt ton, mai cu picioarele pe pământ, mai miștocar, nu să se ia atât în serios. De asemenea consider că era problematic cu viața sexuală a lui Ted, ținând cont că povestea era pentru copiii lui. Aici HIMYM mi-a validat alegerile: prefer privitul de mai departe, și pentru mine a fost imposibil să rezonez cu povestea de dragoste dintre Ted și His One and Only. Era atât de unilateral prezentată încât îi scădea din valoarea romantică, în ochii mei. Cu cât adăugau, cu atâta mă îndepărtau.
- simboluri vizuale pentru momentele importante. O să mai trec o dată prin scenele pivot, să văd ce pot face.
- poate merge mai mult dialog la început, de expoziție. Eu stau cam mult în capul personajelor, că am luxul ăsta, însă ar trebui să get to the point, sooner.
- tre' să caut unde am mai multe conflicte în aceeași scenă și să decid care e intenționat. Pe mine mă ajută POV, again: pot avea mai multe, toate personajele mele au voiceover gen Ted. Totuși, sitcom cere reținere la asta.
- cea mai bună lecție e clasica "nu lasă device-ul să influențeze povestea, e acolo s-o ajute". Timeline făcut bine e irelevant dacă ce se întâmplă nu e interesant/amuzant/dedicat poveștii pe care încerci s-o redai. E aceeași idee ca la prolog. A fost interesant pentru mine, tehnic, dar dacă trebuia să stau pentru umor/amicitie/dragoste, aș fi ieșit mai devreme.
- marea mea întrebare de fapt are răspunsul: US humor != umor RO. Nu că al nostru e mai bun sau ceva sau suntem mai deștepți, doar că ne-a fost mai foame și suntem mai răi. Aș zice că US humor <<<<<< umor RO, însă na... nu cred că-s obiectivă. E ceva cu noi, cum râdem de belele, cum înțelegem șmenăreala. Cum ne așteptăm să râdă și alții de noi, și nu să râdă cu noi de altcineva. E o perspectivă mai corectă asupra umorului și ce ar trebui să facă: să distreze cât mai multa lume, supărând cât mai puțini, o formă de lupta a celui slab împotriva celui puternic, și nu a celui puternic contra celui slab. Scopul umorului românesc a fost să zică ceva nepermis, să facă o aluzie, să scape de poveri grele care nu aveau rezolvare. Noi nu râdem niciodata doar ca să râdem, nu suntem suficient de confortabili.
Cam asta am învățat azi, câteva le știam de când m-am apucat să scriu după modelul ăsta, însă e bine sa dai refresh! Dacă aveți vreo poveste care vă place, o putem comenta împreună (carte/serial/episod/orice). Poate are cineva un exemplu sitcom românesc bun/de succes? Altfel, urmează Arrested Development și naratorul lor epic, probabil în comparație cu Jane The Virgin.