~
— Alo?
Răspund fără a ma uita la numele persoanei de pe ecranul telefonului. Tocami am fost trezita dintr-un somn atât de profund încât sigur dacă nu e ceva important o sa fac destul de urat.
— Min! Tipa Anais in telefon, ceea ce ma face sa îndepărtez telefonul de ureche.
— Ce s-a întâmplat Anais? Întreb încercând sa îmi controlez temperamentul.
— Mai ai câteva zile de concediu și tu stai în casa ca o putoare și nu dai nici un semn de viata! Se plânge aceasta la telefon și îmi dau ochi peste cap. Ah, simt ca iar ai făcut-o, murmura la telefon.
— Ce sa fac? Întreb inocent, de parca n-aș fi făcut nimic.
— Ți-ai dat ochi peste cap, nu-i asa? Ma chestioneaza.
— Poate, răspund încet și încep sa chicotesc.
— In fine, spune aceasta după un timp de tăcere. Hai sa ieșim, adaugă.
Sa ieșim? Ca ultima ieșire în glub cu frații aia doi și Travis? As spune pas sincer dacă s-ar sfârși la fel. Au trecut doua saptamani de atunci și am ales sincer sa îmi petrec ultimele zile de concediu stand în casa. Deoarece mi-am rupt câteva zile din concediu pentru a sta cu domnul O'Brien, mi s-a prelungit puțin mai mult timpul de stat acasă.
— Nu știu ce sa zic, murmur.
— Știu eu și pentru tine, spune. La 3 P.M. sa fi gata ca te iau din fata blocului, spune repede și închide.
Oftez și las telefonul pe micul birou de lângă pat. Ma ridic de sub pilota moale, stand în fund pe marginea patului. Chiar dacă afara era cald și în casa la fel de cald, nu puteam sa dorm fără pilota, ceea ce era ciudat, dar normal pentru mine. Îmi trosnesc oasele, pentru a începe ziua bine. Curioasa ma uit la ceas și vad ca e 13:33, ceea ce ma face sa ma întreb dacă am timp pentru o baie. As avea nevoie de una ca de aer. Neinteresanta dacă am timp sau nu, ma ridic din pat și merg spre baie căscând. Imediat ce ajung, îmi dau drumul la apa în cada și aștept sa se umple, dezbracandu-ma intre timp. Oare unde mergem azi? Daca mergeam în club, în nici un caz nu mergeam de la ora asta.
Ma scufund în apa din cada, relaxandu-mi mușchi și stand moale. As fi vrut sa rămân aici, dar o știu atât de bine pe Anais încât sigur ar fi venit peste mine în casa, ar fi spart ușa și m-ar fi luat goala și unda unde voia sa mergem.
După ce ma spăl bine, scot dopul pentru a se scurge apa și părăsesc cada, infasurandu-mi parul cu un prosop, urmat de trup. Ies din baie ducandu-ma direct în camera, uitându-mă la ceas. 14:04. N-am stat cine știe ce la baie. Asta înseamnă că mai am timp de muzica. Chitai fericita și deschid leptop-ul pentru a pune muzica în timp ce ma învârt prin casa. Aleg sa pun Crush de Tesaa Violet. O melodie extrem de copilaroasa dar care îmi da o stare foarte bună.
Îmi usuc parul pentru a nu pleca cu el ud din casa, ca mai apoi sa îmi aleg hainele. Fiind și cald afara, aleg sa îmi iau o fusta vaporoasa, de culoarea piersici, cu doua palme deasupra genunchilor și o bluza fără umeri, ușor lărguta, Alba. În picioare îmi iau tenesii și aleg sa ma dau doar cu puțin rimel și un strugurel. Ma simt ca o adolescenta care se pregătește de o întâlnire cu fat frumos. Uneori uit ce vârstă am și ma simt iar de 18 ani, ceea ce nu știu dacă e un lucru bun sau rău. Decid sa îmi verific iar telefonul și observ apelul pierdut de la Anais. Închid repede leptop-ul și îmi iau o gentuta cu bani, chei și telefon, ieșind cât se poate de repede din casa, neuitând sa încui ușa. O sun pe Anais, ceea ce știu ca nu are nici un rost, probabil fiind în fata blocului meu, dar totuși o sun.
— Stau de 10 minute în fata blocului tău și jur ca dacă as mai fi stat maxim 5 minute veneam peste tine în casa! Tipa in difuzor, ceea ce ma face sa îndepărtez telefonul de ureche.
— Aveam muzica data prea tare, plus, știi ca te iubesc, spun inocent, încercând sa o imbunez.
— Da, sunt sigura de asta, mormăie.
Ies din bloc și o observ rezemata de o masina. Oh drace, nu-mi spune. Observ ca temerile mele se adeveresc atunci când îl observ pe Dominic ieșind din mașină. Geez, numai de el nu aveam chef azi.
— Mult îți ia, ma dojeneste Anais. Ți-am zis ca la fix te iau, adaugă revoltata.
— O spui de parca ai așteptat cinci ani după mine Anais, spun dându-mi ochii peste cap.
— Pierdem rezervarea la restaurant dacă nu ne grăbim, spune Stephan de la volan. Buna Min, spune și zâmbește.
— Bună Stephan, spun repede. Ce rezervare? Mormăi.
— Urca în mașină, vorbim pe drum, spune repede Anais urcând în fata.
Oftez și urc în spate, lângă mine stand Dominic. Am tot încercat sa îl evit, având în vedere și ultima lui ieșire de dobitoc de la spital.
FlashBack
— Vrei sa îmi spui ca tata trebuie sa stea aici 5 zile?
Vocea obositoare a lui Dominic se aude în timpanele mele ca un claxon. Cum poate copilul asta sa fie revoltat ca tatăl sau primește îngrijiri medicale de excepție, în loc sa se bucure? Jur ca nu pot sa înțeleg și sincer, nici nu vreau. Vreau doar sa tacă. Pune atât de multe întrebări încât ma mir cum de mai are voce.
— Da, exact asta vreau sa zic Dominic, ii repet. Nu vad ce te deranjează atât de tare, mormăi obosita.
— Faptul ca nu îți faci tu treaba cum trebuie și tata trebuie sa își irosească timpul degeaba pe aici din cauza unei incapabile ca tine!
Faptul ca m-a jignit, din nou, nu e ceva wow pentru mine, dar faptul ca mi-a zis ca nu îmi fac treaba cum trebuie m-a deranjat. Nu sunt pusa sa am grija de pacienți mai speciali doar pentru ca am pile, ci pentru ca îmi fac treaba excepțional de bine. Când vine vorba de munca, sunt trup și suflet, iar faptul ca sunt subestimata și mi se spune asa ceva, ma enervează. Nervi și oboseala nu merg bine, nu când fata lui ma enervează și mai tare.
— Dacă nu îți convine, du-te și cearta-te cu altcineva, eu sincer chiar nu am chef de mucosi ca tine, ii spun ridicandu-ma de la birou.
Cu toate ca înălțimea sa e una mult mai mare decât a mea. Faptul ca se zice ca koreencele ar trebui sa fie înalte, e ceva, dar nu toate sunt. Nu ma mândresc cu înălțimea mea de 1,65 și mai ales ca port și tocuri și tot sunt mult mai mica decât aceasta namila. Se vede ca e nervos, mai ales ca i se zbate o vena pe frunte și încearcă sa fie cât mai impunător, încercând sa ma intimideze. Păcat ca nu ii merge. Nu sunt genul care se lasă intimidata cu una cu doua, nu când am dat de astfel de persoane mereu.
— Tarfa ce ești! Tuna și iese fulgerător din încăpere.
EndTheFlashBack
Se comporta ca un mucos, ceea ce oarecum frustrant. Nu mai e un copil. Ar trebui sa realizeze asta. Nu înțeleg cum poate Anais sa ma pună în același mașină cu el după ce i-am și zis, minuțios ba chiar, întâmplarea de la spital. Nu e zdravănă mintal, drace.
— Am decis sa fac o rezervare la restaurantul nostru preferat din copilărie, spune ea entuziasmata. Mai știi? Restaurantul ala pe care-l iubeai, spune repede.
Brusc, o un sentiment oribil de rău ma cuprinde. La naiba! Amintirile se revarsă ca o cascada în capul meu.
— Trage pe dreapta! Ordon.
— Stai, la ce te referi? De ce sa trag pe dreapta? Spune repede Stephan.
— Am spus sa tragi pe dreapta la dracu! Tun nervoasa și observ cum acesta într-un final ma asculta.
— Ies numai decât din mașină imediat ce pot, și ma așez pe o bancuta din aria mea vizuala, încercând sa îmi reglez respirația.
— Min, nu am vrut sa te fac sa te simți asa, dar credeam ca te vei bucura si-
— Credeai foarte prost Anais, o întrerup. Puteți sa va duceți, eu ma duc înapoi acasă, ii spun, ridicandu-ma de pe banca.
Le fac cu mana și ma întorc în direcția opusa începând sa merg. Cum poate, după atâta timp, sa sape iar trecutul. Cum poate fix ea care știe, la naiba, știe tot. Simt o mana pe încheietura mea, ceea ce îmi face starea de nervozitate și mai mare.
— Nu pleci nicăieri!
Ma întorc și dau ochi în ochi cu Dominic care ma privește fix în ochi, fiind și el nervos.
— Nu am nevoie de aprobarea ta, asa ca dispari, ii spun rece, fiind sătulă de el.
— Încetează sa te mai comporți ca o prințesă răsfațata, ma atenționează.
— Iar tu încetează sa te mai consideri important! Nu sunt în timpul programului asa ca nu am nici o intenție de a te trata cu pic de respect. N-ai nici un drept sa ma jignești, sa îmi spui ce sa fac sau sa pretinzi ca ma cunoști, asa ca încetează sa te mai consideri buricul pământului ca nu ești și lasă-mă dracu sa plec! Ii scuip cu venin în fata cuvintele, tot ce vrând e sa plec.
Acesta ma privește preț de câteva secunde, ca mai apoi sa îmi dea drumul la mana. Și tăcerea e un răspuns și sincer, e răspunsul meu preferat în acest moment.
— Totuși, nu pleca!
Rahat, te-ai trezit sa strici momentul? Era cel mai perfect răspuns din partea ta. Tăcerea. Răspuns pe care ar trebui sa îl abordezi mai des, sunt sigura.
—Vino cu mine! Adaugă tot el, iar tonul moale pe care îl folosește ma face sa rămân confuza, stand în fata lui fără vreo vorba la mine.