Look at the mess you've made
Baby now don't you think, come on listen to me
Now all I do is feel afraid
Can't you see that I'm real, can't you see I've been played
That I'm des-, that I'm destined to fade
But you're the holiest thing I know
Yes you're the holiest thing, holiest thing I know
- Holiest, Glass Animals ft Tei-Shi
*
Avusesem în noaptea aceea un coșmar care nu numai că m-a făcut să mă trezesc urlând cu lacrimi în ochi, căutând-o pe mama, dar a instaurat și o frică permanentă în mine și zic permanentă, deoarece încă mi-e teamă. Poate că se datora faptului că băusem prea mult sau poate că aveam reținerea asta în mine, partea aia realistă și conștientă care îmi spunea că într-un fel, nu e bine ce fac, dar partea care o iubea pe Adela mă predomina și îmi comanda să fac ceea ce m-a rugat sau mă rog, mi-a ordonat să fac. Era ora opt și ceva dimineața și nu-mi aminteam visul. Poate că era mai bine, poate că nu. Tot ce știu era că semăna teribil de mult cu acele coșmaruri traumatizante pe care majoritatea le avea când eram mici. Voiam să alerg, dar paralizasem. Voiam să țip, dar aveam corzile vocale tăiate. Voiam să plâng, dar secasem. Pe lângă asta, să mai adaugăm un decor specific filmelor horror cu depozite abandonate, clădiri dărâmate, ruine prin care își fac casă șobolanii și târâtoarele. Ah, uite că-mi aduc aminte. Se târau pe mine: termite, păianjeni, rozătoare, gândaci, râme, țânțari. Un tip cu cagulă a apărut ca de nicăieri și pe măsură ce se apropia de mine, scârboșenile dispăreau una câte una. Eram numai eu și el. Respira greu. Credeam că e aici să mă ajute. Și-a dat cagula jos, dar nu știu ce am văzut pentru că nu era perspectiva mea. Nu mai era. Devenise ca în filmele sau serialele alea în care se filmează scena din spatele criminalului, iar când își dă masca jos, spectatorii nu îi văd chipul. Nici eu acum. Dar fata care arăta ca mine, adică eu, ce naiba, că mă puteam privi de undeva, s-a pișat pe ea de frică. La propriu. Purta niște blugi deschiși la culoare, care în foarte scurt timp au căpătat o nuanță cu mult mai închisă. Voia să plângă, dar nu putea. Voia să fugă, dar încremenise acolo. Voia să țipe, dar nu avea glas. Nu știu cum dracu' s-a făcut, dar i-au căzut pantalonii. Nu purta chiloți și am remarcat asta pentru că a început din nou să se pișe când tipul – acum fără cagulă - căruia nu îi puteam vede chipul a țipat. Tipei, adică mie, a început să-i curgă sânge de data asta. Probabil îi venise menstruația, probabil... habar n-am. Se pișa sânge cu un jet puternic, iar pantalonii îi erau în vine. Tipul s-a apropiat de ea, și a făcut-o să tremure. Se oprise din curs. El se așezase în genunchi, iar atunci, mie, cea care priveam – nu știu dacă aveam o anumită formă materializată – mi-a venit să vomit. A lins-o în pizdă, iar ea a gemut și și-a dat drumul pe fața lui cu capul pe spate. El i-a vomitat ceva alb pe față după ce s-a ridicat – tot nu îi vedeam chipul – iar ea a început să țipe. Atunci m-am trezit cu țipătul ei în gura mea.
A fost pe departe cel mai scârbos și înspăimântător vis pe care l-am avut vreodată. Am sărit micul dejun pentru că încă aveam starea aia de vomă. Tudor mă întreba constant ce s-a întâmplat și îi tot repetam că am visat urât, deși el insista să vorbesc despre asta. Eram traumatizată, îmi era frică și știu că era penibil pentru că fusese doar un vis și trebuia să fiu fericită că nu fusese nimic real și că mă trezisem măcar în patul meu unde trăiam o viață cât de cât decentă, să spunem, dar nu aveai cum să treci peste asta pur și simplu fără să te întrebi cel puțin dacă suferi de vreo tulburare sau dacă ai nevoie de tratament medical. Ce fel de om normal visează așa ceva?
Peste vreo două ore, m-am dus la Adela pentru că era vineri și școlile fuseseră închise – am văzut la știri - din cauza faptului că de la patru dimineața începuse un potop nenorocit care nici acum nu se mai domolise. Erau inundații. Apa depășea un metru, iar majoritatea drumurilor erau blocate. Nu circula niciun RATB, așa că vrând-nevrând, eram blocați în case. Nu o să mă plâng pentru că îmi convine.
- Ai făcut ce ți-am zis? m-a întrebat cum am intrat pe ușă. Iar era singură. Iar nu mâncase nimic. Iar trebuia să am grijă de ea.
- Mda, m-am încruntat, deoarece mi-am adus aminte de căderea nervoasă. Asta nu făcea parte din plan.
Mă așezasem pe canapea, iar ea pe covorul ăla murdar – de praf, de băutură, de vomă, de spermă, de sânge – în poziție turcească.
- Te-a sărutat?
- M-am îmbătat și l-am îmbătat, după cum mi-ai zis să fac și apoi l-am sărutat și i-am pus mâinile pe țâțele mele, am zis și am început să mă simt inconfortabil.
- Ți-a răspuns la sărut?
- Era șocat, Adela, nu știu. I s-a sculat, apoi l-am plesnit și am făcut pe psihopata. E bine?
- I-ai zis că vrei să-l fuți?
- Da, am zis.
- Și ce a zis?
- Că sunt beată.
A oftat.
- Crezi că mă iubește?
- Nu știu ce să zic, Adela. Nu îmi pot da seama doar din atât... Nu mă pricep...
- Nu credeam că o să zic asta, dar trebuie să te fuți cu el, a conchis după o mică pauză de gândire.
- Poftim? De ce? am ridicat tonul.
- Pentru că trebuie să știu dacă simte ceva pentru mine sau dacă e chiar un pervers care s-ar fute cu oricine.
Oricine? Mă simțeam jignită.
- Nici vorbă, m-am repezit. Nu o să fiu momeala ta ca să ajung să mor ca Marga sau Ana doar ca să câștigi tu ceva din asta.
Mă simțeam mândră că făceam comparații între viața mea și personaje din literatura română. Dar Adela nu avea de gând să sesizeze sau să întrebe cine naiba sunt alea pentru că urăște literatura clasică și nu o să citească în viața ei altceva decât Cărtărescu și Liiceanu.
- Tu chiar crezi că mie îmi convine să știu că te fuți cu iubirea vieții mele?
- Iubirea vieții tale? Nu crezi că exagerezi? Până ieri nici nu pomenisei de el.
- Ștefania, a zâmbit răutăcios. Nu trebuie să vorbești despre Radu ca să știu că te gândești la el în fiecare minut al vieții tale.
Auch, Adela.
- Asta e o diferență, am izbucnit și m-am ridicat.
- De ce e o diferență?
- Știu că te-ai culcat cu Radu! m-am răstit și am izbucnit într-un plâns de nervi.
S-a albit la față, a înghițit în sec și a devenit speriată.
Dacă ar fi să fiu întrebată de ce am făcut chestia asta, de ce am zis-o tocmai acum după atât timp și de ce am ales să tac în loc să-i zic de la bun început, de când am aflat, nu știu. Poate că am vrut să o fac să se simtă inconfortabil și să o văd cum se luptă să nu-și arate vulnerabilitatea pentru că de data asta nu voiam să o lase să conducă discuția. În plus, ea mi-o aruncase la fileu.
- Du-te în pula mea de curvă imbecilă! El ți-a spus?
- Mi-a spus cum erai atât de fumată încât ai început să-l săruți când erați amândoi acasă. Cum i-ai sărutat abdomenul și i-ai făcut o muie. Cum i-ai zis să te ducă în pat și să te fută rău de tot pentru că îți dorești asta cu toată ființa ta...
Plângeam. Suspinam. Am promis că tac și acum a izbucnit din mine fără să vreau. Sau am vrut... Nici nu mai știu. Iar Radu nu o să tolereze un comportament de genul ăsta când/dacă se întoarce.
- Ești o proastă! a țipat. El a fost ăla care a profitat de mine și m-a agresat. El e ăla bolnav, nu eu, da? Sunt extrem de instabilă, dar niciodată nu aș putea fi atât de drogată și dementă încât să mă fut cu frate-meu! Te-a mințit și ți-a băgat în cap o grămadă de rahaturi ca să te întoarcă împotriva mea și să ne distrugă! Să nu crezi că nu regret în fiecare clipă a vieții mele faptul că l-am lăsat să profite de mine și că nu l-am respins! a zis și s-a dus în dormitor, întorcându-se cu pachetul de țigări. A scos două și mi-a întins una. Tentativa ei de a-mi induce o anumită teorie în cap, ca mai apoi să plece din cameră și să mă mituiască cu țigări, ca să mă câștige de partea ei și să se asigure că o aprob.
Ne potolisem. Nu mai știam ce să cred, dacă să cred și cum să cred. Trebuia să reflect mult asupra chestiei ăsteia și nu mai aveam chef acum. Nu aveam de gând să mă fut cu Tudor pentru că era până la urmă al soră-mii și oricât de mult aș urî-o, nu aș putea să mă ating de ce e al ei mai mult decât o făcusem aseară.
- Vrei să ne uităm la Arrow? Ah, stai, că nu-ți place, mi-am amintit după.
- Black Swan, a zis. Vreau să ne uităm la Black Swan.
- Ah, serios? Mereu ne uităm la Black Swan. Deja m-am săturat, m-am plâns.
- Cum să te saturi de Black Swan? s-a atacat. E artă pură. Nu ai cum să nu vrei să-l vezi la infinit.
- Altceva.
- Closer.
- L-am văzut de șapte ori, mi-am dat ochii peste cap. Poți propune ceva fără Natalie Portman, măcar?
Nu că îmi displăcea Natalie, dar Adela abuza de toleranța mea la actori. Începuse să-mi pară antipatică la momentul actual. Scuze, Nat.
- Leon, a bătut din palme ca un copil mic.
- E tot cu Natalie Portman, m-am enervat.
- Oh, doamne. E atât de mică în filmul ăla încât nici nu zici că e ea. Prefă-te că e altcineva.
Îmi plăcea de noi. Era absolut fascinant felul în care treceam în câteva secunde de la furie și ceartă la pace și calmitate. Oricât de mult am insista pe faptul că suntem certate, ne certăm și nu trebuie să ne vorbim pentru că avem un orgoliu imens și trebuie să ducem dezbaterea asta de argumente până la capăt până o să câștige dracului odată cineva, nu putem rezista una fără cealaltă, iar a doua zi, nu, iac nu ne împăcăm sau ne luăm în brațe cum vezi prin filme de mie una, mi se face scârbă de câtă falsitate e la mijloc, mnu, doar ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic și ne comportăm normal. Până începem iar și o luăm de la capăt.
- Dar nu e nici pe net și nici pe torrent, am continuat.
- De unde știi? s-a încruntat.
- Pentru că ai vrut și luna trecută să ne uităm.
- Luna trecută? s-a revoltat și s-a așezat lângă mine pe canapea. Cum naiba mai poți să ții minte chestii de luna trecută? Eu nici nu pot să țin mine cu cine m-am futut ultima oară.
- Asta pentru că sunt mulți, am râs.
A râs și ea apoi s-a întins și și-a pus capul în poala mea. Fuma. Mă privea cu ochii ei albaștri ca marea, iar eu îi mângâiam creștetul capului acoperit de o nuanță superbă de păr șaten deschis – niciodată nu știai cum să-l iei pentru că uneori era blond, alteori nu atât de blond; noi îi spuneam culoarea nisipului – iar ea trăgea din țigăra aia în timp ce eu o lăsasem uitată în scrumiera ei veche din Bulgaria. Nu fusesem niciodată în Bulgaria. Dar ea da. A fost la Balchik pe plaja aia artificială și mică unde sunt numai stânci, dar a vizitat castelul Reginei Maria și tot ce a spus atunci când s-a întors a fost că: pișata aia arată ca un bărbat fără coaie și e urâtă cu spume; cum naiba să fie regină când ea ar putea fi prinț din moment ce abia i-a dat mustața. Mă pișasem pe mine de râs.
- Sărută-mă, a zis și a stins țigara fără să-și ia privirea de la mine.
Era frumoasă dată dracu' și pe naiba că voiam să o sărut și să-i mușc buzele alea crăpate, moi și delicioase. Era ca un înger fumător din poezia ei preferată, a lui Evtusenko. Obsesia noastră în literatură. Doar că ea reprezenta conceptul feminității și nu vorbea atât de mult, de data asta. Am mângâiat-o pe gât și și-a înăbușit un oftat în timp ce eu ardeam. Îmi plăcea când făceam asta și, deși nu dura prea mult până să ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic și că acest moment nu a existat, era carpe diem și trăiam chiar acum clipa alături de o oarecare combinație de vanitas vanitatum care ne asigura că faptele noastre nu pot avea consecține, deoarece suntem ființe muritoare. Nu știam care era planul ei sau de ce face asta de fiecare dată de parcă, de parcă nu știu, doar o face. Probabil exersează pentru alți băieți sau vrea să acumuleze experiență sau poate doar vrea să-și facă de cap cu mine, dar niciodată nu e mai mult decât un sărut și câteva atingeri.
Nu știu de ce, dar de când mă trezisem, gândul îmi stătea numai la cocaină și nu amintisem asta, deoarece tot încercam să uit pentru că nu voiam să mă fac praf când mama și soră-mea și Tudor erau doar la câteva uși distanță. Dar serios, aveam o poftă să îmi bag capul într-un bol mare de praf alb, divin care să-mi promită că mă poartă până în neanturile universului și nu mă aduce înapoi. Dar shhht, Adela a spus ceva.
- Ridică-te, am zgâlțâit-o și după atâtea minute de așteptare în care eu nu făcusem nimic, era confuză.
S-a ridicat și a rămas în genunchi pe canapea, eu am făcut la fel și m-am repezit la buzele ei uscate care cereau să fie linse și umezite ca naiba, ca și cum aș fi avut neapărată nevoie de aer și respiram în fața ei ca și cum aș fi respirat dintr-un bol mare de cocaină ca și când aș fi recunoscut că sunt dependentă. De ea, de cocaină, chiar nu mai știu. Eram excitată și îi căutam limba cu disperare, iar imediat ce am găsit-o, am adâncit sărutul și fără să uit că am nevoie de aer, aer adevărat pe care îl pot respira numai dacă rup sărutul și inhalez oxigenul din încăpere, mi-am înfipt degetele în părul ei și am început să plâng. Am izbucnit și am plans în hohote cu gura mea în gura ei sau gura ei în gura mea - nu mai știu - iar ea a rupt sărutul, s-a ridicat repede, mi-a aruncat pachetul de țigări și s-a dus la baie pentru că am auzit ușa trântindu-se după ce a ieșit din cameră.
A fost ca de obicei, un sărut și nimic mai mult.
- Nu am nevoie de țigări, am nevoie de tine! am urlat printre lacrimi și suspine și știam că nu o să mă mai opresc.