— Bună, iubito, îi aud vocea răgușită.
— Matt. Ce cauți aici? îl întreb, iar el mă eliberează pentru a mă privi.
— Ești frumoasă.
— Mulțumesc, dar nu asta te-am întrebat.
— Îmi este dor de tine, Sam!
— Puțin cam târziu pentru asta, Matt, îi zic și incep să fac câțiva pași spre mașina mea.
— Stai, Sam. Dă-mi două minute, atât, îmi cere el cu o voce pierdută.
M-am oprit pe loc si îl privesc. Nu este schimbat deloc, deși au trecut atâția ani. Cinci, mai exact. Ce vrea după cinci ani? De ce a apărut acum, când în sfârșit eram hotărâtă să permit cuiva să pătrundă mai aproape de inima mea? Nu cred în semne și alte prostii, la fel cum nu cred nici în destin. Dar de ce tocmai acum? La doar o zi după ce am reușit să mă deschid puțin în fața unui bărbat?
— Două minute pentru ce, Matt? Ce crezi că rezolvi dacă vii aici după cinci ani? Crezi că poți repara ce ai stricat atunci? Ce ai putea să îmi spui în două minute încât să mai conteze acum? Te rog, încearcă, îi spun și încep să râd ironic.
Eu arunc săgeți cu privirea, iar ochii lui sunt inlăcrimați.
— Te iubesc , Sam. Te-am iubit mereu. Am fost un prost că nu am știut să te păstrez lângă mine, și am regretat asta în fiecare secundă din ultimii cinci ani. Am vrut de multe ori să vin, dar nu am avut curaj. Știu că te-am rănit, și mai știu și că nu ai cum să mă ierți acum, dar te rog, nu mă alunga definitiv. Dă-mi măcar șansa să îmi cer iertare, și să mă revanșez in fața ta. Lasă-mă să îți arăt că incă te pot face să simți, iubito, spune și se apropie de mine, apoi își duce mâna pe ceafa mea si mă sărută flămând.
Nu știu de ce îi răspund la sărut, poate pentru că gustul buzelor lui îmi este atât de familiar... sau poate pentru că îmi era dor de parfumul lui de scorțișoară. Sau de brațele lui în jurul meu. Totul se simte atât de familiar, dar totuși atât de greșit.
Imaginea ochilor verzi ai lui Nate îmi inundă mintea, dar si privirea, pentru că îl văd stând chiar acolo, lângă mașina mea, cu un buchet de margarete in mână, și o privire care dacă ar putea, m-ar ucide. Sau pe Matt. Mă retrag din sărut și îl împing pe Matt, care mă privește curios, apoi îmi îndrept atenția către Nathan.
— Nate...îi spun eu, dar el mă întrerupe.
— E în regulă Sam, îmi spune pe un ton calm, înțeleg acum de ce m-ai ținut la distanță. Eram un fel de plan de rezervă. Totuși, ai fi putut fi sinceră, să știi. Ți-aș fi rămas aproape oricum, pentru că asta fac prietenii, nu?
Îmi întinde apoi buchetul de flori, mă pupă pe obraz, apoi se intoarce si pleacă. Și odată cu el, ia și ultima fărâmă de răbdare pe care o mai dețineam, așa că mă intorc nervoasă spre Matt, iar palma mea face contact cu fața lui.
— Ce naiba?! întreabă nedumerit în timp ce își mângâie obrazul lovit cu palma.
— Chiar așa, ce naiba?! Cine te crezi să apari în viața mea după atâta timp, și să mă săruți forțat?
— Forțat?! Iubito, nu știu dacă ai observat, dar m-ai sărutat înapoi. Știu că ți-a plăcut, așa că hai mai bine să continuăm ce am început, rânjește Matt ca un pervers.
— Ai face bine să îți continui drumul, Matt, dacă nu vrei să te castrez aici în stradă, folosind un ciob, aud în spatele meu și răsuflu ușurată când recunosc vocea.
Mă întorc si îmi pare rău că nu am telefonul la îndemână, pentru că cei trei crai ai mei ar merita o poză acum, indiferent de situația în care ne aflam.
Chris este în mijloc, iar după maxilarul lui încordat și privirea de gheață, îmi dau seama că nu l-am văzut niciodată atât de nervos. În dreapta lui stă Ben, care deși este cel mai mic dintre cei patru, este înfoiat ca o pisică gata de atac. În partea cealaltă este Aaron, și judecând după rânjetul pe care îl are pe fața, și mai ales știind că nu a mai participat la nicio luptă de la accident, îmi dau seama că ar fi mai mult decât bucuros dacă Matt ar riposta.
Însa acesta nu o face, ci se întoarce nervos pe mine, și după ce îmi scuipă în față un " Asta nu se termină așa", pleacă, iar eu alerg direct către cei trei și îi îmbrațișez, apoi le mulțumesc.
— Acum, trebuie să mai fac ceva, le spun.
— Nate? mă intreabă Ben, iar eu aprob din cap.
— A văzut că mă sărutam cu Matt si a înțeles greșit. Trebuie să îi explic măcar despre ce este vorba! Mă duc la el!
— Sam, stai puțin, îmi spune Chris. Hai mai bine să ne gândim puțin la asta, până la urmă ai aici trei barbați, ai putea să te folosești puțin de asta, nu crezi?
— Adică? Nu înțeleg.
— Hai în casă, și îți explic, îmi mai spune el, apoi mă cuprinde cu brațul pe după umeri și mă trage spre casă.
După ce ne așezăm pe canapea, Chris continuă să vorbească:
— Uite Sam, noi bărbații suntem puțin mai ciudați, dacă vrei să zici așa. Când suntem nervoși, vedem numai negru în fața ochilor, și nu mai auzim nimic. El e nervos acum. Chiar dacă te va asculta, îți garantez că nu va crede o iotă din ce o sa îi zici. Lasă-l să se calmeze întâi. Noi ne asigurăm că el va fi pe iahtul ăla, iar tu ai timp să te gândești la un plan prin care să îl faci să te asculte, bine?
Dacă stau să mă gândesc mai bine, face sens ce mi-a zis fratele meu. Adică, de trei ani de zile, sunt înconjurată zilnic de trei bărbați, pe care i-am prins în toate stările lor. Cum de nu m-am gândit la asta?
Adică, îmi aduc aminte clar de toate dățile în care Chris mi-a aruncat cuvinte urâte atunci când era nervos, doar pentru că nu puteam să îl las să se calmeze, ci îl cicăleam mereu. Sau de Aaron, cum se închide cu orele în subsolul lui, lovind în sac până îi sângerează mâinile, de fiecare dată când nu reușește să salveze un suflețel? Până și Ben, care este mereu vesel, se închide în el atunci când este nervos, și preferă să fie singur.
— Ai dreptate, îi recunosc lui Chris. Voi face ca tine. Sper doar să reușiți să îl aduceți acolo. Din câte am observat, îi cam place să dispară când este supărat.
— Lasă asta pe mâna noastră, îmi spune Ben.
— Chitaristul ăla o să fie pe yaht, chiar dacă va fi nevoie să îl aducem legat, completează și Aaron în stilul lui caracteristic.
— Sper să nu fie cazul. Dar vă mulțumesc, sincer. Nu știu ce m-aș face fără voi și nici nu vreau să aflu vreodată, le spun și o lacrimă iși face loc printre genele mele, coborând pe obraz.
— Eh hai, că dacă acum plângi, după ce o să vezi ce cadou ți-am luat pentru Crăciun, o să avem nevoie de un mop.
— Cadou de Crăciun? Aoleu, am și uitat că vine Crăciunul! Trebuie să iau cadouri, și să cumpăr un brad, decorațiuni...încep să vorbesc repede, dar sunt întreruptă de două mâini care îmi scutură umerii.
— Sam! Iar faci chestia aia în care vorbești prea mult, mă scoate Aaron din transa in care intrasem. Nu ești deloc curioasă?
— Sunt atât de curioasă, incât dacă nu mi-l dați în momentul ăsta, o să fac un infarct, recunosc eu.
— Ținând cont că de Crăciun vom fi plecați, și că nu îti vei putea lua cadoul cu tine, cred că il poți primi acum, spune Chris. Ce ziceți băieți?
Eu mă întorc spre cei doi și le arunc cea mai urâtă privire pe care o cunosc, semn că ar face bine să zică da. Aceștia aprobă zâmbind, apoi mă leagă cu o eșarfă la ochi și mă simt ridicată în brațe.
Oricât de mult nu îmi plac suprizele, abia aștept să văd ce mi-au pregătit eroii mei.
Voi ce credeți că primește Sam? Și ce credeți că se va întâmpla pe yaht?
Ps: sper să nu mă înjurați prea tare pentru capitolul ăsta, dar nu am putut să mă abțin.
Scuze, DaianaRuicu 🤗
Xoxo🖤