Duminica a fost intotdeauna ziua mea de relaxare. Era ziua in care ma rupeam de oricine si de orice, imi petreceam cea mai mare parte din zi in pat, mancam porcarii si ma uitam la filme. In ultimii ani am cam neglijat acest obicei, dar astazi se implineste o saptamana de cand m-am hotarat sa il reiau.
Dupa petrecerea de sambata trecuta, am venit direct acasa, am facut o baie fierbinte, iar apoi m-am bagat in pat, de unde nu m-am mai ridicat pana duminica seara. Chris isi amintea de "Ziua Lenesului", asa ca s-a prins imediat ca reluasem obiceiul. Am fost servita cu micul dejun in pat, apoi am vazut cateva filme impreuna, refuzand sa ma gandesc la infumuratul de Nate. Seara am comandat ceva de mancare, apoi am adormit. A fost prima noapte dupa multi in care am dormit in acelasi pat cu Christian. Mai mult de atat, am dormit imbratisati. Desi locuim in aceeasi casa, imi lipseste Chris. Ne intalnim pentru zece minute dimineata, apoi ne mai vedem seara cand mancam impreuna, dupa care fiecare se retrage in camera lui. Se pare ca astazi a ales sa serbeze cu mine Ziua Lenesului.
Imi este dor si de prietenii mei, si imi notez in cap ca saptamana viitoare sa ii invit si pe Aaron si Ben sa participe la "sarbatoarea" noastra.
Saptamana care tocmai a trecut a fost... interesanta. Cel putin. Luni dimineata cand am ajuns la munca, am gasit pe birou un buchet mare de margarete. Pentru ca sunt o persoana extrem de curioasa, m-am repezit asupra buchetului in cautarea unui biletel. Si era acolo.
" Pana si o zi urata de luni se poate transforma intr-o zi perfecta, daca incepe cu zambetul tau. N."
Intr-adevar, am zambit. Si am facut-o sincer, pentru ca margaretele sunt florile mele preferate. Sunt sigura ca a fost o coincidenta, pentru ca singurele persoane care imi cunosc preferintele in materie de orice, sunt muschetarii mei. Starea mea a fost una buna toata ziua, zambetul pe care l-am afisat nemaifiind unul fals. Pe Nate nu l-am vazut luni.
Marti ma astepta pe birou o cafea mare cu lapte si un croissant cu unt, alaturi de un alt bilet : " Tu ai controlul asupra zilei de astazi. Alege sa iti umpli ziua cu fericire. N." Din nou,am zambit.
Miercuri, am gasit un trandafir alb, iar langa el era un ipod, cu un biletel lipit de el : "Muzica este un raspuns caruia nu i s-a pus nicio intrebare. Asculta-ma. N.".
Mi-am pus castile in urechi, si am apasat imediat pe butonul de play. Zeci de minute nu am facut decat sa ascult si sa zambesc in continuu ca o descreierata. Am trecut prin toate starile. Am regasit in lista pe care o pregatise exact cele doua melodii pe care le prefer ale trupei lui, dar si multe altele pe care le ascult atunci cand simt nevoia sa ma deconectez. Ma intreb de unde a stiut. Nu a ales melodii siropoase, si am apreciat asta. Toate erau menite sa ma relaxeze. Si au reusit!
La fel au trecut si zilele de joi si de vineri, in fiecare zi a gasit altceva cu care sa ma surprinda, si cu cate un bilet atasat. Nu imi place ca recunosc asta, dar trebuie sa o fac. Incepuse sa imi placa. Nu l-am vazut deloc toata saptamana, si desi am apreciat ca mi-a respectat dorinta de a pastra distanta, imi lipsea zambetul ala arogant. Cu toate astea, a reusit sa ma faca sa zambesc in fiecare zi, chiar si nefiind prezent fizic. Asa ca, desi a stat departe de mine, a fost mai aproape decat as fi permis in mod normal, daca mi-as fi dat seama ce se intampla.
Problema e ca m-a luat pe neasteptate, si m-a prins cu garda jos inca din prima zi. Apoi mi-a placut cum m-am simtit, si am zis ca nu are de ce sa fie rau daca intru putin in jocul lui, si ma bucur si eu de avantajele acestuia.
Nu am prevazut insa faptul ca o sa ma gandesc la el in permanenta. Nu vreau sa se intample asta, dar sa fiu a naibii daca imi pot controla mintea. Si credeti-ma ca incerc. Oricum ar fi, nu am de gand sa ii cad in plasa, asa ca nu am de gand sa imi schimb atitudinea fata de el. Trebuie sa il fac sa stea departe de mine, chiar daca asta inseamna sa ma port ca o scorpie.
Astazi este din nou duminica, dupa cum incepusem sa va povestesc, iar eu stau impreuna cu Chris pe canapeaua imensa din living, uitandu-ne la un serial politist. Soneria telefonului ne face pe amandoi sa tresarim, si observ ca cel care suna este Ben. Chris raspunde la telefon, iar eu observ cum zambetul fratelui meu piere imediat ce se aude vocea prietenului nostru.
- Cum?! Cum s-a intamplat asta? Unde e acum? E bine? fratele meu intreaba panicat, iar eu incep sa tremur involuntar. Ceva s-a intamplat!
- Venim acum! mai spune el apoi inchide telefonul, il arunca pe jos, si isi acopera fata cu mainile.
- Chris...? il intreb eu cu vocea tremurata. Ce s-a intamplat? continui si ii indepartez mainile, iar imaginea ochilor sai in lacrimi fac ca o bucata din sufletul meu sa se rupa. Este prima data cand il vad pe Christian plangand in ultimii multi ani.
- Aaron...e tot ce imi spune iar eu sar de pe canapea speriata.
- Ce e cu Aaron?! Chris, vorbeste acum sau iti jur ca te bat cat esti tu de mare!
- Este in spital...imi spune si ofteaza adanc.
- Cum?! E bine? Ce s-a intamplat?
- Nu stiu nici eu mai multe. Cel mai bine ar fi sa ne imbracam si sa mergem la spital. Ben ne asteapta acolo, imi spune cu o voce pierduta, apoi se ridica de pe canapea si ma imbratiseaza strans.
Pentru cateva minute am ramas imbratisati, timp in care am plans amandoi ca atunci cand eram mici si catelul nostru fusese calcat de masina. Nu stim exact in ce stare este Aaron, asa ca ne grabim sa ajungem la spital.
Cand am intrat in sala de asteptare, l-am gasit pe Ben cu ochii rosii, semn clar ca plansese si inca destul de mult. Am fugit pana la el si l-am strans in bratele mele, incercand sa ii alin durerea, desi sunt sigura ca si a mea era deja prea mare pentru a mai putea fi controlata.
- Ben, ce s-a intamplat? il intreb printre lacrimi.
- Nu stiu nici eu prea multe. Tot ce stiu e ca l-a gasit un batran pe marginea unui drum, plin de sange, si ca abia mai respira. Din cate am inteles de la doctori, a fost batut cu brutalitate, imi spune Ben iar eu simt cum lacrimile imi inunda obrajii.
Genunchii incep sa imi tremure, totul in jurul meu este in ceata, iar in capul meu se repeta doar atat "abia mai respira". Ma asez pe unul dintre scaunele din spatele meu, si raman acolo, refuzand sa mai vorbesc cu oricine.
Tot ce fac este sa privesc in gol, iar din cand in cand ii mai analizez pe cei doi barbati din fata mea. Amandoi sunt vizibil afectati de cele intamplate, si nici nu ma mira.
Ben si Aaron se cunosc de cand erau copii. Au crescut practic impreuna, parintii lor fiind prieteni foarte buni. Locuiesc in acelasi cartier, la cateva case distante, astfel ca erau tot timpul impreuna. Au mers la acelasi liceu, si au ramas cei mai buni prieteni. Din pacate insa, viata e nedreapta. Iar in viata au loc tragedii, care ne apropie mai mult decat orice. Asa a fost si pentru ei doi, cand, la varsta de nouasprezece ani, au trecut prin cosmarul vietii lor. Parintii lor erau plecati impreuna in vacanta, cand masina lor a fost izbita de un camion, toti patru pierzand in acea zi pariul cu viata.
Ben si Aaron s-au ajutat unul pe celalalt sa depaseasca acea perioada neagra din vietile lor, asa ca acum sunt mai mult decat prieteni, sunt un fel de frati, diferenta fiind ca ei s-au ales.
Chris a intrat rapid in gasca lor, cand la numai doua seri de cand se mutase aici, in drumul lui spre casa, a dat nas in nas cu Ben, care era fugarit de un grup de sase barbati. Chris nu a stat pe ganduri, si desi nu e vreun Van Damme, s-a batut cot la cot cu Ben. Au reusit sa scape, dar au incasat si ceva pumni. Dupa seara aceea, Chris a devenit cel de-al treilea muschetar. De atunci au fost mereu impreuna, isi cunosc toate secretele si sunt, pentru mine, lucrul cel mai aproape de familie pe care il am.
Sunt intrerupta din ganduri cand un barbat in halat iese din sala de operatii. Imi dau seama ca este doctorul lui Aaron, iar privirea lui nu imi transmite nimic bun.
- Sunteti prietenii lui Aaron? ne intreaba acesta.
- Da! raspundem toti trei odata. Cum se simte? Este bine?
- Ei bine, Aaron...
Bunaa! Ce mai faceti? Ce credeti ca le va spune doctorul? Si ce parere aveti despre miciile atentii ale lui Nate? Astept cu interes sa va citesc comentariile.
Vreau sa le multumesc celor care sunt alaturi de mine, si in mod special lui viatrixafina , DaianaRuicu si Alexandra_________ pentru implicare. Voi imi dati motive sa continui!
Xoxo🖤