DEACON
— Unde crezi că mergi? Cursurile nu s-au terminat pe ziua de azi. Nu ai voie să intri în incinta şcolii.
Palma portarului mi se lipi de piept, împiedicându-mă să trec peste corpul lui ce îmi baricada drumul. Deşi mă cunoştea îndeajuns de bine ca să ştie că nici el şi, cu atât mai puţin, funcţia lui de doi bani, nu mă puteau reține să-l calc în picioare, a îndrăznit totuşi să se înfoaie la mine ca un cocoş.
— Ai venit aici drogat, puştiule? Nu auzi? Gura lui s-a mişcat cu lentoare, de parcă mi-ar fi explicat în versuri ca la retardaţi. Pleacă de aici. Nu eşti aşteptat de nimeni.
I-am aruncat o privire mortală, cu ochii fierbinţi de nervi. Câtă vreme mai aveam forţa să stăpânesc incendiul din mine? Am strâns cu putere telefonul în palmă şi aproape i l-am buşit de cap, înainte să vreau să sar peste gardul ăsta imens şi să ciuruiesc fundul unei blonde afurisite.
— Dacă vrei să-ţi mai fluturi vreodată degetele astea în aer, îţi sugerez să le iei de pe mine sau le înghiţi ca pe beţe.
Sprâncenele lui s-au cutremurat pe fruntea lată, plină de transpiraţie şi riduri. Când se aplecă spre mine să-mi vorbească, superior, am simţit în vene instinctul de a-l pocni drept în nasul lui supra turtit.
— Ştii ce face butonul ăsta? a gesticulat spre telefonul lui ciudat. Transmite un semnal de alarmă în sediul vecin, iar poliţia va fi aici în mai puţin de două minute. Poate vrei să te mai gândeşti puţin înainte să-mi rupi degetele.
Colţurile gurii mi s-au ridicat diavolesc, iar portarul mustăcios mă privi cu suspiciune.
— Sunt Deacon Siley, idiotule, am urlat către el. Pot să deţin întregul continent şi tot nu mi-ar fi de ajuns ca să controlez lumea din jurul meu după cum mi se năzare mie. Atinge-mă încă o dată şi-ţi poţi muta domiciliul definitiv în cimitirul de la marginea districtului împreună cu târfa ta şi cei cinci copii. Ce dracului spui de asta?
Asta a fost problema, nu a mai spus nimic. Îmi aduc aminte că în timpul liceului eram un ticălos şi jumătate, însă acum devenisem legal cel mai nenorocit bărbat, şi nu mă interesa nici cât negrul sub unghie. Cine merita să primească dispreţ, ar fi primit oricum, chiar dacă nu eram eu principalul atacator.
Nu eram capabil să realizez cum am reuşit să urc zecile de scări şi să traversez holul până la etajul unu, unde ştiam că studiază cei din penultimul an. Furia ce clocotea în mine la cote maxime nu mă consuma, aşa cum m-am aşteptat atunci când am citit mesajul lui Scar. Furia asta descătuşa în interiorul meu tot ceea ce reuşisem până acum să ţin în frâu şi să controlez. Şi-mi era al naibii de teamă că dacă aş fi văzut-o acum în ochii mei, aş ceda din toate punctele de vedere, fizic, emoţional, psihic.
Era imposibil să mă ghidez după un singur sentiment când în ultimele minute devenisem sluga tuturor senzaţiilor. Cu primul gând voiam doar să primesc o explicaţie pentru mesajul ei de „despărţire" şi să-i respect cerința, dar al doilea gând mă ducea spre agresivitate şi dorinţă. Multă agresivitate şi extrem de multă dorinţă. Combinaţia asta era mai mult decât fatală pentru un om atât de dezechilibrat ca mine.
M-am oprit în faţa clasei de literatură şi am deschis brusc uşa, năvălind în clasă. Surprinderea profesoarei şi icnetul elevilor m-au făcut să înţeleg că niciun om breaz la minte nu mai dăduse buzna până acum la jumătatea orei, arătând ca un viking pregătit de atac.
— Ştie cineva de aici unde dracului e Scar Talles?
Doamna profesoară sau, mai bine zis, mascota feminină a reclamelor pornografice, a scăpat din mâini cartea pe care sunt sigur că nici măcar nu ştia cum se numeşte sau de cine a fost scrisă. Imediat ce îşi reveni din ceaţă, îşi mişcă mai sus pe puntea nasului ochelarii vintage, apoi îşi aşeză cu seriozitate nasturii cămăşii transparente prin care îi puteam observa cu uşurinţă sutienul costisitor din dantelă albă.
— Deacon Siley? a izbucnit doamna profesoară. C-ce cauţi aici? Nu ai voie să intri în şcoală la ora aceasta.
— Surpriză, profa'! Am venit să dau detenţie unei fete cam obraznice. Unde are oră Scar?
Bruneta din primul rând a picat grămadă sub bancă, la propriu. Colega ei se aplecă şi încercă să o ridice dintre scaune ca pe o păpuşă gonflabilă, însă următoarea mişcare îi propulsă vârful capului direct în marginea băncii şi amândouă suspinară de durere. Ce mama naibii se întâmplă azi cu toată lumea?
— Fetele avut sport, omule. Trebuie să fie la duşuri, mi-a spus plictisit băiatul din ultima bancă, după care îşi acoperi din nou urechile cu căştile şi îşi reluă porţia de somn.
La duşuri? În regulă, asta putea funcţiona dacă mă străduiam puţin. Adică, tot ce trebuia să fac era să opun rezistenţă forfotei nebune ce se plimba prin capul meu şi să urmez doar scopul pentru care venisem aici, la începerea programului, după ce mă trezisem cu o durere îngrozitoare de cap.
Am realizat că viaţa mea e mult mai liniştită în afara prezenţei tale...
Mi se împingeau în gură doar înjurături şi cuvinte nasoale, dar nu le puteam elibera, pentru că eram neobişnuit de furios şi nu puteam să pricep de ce nu acceptam cuvintele ei. Erau cuvinte, până la urmă. Cuvintele scrise în momente de slăbiciune sunt minciuni, în cele mai rele cazuri, iar Scar nu voia să o termine cu mine în realitate. Simţeam asta. Pe baza a cărui motiv ar fi făcut-o? Ce făcusem atât de grav ca să mă altoiască printr-un mesaj? Dacă siguranţa din mine se dovedea a fii falsă, aveam nevoie de cuvintele ei reale şi de ochii ei privind direct ochii mei, fără ocolişuri sau stinghereală, în timp ce mă alungă definitiv din viaţa ei.
Lumina neonului din vestiare a pâlpâit când, a doua oară pe ziua aceea, invadasem intimitatea a treisprezece fete pe jumătate dezbrăcate. Protestele lor au erupt în unison la adresa mea şi am crezut pentru o fracţiune de secundă că urmează să arunce în mine cu absorbantele lor de rezervă sau cu prosoapele ude.
— E vestiarul fetelor. Ieşi afară!
M-am aruncat ca o tornadă în cercul lor haotic de ţipete şi gesturi feminine, încercând să ajung la uşa ce ducea înspre duşuri. Aburii dinăuntru îmi orbiră vederea când am tras brutal de uşile glisante şi am strigat din rărunchi:
— Şerpii din laboratorul de biologie au scăpat din terariu. Toată lumea să se izoleze în curtea din spate acum.
Prin Manhattan circulă zvonul că dacă Dumnezeu îţi susţine contul bancar, nu se vede obligat să îţi susţină şi creierul, în unele circumstanţe. M-am convins de asta când micile marchize au sărit din duşuri speriate, acoperindu-se cu prosoapele în timp ce părăseau vestiarul într-un cor de ţipete infernal, ca la condamnare.
Câteva clipe mi-au adus linişte ca să pot asculta singurele respiraţii accelerate din jurul meu. Scar era prea inteligentă ca să nu ştie că noi nu studiam şerpi la Upper Hill şi nici nu aveam un laborator de biologie. Am închis uşa cu degetele tremurânde şi m-am întors spre silueta diafană ce stătea în colţul băii, acoperită doar de un prosop minuscul şi o mulţime de luminiţe ce-i scăpărau prin părul platinat.
Avusesem şi un discurs mediocru pe care eram hotărât să-l prezint în faţa ei. Aveam pregătite motivele pentru care era o fetiţă râzgâiată şi, în mâna stângă, aveam telefonul şi mesajul ca dovadă. Însă când ochii ei verzi au răspândit în mine raze de soare am uitat şi semnificaţia numelui meu. Am uitat de ce eram furios şi de ce îmi doream atât de mult să o supun unei pedepse dure.
Cum era posibil să-mi pierd minţile într-o secundă din cauza ei?
Înghiţi în sec, păstrându-şi expresia masivă pe chip, apoi îşi umezi buzele roşiatice. Ochii ei s-au adâncit în mine şi m-am întrebat din nou ce părere are despre bărbatul acesta îmbrăcat neglijent, cu haine șifonate şi atitudine grosolană, care îi măsoară din priviri fiecare centimetru de piele goală.
Probabil ştia de ce mă aflam aici, încălcând toate normele impuse de şcoală şi distrugând cu o sabie orgoliul meu de băiat cu standarde. Era o fată atât de deşteaptă, încât trebuia să fi ştiut deja că urma să tabăr asupra ei ca un leu în inima sălbăticiei.
Mi-am îndesat mâinile în buzunarele din faţă ai blugilor şi mi-am lăsat ochii să alunece pe corpul ei în jos, imprimând în creier detaliile fragile ale coapselor ei, profunzimea tenului palid, gleznele subţiri şi delicateţea cu care picurii de apă se scurgeau pe braţele ei fine, de parcă ar fi mângâiat-o. Dacă aş fi ştiut că sunt stăpân pe acţiunile mele, aş fi reuşit să mă strecor cu gândul şi dincolo de prosopul ei. Dar n-am făcut-o, din cauza distanţei infime care ne despărţea şi a ceea ce ştiam că i-aş fi făcut dacă aş atinge-o chiar şi cu un deget. Cu cenzura sau fără ea, corpul femeii ăsteia rămânea aceeaşi artă pentru care un artist merita să moară. Nu era perfect, dar de aceea era special şi atrăgător.
— O să-mi spui şi tu să ies afară? am întrebat-o zeflemitor.
Pleoapele ei au clipit o dată scurt.
— Scuză-mă, am uitat complet că în ultima vreme comunici doar prin mesaje. Îţi e mai uşor să eviţi contactul vizual şi să te ascunzi în spatele unui ecran.
Pieptul ei cobora şi urca în ritm cu bătăile inimii mele.
— Vorbeşte cu mine, Scar. Explică-mi mesajul tău. De asta sunt aici, ca să vorbeşti cu mine. Vreau să-mi spui în timp ce mă priveşti tot ceea ce mi-ai transmis printr-un mesaj.
Buzele i s-au mişcat, însă cuvintele au rămas în fundul gâtului, mute şi nesigure. Muşchii mi-au cedat în cele din urmă şi m-am apropiat de ea încetişor, simţindu-i agitaţia până în măduva oaselor. De ce era agitată dacă se presupune că scăpase de o pacoste ca mine? Felul în care corpul ei trăda orice cuvânt îmi răspundea suficient încât să-mi simt capul înnebunind pe umeri.
Palmele mele au înconjurat-o, lipite de faianţă pe de-o parte şi alta a capului ei. Scar şi-a ridicat încrezătoare bărbia spre mine, încruntându-şi sprâncenele şi cutele drăgălaşe dintre ele.
— Nu pot discuta cu tine când sunt pe jumătate dezbrăcată, arugumentă rigidă.
Oh, serios? Asta era problema ei principală?
Am eliberat-o din cuşca braţelor mele doar pentru a-mi apuca tivul tricoului cu degetele.
— Ce naiba faci, Deacon?
Tonul ei a sunat străbătut de cutremure sau poate nu voia să admită că o intimidez. Mi-am tras tricoul peste cap şi l-am aruncat în lături, urmând să-mi desfac nasturele blugilor şi să trag de fermoar în jos cu brutalitate. Scar a paralizat, la propriu, privind cum îi ofeream un număr ieftin de striptease.
— Mă dezbrac ca să putem vorbi liniştiţi, am lămurit-o.
— Opreşte-te! mi-a ordonat glasul ei. Nu vreau să te dezbraci şi nu vreau să stai atât de aproape de mine. Poţi, pentru numele lui Dumnezeu, să te închei la pantaloni şi să ieşi afară?
Nu, nu puteam face nimic din ce-mi cerea. Tot ce voiam să fac era să-i gust boabele de apă ce-i picurau din şuviţele de păr pe umeri şi pe gât.
— Dă-mi ceea ce vreau, iar eu o să-ţi dau ceea ce vrei.
— Şi ce vrei de la mine? a strigat, intrigată. Ţi-am dat de înţeles ce vreau de la tine. Distanţă. Foarte multă distanţă. E destul de limpede că nu ştii ce înseamnă intimitatea faţă de o persoană. O încalci chiar acum, ticălosule.
I-am cuprins în palmă încheietura mâinii cu care mă lovi de câteva ori peste piept. Se pierdu atât de mult în furia ei, încât nodul prosopului dădea să-şi piardă stabilitatea pe ea, iar eu m-am bucurat de mişcarea masivă cu care m-am împins în corpul ei, lipit de zidul fierbinte. Încă puţin şi aş fi simţit-o goală în mâinile mele.
— Ştiam că eşti mincinoasă, copilaş, dar nu m-am aşteptat să minţi chiar şi atunci când, evident, îţi place felul în care îţi încalc intimitatea.
— Ieşi dracului afară, Deacon! mi-au mârâit buzele ei aproape de gură.
— Ştim amândoi că nu vrei să ies afară şi mai ştim şi că nu vrei să te las în pace. Mă îndepărtezi acum şi promit că o să aflu motivul, dar până atunci nu te aştepta să cedez în fața mesajului tău de rahat şi să accept felul în care mă dai naibii. Noi doi nu funcţionăm aşa...
— Noi doi? a chicotit în persiflare. Credeai că suntem prieteni sau vreun soi urât de siamezi?
Pufni, mobilizându-se pe picioare şi încercând să evadeze din colţul în care am îngrămădit-o. Braţul mi s-a încordat plin de tensiune în jurul taliei sale, iar cealaltă mână mi-am coborât-o pe coapsa ei goală.
Nu aş fi lăsat-o să-mi scape acum nici dacă, într-adevăr, sub Upper Hill se ascundea o bombă rusească şi urma să ne arunce în aer pe toţi.
Privirea i se aprinse ca un foc în mijlocul deşertului. Degetele mele au urmărit cărarea fragedă a piciorului ei, prinzând fiorii ce-i alunecau pe piele în urma atingerilor mele. Unghiile i s-au înfipt în umerii mei când am atins marginea prosopului şi, imediat, am îndrăznit să urc subtil sub prosop, atingându-i în treacăt curba fesei.
— Nu vreau şi n-aş putea vreodată să stau departe de tine, Scar. Aşa că poţi să depui o plângere împotriva mea şi să obţii un ordin de restricţie. Îţi spun doar că nicio foaie sau un echipaj întreg de poliţişti nu m-ar ţine departe de tine. Sunt prietenul tău, chiar dacă tu nu eşti prietena mea.
Am simţit cum începe să-mi aparţină din începutul oaselor şi până la suprafaţa pielii. Muşchii i s-au moleşit în mâinile mele şi am strâns-o mai bine în braţe, primind din partea ei un geamăt de satisfacţie.
— Nu poţi fi prietenul meu, mi s-a opus, în timp ce degetele ei s-au răsfirat peste obrajii mei. Nu trebuie să ai nevoie de mine, Deacon.
— Dar am, am contrazis-o din nou. Nu mi-am propus să am nevoie de tine, dar am, pentru că...
Mi-am trecut limba peste buze, cântărind în minte riscurile cuvintelor mele.
— Pentru că?
— Pentru că nimic nu e întâmplător. Acum ştiu că noi doi ne-am întâlnit cu un motiv. Nu aş fi fost în viaţă dacă nu m-ai fi provocat tu să continui să trăiesc. Mi-am prelungit traiul doar pentru că voiam să mai petrec puţin timp cu tine, dar în final am ajuns să-mi doresc să trăiesc doar pentru tine.
Sunetul asurzitor al clopoţelului se răspândi prin toţi pereţii, făcându-i să vibreze. Scar îşi drese glasul, trecându-şi mâinile prin păr şi îndreptându-se spre vestiar.
— Greşit, m-a corectat. Ai acceptat să trăieşti doar pentru că mai voiai să o vezi o dată pe Hannah.
M-am sprijinit cu umărul de dulap şi am urmărit-o cum azvârle peste umăr câte o componentă din uniforma ei.
— Ai văzut-o aseară la poliţie, nu-i aşa?
Tăcerea ei mi-a venit drept răspuns. Se îndreptă de spate, ţâfnoasă, şi se răsuci spre mine neagră de furie la faţă.
— Nu e deloc inobservabilă, ştii. Chiar şi un orb ar vedea o perfecţiune în rochie scumpă şi pantofi de designer.
— Scar...
Trânti uşa dulapului cu asemenea putere, că podea scârţâi sub picioarele mele. Pumnii dădeau să lovească ceva, poate fața mea sau poate stomacul meu, dar cu siguranţă voia să mă rupă în bătaie.
— Am terminat cu toată şarada asta, Siley. Întoarce-te la viaţa ta cu diamante şi nu încerca să te mai fofilezi în viaţa mea fără nicio invitaţie. Dacă se mai întâmplă o singură dată să te mai apropii de mine, o să-ţi doreşti să fi murit în noaptea în care ai încercat din nou să te sinucizi. Nu sunt o fată care doreşte să fie curtată şi cu atât mai puţin nu sunt o fată care vrea să cunoască mediul unui bogătan arogant. Pretinzi că eşti rănit, dar te mulţumeşti cu statutul pe care l-ai căpătat în urma tentelor tale de sinucidere, pentru că doar aşa ai putea să te faci remarcat în ochii Hannei. Te umileşti singur şi îţi place, laşule. Îţi place să fi o victimă. Poate că Hannah şi-a tras-o cu tipul ăla pentru că tu nu ai fost în stare niciodată să lupţi pentru o persoană, în afara persoanei tale. Micul rege, Deacon, a ieşit din lumina reflectoarelor și acum e furios.
Poftim?!
Imaginea podelei începu să se multiplice în ochii mei. Ameţeala îmi dansa sălbatic prin trup şi am fost nevoit să mă susţin pentru o secundă de dulap. N-am înţeles de ce mă simţeam astfel, căci renunţasem la pastile de multă vreme, chiar uitasem complet de faptul că odată mă făcuseră să mă simt liber ca un vultur. Sunetele îşi pierduseră din intensitate, dar tot am putut simţi durerea ce mă săgeta de-a lungul capului, coroborându-mi în jos pe ceafă şi pe şira spinării. Am clipit des, ridicându-mi capul pe umeri, însă părea să nu mai funcţioneze deloc acum.
Scar expira aer.
Scar mă ura.
Dar Scar avea dreptate?
Nu aveam de gând să protestez. Nu ştiam cum aş fi putut să fac asta când cuvintele ei îmi îngheţase sângele ce adineauri fierbea în mine ca lava. Tocmai de aceea m-am bucurat când alt grup de fete au invadat vestiarul, pregătite pentru ora care avea să urmeze. M-am aplecat după tricoul meu şi mi-am încheiat nasturele pantalonilor, aruncând o ultimă privire în spate.
Rămase ţeapănă în acelaşi loc în care mă confruntase, privind absentă în peretele opus, de parcă ar fi dispreţuit gustul amar pe care-l avea în gură.
— Am minţit despre multe lucruri, Scar. Sunt un laş, exact aşa cum crezi că sunt. Dar când am spus că am reuşit să iubesc viaţa datorită ţie, nu am minţit nicio clipă.
— Dispari, Deacon!
Simţeam că trebuie să plec înainte să o fac să mă urască complet. Şi asta am făcut, în cele din urmă. În goană spre ieşire, m-am gândit la puterea cu care îmi rostise acele cuvinte şi am încercat să pun în balanţă realitatea şi aparenţele.
La dracu, Deacon!
Adevărul era că încercasem să mă sinucid doar pentru ca Hannah să citească ştirea a doua zi şi să regrete că se culcase cu prietenul meu, apoi să-mi plângă în hohote la mormânt.
Scar avea dreptate. Eram un laş nenorocit. Dar Scar nu ştia că oamenii devin o versiune mai bună a lor după ce abandonează trecuturile mizerabile, iar eu voiam să-i demonstrez că micul rege a devenit bărbat adevărat. Trebuia doar să-mi dau seama cum să-i câştig din nou încrederea.
* * *
Din spatele uşii lui Eleanor se auzea ritmul unei melodii ciudate. Mi-am îndesat lingura plină de cereale în gură şi am pătruns în camera ei, împiedicându-mă de un teanc de haine care blocau pragul.
— Ce rasă de zombie eşti? am întrebat-o după ce am înghiţit repede cerealele şi am putut izbucni în râs.
Era îmbrăcată într-un capot supradimensionat, cu un prosop înnodat pe cap şi cu faţa plină de un clei verde şi cu aspect respingător. Arăta ca o versiune mai ridicolă a lui Gollum, dar cred că şi el ar fi fost jignit de apariţia verişoarei mele mai mici.
Ascunsă în şifonierul ei, se suci din şold şi aruncă în mine cu o pereche de chiloţi roz aprins. I-am apucat cu un deget, scârbit, aruncându-i pe podea.
— Lasă-mă în pace, jigodie ce eşti, a ţipat la mine. Am auzit ce scandal ai declanşat azi în vestiarul fetelor.
M-am întins până la laptop, oprind melodia ei bolnăvicioasă despre fete și iubire și alte porcării.
— Şi eşti furioasă pe mine pentru că? Până la urmă nu e treaba ta ce fac eu.
Reveni lângă pat, aruncând un braţ de umeraşe pline cu haine, lângă pantofii separaţi de perechi.
— Da, sigur. Altă treabă nu ai decât să îmi provoci greaţă? Mesteci cerealele cu gura deschisă, Deacon. Cine face asta?
— Eu? am gesticulat evident spre mine, cu un deget.
Ca să o scot şi mai tare din pepeni, am sărit pe pat şi m-am întins la urechea ei, mormăind şi mestecând ca un leu ce-şi savurează înfometat prada. Eleanor chiţăi ca o divă aruncată în fundul grajdului şi mă împinse în umeri cu degetele ei subţiri.
— Dar tu unde ai de gând să pleci, domnişoară? Văd că eşti în pragul pregătirilor.
Am scos de sub mine un pantof pe care l-am aruncat în coşul de lângă birou, de parcă ar fi fost o minge de baschet.
— Am cerut doar puţină liniştite, atât, se plânse obosită, aşezându-se la marginea patului. Petrecerea va începe peste două ore, iar eu nu găsesc chiloţii negri care se asortează cu rochia Valentino.
M-am plesnit cu palma peste piept, prefăcându-mă afectat.
— Oh, vai! Cum rezişti tragediei ăsteia, copilo? Doamne, dacă nu găseşti chiloţii ăia o să pierzi petrecerea. Nu se poate! I-ai căutat şi acasă la Asher? Poate au rămas sub patul lui.
Am încetat numărul meu de teatru când am observat ca uleiul verde de pe faţa ei devine prea lichid din cauza lacrimilor.
— Vrei şi tu cereale cu lapte? am îmbiat-o, întinzând bolul spre ea.
Sincer, am tresărit când a reacţionat, pentru că mă aşteptam să-l apuce şi să mi-l toarne tot în cap. În schimb, mi-a acceptat oferta şi a început să-mi termine porţia.
— De ce te agiţi atât de tare pentru petrecerea asta? Nu e prima la care mergi.
Şi-a tras nasul, tremurând cu lingura în mână.
— E petrecerea lui Edward Kennis, mi-a explicat. Tot liceul e invitat. Am vrut doar să fiu frumoasă pentru petrecerea asta. Nimeni nu o evită.
Petrecerea lui Edward Kennis? Laptele şi cerealele mi-au venit înapoi pe gât la auzul numelui său.
— Ce vrei să spui prin nimeni nu evită petrecerea asta? Ce are gând să mai facă nemernicul ăsta?
Ridică din umeri.
— Se spune că vrea să iniţieze noile eleve. Ştii tu, doar făceai asta pe vremea când... ahm, erai rege la Upper Hill.
— Eu nu iniţiam fetele în felul ăsta, Eleanor. Nu mă culcam cu ele şi apoi le umileam în faţa tuturor.
Scar era elevă nouă. Scar a fost vizată de el încă din prima zi. Scar mergea la petrecere.
Am sărit în picioare ca ars, învârtindu-mă pe loc ca un câine prins în captivitate. Genul acesta de petreceri nu era pentru ea şi totuşi speram să nu asculte vocea Diavolului sau să-şi facă simţită prezenţa doar din curiozitate.
La naiba! La naiba!
— Vreau să-ţi activezi toate vitezele şi să fi gata în mai puţin de două ore, am instruit-o. Mergem la petrecerea asta afurisită.
— Nu pot să merg fără chiloţii mei, a protestat panicată.
— Atunci haide să căutăm chiloţii fermecaţi, am strigat, cu furia instalată în măduva oaselor.
Mă încercase o premoniţie sumbră. În cazul în care ghearele lui Edward intenţionau să se agaţe de Scar în noaptea asta, cu siguranţă aveam să ajung direct la închisoarea de maximă securitate.