Capitol final 50
Si îngerii au nevoie de o vacanță
Narator
Asa era viața. Multe drumuri de parcurs pana la fericire. În cel mai sigur loc din toată lumea asta, încercuit de îngeri gardieni, umplut de bunătate, acolo era el cu un pistol de gloanțe oarbe care pot ajunge adânc in oase. Cu arma îndreptată spre fostul demon, cu un înger plin de lacrimi, cu un vampir cu sufletul plin de teamă, fiul unui criminal, al unui hoț si al unui înșelător era plin de mândrie. În sfârșit era el cel care dădea teamă, el era cel care impunea. Era un om bun, nu semăna cu Bruno, tatăl său, dar tot ce făcea în acel moment era acțiunea unui fiu rănit de nedreptatea făcută. Un fiu care își trăia gandul ca tatăl său nu va fi prea mult timp pe Pământ. Era orbit de invidia pe bună dreptate. Asculta cu o minimă durere în suflet cum era implorat de catre îngerul căruia îi cadeau lacrimi din ochii sai verzi umezindu-i chipul inocent.
Sarah Collins, fiica de Spirit, simtea cum sufletul se rupea în bucatele. Isi vedea iubirea vietii sale amenințată cu o armă care ar rani-o. Ii era frica de ce se va intampla, iar vinovăția era un alt sentiment care zacea in mintea ei tulburand-o. Voia să deschidă gura si sa ii explice lui Julian ca totul se va rezolva, dar pana si buzele ii tremurau. Începea să aibă un atac de panică. Inima ii bătea cu putere în piept oricine reușind să le audă. Respiratia sa se îngreuna cu minut ce trecea, simtea ca picioarele nu vor mai putea face vreun efort pentru a o susține. Se aștepta la un lesin, o pierdere de conștiință dar refuza sa isi lase corpul în controlul oricărui sentiment care sa o îndepărteze de fostul demon, refuza sa renunte stiind ca este unicul sprijin al lui Blake. Isi simtea sufletul atât de fragil, se simțea atât de sensibila si nici nu avea vreo idee de ce ar putea face. Voia să se pună în fața armei si ea sa plateasca pentru greselile sale, dar nu putea. Știa că era destul de fricoasa, știa că el, Blake, nu ar lasa-o sa faca asta, iar acțiunea ar alerta si agita lucrurile.
Blake, omul pe care se punea prea multa presiune, el era amenintat cu arma, lui i se îndreptau gloanțele si deși în fața termenului care era moartea pentru persoanele normale, singurul sau gand se afla la ea, la îngerul ce îi ținea brațul lipit de corpul ei care tremura constant. Se gândea la sufletul ei care se găsea zdrobit, la sentimentul pe care l-ar avea daca el ar fi lasat-o în voia vântului, al sorții, pierdută în gânduri și durere. Nu voia să i se întâmple nimic din ce rau reprezenta si era decis. El nu va renunța sa lupte pentru viața sa alături de ea, ființa atât de inocenta care câștigase un suflet. Știa că glonțul nu i-ar garanta moartea dar era o armă atât de puternică încât ii traversa fiecare organ pana cand era distrus, iar recuperarea nu putea dura puțin timp, poate erau ani, sau poate chiar ducea la moarte. Un sentiment de durere ii traversase inima. Gândul că nu putea să aibă familia visata alături de Sarah îl macina, îl întrista si il făcea să gândească. Voia o metoda prin care nimeni sa nu iasa rănit. Era totuși fiu de Diavol, nimeni nu-l putea distruge. Voia să gândească limpede si sa lase toate gândurile de suferință deoparte pentru a putea iesi bine împreună, toți.
Vampirul se găsea într-o stare de frica de care nu a avut parte în viața lui. Nu ii era frica de viața lui, știa că pe el nu îl va afecta fizic nimic, acest fapt fiind confirmat de faptul că Julian nici macar nu i-a dat vreo privire. Isi făcea griji pentru Blake, ii era prieten chiar dacă erau dușmani acum puțin timp, își făcea griji pentru Sarah, ea era una dintre cele mai sensibile si nu și-ar imagina reactia ei daca s-ar intampla ceva cu Blake. Viata sa niciodată nu s-a bazat pe cineva, altcineva care sa nu fie el. Prieteni avea puțini, puteau fi cu ușurință numărați pe degetele de la o mână. Cand totul se schimbase între Blake si Sarah, Josh devenise instantaneu un prieten pentru ei si din aceasta cauza, vampirul simtea o frica distrugătoare. Nu voia să pățească nimic niciunul doar pentru o greșeală făcută fara stiinta si care poate fi îndreptată doar cu câteva cuvinte. Caracterul lui Josh era puternic, mereu a fost, dar în momentele în care cel mai bun prieten al sau era atintit cu o armă de gloanțe care pătrund adânc în organism si, chiar dacă nu îl face să moară, regenerarea nu se face la fel ca o altă lovitura atât de puternică. Ii trebuie mai mult timp. Joshua pentru prima dată se intalnise cu o situatie in care nu știa cum să procedeze. Tot ce i-a ramas a fost sa ii tina pumnii prietenului său și sa spere ca glonțul sa nu ajunga la el sau, daca va ajunge, sa fie procentul acela minim care arată că nu a pățit nimic grav.
Aceste ultimele trei persoane aveau ceva în comun: niciunul nu era egoist. Fiecare se gândea la celălalt, lui sa ii fie bine înainte ca propriei persoane sa ii fie bine. Asta era o parte din ce ar însemna iubirea. Ei simțeau iubirea, în felul lor, dar o simțeau. Iar Julian, el nu era egoist, dar nu se gândea la binele celuilalt inaintea sa, pentru ca altfel nu ar mai fi fost aici, într-o astfel de situatie pe care el a produs-o. Dar era inocent. Era cu un pistol în mână în fața a patru ființe, dar era inocent. Ochii ii erau inlacrimati, mâinile ii tremurau, bătăile inimii erau accelerate iar respiratia ingreunata. Astea erau semnele care tot ce făceau erau sa strige nu voi trage dar situația trebuia doar controlată. Blake era manipulator, de ce a ajuns în agonie? Sarah era calma, de ce acum nu poate acționa? Joshua era inteligent, de ce acum este stupid? Niciunul dintre ei nu deschidea gura pentru a vorbi iar asta era în contra lor.
Sarah își luase inima în dinți. Nu putea să își lase iubitul pe mâna unui inconștient doar pentru o greșeală a ei pe care o putea repara doar vorbind. A facut ea prima mișcare atrăgând atenția tuturor. S-a pus cu pasi tremurânzi în fața lui Blake care nu a facut nicio mișcare brusca chiar dacă nu era de acord cu ce făcea Sarah. Julian nu reacționase. Văzuse ce se întâmplase dar încă era marcat de ce făcea. Era doar drept, era nevinovat, ba chiar inocent, dar daca cineva îl atacă, era dispus să tragă. Era dispus să apese pe tragaci si sa lase sa zboare într-o direcție calculată glonțul cu care era încărcată arma. Putea sa faca asta chiar dacă nu voia. La el era puterea. Acum catre Sarah era atintita arma.
-- Putem rezolva asta, Julian. A fost vina mea. Nu m-am gândit prea bine la unele lucruri. Pot sa scad din anii de închisoare cu un singur telefon dar te rog calmeaza-te.
Julian încă avea lacrimi în ochi și încă incerca sa le rețină. Cuvintele Sarei îl făcuseră sa se gândească limpede, dar nu a durat foarte mult timp. Mai puțini ani de închisoare, cu ce îl ajuta asta? În loc de 26 de ani sa faca 24? Inutil. Sufletul fiului lui Bruno încă era înnegrit ca si mintea sa. Încă nu a ajuns la o gândire logica, se gândea doar la faptul că tot ce fac ei acum si tot ce spun, o fac doar ca sa scape de vinovăție și de pedeapsa, dar niciunul nu se gândește la omul aproape nevinovat care stă după gratii plătind pentru fapta altuia. Doar pentru ca cineva s-a schimbat nu inseamna ca nu trebuia sa plateasca. Carl trebuia sa fie la închisoare, el trebuia sa isi petreacă viața după gratii, nu tatăl său, sau cel putin, nu atatia ani.
-- Sunteti egoiști. Doar la voi va gânditi. Vreti doar sa scăpați de aceasta situatie, sunteti niste lași, toti!
Julian era dovada ca disperarea distruge. Din el, în acel moment, nu a ramas băiatul fricos, vesel si pozitiv. A rămas doar un bărbat plin de ura si invidie, dar aceste sentimente erau pe bună dreptate. Singurul lucru greșit era metoda pe care a adoptat-o pentru a face dreptate, făcând o nedreptate.
Blake ardea înăuntrul sau. Nu suporta sa asculte pe cineva tipand la îngerul sau, dar nu putea face nimic. Josh, pe de altă parte, încă se gândea la o metoda prin care totul sa se rezolve în timp ce Sarah se simțea mai curajoasă ca niciodată. Odată scoase cuvintele pe gura, a prins o forță, o putere de a continua.
-- Tatăl tău a facut crime, hoții, înșelăciuni. Trebuie să plătească pentru ce a facut. Recunosc ca a fost o greseala sa il condamnam pe Bruno la atatia ani de închisoare, dar se va rezolva. Termenul sau o sa scadă.
-- Si atunci cine este vinovatul care trebuie să îi ia locul în închisoare, Sarah?! O sa te întrebe si ce o sa le zici? O sa dai alt nume? Alt om nevinovat? Tatăl tău a facut aceste greseli. El sa le plateasca. Toți trebuie să fim tratati la fel.
În inima Sarei se provocase un gol imens imaginandu-si tatăl în închisoare, dar nu putea nega ca cuvintele spuse nu erau adevărate. Într-adevăr tatăl său trebuia sa plateasca chiar dacă s-a schimbat sau nu. El a facut fapta, si oricât i-ar displace, Carl trebuia sa isi execute pedeapsa. În acel moment Sarah regreta faptul că meseria sa era polițist. Regreta ca asta ii era munca.
-- Ai dreptate. O sa am o discutie cu tatăl meu si o sa il conving sa se predea poliției, dar si tu ar trebui să te gândești bine la ceea ce faci.
Sarah continua sa vorbeasca facandu-l pe Blake sa ii puna mâinile pe talie încercând să o facă sa taca, dar îngerul nu se putea opri acolo.
-- Ce vrei sa spui?
-- Ameninti oameni cu un pistol mortal pentru persoanele normale, iar daca ajungi sa împuști pe cineva, vei ajunge si tu la locul tatălui tău și nu în vizită. Copiii si sotia ta presupun ca vor fi foarte bucuroși cand vor afla ca esti condamnat la închisoare.
Cuvintele sale îl infuriasera pe Julian. Familia lui nu trebuia numită.
-- Nu iti permit sa vorbesti despre copiii mei. -- soptise printre dinți Julian îndeajuns pentru a se auzi.
-- Dar asta este adevărul. Vei fi la închisoare. Departe de copiii tăi, departe de soția ta dar aproape de tatăl tău.
Julian nu a mai rezistat. Toată ura a fost descărcată, mintea i sa înnegrit iar mâinile au luat controlul. Julian apasase pe tragaci iar glontul nu a atins-o pe Sarah. L-a atins pe Blake, fostul demon care o împinse pe Sarah imediat ce Julian se pregătea să apese pe tragaci. Asta a facut-o pe Sarah sa tipe din toate forțele ei, sa ii strige numele lui Blake de mii de ori si sa isi lase lacrimile sa curgă pe chipul său în timp ce îngenunchea lângă corpul plin de sânge al iubitului sau. Josh era socat. Nu si-ar fi imaginat ca Julian ar fi în stare să facă asa ceva, dar a reacționat repede si i-a scos glontul din organismul prietenului său și i-a apăsat rana cu tricoul pe care si-l dăduse jos. Sarah avea capul sprijinit de pieptul sau în timp ce plangea cu disperare. "Este vina mea" își repeta în minte în timp ce își cerea scuze de mii de ori. Nu credea că Julian ar fi putut apăsa pe tragaci. Părea atât de nesigur.
Blake se ținea de abdomen încercând să își depășească durerea. Nu i se intampla nimic pentru ca se regenera, dar glonțul a pătruns atât de profund încât nu putea să depășească durerea. Ii asculta rugamintile de iertare ale Sarei si incerca sa ii spuna sa nu mai plângă, ca va fi bine, dar nu putea scoate niciun cuvânt, era prea slăbit pentru a doua oară. În mintea sa era o adorație uriașa si o iubire incomparabila pentru Sarah. O iubea atât de mult, iar în momentul ăla era inevitabil să nu se gândească la prima zi în care a văzut-o pentru prima oară. El nu o cunoștea din momentul în care a coborât pe Pământ. Blake deja o știa pe Sarah cu sute de ani în urmă.
《În gradina prost ingrijita din împărăția focului, printre lalelele negre care încă supraviețuiau deși erau înconjurate de plante nefolositoare, trecea un copil. Un băiat cu un par mai negru ca cenusa, cu ochii în care pupila nu se observa din cauza negrului sau, mic de statură din cauza varstei se plimba printre flori cu capul în jos, atent sa nu calce vreo floare. Fiul Diavolului mereu a avut ceva aparte, ceva care îl împiedica să fie un demon ca toti ceilalti colegi. Mereu a trăit cu impresia ca el avea ceva gresit si ca asta ar trebui să fie eliminat. Trebuia să fie rău în fața celorlalți, sa fie plin de ura deși în sufletul sau nu era nimic altceva decât un strop de bunătate.
Nu avea mulți prieteni, ba chiar nu avea deloc. Trebuia să își petreacă ziua cu ceilalți răutăciosi. Cu tatăl său nu avea o comunicare, mereu tipa la el cand ii cerea ceva, îl certa cand făcea ceva bun, îl dădea afară cand era nervos. Din acea cauza era el afară, singur. Mergea prin grădină doar pentru ca știa că nimeni altcineva cu excepția lui sau a Diavolului nu putea să calce pe acele pământuri. Acolo putea să fie singur, el si cu gândurile lui bune fara sa fie certat. Micul Blake își ridicase privirea cand a vazut ca a ajuns la finalul curții iar atunci a vazut un lucru ciudat. Un cerc plin de lumina care se tot învârtea si se învârtea. Un portal catre undeva. Curios ca orice alt copil, a înaintat spre ciudata chestie orbitoare pana cand a pășit dincolo de ea.
Dăduse de o altă grădină. Mult mai frumoasa decat a sa, cu flori mult mai colorate si bine îngrijite. Atunci l-a prins invidia. Era fiul răului, era normal sa prindă rădăcini. A mers înainte inconjurand grădina, nu voia să o strice si sa o umple de urme de papuci. În fața sa era o fetiță care stătea sub umbra unui copac cu un caiet si un creion în maini. Era atentă la ce făcea, nu punea atentie în jurul său. Desena si desena si desena. Nimic altceva. În momentul acela micul Blake a profitat de faptul că ea nu era atentă și a început să o analizeze.
Rochie roz pal, scurtă pana la genunchi, mâini firave cu degete subtiri, par brunet, lung pana la umeri, buzele intre-deschise, nas micuț si sprâncene ușor încruntate pentru a se concentra. Nu ii putea vedea ochii. Se uita in jos, la desenul sau, dar ii plăcea. Era o fetiță frumoasa, adorabila. Începea să simtă emoții. Si-ar fi dorit să fie lângă ea. După gândurile sale, a înaintat. A mers spre fetiță si s-a așezat lângă ea, uitandu-se cu adorație. Era atât de frumoasa.
Fetița se speriase de prezenta pe care o simtise si a inchis brusc caietul pe care desena si si-a mutat privirea spre băiețelul care stătea lângă ea. Voia să îl întrebe ce cauta in locul ei secret, dar nu a putut articula niciun cuvânt cand i-a văzut frumusețea specifică unui demon dar tot odată, aura. Micului Blake ii cadea o suvita subtire pe frunte, iar Sarah a suspirat. Nu putea să fie supărată pe un băiețel atât de adorabil. Si-a ridicat mâna micuță si i-a îndepărtat suvita.
-- Tu cine esti? -- întrebase fetița cu o voce calmă si un zâmbet pe buze.
-- Blake. Tu cine esti? -- ii întoarce întrebarea mai curajos văzând că ei ii plăcuse de prezenta lui.
-- Sarah.
După un mic moment de liniste în care amândoi s-au uitat unii la alții, Blake revenise cu o altă întrebare.
-- Pot sa iti vad desenele?》
Blake zâmbise amintindu-si caricaturile fără sens ale fetiței si prostia pe care el a scos-o pe gura în acele momente.
"-- De ce te chinuiai atât pentru a nu-ti iesi nimic?"
Fostul demon si-a adus aminte de faptul că după acele cuvinte Sarah se suparase si plecase cu lacrimi în ochi, dar el revenise a doua zi pentru a-i cere scuze, cu lalele negre rupte din propria grădină.
-- Sunt bine, Sarah. E bine. -- i-a răspuns Blake dupa un alt moment de liniste.
În tot acest timp Julian rămăsese blocat. El niciodată nu se credea în stare să facă asa ceva. Isi lăsase arma sa cada odată cu corpul sau. El nu era un om rau. Și-a pus chipul în mâini și a început să plângă disperat atragandu-le atenția tuturor.
-- Ce am facut?! -- își striga cu toate puterile. Corpul sau se ridica si cobora agresiv din cauza plansului puternic. Voia doar sa faca dreptate, doar sa ii sperie si sa isi vada tatăl iesit din închisoare înainte să își dea duhul, dar a ajuns sa faca asta. Din cauza unei prostii va rămâne fără familie, nu își va mai vedea copiii.
Sarah împreună cu ceilalți doi, Blake si Josh, si-au mutat privirea spre Creator, care stătea cu mâinile în piept uitandu-se în jur. S-a uitat si el la cei doi îngeri și la vampir si tot ce a facut a fost sa le sopteasca iartă si sa plece din peisaj. Sarah i-a ascultat prima vorbele si s-a apropiat de Julian îndepărtand arma si la luat în brațe.
-- Nu vom declara nimic poliției. Vei fi bine. -- soptise Sarah în timp ce Julian nega dand din cap la auzirea vorbelor ei.
-- Trebuie să plătesc pentru ce am facut.
-- Nu. E bine asa. Vom trece peste. Tatăl tău va avea o normă mai mica.
Atunci Julian simtea iertarea, dar nu era mândru de ce făcuse. Acum se simțea rau ca tatăl ei va fi în închisoare în locul tatălui său dar nu putea să se gândească la o altă soluție. Cum ar putea să facă ca toti sa fie bine? Atunci parca i se luminase mintea.
-- Putem sa ii inscenam moartea?
Toti ceilalti s-au uitat confuzi la Julian.
-- Tatei. Sa ii inscenam moartea. Oricum este bătrân și nu mai are mult de trăit. Isi va executa pedeapsa dincolo de viață. Asa nici tatăl tău nu va fi implicat.
Sarah zambise la auzirea cuvintelor lui. Era o idee foarte buna. Vinovăția dispăruse, iar tatăl ei va continua să fie în libertate. Aceasta veste a făcut-o să îl îmbrățișeze din nou pe Julian iar apoi să se întoarcă la Blake. Josh se ridicase si, împreună cu Julian, au părăsit împărăția Cerurilor lasand-o confuză pe Sarah.
-- Ma simt rau, micule înger. -- ii atrase atenția Blake.
-- Iar eu ce as putea face? -- intreaba ea mangaindu-i chipul.
-- Căsătorește-te cu mine.
Zis si facut. Un an mai târziu, cand apele se calmasera, minunatii îndrăgostiți s-au dăruit unul altuia într-un mod pămantesc. Nunta, casa si viața nu au fost exact cum au vrut, dar erau împreună, iar asta era tot ce conta.
Fostul demon se îndrăgostise de Sarah, de râsul ei, de zâmbetul ei, ochii si saruturile ei. Se îndrăgostise de ea, de micul sau înger, iar ea se îndrăgostise de imperfecțiunile sale perfecte de care nu au dispărut nici după ani de relație.
-- Blake, unde mergem? -- întrebase Sarah cu un zâmbet pe buze si cu ochii acoperiți, ținându-se strâns de mâna lui Blake.
-- Si îngerii au nevoie de o vacanță.
Am ajuns la finalul acestei cărți, acesta este sfârșitul poveștii care nu va avea un alt volum. Nu am cum sa închei aceasta carte fara sa va multumesc voua pentru suportul pe care mi l-ati dat, pentru vorbele frumoase pe care mi le-ati acordat care m-au ajutat enorm de mult sa nu renunț. Sper ca v-ati bucurat de fiecare capitol asa cum am facut-o eu. Va astept si in următoarele mele proiecte, multumesc.