Capitolul 48
Vieti frumoase si mai putin frumoase
Sarah Collins
S-au intamplat multe lucruri intre noi si intre prietenii nostri in timpul care a trecut. In aceste doua luni, eu si cu, acum oficialul meu iubit, Blake am avut o discutie despre vietile noastre si despre cum vrem sa arate viitorul nostru. Stateam pe vechea canapea a apartamentului meu care se tranformase in casa lui Blake, stand in majoritatea timpului la mine, cu televizorul deschis pe un post de care nimănui nu ii pasa, doar ca sa ne faca putina companie in linistea care se aseza in jurul nostru. Eu si Blake eram fata in fata, ambii stand pe canapea, incepand sa vorbim despre orice lucru ne venea in minte. De la lucruri penibile, pana la lucruri serioase care ne faceau sa ne cunoastem mult mai bine. Am trecut si prin intrebari incomode pe care nu le-am putut evita si la care, teoretic, am fost obligati sa raspundem. Printre lucrurile serioase s-au numarat si discutiile despre viitor la care am ajuns seara.
-- Cum te vezi in viitor? -- ma intrebase Blake odata ce se inserase afara.
-- Casatorita, cu copii si un catel. -- vazusem cum ochii lui Blake au inceput sa straluceasca stiind ca viitorul meu nu depidea de nimeni altcineva decat de el.
-- Cu copii. -- repetase el cu un zambet visator pe buze, cu privirea pierduta printr-un colt al camerei, cu siguranta imaginandu-si o viata alaturi de mine. Isi mutase din nou privirea spre mine, incitandu-ma sa dau mai multe detalii.
-- Casatorita cu cea mai frumoasa rochie de mireasa, cu o nunta simpla, dar minunata, intr-un loc pe care il puteam numi acasa, cu tine asteptandu-ma la altar, îmbrăcat într-un costum în care atât de mult imi place sa te vad. Cu doi copii minunați care sa semene cu noi doi, o fata si un băiat care sa alerge zi si noapte, sa fie fericiti mereu iar nou sa fim impreuna, iubindu-ne în continuare si privind copiii care ne arăta că dragostea noastră va continua să existe. Cu un cățel mare, jucăuș, care sa faca probleme în toată casa si sa te enerveze aproape tot timpul, care sa se joace cu copiii si sa le tina companie. -- stralucirea tuturor stelelor la un loc nu ecplisau ochii lui Blake care aveau o adoratie fascinanta. Ce visam eu nu era departe de a fi o viata perfecta, poate ca tot ce voiam nici macar nu se va indeplini intr-o zi, dar aveam dreptul sa sper si sa visez la o viata alaturi de Blake, de barbatul pe care il iubesc cu atata ardoare.
--Tu cum te vezi in viitor? -- i-am intors intrebarea. El, stand sprijinit pe bratul sau stang pentru a se uita la mine, mi-a raspuns.
-- Casatorit, cu copii si un catel. -- imi spune facandu-ma sa zambesc.
-- Casa in care vrei sa locuim, cum ti-o imaginezi? -- incepuse din nou un set de intrebari despre viitor.
-- Nu vreau o casa mare, dar nici cat apartamentul asta. Vreau o casa incapatoare pentru copiii pe care vreau sa ii am. Ceva simplu dar frumos, atat de dinauntru, cat si pe dinafara, cu o gradina frumoasa care sa o inconjoare.
Atat i-a fost de folos lui Blake dupa ce mi-a ascultat cuvintele. In trei saptamani venise la mine cu un urias zambet pe buze si cu un material in mana cu care ma legase la ochi pentru ca avea o surpriza. Ma ajutase sa urc in masina pe care si-o luase cu cateva zile inainte, si am pornit spre un loc de care eu nu aveam habar si de care Blake nu mi-a spus nimic pe drum. Timp după, demonul mi-a dat jos materialul care nu ma lasa sa vad, surprinzandu-ma de ceea ce vedeam si ce îmi spuse Blake care era situat un spatele meu imbratisandu-ma, punandu-si mâinile pe talia mea si capul pe umărul meu astfel încât ii simteam respiratia lui calda lovindu-mi pielea, la fel cum ii auzeam vocea profundă și ușor răgușită de cate ori emitea un sunet.
-- Este casa noastră.
În ziua aceea nu puteam fi mai fericită. Casa era aproape identică cu ceea ce i-am spus eu cand i-am răspuns la întrebare. Mai lipseau mobilele si aranjamentul dinăuntru dar demonul, pe care acum pot sa il numesc înger, mi-a dat de înțeles că nu a vrut să facă totul el pentru ca știa că pregătirea casei noastre îmi făcea plăcere.
Nu am putut să îi mulțumesc altcumva decat cu o îmbrățișare si sărutări repetate care nu demonstrau doar mulțumirea, ci si iubirea față de el. Totul mergea perfect între noi, cu excepția micilor certuri pe care încă le avem uneori.
Acum suntem in casa noastră. Apartamentul meu este vândut, iar Blake mi-a dat cadou un cățel de ziua mea, exact cum îmi imaginam eu viața. La început a fost mai greu sa ma obisnuiesc cu tot ce era în jurul meu, dar din cauza extazului nu am putut baga de seama aceste lucruri.
Cu prietenii noștri încă suntem in contact, toți sunt fericiti iar asta ne face pe noi fericiti de asemenea.
Josh, vampirul care ne-a ajutat atât de mult, si-a gasit si el sufletul pereche după sute de ani cautandu-l. Era o fata frumoasa, de 19 ani, blonda si cu ochi căprui, înalta si cu o siluetă de invidiat. Cand a văzut-o prima dată simtea cum ii sarea inima din piept, îmi povestea bărbatul care încă îmi calcă pragul ușii. Ei sunt de nedespărțiți. Vanessa, acesta este numele ei, este o fata de treaba cu care m-am împrietenit imediat ce am cunoscut-o. Deși prins în ghearele iubirii, vampirul nu a uitat de, încă, cel mai bun prieten al sau, Jake, si il viziteaza în fiecare weekend în maximul de ore permis din închisoare, stand cu el si vorbind spre vietile lor.
Jake încă era în închisoare, încă nu își săvârșise pedepsele. Avea inițial, 8 ani de închisoare, dar cu munca pe care o face în folosul comunității si cu alte activități din închisoare, timpul lui în carcera scădea. Își promise ca atunci cand va iesi, va începe o nouă viață. În închisoare a avut parte și de un psiholog care l-a ajutat enorm în deciziile pe care vrea să le faca.
Luke încă lucra la agenție, si cum mi s-a promis, era șef. Se vedea că era mândru de el, mereu l-am văzut dedicat în munca pe care o făcea. Stiu ca participa la multe evenimente în care sunt invitați polițiștii asa ca aproape în fiecare seară cand eu si cu Blake iesim la plimbare sau la o cină, îl vedeam îmbrăcat elegant, alături de diferite femei care sunt schimbate cam în fiecare seară. Imi dădeam seama de ce se intampla cu el, dar stiam ca ii va veni mintea la cap. Nimeni nu scapă de iubire.
De Bruno stiu ca încă este în închisoare si ca asa o sa ramana ceva timp, iar cu tata, la fel si cu părinții lui Blake, comunic destul de rar fiind aceasta distanță de lumi între noi, dar stiu ca are grija de mine deși nu este lângă mine. Daca as vorbi de Blake.. Schimbarea lui din demon în înger nu pare prea vizibilă. Se comporta la fel cum se comporta cu mine aproape dintotdeauna asa ca nu vad vreo diferență în asta. Singurul lucru pe care l-am observat a fost ca imi este mai usor sa ii vad sentimentele. Acum i le pot citi pe față, dar cred ca asta se datorează și faptului că acum îl cunosc mult mai bine.
În momentul asta ma gaseam facandu-i o supa lui Blake cat de repede puteam, luând termometre cu mine, prosoape ude si un pahar cu apa cum puteam. Blake se simțea rau de câteva zile dar ori de câte ori îl rugam sa mergem la un doctor el refuza. Nu stiam daca era racit, daca este ceva mai grav. Nu stiam nimic iar asta ma îngrijora mai tare în timp ce atitudinea lui Blake ma enerva.
-- Blake, te rog, trebuie să mergi la un doctor. Nu ai febra si nimic altceva care sa imi dea de înțeles că ai o răceală. Nu stiu ce te doare si ce simti iar asta ma îngrijorează. Te rog, asculta-ma.-- ii spuneam asezandu-ma cu capul pe pieptul lui în timp ce ma îmbrățișa.
-- Am o stare foarte ciudata. Simt ca ma dor toate dar în același timp nimic. Am momente in care ametesc si altele în care nu pot sa vad timp de câteva secunde. Este ceva inneregulă cu mine, ceva ce un doctor nu poate ști.-- imi explică plimbandu-si mâna pe spatele meu.
-- Atunci ce se poate face? Nu imi place sa te vad asa. -- ii spun ridicandu-ma puțin, lasandu-mi greutatea pe coate, în timp ce cu o mână ii atingeam obrazul stâng al iubitului meu. Imi părea atât de rau ca nu puteam face nimic. I-am dat un mic sărut si m-am așezat înapoi cum eram.
În ziua asta tot ce am facut a fost sa imi petrec 8 ore cu un copil pe care trebuia să îl îngrijesc ca înger, iar cand am venit acasă m-am intalnit cu situația ca lui Blake ii era din nou rau. Nu am vrut sa ma gandesc la ce era cel mai rau pentru el, dar nu am putut evita sa iau toate opțiunile în analizare.
Acum se inserase. Pe cer deja se vedeau stelele iar priveliștea de la geam era plină de luminile de la case si blocuri. Adia puțin vântul făcându-ma sa imi fie puțin frig din cauza ca geamul era deschis în caz că Blake avea nevoie de aer curat. Tremuratul pe care îl avusem m-a făcut să mă lipesc mai mult de Blake si sa imi pun pătura aproape ajungandu-mi peste cap, acest fapt facandu-l pe Blake sa rada.
-- Arăți ca un caine speriat. -- spune râzând în continuare. -- Vrei sa inchid geamul? -- ma întrebase cu un zâmbet simpatic pe față uitandu-se la mine cu capul puțin înclinat.
Eu am negat cu o mișcare din cap si m-am ridicat. Nu voiam să îl las pe Blake sa se ridice din pat pentru ca ii era rau asa ca am inchis eu geamul iar apoi m-am lipit din nou de Blake care nu părea deranjat de acțiunile mele, ba din contra, zâmbindu-mi.
Mi-am inchis ochii fiind decisa să ma pun la somn pentru ca oboseala își făcuse apariția în corpul meu.
-- Te iubesc, Blake. Noapte bună. -- i-am spus asa cum obișnuiam sa ii spun în fiecare seară
-- Si eu, Sar. Noapte bună.
Deși eram obosită, un gand ma bulversa facandu-ma sa nu pot dormi asa ca am decis să îmi expun parerea pentru ca asa nu doar ca puteam dormi simtindu-ma mai liniștită, ci si puteam evita vreo problema grava.
-- Blake?
-- Da, Sarah? -- mi-a răspuns cu ochii închiși.
-- Daca ce simti tu este din cauza transformării?
Au mai ramas 2 capitole.