"Ieși afară!" Am țipat precum o nebună, vrând să îl scot pe Justin cât mai repede afară, înainte să vadă ce nu trebuie. Deși mă tem că deja a văzut mai mult decât îi era vreodată îngăduit.
"Scuze, scuze, scuze!" Își închide ochii panicându-se la rândul lui, și de parcă nu ar știi cum să își folosească picioarele, se întoarce cu spatele. Într-un mod foarte stângaci, apucă clanța ușii din nou, și iese afară trântind ușa în urma lui.
"Pe bune, Lucas?" Ies din 'ascunzătoarea' mea, și mă uit urât la el.
"Ce am făcut?" Își ridică mâinile în aer, oftând cu exasperare. Apuc tricoul de pe canapea și îl trag repede pe mine, încercând să ascund bucățile de pilele care nu ar trebuie văzute.
"Nimic." Îmi dau ochii peste cap, rostind grav cuvântul. "Du-te și vorbește cu el." Arăt țâfnoasă cu degetul spre ușă, și mă bucur că Lucas nu comentează nimic pe seama atitudinii mele, ci doar se conformează și se îndreaptă spre ușă.
E așa enervant că prietenii lui Lucas intră în casa lui de parcă ar fi și casa lor. Nu a sunat înainte, nu a anunțat nimic. Să nu mai spunem că nici măcar nu a băut la ușă. Urăsc să nu am niciun fel de intimitate, și ce urăsc și mai mult este că Justin a reușit să ne vadă în această ipostază inconfortabilă.
Mi-am trecut mâinile prin păr oftând, și m-am așezat în șezut pe canapeaua din sufrageria lui Lucas. Am și tras o sperietură îngrozitoare, că Justin intrând pe acea ușă era ultimul lucru la care mă așteptam. Vă spun sincer că mă frustrează atât de mult.
Perspectiva lui Lucas
"Ești atât de idiot." Îi dau o palmă peste ceafă amicului meu care e așa un dobitoc uneori, încât îmi vine să îl snopesc în bătaie.
"De unde era să știu ce făceați voi acolo? Doar nu crezi că aveam deja plănuit să o văd pe Mia în.."
"Ține-ți gura." Mi-am ridicat amenințător degetul spre fața lui, ca să știe unde am de gând să îl lovesc dacă are de gând să pomenească ceva despre cum a reușit el să o vadă pe Mia. Îmi mănâncă ultimul neuron să știu că a fost capabil să o vadă, chiar dacă a fost doar o fracțiune de secundă, eu sunt singurul care poate să o admire în acel fel. Nimeni nu are acest drept de a o vedea dezbrăcată, de a o putea descoperi așa, în afară de mine.
"Știi ce vreau să spun!" Se rățoiește enervat că l-am întrerupt, dar știe foarte bine de ce am făcut-o. Mă cunoaște îndeajuns de bine încât să știe că ce este al meu, rămâne numai al meu.
"Dacă mai scoți un cuvânt despre cum aproape mi-ai văzut iubita, nu ezit să te lovesc, îți jur." Mi-am încleștat pumnul, fiind iritat până la ultimul strop de răbdare, privindu-l cum își dă ochii peste cap.
"Ce dracu' e în neregulă cu tine? Te comporți ca un obsedat. Mia în sus, Mia în jos. Nici nu se mai poate discuta cu tine fără să te enervezi în halul ăsta, încetează să te mai porți așa." Mă bate cu indexul în piept, și jur că aș provoca o scenă dacă aș avea într-adevăr chef de așa ceva în acest moment.
"Nu sunt obsedat, vezi-ți naibii de treburile tale. Mă enervez pentru că orice spuneți trebuie să o includă neapărat pe Mia și un reproș. M-am săturat să îmi stați în cap cu deciziile mele, de când vă deranjează pe voi ce fac eu și cu cine? N-ai înțelege nici dacă ți-aș explica în cel mai mare detaliu."
"Ah, da? Încearcă-mă." Vrea să facă pe interesantul neapărat, deși știu că nimic nu ar avea noimă pentru el.
"N-am chef să îmi bag gura degeaba, nu o să înțelegi."
"De ce nu aș face-o?" Insistă prea mult și mă enervează la culme, când știe foarte bine că urăsc insistențele astea inutile.
"Pentru că te fuți cu orice vagin care îți iese în cale, de asta."
"Și ce? Exact asta faci și tu."
"Nu mai fac, chiar nu înțelegi?"
"Exact asta nu înțeleg! De ce te-ai oprit brusc? Nu mai vi la petreceri, nu mai ți petreceri, ne întâlnim o dată la două săptămâni..Nici măcar nu mai fumezi! Ce să mai spun că nici nu mai faci iei parte la pariuri. O iei razna, omule."
"Nu o iau razna deloc. Am lucruri mai bune de făcut decât toate astea."
"Gen ce? Să îți petreci 25/24 cu Mia?" Mă ironizează, și numai felul în care rostește numele ei îmi face pulsul să crească. Nici nu are idee cât de mult mă calcă pe nervi.
"Vezi ce spun? Nu înțelegi, și nu vei înțelege." Până și eu mă mir că nu l-am pocnit încă.
"De ce nu?" Își încrucișează mâinile, privindu-mă încruntat și intrigat de această discuție nefolositoare pentru amândoi. M-am îndepărtat deja destul de mult de el și ceilalți, și judecându-mă toți în felul ăsta nu ajută deloc.
"Pentru că habar nu ai cum e..cum e să ai sentimente pentru o fată. Nu ai nici cea mai vagă idee cum e să prinzi un interes imens pentru cineva, și să te scoată din minți pentru că habar nu ai ce se întâmplă cu mintea ta și cu tine. Nu știi ce înseamnă să vină de nicăieri o dorință pentru fata care te face să te simți cel mai bine în pielea ta. Nu înțelegi cum e să poți spune orice îți trece prin minte și să știi că nu te va judeca. Să ai toate imperfecțiunile acceptate. Nu știi, de asta nu poți înțelege. Până nu vei trăi lucruri ca și astea, nu ai avea cum să pricepi de ce sunt cum sunt acum. De asta, Justin."
Mă urmărea cum spuneam fiecare cuvânt în parte, și după ce am terminat de spus, rămăsese chiar blocat pe toate frazele spuse de mine anterior. Medita asupra lor, de parcă i-aș fi dat cu un par în cap. Neintenționat, am cauzat un impact asupra lui prin ceea ce i-am spus, și chiar mă bucur că poate astfel aș putea să îi schimb percepția așa cum mie mi-a fost schimbată.
"Eu.." Se dezmeticește, scuturându-și capul în moduri repetate. "Eu am venit de fapt aici...pentru altceva." Înghite în sec, ferindu-și privirea de a mea.
"Pentru ce?" Întreb prompt, schițând aceeași expresie neutră. Nu are curajul să îmi răspundă la ce am spus, pentru că și-a dat seama că dreptatea este de partea mea aici. Nu are habar de nimic din ce a fost enumerat de mine.
"Știi ceva de Allison? E ciudată în ultimul timp, dar mai ales acum. Nu știu unde e, și nu prea vrea să vorbească cu mine. Nu înțeleg ce se petrece cu ea." Își freacă ceafa neliniștit.
"Allison e în regulă, e cu Nathan." Îmi dau ochii peste cap, gândindu-mă cât de mironosiță poate să fie fata asta uneori.
"De unde știi?" Întreabă curios, făcând un pas în față.
"Uhm.." Caut repede o scuză. "Mia mi-a spus. A vorbit ieri cu ea." O găsesc imediat, și răsuflu pe interior când văd că mă crede.
"E sigură că e în regulă? Tipul ăla, Nathan, nu îi face nimic, nu?"
"Nu, bineînțeles că nu îi face nimic."
"Și de ce ești așa sigur? Nu îl cunoști." Aproape că îmi uitasem acra realitatea de dincolo de Mia. Cea în care nimeni nu știe de fapt absolut nimic despre viața mea, și asta pentru că nu am permis lumii să știe.
Până la Mia.
Chiar nu știu ce s-a întâmplat cu principiile mele, dar parcă toate s-au spulberat când venea vorba de ea.
"Eu nu, dar Mia o face cât de cât. Nu fi paranoic, Allison e în regulă, știi bine că are momentele ei în care e mai ciudată decât de obicei." Încerc să îi împac gândurile. Justin ține atât de mult la Allison, chiar dacă nimeni nu se așteaptă sau gândește la una ca asta, pentru că (,) cu greu ți-ai da seama că sunt frați din exterior. Dar din interior, Justin este obsedat de siguranța surorii sale.
"Încerc doar să mă asigur că totul e în ordine." Ridică din umeri, fiind încă plouat parcă de la spusele mele care l-au afectat mai devreme.
"Îți spun eu, Allison e bine." Chiar știu că este bine, și că e în compania lui Nathan, așa că nimic rău nu i s-ar putea întâmpla. Fratele meu nu i-ar face absolut nimic care i-ar cauza probleme, pentru că, cu toate că nu înțeleg cum și de ce, i s-au aprins călcâiele la maxim după ea. Chiar nu îmi explic cum.
"Presupun că ai dreptate atunci.." Își trece o mână prin claia lui creață de păr, și privește în gol scările casei mele. Îl bat ușor pe umăr, începând să îmi pară cumva rău că i-am spus ce i-am spus. "O șterg de aici atunci, asta e tot ce am vrut să te întreb." Își presează buzele într-o linie, răsucindu-se pe călcâie ca să plece, asta după ce mă salutase făcând un semn cu mâna.
Mă întorc și eu cu spatele, vrând să intru înăuntru, pentru că Mia mă aștepta și sunt destul de sigur că e îmbufnată din cauza lui Justin care a dat buzna într-un moment total nepotrivit.
"Hei, Lucas." Mă întrerupe Justin, care tocmai se oprise pe a doua scară, și mă întorc confuz către el, ca să văd ce are de adăugat.
"Ce?" Întreb scuturându-mi umerii.
"Îmi cer scuze în legătură cu ce am spus despre tine și Mia, nu intenționam să te judec. Eu doar..nu știu, omule..." Oftează trecându-și ambele mâini prin păr. "Ești cel mai bun prieten al meu, mereu ai fost, iar acum..dispari pur și simplu. Ai fost singurul care m-a ajutat vreodată în viața asta, nici măcar părinții mei nu m-au ajutat cât ai făcut-o tu. Și nu vreau să fac vreo scenă lacrimogenă, sau să crezi că pun totul asupra ta dar..Îmi lipsești, frate." Nici măcar sunt capabil să îi spun ceva, pentru că mă simt un incapabil în acest moment față de singurul om care mi-a fost vreodată un prieten adevărat. "Și ai totală dreptate cu ce ai spus mai devreme. Habar nu am cum e să iubești pe cineva sau să fi iubit de cineva."
Amarul din vocea lui mi-a blocat creierul, și nu știu cum să reacționez la tot ce mi-a spus. Niciodată nu am avut astfel de conversații, și fiind pentru prima oară, chiar nu sunt capabil să îi vorbesc. Nici nu m-a prea lăsat să îi comunic mai multe, pentru că deja s-a întors cu spatele, și a început să coboare scările într-o oarecare grabă. Mă uitam în urma lui, fiindu-mi greu să cred că tocmai mi-am lăsat amicul să plece în felul ăsta, dar nu e ca și cum creierul meu mi-a dat de ales să fac mai multe, pentru ca a înghețat pur și simplu.
Am intrat rătăcit pe ușă, în mintea mea derulându-se tot ceea ce mi-a spus Justin în câteva secunde. Atât de repede încât nici nu am avut timp să reflectez prea mult asupra acestui subiect. Habar nu am cum e să iubești pe cineva sau să fi iubit de cineva.
Cu toate că n-aș vrea și nu îmi place să recunosc, m-a izbit cu cuvintele astea. Justin nu e tocmai tipul care își spune probleme, durerile și toate cele, exact ca și mine, și nu își descarcă nicio supărare. Vrea să pară că lucrurile îi merg bine în viață, dar ceva mă face să cred că dacă ai intra în mintea lui, te-ai teme de ce se învârte pe acolo. Pentru că știu că Justin nu duce deloc o viață perfectă.
"Ești bine?" Mia mi-a distras atenția, vorbind cu acel glas îngrijorat. Mi-am întors capul spre fața ei, și am găsit-o așa cum mă așteptam, încruntată. Cu mișcări prea lente, m-am așezat pe canapea lângă sa, rumegând în mintea mea spusele lui Justin.
"Sunt bine." Îi răspund sprijinindu-mi capul de spătarul canapelei, în timp ce Mia se așezase stil turcesc lângă mine, ca să mă poată analiza mai bine.
"Nu pari bine deloc. S-a întâmplat ceva?" Știu că nu mă crede, își dă seama imediat de ce starea mea de spirit, nu o pot minți. Oftez apăsat, trecându-mi degetele prin părul meu.
"Nu știu ce să spun. Nu chiar. Am avut o discuție cu Justin ceva mai..ciudată, și m-a dat puțin peste cap." Recunosc într-un final, proptindu-mi picioarele de masă.
"Spune-mi ce s-a întâmplat." Îmi cere pe acel ton blând și înțelegător, care mă face să o iubesc și mai mult, pentru toată bunătatea și răbdarea ei.
"I-am spus niște lucruri nasoale oarecum, iar el a fost chiar afectat de asta. Mi-a spus că..îi lipsesc." Îmi sună ireal acum că îi povestesc ei, dar Justin chiar asta făcuse. Mi-a spus că îi lipsesc. "El niciodată nu îmi spune chestii de genul, asta mă dă peste cap cel mai tare. Atât de mult m-am îndepărtat de el încât să îl facă să spună asta?"
"Dar ce i-ai spus atât de nasol de la bun început?"
"Îmi tot spunea că sunt obsedat de relația asta, așa că m-am enervat și i-am spus niște lucruri care au făcut referire la faptul că el nu poate înțelege..ce simt eu. Adică nu poate știi cum este iubirea." Priveam într-un punct fix tavanul, gândindu-mă adânc la situație.
"Ei bine, nu e tocmai așa. Poate știi cum este iubirea, dar refuză să știe."
"Nici măcar nu știe că face asta."
"Poftim?"
"Habar nu am cum e să iubești pe cineva sau să fi iubit de cineva." Am făcut o scurtă pauză. "Asta mi-a spus înainte să plece."
"Oh.." E tot ce îmi spune, și mi-am adus ochii în direcția ei. Este la fel de încruntată, întorcând situația pe toate părțile. "Știi, e exact ca și tine." Spune într-un sfârșit, aducându-mă într-o dilemă.
"Ce vrei să spui?"
"Aveai aceeași părere ca și el despre iubire. Credeai că nu ești capabil să o simți, și că nimeni nu e capabil să o simtă pentru tine. Până ți s-a dovedit contrariul."
"Da, dar eu nu aveam impresia asta pe degeaba. Eu chiar nu eram capabil, și nimeni la fel."
"Da? Și cum rămâne cu mine?" Își arcuiește o sprânceană, ofensată de ceea ce am spus.
"Tu nu ești reală. Tu vi de undeva de sus, de asta ești capabilă."
"Lucas.." Doar felul în care îmi spune numele mă face să zâmbesc, pentru că știu cât de mult e ea ofensată când folosește acest ton plângăreț.
"Nu îmi explic de ce ai iubi dobitocul josnic care sunt, decât în acest fel." Mă uit la ea cu coada ochiului, urmărindu-i cu atenție reacția.
"Iarăși trecem la asta? Te desconsideri din nou? Ți-am spus de mii de ori, tu nu ești un dobitoc josnic. Ești o persoană minunată care merită să fie iubită, iar eu iubesc să te iubesc."
Mi-am adâncit privirea în ochii ei, și m-am uitat la ea cu o mândrie de nedescris. Nu mă pot simți mai fericit de atât. Nu pot să mă simt mai norocos, și încă mulțumesc de 50 de ori pe zi că am întâlnit-o pe Mia Alcott în acea bibliotecă. Dacă nu ajungeam acolo în acea zi, acum nu mai eram atât de fericit, și probabil încă zăceam în propiul întuneric și dezgust.
"Iubești să mă iubești?" Mi-am mijit ochii, doar ca să o tachinez puțin, dar de data aceasta nu s-a lăsat tachinată de mine, ci a continuat conversația pe același fir.
"Da, o fac." Aș întreba-o de ce, dar nu aș vrea să o scot din minți iarăși cu îndoielile mele. Nu vreau să aibă din nou o ieșire ca cea de mai devreme, în care o să ajungă să învețe și chineză ca să îmi spună că mă iubește.
Mi-am pus mâna pe spatele ei, și am împins-o ușor, îndemnând-o să stea într-o îmbrățișare cu mine. Momentele dintre noi doi sunt pacea pe pământ, adică în capul meu. Doar când sunt cu ea pot fi liniștit și calm, ăsta fiind și unul dintre motivele pentru care îmi petrec majoritatea timpului cu Mia, și nu cu grupul meu care stă să se destrame în curând.
Și oricum, ceva mă împinge spre ea. Un fel de forță care nu mă lasă să îmi limpezesc mintea dacă nu o văd. Trebuie să o văd. Altfel nu îmi pot termina ziua, decât în stres și tulburare.
"Și de ce spui că Justin e exact ca și mine? Doar pentru că are aceași concepție despre iubire pe care o avusesem și eu?"
"Da. Are nevoie de cineva care să îi arate, să îi demonstreze, că iubirea este chiar și pentru el."
"Da dar cum?" Am depus un sărut apăsat pe creștetul ei, jucându-mă cu o șuviță roșcată și drăguță din toată grămada asta de păr. Am o obsesie pentru părul ei, deși până să o cunosc nu mi-am dat seama cât de fascinantă este culoarea roșcat-portocaliu, probabil pentru că niciodată nu am stat să admir asemenea detalii.
"Nu spun că este ușor, sau că mâine se va întâmpla, pentru că aș minți. O să îi vină și lui vremea, când se va aștepta mai puțin. Lucrurile bune au nevoie de timp să se pregătească."
Are dreptate, lucrurile bune chiar vin când te aștepți mai puțin. Atunci când speranța e gata să moară, îți apare ceva în cale care dă viață oricărui strop de speranță din tine.
"Bănuiesc că ai dreptate." Îi răspund răsuflat, mângâindu-i cu palma spatele, în timp ce capul ei e așezat pe pieptul meu.
Perspectiva Miei
"Mi-e foame." Spun brusc, și am simțit cum corpul lui Lucas se mișcă din cauza râsului. Chiar îmi este foame.
"În regulă, vrei să mergem undeva să mănânci? Sau comandăm?" Mi-am ridicat capul ca să îl pot privi în ochi, și am dat dezaprobator din cap.
"Nu, mama a gătit acasă, și aș vrea să mănânc ce a făcut ea. Măcar atât să fac și eu, dacă e atât de stresată."
"Stresată? De ce?"
"Procesul ei se apropie, trebuie să fie organizat orice detaliu."
"Înțeleg." Dă gânditor din cap.
"Poți mânca și tu la mine, dacă vrei. Ești bine venit."
"Mulțumesc, dar nu mi-e foame. O să te duc eu acasă, apoi ar trebui să merg să vorbesc cu Nathan și Allison. Se comportă bizar și Justin își iese din minți din cauza asta."
"Vezi să nu faci vreo scenă cu ei. Încearcă să nu fi la fel de grosolan cum ești în general și lucrurile ar trebui să meargă bine."
"Ha-ha." Se oftică, strâmbându-se chiar sub privirea mea insistentă.
"Vorbesc serios, nu o să ajungi nicăieri cu ei dacă nu dicuți civilizat."
"Mereu discut civilizat." Se apară, deși nu ar avea rost, știe și el cât de nepoliticos este.
"Sigur, cu tine însuți, uitându-te în oglindă." Începe să râdă, și îmi e mai mare dragul să îl aud râzând.
"Nu e adevărat. Discut civilizat și cu tine."
"Tocmai mi-ai spus că ți-a plăcut să mi-o tragi!" Îl tachinez în continuare, aplecându-mă tot mai mult peste el.
"Ți-am spus adevărul, ce vină am eu dacă mi-a plăcut!" Am pufnit în râs, și nu numai pentru ce a spus, ci și cum a spus-o, pe acel ton frustrat care e gata să contrazică orice i-aș spune.
"Bine, trecând peste...Ia-mă în seamă, și nu vorbi prostii. Asta dacă ai într-adevăr de gând să afli ce se întâmplă cu ei."
"În regulă, în regulă. Voi fi cuminte." Îmi face cu ochiul, și aproape că mă doare gura din cauza zâmbetului larg pe care nu îl pot stăpâni. Lucas e prea drăguț ca să pot face ceva în privința asta.
"Hai să plecăm, ori altfel o să leșin de foame." M-am ridicat de pe el, și mi-am aranjat hainele pe mine, pentru că sunt destul de șifonate și parcă stau în toate părtile. Nu mă mir de ce.
Ne-am urcat în mașină, timp în care a fost nevoit să asculte cum îl iau la rost pentru că nu își încuie ușa, și își lasă prietenii să intre cum vor ei. Mi-a promis că e ultima dată când se întâmplă una ca asta, și sper să se țină de promisiune, pentru că altfel o să o încurce grav.
Afară se făcuse noapte, și chiar mă gândeam cât de mult timp a trecut de când am dat bir cu fugiții ca să scape toată lumea, în afară de mine, de nervii lui Lucas.
L-am bătut la cap pe Lucas să pună melodia Perfectly Wrong, Shawn Mendes până într-un final a cedat și a pus-o. Când am început să o fredonez, a oprit melodia și mi-a spus că dacă voi continua să o cânt, nu va mai pune niciodată nimic de la Shawn Mendes sau oricine altcineva aș asculta eu. Devine el mai paranoic decât mine în privința cântatului, de parcă eu într-adevăr mi-aș pierde vocea. Exista posibilitatea, dar este foarte mică. Și totuși, Lucas nu mă lasă să cânt încă, așa că tot ce am făcut a fost să stăm amândoi și să ascultăm în liniște melodia.
Am ajuns pe strada mea, iar Lucas parcase mașina acolo unde o parchează tot timpul când vine aici, încă din prima zi în care a pus piciorul pe strada mea.
"Mulțumesc că m-ai adus. Baftă cu Nathan și Allison și să nu faci vreo tâmpenie." L-am atenționat încă de pe acum, și m-am întins spre el ca să îi pot da un sărut pe buze.
"Bineînțeles că nu o să fac." Spune după ce l-am sărutat de câteva ori, iar apoi m-am retras și mi-am dat centura jos.
"Ne auzim mai târziu." Deschid portiera mașinii. "Te iubesc." Am ținut morțiș să îi spun, pentru că are prostul obicei să uite că eu într-adevăr chiar fac asta.
"Și eu te iub.." Se oprește brusc, făcându-mă să mă întorc către el, ca să văd care îi este problema. Privea încruntat în fața lui, și părea foarte împânzit de ce vedea.
"Ce e?" L-am întrebat agitându-mă pe scaunul pasagerului.
"De ce dracu e mașina mamei mele aici?" M-am uitat în față, și am văzut mașina parcată înaintea noastră. Era necunoscută pentru mine, dar sunt sigură că Lucas o recunoaște.
De ce e mama lui aici?
_______
De ce credeți că a venit Sarah pe strada Miei?
Ce credeți că se petrece cu Justin?
Dar cu Nathan și Allison?
Dați-vă cu părerea în comentarii, sunt curioasă să vă aud bănuielile.💕
(Justin)
Kisses.❤️