Ştiți senzația aceea că vreți să strângeți persoana din fața voastră de gât, dar nu o faceți din cauză că țineți prea mult la ea? Ei bine, fix aşa mă simt eu în momentul acesta.
— Îmi spui și mie ce a fost în capul tău când l-ai bătut pe Landon? îl întreb pe un ton plat, încercând să nu mă pierd cu firea.
— De fapt, mai bine nu îmi spune. E clar că nu aveai nimic.
— Te-a sărutat, cu forța. Ar trebui să fie bucuros că încă mai are capul pe umeri, îmi spune extrem de nervos şi cu maxilarul încleştat.
— Și asta îți dă dreptul să îi faci asta?
— Tu acum ce faci? Îi iei apărarea? mă întreabă oripilat și uluit.
— Normal că nu, dar asta nu înseamnă că aprob ce ai făcut. L-ai fi putut omorî Aiden, te-ai gândit la posibilitatea asta?
— Din câte am auzit e bine mersi, ba chiar respiră fără aparate, rostește calm, încercând să pună punct discuției, dar de data asta nu o să iasă cum vrea el.
— Aiden nu face pe deşteptul că te pocnesc!
— Îmi place încotro îndrepți discuția, iar oferta ta e chiar tentantă.
Privirea lui mă examinează atent şi mai că aş putea jura că se abține să nu râdă. Îl privesc la rândul meu foarte concentrată şi abia când rânjetul i se măreşte constat cu stupoare sensul din spatele cuvintelor sale. Perversul! Nici acum nu se linişteşte!
Oftez adânc, întrucât nu mai ştiu ce să spun. E clar că discuția asta nu are cum să funcționeze şi că Aiden e hotărât să încheie subiectul.
— Eşti un idiot! Replic în timp ce mă încrunt urât spre el.
— Un idiot care te iubește a naibii de mult iubito. Să nu uiți asta!
— Chiar de-aș vrea tot nu aș putea uita, mormăi mai mult pentru mine, dar nu am luat în calcul distanța mică dintre noi și se pare că m-a auzit și el.
— Și sunt doar al tău, așa cum și tu ești a mea, continuă pe un ton jos și catifelat.
— Aici nu e vorba despre noi Aiden, pufăi enervată. Ci despre ce i-ai făcut lui Landon. Tu chiar nu te-ai gândit la consecințe? L-ai băgat direct la terapie intensivă, ai mare noroc că Ryan a reușit să te scoată din încurcătura asta, dacă nu, acum nu te-ai fi aflat la tine acasă ci într-o celulă.
— Puțin îmi pasă de idiotul ăla, mi-o retează iritat. A meritat ce i-am făcut, așa că subiectul se închei aici, nu am de gând să mai discut nici un moment despre el. Singurul lucru pe care noi o să îl dezbatem suntem noi, mi-o trântește nonșalant, etalându-și dantura perfectă.
— Trebuia să îmi fi dat seama de faptul că nu era o idee bună să vin aici. Cred că cel mai bine e să plec, înainte ca discuția să ajungă într-un punct neplăcut pentru amândoi.
— Dacă tu crezi că eu te voi lăsa să pleci de aici și să te întorci în apartamentul tău, unde vei suferi de una singură din cauza încăpățânării tale, atunci cu siguranță nu mă cunoști deloc.
Un mic chicot îmi iese printre buze, dar nu din cauză că aș fi încântată de ceea ce tocmai am auzit, ci mai mult de nervi. Nemernicul m-a manipulat încă de când am ajuns la spital. A reușit să mă facă să îl însoțesc până acasă, folosind scuza că preferă un loc liniștit în care să vorbim despre ceea ce a făcut. Încerc să mă conving că tot tremurul din interiorul meu se datorează furiei, dar pentru cât timp voi mai continua să mă mint singură? Am plecat împreună cu el de la spital și am venit aici fiindcă mi-am dorit, fiindcă am sperat că mă va face să admit că nu mai suport să stăm departe unul de altul, iar acum când am ocazia perfectă să o fac, eu ezit.
Privirea lui mă arde, iar întreg corpul meu tânjește după atingerea sa. Ultimele zile au fost extrem de chinuitoare și oricât de mult aș vrea, nu pot să fiu supărată pe el. Știu că amândoi am suferit și că niciunuia nu i-a fost bine, atunci de ce nu am curaj să îi spun că vreau să uităm de tot și să fim din nou ca mai demult?
Deși în adâncul sufletului meu știam deja, zilele în care am stat departe de el mi-au dovedit că Aiden e ceea ce am eu nevoie. E bărbatul care a reușit să trezească în mine o mulțime de sentimente, pe care nimeni altcineva nu a reușit. Da, a greșit când a ales să mă mintă, dar a făcut totul pentru a-mi fi mie bine. Am lăsat furia să mă coordoneze și nu am făcut decât să ne rănesc atât pe mine, cât și pe el.
Un sentiment de vinovăție mă cuprinde, făcându-mi stomacul să mi se strângă dureros de tare, iar ochii să mi se umple de lacrimi. Știu că ar fi în zadar să încerc să plec în acest moment sau să îmi ascund lacrimile trădătoare pentru mult timp, așa că fără să mai zăbovesc, picioarele mi se pun în mișcare și în câteva secunde mă aflu în brațele sale, mâinile mele acoperindu-i abdomenul, iar capul meu sprijinindu-se de pieptul său. Uluit, îi ia ceva timp până să înțeleagă ce se petrece, apoi simt cum corpul îmi este strivit la pieptul său, de brațele lui Aiden, care mă încătușează la rândul lor, strângându-mă strâns.
— Iartă-mă! Nu ar fi trebuit să reacționez așa și să plec în aceea dimineață. Dacă aș fi rămas, poate nu am mai fi trecut prin calvarul acestor zile, îi spun cu glas mic și tremurat, lacrimile și suspinul ce mi-au părăsit buzele, pe neașteptate, dându-mi de gol suferința.
— La naiba, nu îmi face asta! Nu plânge, mârâie, prizându-mi bărbia și trăgându-mi fața aproape de a sa. O mână îmi șterge blând lacrimile ce mi-au pătat chipul, iar cealaltă mă ține imobilizată lângă el, ca și cum s-ar aștepta ca în orice moment să mă îndepărtez și să plec.
— Eu sunt singurul vinovat pentru că am ajuns în punctul ăsta și știu că sunt egoist fiindcă vreau întreaga ta ființă doar pentru mine, dar dacă ai fi într-adevăr fericită fără mine, atunci aș renunța. Te-aș lăsa să continui să trăiești fără ca eu să mai fac parte din viața ta, însă știu și simt că nu e așa. Și tu ai la fel de multă nevoie de mine, cum și eu am de tine. Nu te pot pierde, scrâșnește din dinți supărat. Nu pot decât să fiu la fel de egoist și să te rog să îmi mai dai o șansă, fiindcă eu fără tine nu o să rezist. Nu te voi mai minți niciodată, numai ia-mă înapoi, îmi șoptește îndurerat, mângâindu-mi obrajii și depunând un sărut cast pe buzele mele.
— Aiden, noi nu ne-am despărțit niciodată, sufletele nostre au fost mereu împreună. Tot ce îmi doresc e să nu mai fiu departe de tine nici o clipă
— Deci, m-ai iertat? Suntem bine? Nu ai să mai pleci de lângă mine? îmi pune toate aceste întrebări dintr-o singură suflare, dar și cu teamă în voce.
— Tu ce crezi? îl întreb jucăuș, însă când îi observ privirea speriată oftez. Da Aiden! Te-am iertat și nu mai vreau să ne mai despărțim niciodată, zilele astea au fost groaznice, dar mi-au și dovedit ceva. Eu nu pot trăi fără tine. Te iubesc!
— Oh iubito! Te iubesc atât de mult! Îmi pare rău pentru că te-am rănit, dar îți promit că niciodată nu o voi mai face, îmi spune serios, în timp ce ochii săi albaștrii fac contact cu ai mei.
Pe nepregătite își lipește buzele de ale mele, și îi răspund fără pic de ezitare și la fel de dornică. Simt că mă dorește la fel de mult cât îl doresc și eu. Zilele în care am stat despărțiți nu au făcut decât să ne alimenteze dorul și să ne chinuie. Mă sărută blând, dar pasional, ca și cum ar încerca să memoreze fiecare mișcare și senzație.
— Te vreau, șoptește la repezeală peste buzele mele, de parcă ar face un efort uriaș de a se controla. Vrei te rog să fi a mea? întreabă în timp ce coboară în jos pe linia pulsului cu săruturi mic.
— Sunt a ta! îi șoptesc urcându-mi mâna spre obrazul său. Mereu am fost și voi fi până când inima îmi va bate pentru ultima oară și chiar și după aceea, rostesc clar și rar fiecare cuvânt, apropiindu-mă de buzele lui, care se lipesc de ale mele instantaneu.
— Mi-ai lipsit în fiecare secundă nenorocită din ultimele zile. Nu te mai las niciodată să pleci, punctează fiecare cuvânt cu câte un sărut apăsat și nici nu apuc să mă dezmeticesc căci deja simt așternuturile reci de pe pat ce fac contact cu corpurile noastre fierbinți.
Următoarele ore ni le petrecem încercând să potolim dorința din trupurile noastre, ce a mocnit în ultima vreme, iar acum a erupt mai ceva ca un vulcan. Ne devorăm reciproc, fiecare începând un adevărat război cu scopul de a îl domina pe celălalt. Aiden mă face a lui, încet și tandru, dar și sălbatic și pasional, mă explorează de parcă ar fi hotărât să descopere fiecare detaliu al corpului meu, deși mi se pare practic imposibil, dat fiind faptul că deja îmi știe fiecare parte din corp. Am continuat să ne explorăm până când amândoi am căzut pradă oboselii, iar eu am adormit în brațele sale, în timp ce Aiden mă mângâia blând, șoptindu-mi vorbe dulci.
Mormăi ceva, căutându-l cu mâna pe Aiden, dar când îmi dau seama că locul de lângă mine este gol, îmi deschid repede ochii și mă ridic, căutându-l cu privirea prin cameră. Îl zăresc lângă dulap, iar când ochii noștri fac contact, aproape uit de tot, însă privirea îmi alunecă spre cele trei valize ce se află lângă el și nu știu ce să mai cred. Avea de gând să plece fără să îmi spună?
— Pleci? îl întreb, încercând să alung tremurul din glas, dar eșuez lamentabil.
Pufnește și cu pași mici se apropie de pat, iar când ajunge la baza lui, se aruncă pur și simplu, aterizând peste mine și prinzându-mă sub el, fiind incapabilă să mă mai mișc. Buzele sale mă atacă cu ferocitate şi nu apuc să aprofundez situația şi nici să îmi fac griji în privința valizelor din cameră.
Mâinile sale îmi cuprind chipul şi mi-l imobilizează în timp ce buzele mele devin prada gurii lui flamânde. Mă săruta brutal, ca şi cum ar vrea să mă pedepsească, iar când simt cum dintii săi îmi perforează cu putere buza de jos, gustul metalic facându-şi cu rapiditate simtită prezența, totul devine o certitudine. Mă retrag uluită atât de forța sărutului cât şi de consecintele acestuia.
— Mi-ai spart buza! îi spun consternată. Ce te-a apucat?
— Asta pățeşti când scoți prostii pe gură! replică supărat, iar privirea amenințătoare pe care mi-o aruncă mă face să bat puțin în retragere şi să îmi înghit cuvintele pe care intenționam să le rostesc.
— Chiar crezi că aş pleca fară să te anunț sau mai bine spus, fără tine? mă întreabă serios. Iubito, credeam că îți este destul de clar că tu de mine nu vei mai scăpă. Acum că te-ai întors la mine nu o să îți mai dau drumul niciodată, eşti a mea şi aşa vei rămâne. Nu o să mai permit să stăm nici o zi despărțiți, aşa că încetează să te mai gândeşti la astfel de prostii.
— Atunci ce este cu toate aceste bagaje?
— Alea? întreabă cât mai normal posibil. Păi, acum că te-ai trezit ai putea să mă ajuți, doar nu o să mă pui să îți aranjez eu hainele. Ai mila de mine, la urma urmei am stat aproape doua ore să le împachetez şi să le aduc aici.
— Ce? Mi-ai adus lucrurile aici? De ce?
— Fiindcă eşti a mea şi asta e şi casa ta! Nu am de gând să mai stau departe de tine. Te vreau doar pentru mine, vreau să stai aici, să adorm şi să mă trezesc cu tine în bratele tale. Vreau ca lucrurile tale să se amestece cu ale mele, vreau ca tu să îmi invadezi spațiul şi să transformi casa asta în căminul nostru. Eşti singura femeie pe care mi-o doresc aici pentru totdeauna. Am stat fără tine opt zile şi a fost mai ceva ca în iad. Nu mai pot să mai trec prin aşa ceva. Vreau să fim doar tu şi eu, îmi spune pe un ton jos şi încărcat cu emoție, după care reia. Uite, casa asta e importantă pentru mine, mai ales că niciodată nu am adus o femeie aici, dar niciodată nu am considerat-o într-adevăr căminul meu. Singurul loc pe care l-am numit ,, acasă" este casa în care m-am născut şi am crescut. Îmi doresc ca noi doi să reuşim să transformăm acest loc în căminul nostru. Ce spui?
— Presupun că dacă voi refuza vei face orice pentru a mă determina să accept, soptesc şovelnic, neştiind încă cum să reacționez şi ce să spun.
— Orice şi chiar mai mult! rosteşte serios, iar amenințarea din spatele cuvintelor nu trece neobservată. Eşti pregătită să rişti totul pentru noi? întrebarea mă loveşte din plin şi de cum o aud, răspunsul îmi este foarte clar.
— Da! afirm cu toată siguranța pe care o dețin. Vreau să mă mut împreună cu tine şi să transformăm această casă într-un cămin, în caminul nostru. Vreau ca tu să fi cel la care mă voi întoarce în fiecare seară şi în ale cărui brațe voi dormi şi mă voi trezi. Te vreau pe tine pentru totdeauna şi chiar şi după aceea!
Mă priveşte cu o bucurie greu de descris în privire, dar şi cu puțină uluire. Cu siguranță nu se astepta să accept aşa de uşor.
— Deşi..., continui pe un ton ezitant, în timp ce îl privesc pe sub gene.
— Deşi? repetă stuperfiat şi asteptând să continui ce am început.
— Mi-ar fi placut să aflu cum ai fi încercat să mă convingi dacă te refuzam, îi spun cu un rânjet enorm amestecat cu puțină curiozitate.
— Iubito! Te iubesc atât de mult încât aş face orice pentru tine, dar să fiu a naibii dacă tu într-o zi nu o să îmi provoci vreun infarct. Vino încoace!
Zâmbesc şi nu mai astept o altă invitație înainte de a-mi lipi buzele de ale sale. Îmi răspunde cu o tandrețe care mă copleşteşte, însă starea mi se schimba la o sută optzeci de grade în momentul în care brațele sale îmi înconjoară talia şi mă ridică, asezându-mă în poala sa.
— Eu cred că totuşi, ar trebui să îți arăt câteva metode de convingere, şopteşte lent peste buzele mele, apoi îşi lipeşte buzele de ale mele, cu pasiune şi blândețe.
Brațele lui Aiden coboară pe spatele meu, lipindu-mă disperat de pieptul său, şi un suspin îmi scapă când îi simt căldura corpului. Ochii mi se închid, înfiorată de puterea pe care atingerile sale le are asupra mea. O mulțime de stări mă acaparează, răpind orice urmă de luciditate pe care o mai am, însă de un lucru, încă sunt conştientă. Pe zi ce trece mă îndrăgostesc mai mult de bărbatul în brațele căruia mă aflu.