Privitul parchetului nu a fost niciodată mai interesant ca în acest moment. Au trecut două ore de când m-am trezit, afară încă nu s-a luminat de ziuă, iar eu am ajuns să stau în cel mai îndepărtat colț al camere, privind într-un punct fix. Îmi e greu să stau lângă el și să nu îmi amintesc de durerea pe care mi-a provocat-o.
Îl înțeleg, știu că a făcut totul pentru mine, din dorința de a fi în siguranță, dar cum să uit faptul că m-a mințit, că m-a privit în ochii în tot acest timp și nu mi-a spus absolut nimic. A preferat să păstreze tăcerea, iar lucrul acesta nu îl voi înțelege. Să fi fost oare frică? Căci dacă e așa înseamnă că nu mă cunoaște deloc. Nu aș fi putut să mă supăr din cauza aceasta deoarece știu că a avut intenții bune, ceea ce mă scoate din minți este faptul că s-a ferit de mine, că a ales să nu îmi spună acest lucru.
Cum mai pot eu de acum înainte să am încredere că el nu o să mă mai mintă? Cum, când lui i-a fost atât de ușor să păstreze secretul ăsta? Poate că exagerez, poate că privind din exterior situația nu e așa de gravă, dar ce mă fac cu durerea ce persistă în sufletul meu? Nu mă pot gândi la nimic care să aline durerea din interiorul meu, nici măcar nu am mai suportat să stau în brațele sale protectoare fără să izbucnesc în plâns. Minute în șir am suspinat la pieptul său, apoi, ne mai suportând, m-am izolat în fotoliul din cel mai îndepărtat colț de el.
Mă gândesc la tot ce s-a întâmplat de când ne-am întâlnit, la tachinările noastre, disputele și momentele magice, iar zâmbetul îmi reapare pe buze. Relația mea cu Aiden a fost una frumoasă, în ciuda micilor diferențe, însă trădarea sa îmi vine și ea în minte. Mă doare, mă simt slabă, rănită, dărâmată, dezamăgită. Urăsc minciuna datorită mizeriei pe care o adăpostește, datorită rănilor pe care le face imediat ce este descoperită, iar bărbatul pe care îl iubesc a apelat la ea.
Am reușit să trecem peste toate supărările, am reușit să construim ceva frumos, iar în străfundul inimii și minții mele știu că nici de data aceasta nu o să fie diferit. Sunt convinsă că vom găsi o cale spre împăcare, dar nu intenționez să o aleg pe cea mai ușoară. Nu pot să mă prefac că totul e bine și să o iau de la început, fiindcă în acest caz Aiden nu o să învețe din greșelile sale. Vreau să își asume ce a făcut și să conștientizeze cât de tare m-a rănit.
Îmi fac curaj și îmi ridic privirea din podea. Mici raze de lumină pătrund printre ferestre, făcând mult m ai vizibil locul în care Aiden doarme. Oftez și mă ridic cu intenția de a pleca, însă corpul nu pare să mă asculte. Mă trezesc lângă pat, privindu-l și deja știu că nu aș vrea să mai plec niciodată.
Mă îndepărtez ușor de el și mă îndrept spre dressing de unde iau niște haine la nimereală și mă îmbrac cât de repede pot. Găsesc în sertarul de la noptieră un carnețel și un pix și mă forțez să îi las câteva cuvinte. Nu pot să plec pur și simplu.
Așez hârtia pe partea pe care ar fi trebuit să mă aflu eu și în mare liniște plasez un sărut pe obrazul pe care mici firicele de barbă ies la suprafață. Parfumul său mă învăluie și nu știu exact dacă provine doar de la el sau și de la tricoul pe care l-am șterpelit din hainele sale și l-am îmbrăcat fără ezitare.
Plec fără să privesc înapoi, fiindcă știu că dacă aș face-o mi-aș da naibii orgoliul și aș rămâne.
***
Au trecut opt zile de când am plecat din casa lui Aiden. Dacă regret? Nu. Nu o fac, însă mă întreb oare dacă merită toată suferința asta. Oare e adevărat ce mi-a spus Aiden ultima dată când ne-am văzut? Oare orgoliul și încăpățânarea mea sunt atât de mari încât mă las condusă de ele? Probabil că da, din moment ce nu este singurul care are părerea asta. Ryan a fost de aceeași părere și a avut grijă să mi-o aducă la cunoștință de fiecare dată când ne-am întâlnit.Mă bucur însă că Heaven a preferat doar să fie alături de mine, fără a preciza dacă greșesc sau nu, cât despre Allison pot spune doar că am auzit mai multe înjurături în aceste opt zile cât nu am auzit în toată viața mea. Și culmea, toate erau la plural, nu doar pentru unul dintre noi. În concepția ei, amândoi suntem niște catâri proști care nu fac decât să se chinuie reciproc.
Tot acest timp petrecut departe de Aiden a fost un calvar, asta o recunosc. A trecut atât de greu, încât am avut impresia că sunt luni și nu zile. Singura alinare a fost faptul că în fiecare seară și dimineață îl găseam pe Aiden în fața ușii mele, fie cu câte o cafea și un trandafir în mână, fie cu câte o prăjitură de la cofetăria din colț,de care știe că e preferata mea.
Știu că nu ia convenit deloc situația și că este la fel de dureros și pentru el și totuși nu am făcut nici un pas în spre a îl ierta. Fiecare întâlnire începea cu câte un ,,iartă-mă" și ,,un te iubesc" din partea lui și se încheia cu aducerea în discuție a ceea ce a făcut. Ba chiar, m-am trezit cu el la ușa părinților mei în weekend când am mers în vizită.
Nu l-am văzut atât de emoționat niciodată, iar mama și tata l-au primit foarte bine, chiar dacă și-au dat seama că ceva nu este în regulă. Văzându-l acolo, în casa în care am copilărit și în ipostaza de iubit al meu am fost foarte copleșită, dar și mândră deoarece Aiden a reușit să le demonstreze alor mei cât de importantă sunt pentru el și cât de mult va lupta până când totul între noi o sa fie bine, iar același lucru mi-l doresc și eu. Totuși, o mică parte din mine mă îndeamnă să mai aștept, să nu iau o decizie fără să fiu absolut sigură de ea, căci știu că în momentul în care voi reveni în brațele lui Aiden nu voi mai pleca niciodată.
De fiecare dată când îl aveam în fața mea am fost la un pas de a da naibii totul și să îi spun că totul e bine, că vreau să fiu a lui pentru totdeauna, reușea să întoarcă discuția într-un punct în care scotea tot ce e mai rău din mine, și ajungeam să mă las orbită de furie și să îi trântesc ușa în nas. Discuția din dimineața asta încă îmi răsună în minte și mă înfurie mai mult ca niciodată.
— Iubito...
— Aiden! rostesc încet, puțin emoționată. Ești aici, din nou.
— Și o să fiu până când îmi vei spune că m-ai iertat și că te întorci la mine.
Se aproprie periculos de mult, până când ajung să mă lipesc de ușă. Așează cu grijă buchetul de flori jos, apoi se ridică chinuitor de încep, punându-și mâinile de-o parte și alta a corpului meu.
— Îmi e dor de tine iubito, tânjesc după parfumul pieli tale, după gustul buzelor tale, după tot ce ține de tine. Îmi e dor să adorm cu tine în brațele mele, să mă trezesc dimineața, iar chipul tău să fiu primul lucru pe care îl văd. Îmi e a naibii de dor să te simt, să fac dragoste cu tine iubito. Îmi lipsești în fiecare moment din zi și noapte, am ajuns să dorm în sufragerie, din cauză că nu pot să intru seara în dormitor și să știu că tu nu ești, îmi șoptește la ureche pe un ton disperat și chinuit, iar toată bariera pe care am ridicat-o între noi dispare complet. Te iubesc!
Îl cred fiindcă în aceeași situație sunt și eu, tânjesc după el, și îmi lipsește enorm de mul. Sunt convinsă că a învățat ceva din timpul în care am fost despărțiți și că de acum nu va mai repeta greșelile trecutului.
Trag aer adânc în piept și dau să îi spun că și mie îmi e foarte greu fără el, dar nu apuc nici să deschid gura căci mi-o ia înainte.
— Așa că lasă încăpățânarea asta la o parte. Nu vezi că ne chinuiești pe amândoi?
Pufnesc exasperată de tonul pe care îl folosește, dar mai ales de ceea ce tocmai a spus.
— Încăpățânarea asta nu ar exista dacă tu nu ai fi făcut lucrurile pe la spatele meu. Tu ești cel din cauza căruia am ajuns în punctul asta Aiden. Tu încă nu ai înțeles că nu m-a deranjat ce ai făcut, ci modul în care ai acționat. Dacă mi-ai fi spus nu am fi fost aici. Așa că nu mai da vina pe mine și asumă-ți faptele.
Îl împing cu toată forța mea și contrar așteptărilor mă lasă să plec, fără a-mi mai adresa vreun cuvânt sau a încerca să mă oprească.
Oftez la toate aceste amintiri și fără pic de vlagă îmi iau geanta de pe bancheta mașinii și cobor. Am reușit să mă țin departe de tribunal, alegând doar să merg la birou și să rezolv probleme minore, care nu necesitau aduse în instanță, însă știu că e timpul să o fac. Asta este meseria mea, ceea ce iubesc și știu că vor e posibil ca în viitor să mai urmeze înfrângeri, așa că nu pot decât să mă pregătesc și să încerc să le evit.
Nu apuc să mă îndepărtez foarte mult de mașină căci simt cum sunt trasă de mână și întoarsă către posesorul brațului ce m-a oprit. Landon este cel ce stă în fața mea, privindu-mă cu un zâmbet pe chip și nu pot să nu mă întreb ce oare mai vrea. Mă trag din strânsoarea sa și fac un pas în spate, pentru a pune puțină distanță. Încă nu știu ce vrea și cel mai bine e să stau departe pentru a nu fi tentată să îi sparg fața.
— Cineva nu a dormit prea bine.
— Cineva e impertinent și s-ar putea să și-o fure, mă răstesc enervată.
— Probleme în paradis cumva? continuă pe un ton menit să mă facă să îmi ies din minți.
Pufnesc și dau să plec pentru a nu mai da curs discuției, însă sunt luată prin surprindere în momentul în care mă trage violent în brațele sale și își lipește buzele de ale mele. Mă zbat nervoasă și încerc să îl îndepărtez, dar este mult mai puternic decât mine. Încearcă să adâncească sărutul, iar panica mă acaparează. Încep să îl lovesc cu pumnii, reușind să îl dezechilibrez și să îl îndepărtez și nu mai aștept nici o clipă înainte de a îi da un pumn cu toată forța de care dispun.
— Ascultă-mă bine! O dată, o singură dată dacă mai pui mâna pe mine iese rău, foarte rău.
— Calmează-te naibii căci niciodată nu m-am dat la tine și nici acum nu am de gând să o fac. Pur și simplu ți-am demonstrat ce înseamnă să fi cu un bărbat adevărat, îmi spune rânjind în timp ce își masează maxilarul. Se pare că totuși l-am pocnit binișor.
— Tu bărbat adevărat? Mă faci îmi fie și mai milă de tine Landon! Iar acum scuză-mă dar simt o mare nevoie să mă spăl spăl dinți, cine știe cu ce venin m-ai infectat.
Nici măcar nu mai privesc înapoi, continui să merg până când ajung la intrare și fac tot efortul pentru a fi cât mai amabilă cu paznicul ce tocmai mi-a deschis ușa, la urma urmei nu merită să îmi vărs nervii pe el.
Ethan mă așteaptă în hol, dar nici măcar nu îl salut. Sunt supărată și pe el, mai ales că îl cunosc de atâta vreme, iar el a ales să mă mintă. Unde a fost în acel moment încrederea lui în mine? Acum nici nu mai contează, trebuie să las totul la o parte și să mă concentrez pe ce a de făcut
Toată ziua este un haos total, datorită faptului că în ultimele zile am ales să nu mă mai implic în nici un caz, acum s-au adunat foarte multe, iar majoritatea sunt urgente. Toți sunt ocupați și toate acestea îmi revin mie, dar nu pot decât să tac și să o iau cu începutul.
Am fost atât de prinsă de toate aceste dosare încât am ratat pauza de prânz și două apeluri de la Ryan. Chiar mă întreb ce o vrea atât de urgent încât insistă atât de mult. Nici nu apuc să îmi termin bine ideea căci telefonul sună iar.
— Ryan!
— Ești la muncă? mă întrebă agitat și ușor nervos.
— Da, de ce? mă încrunt chiar dacă știu că nu mă poate vedea.
— Cât de repede poți ajunge la cel mai apropiat spital? îmi trântește nonșalant întrebarea și deja simt cum mă ia durerea de cap.
— Ce ai mai făcut acum de trebuie să te culeg de la spital? întreb derutată, privind la teancul de foi care mă înconjoară.
— Eu nimic, încă, dar iubitul tău Aiden, știi cine e nu? face o mică pauză, după care continuă. Ei bine, i-a îndoit caroseria atât e bine lui Landon încât săracul o să aibă nevoie de săptămâni bune de recuperare, dar cum un necaz nu vine niciodată singur, o să aibă și el nevoie de câteva zile de odihnă. Deci ești amabilă să vin mai repede și să nu mai fiu nevoit să îl aud cum tot înjură medicii și asistentele pe aici? se răstește atât de tare încât scap telefonul din mână pe birou, atât din cauza tonului ridicat, cât și din cauza șocului.
De data asta , sunt atât de uluită, încât gura mi se deschide larg și oricât aș încerca să articulez câteva cuvinte nu reușesc. Dacă nu ar fi seriozitatea din vocea lui Ryan, aș crede că nu e decât un plan de a ne împăca pe mine și Aiden, dar nu e deloc așa. Totul e cât se poate de adevărat.
— Ajung cât de repede pot, spun într-un final, cu noduri în gât și mai mult decât înfuriată.
Scrâșnesc din dinți în drum spre ieșire, nevenindu-mi să cred în ce situație am ajuns. Mai bine spus, în ce situație am ajung din cauza lui Aiden. Nu îmi vine să cred ce a făcut, dar nu o să las lucrurile așa. Aiden ar face bine să aibă o explicație foarte bună pentru prostia făcută, dacă nu vrea să devină colegul de salon a lui Landon.
Se pare că mie uneia primavara e o adevarată sursă de inspirație. Sper să mai dureze ceva vreme :)))
O primavara frumoasă vă doresc! ❤