Deși picăturile de ploaie ce se izbesc de corpurile noastre sunt reci ca gheața, brațele lui Aiden în care m-am cufundat de ceva timp emană atât de multă căldură încât aproape torc de plăcere. Îi simt privirea asupra mea, dar decid să mă afund mai mult în brațele sale, inhalându-i mirosul pe care nici ploaia nu îl poate îndepărta și ascultându-i bătăile inimii. Își aproprie gura de urechea mea, respirația caldă mi se așterne pe piele ca o mângâiere și tresar la acest contact.
Mă îndepărtez încet, dar nu prea mult dat fiind faptul că sunt prinsă de brațele sale. Ne privim atent unul pe altul, fără a spune nimic. Mă pierd în intensitatea ochilor săi și într-o clipă de neatenție buzele sale le atacă pe ale mele. Picăturile de ploaie cad din ce în ce mai puternic, lovindu-ne corpurile fără milă, iar Aiden mărește ritmul sărutului ca și cum nu ar vrea să rămână mai prejos în fața atacului rece din jurul nostru. Mă agăț mai bine de tricoul său pentru a-mi menține echilibrul. Un suspin de plăcere îmi scapă când dinții lui reci fac contact cu buza mea inferioară. Sărutul devine din ce în ce mai flămând, făcându-mă să îmi pierd rațiunea odată ce mii de senzații mi se răspândesc în tot corpul. Buzele lui le părăsesc încet pe ale mele, coborând încet de-a lungul gâtului meu, cu mișcări lente și șoptindu-mi cuvinte pe care abia le înțeleg. Mă simt total pierdută în brațele sale.
Mă strânge și mai tare la pieptul său, se oprește pentru o clipă și mă privește cu ochii plini de dorință. Îi simt erecția care mă împinge lângă abdomen și din instinct încerc să mă aproprii mai mult de el, lucru imposibil, la cât de lipiți suntem deja. Simțurile mele au luat-o razna, totul parcă dispare din jurul meu, singurul lucru de care mai sunt conștientă este el.
— Toată bucuria pe care ai adus-o în viața mea, toată fericirea pe care am descoperit-o alături de tine, toate clipele frumoase pe care le-am petrecut alături de tine nu fac decât să îmi întărească convingerea că fiecare clipă din viață vreau să mi-o petrec alături de tine. Dacă ar fi acum să îmi pun o dorință, ar fi să nu mai pleci niciodată de lângă mine. Nu știu ce mi-ai făcut de am ajuns atât de îndrăgostită de tine, nu știu cum să îți explic prin cuvinte tot ce simt pentru tine căci toate par banale în fața intensității celor ce simt, dar te iubesc și niciodată nu voi mai iubi pe altcineva la fel. Nu voi putea suporta niciodată ca altcineva să îți ia locul. Te iubesc Aiden! îi spun serioasă, încercând să îmi controlez tremuratul din voce, însă valurile de lacrimi le las să cadă, fiind acoperite de picăturile de ploaie ce continuă să ne atingă corpurile.
— Te iubesc atât de mult iubito! M-ai scos din întuneric, m-ai purtat către inima ta, m-ai făcut să simt că trăiesc din nou. Când mă gândesc la ultimii ani îmi dau seama cât de norocos sunt să te am în viața mea. Nu credeam că voi fi capabil să mă îndrăgostesc vreodată, nici când Ryan îmi povestea despre tine nu am vrut să cred că încet încet îți faci loc în inima mea, dar când te-am văzut pentru prima dată am știut că tu îmi vei schimba lumea. Chiar crezi că voi mai lăsa pe altcineva să îmi ia locul? Nici gând blondino, ești a mea și numai a mea, așa cum eu sunt al tău și numai al tău, îmi spune calm, însă privindu-mă cu o seriozitate periculoasă ce îmi este străină.
Un tunet puternic ne face pe amândoi să tresărim și să conștientizăm unde ne aflăm, dar mai ales cât de puternică este furtuna ce a izbucnit în urmă cu ceva timp.
— Hai să mergem. Dacă mai stăm mult o să ne alegem cu o răceală zdravănă, îmi spune cu glas răgușit.
— Și presupun că numai ideea de a sta câteva zile imobilizat la pat te nemulțumește, îl întreb zâmbind și fluturându-mi genele.
Rânjește ștrengărește, probabil amuzându-se de modul în care i-am adresat întrebarea și de faptul că îl iau peste picior.
— Asta ar fi ultima mea grijă, îmi spune nonșalant. Pentru tine îmi făceam griji, la urma urmei, în cazul în care voi fi nevoit să nu mă ridic din pat câteva zile, în aceeași situație vei fi și tu. Doar nu crezi că voi zace singur, bolnav la pat. Întrebarea ar fi dacă vei rezista câteva zile imobilizată la pat împreună cu mine.
Privirea lui mă măsoară obraznic de sus până jos și de jos până sus și îmi simt obrajii luându-mi foc instantaneu când recunosc sensul ascuns din spatele vorbelor sale.
— Cred că ar trebui să mergem, oricum am stat destul de mult, iar ploaia nu pare să se oprească prea curând, îi spun într-un final cu voce mică.
Pufnește amuzat de încercarea mea de a schimba subiectul și îmi prinde mâna în a sa, trăgându-mă după el. Datorită faptului că am venit pe jos, înapoi tot așa procedăm, și deși furtuna nu s-a domolit mai deloc, nu sunt deranjată de acest lucru. Mereu am iubit ploaia, mi-a plăcut să adorm cu sunetul ei pe fundal, să citesc și să pierd timpul pur și simplu prin casă, iar faptul că acum sunt cu Aiden împreună și amândoi pășim prin bătaia stropilor de apă, îmi provoacă o emoție greu de descris.
După jumătate de oră de mers agale, fiindcă nici unul dintre noi nu a vrut să ne grăbim ajungem acasă la Aiden. Intrăm amândoi în casă, iar în momentul în care observ parchetul ud cauza de apa ce se scurge din hainele noastre mă crispez, rămânând nemișcată.
— Nu îți face griji, mă ocup eu. Mergi și fă un duș fiindcă ești mai rece ca un sloi de gheață, îmi spune privindu-mă îngrijorat și încruntat. Știam eu că nu trebuia să te ascult și să ne întoarce pe jos prin ploaie, bombăne iritat, iar șuvița de păr ce îi cad caraghios pe frunte îl face atât de drăgălaș încât buzele mi se curbează într-un zâmbet plin de adorație.
— Și tu ești la fel de rece, îi răspund în timp ce încerc să îmi controlez tremuratul provocat de hainele ude.
— Fugi mai repede și fă dușul ăla fiindcă oricât de mult îmi surâde ideea de a te avea câteva zile imobilizată la pat, prefer să fie din altă cauză și nu datorită răcelii. Vezi că în al doilea raft din dulap mai sunt niște haine de ale tale.
Îl privesc confuză pe moment, dar apoi îmi amintesc că dimineață mi-a adus niște haine de acasă așa că cel mai probabil a luat mai multe schimburi.
Îmi zâmbește blând și mă împinge spre scări. Mă grăbesc, astfel ajung să sar peste unele trepte, iar când intru în dormitorul ce a fost martorul celor întâmplate între mine și Aiden o fierbințeală se instalează brusc în fiecare fibră din corpul meu. Închid ușa și mă îndrept spre dulap, găsind extrem de repede ceea ce am nevoie, apoi intru repede în baie. O răceală e ultimul lucru de care am nevoie în perioada asta, mai ales că la cât de absorbită am fost de Aiden am uita complet că mâine are loc procesul a cărei audiere a fost anulată în urmă cu câteva săptămâni.
Scap de hainele ude și reci, intrând sub jetul de apă fierbinte. Corpul mi se înfioară de plăcere, iar gândurile îmi zboară la întâmplările din ultima vreme. Chiar dacă nu a trecut foarte mult timp de când l-am cunoscut pe Aiden simt că lângă el am trăit mai multe lucru decât am trăit în câțiva ani. Am avansat foarte mult în relația noastră, dar privind în urmă nu regret absolut nimic. Singura mea relație serioasă am avut-o abia în facultate, restul fiind doar simple flirturi, dar în acei aproape doi ani de zile nu am reușit să simt pentru respectivul nici jumătate cât simt pentru Aiden. Nu știu cu ce e diferit de alții, însă știu că el a reușit să îmi pătrundă atât de adânc în suflet încât niciodată nu o să îl pot scoate de acolo.
Ies de sub duș, ștergându-mi corpul cu un prosop și mă îmbrac cu hainele pe care le-am luat din dulap. Găsesc un pieptene și îl trec de câteva ori din părul ud. Mă uit după o periuță de dinți nouă, dar cum singura pe care o văd este cea din suport o folosesc pe aceasta. Sunt convinsă că Aiden nu va fi deranjat, la urma urmei poate nici nu o să sesizeze. De îndată ce termin mai arunc o privire scurtă în oglindă și dau să ies, însă corpul lui Aiden ce stă rezemat de tocul uși îmi blochează orice cale de ieșire.
— Se pre că am ajuns prea târziu, îmi spune îmbufnat.
Nedumerită ridic o sprânceană și îl privesc cu ochii mare, așteptând să îmi explice la ce se referă. Văzând starea în care mă aflu aruncă o privire insistentă asupra cabinei de duș, apoi revine asupra mea și mă privește pervers pe sub ochi.
— Nici să nu te gândești că o să mai fac un duș doar pentru că ai zăbovit tu prea mult jos, îi spun pe un ton autoritar, ridicând degetul arătător înspre el.
Pare surprins de răspunsul meu, căci îl văd cum toată atitudinea arogantă i se evaporă lăsând loc uimirii. Mâinile îi cad pe lângă corp, iar ochii săi mă privesc rugători, încercând să mă determine să îmi schimb decizia, însă când înțelege că orice ar face e în zadar oftează îmbufnat și se dă la o parte lăsându-mi calea liberă de a părăsi încăpere. Oftez exasperată și trec pe lângă el, evitând să îl ating câtuși de puțin, fiindcă știu că dacă aș face-o în cele din urmă aș ceda.
Epuizată, traversez camera cu pași mici și când ajung lângă pat mă prăbușesc pe salteaua moale. Mă simt atât de obosită, încât cred că aș putea dormi zile la rând. La un moment dat simt cum două brațe protectoare și calde se strâng în jurul meu, iar o pereche de buze se lipesc de fruntea mea. Îmi ridic capul, deschizându-mi ochii pe care îi țineam închiși și îmi înăbuși un căscat. Mă lipesc mai bine de el și îmi ia fix două secunde să conștientizez că este complet gol.
— De ce nu te-ai îmbrăcat? îl întreb dregându-mi glasul și încercând să ignor căldura ce mă învăluie.
— Fiindcă nu o să am nevoie de ele, îmi șoptește ridicând obraznic din sprâncene, iar mâinile sale încep să se joace cu tivul tricoului pe care îl port.
— De ce? îmi mențin tonul vocii scăzut, simțindu-mi obrajii încălzindu-se.
— Unde ar mai fi farmecul dacă ți-as mai explica? mă întrebă suav, cu buzele aproape de ale mele. Prefer să îți arăt!
Mă trage fulgerător de repede deasupra sa, lipindu-și buzele de ale mele mult mai apăsat decât de obicei. Mă strânge cu toată puterea la pieptul lui, iar încet încet hainele ce îmi acoperă corpul dispar una câte una. Suspin de plăcere și mă predau complet în fața plăcerii copleșitoare ce pune stăpânire pe mine. Evităm să ne mai spunem vreun cuvânt, preferând să lăsăm privirile și corpurile să vorbească pentru noi. Ne dăruim cu totul, lăsând liberă pasiunea ce ne mistuie, suspinurile noastre de plăcere fiind singurele ce răsună în jurul nostru.
***
Pășesc cu pași alerți prin parcarea din fața tribunalului, verificându-mi ceasul în același timp pentru a mă asigura că nu am întârziat și că mai am timp suficient de a mă pregăti pentru proces. Salut în treacă paznicul de la intrare și mă îndrept spre birou. Din fericire tot ce am nevoie se află aici și nu am fost nevoită să trec pe acasă, câștigând astfel ceva timp. Nici nu apuc să intru bine în birou căci telefonul deja începe să mă anunțe că am primit un mesaj
Nu îmi place să mă trezesc și să nu fi lângă mine. Ar fi trebuit să mă trezești înainte de a pleca, nu să îmi lași un bilet și să pleci. Te iubesc.
Clatin din cap amuzată și îmi las geanta pe scaun, apoi mă așez.
Dormeai prea frumos pentru a te trezi. Vorbim după ce se finalizează procesul. Te iubesc!
Abandonez telefonul și încep să verific dosarul după care mă îndrept spre sala de judecată. Pășesc încrezătoare pe holurile tribunalului deoarece atâta timp cât sunt convinsă de nevinovăția clientului meu nu am de ce să îmi fac griji.
Înainte de a intra judecătorul în sală apuc să schimb câteva cuvinte cu clientul meu, dar rânjetul de pe fața acuzatului mă nedumerește. Nu reușesc să reflectez mai mult asupra acestui lucru, deoarece judecătorul deschide ședința, dându-ne cuvântul.
Pe cât de încrezătoare am intrat în sală, pe atât de confuză și derutată ies. Am pierdut! Pentru prima dată am ajuns să pierd, luându-i astfel șansa unui om nevinovat de a-și face dreptate. Deși domnul Serano nu mi-a spun absolut nimic, decât că așa a fost să fie, vinovăția mă macină. Nu înțeleg unde anume am greșit, aveam totul foarte bine pregătit, chiar și Ethan a dorit să urmărească evoluția cazului și a fost de acord cu fiecare lucru pe care l-am spus și cu fiecare probă pe care am adus-o în fața judecătorului. Observ în capătul coridorului un dozator cu apă și pornesc spre el, însă nu reușesc să ajung nici la jumătatea coridorului căci Landon îmi apare brusc în față.
— Dacă mi-ai fi ascultat sfatul și ai fi renunțat acum nu ai mai fi trecut prin asta, îmi spune rânjind și privindu-mă batjocoritor.
— Landon dispari din fața mea fiindcă nu știi de ce sunt în stare să îți fac! mârâi încet fiecare cuvânt, privindu-l cu toată ura de care sunt capabilă.
— Eu spun să îți păstrezi furia pentru altcineva. Aiden, de exemplu. Sunt sigur că o să fie încântat să îți explice de ce ai ajuns să pierzi procesul de azi, rostește încet, în timp ce mă privește cu o expresie triumfătoare.
Gura mi se deschide de uimire și nu mai știu cum să reacționez. Furia mă acaparează instant, pumnii mi strâng pe lângă corp și cu greu mă stăpânesc să nu îl pocnesc. Sunt sigură că vrea doar să mă scoată din minți și să mă enerveze mai tare decât sunt deja, însă de unde știe el de Aiden? Dacă nu ar avea un fundament cât de mic, nu cred că Landon ar fi pomenit de asta. Nu e genul care doar aruncă vorbe menite să te lovească, nemernicul ăsta preferă ca în momentul în care ești la pământ să îți și dovedească ceea ce afirmă. Reușesc să adopt o atitudine cât mai indiferentă și trec pe lângă el val vârtej, ignorând orice încercare a lui de a mai spune ceva. Oricât de supărată sunt acum nu pot să iau în serios prostiile pe care le spune Landon.
Îl observ pe Ethan în fața biroului său cum îmi face semn să mă aproprii, însă îl expediez, făcându-l să înțeleagă că nu îmi arde de nici o discuție. Faptul e consumat.
Trântesc în urma mea ușa de la birou și mă așez pe primul scaun care îmi sare în ochi. Mă simt al naibii de rău și nu pot controla sentimentul de vinovăție ce nu îmi dă pace de cum am auzit sentința judecătorului, iar faptul că orice acțiune de recurs mi-a fost refuzată e și mai frustrant. Aud sunetul uși cum se deschide, însă nu îmi ridic capul pentru a vedea cine a intrat.
— Nu am venit să îți țin morală, însă tot o să asculți ceea ce am să îți spun. Încă de la început te-am sfătuit să nu iei cazul ăsta, dar ai fost atât de încăpățânată încât nici nu ai vrut să mă asculți. Nu e vorba că nu te-am crezut capabilă, ci pur și simplu am știu anumite detalii pe care nu ți le voi împărtăși eu, și am fost ferm convins că acesta o să fie rezultatul. Nu o lua drept un eșec căci nu e deloc așa, și fi convinsă că lucrurile nu o să rămână astfel. Trebuie doar să ai răbdare.
Mă încrunt în urma celor auzite, dar nu fac încă nici o mișcare. Cu greu reușesc în cele din urmă să îmi ridic privirea și să îl privesc. Stă la o distanță mică de mine, având pe chip cea mai tandră expresie pe care am văzut-o foarte rar pe chipul său. Ethan mereu a știut să separe foarte bine viața profesională de dea personală, și niciodată nu mi-a ușurat munca datorită relației lui apropiate cu familia mea, pentru asta îl respect enorm de mult.
— Ce știe Landon despre cazul acesta? îl întreb într-un final
— Nimic, îmi răspunde surprins. Nu am discutat cu nimeni absolut nimic despre procesul ăsta. Ți-a spus ceva?
— A insinuat că Aiden trebuie să îmi dea o explicație, face ochii mari, în semn de surpriză, iar agitația ce pune stăpânire pe el, și pe care încercă dinadins să o stăpânească îmi pune mari semne de întrebare. Dar cred că a uitat să pomenească și de tine. Ce îmi ascunzi Ethan?
— Nimic din ce Aiden nu știe. Calmează-te și discută cu el în liniște. Orice s-a întâmplat și orice decizie s-a luat a fost doar pentru bine tău. Este clar că nu vrea să îmi vorbească despre asta, și la cum se comportă e vorba despre ceva extrem de important. Întrebarea care mă macină e cât de implicat este Aiden.
Nu îmi mai spune nimic altceva, iese după ce îmi mai aruncă o privire, iar eu rămân mută de uimire. Aud telefonul cum sună insistent, dar decid să îl ignor, mai ales că bănuiesc cine este apelantul.
Privesc absentă pe fereastră, îmi minte îmi răsună non stop cuvintele lui Landon și nu știu ce să fac. Exasperată îmi trec mâinile prin păr, încercând să îmi potolesc dorința de a urla de furie. O secundă nu aș fi reflectat asupra celor spuse de Landon, dar și Ethan mi-a dat de înțeles că Aiden știe de ce ăsta a fost verdictul procesului, iar faptul că există o șansă minusculă ca el să îmi fi ascuns niște lucruri esențiale în câștigarea cazului mă fac să mă cutremur.
Îmi iau în grabă lucrurile și nu mai stau nici o secundă pe gânduri înainte de a pleca. Aiden trebuie să îmi dea o explicație și stând aici nu am cum să o primesc. Salut absentă câteva fețe cunoscute, iar când reușesc să ajung la mașină răsuflu ușurată. Sentimentul de vinovăție și furie mă distrug pe interior, iar fiecare persoană întâlnită în drumul spre ieșire mi-a amintit de eșecul de astăzi. Telefonul începe să îmi sune din nou, dar resping apelul și arunc telefonul pe scaunul de lângă mine, hotărâtă să îl ignor complet.
Nu durează mult timp până când ajung în fața casei sale și fără să apăs pe soneria de la intrare verific dacă ușa este deschisă și intru brusc. Îl observ imediat pe Aiden la baza scărilor și pornesc spre el, acesta mă privește zâmbind, iar când ajung aproape de el încearcă să mă tragă în brațele sale, însă mă feresc la timp. Rămâne ca trăznit, cu brațul în aer, neînțelegând ce se petrece.
— O să te întreb un singur lucru și sper că îmi vei spune adevărul, îi spun cu glasul tremurând și încercând să îmi opresc lacrimile pe care le simt în colțul ochilor.
Aprobă încet din cap, probabil pentru a nu mă speria sau a nu îmi strica și ultima fărâmă de calmitate pe care o dețin.
— Știai că voi pierde procesul de azi? mă privește terifiat și surprins, fără a-mi da nici un răspuns.
— Răspunde naiba să te ia! îi strig în față reușind să îl scot din transa în care a fost intrat.
— Da, îmi răspunde încet
Clatin din cap și îl văd cum încearcă să se aproprie de mine, dar îl opresc, ținându-l la distanță. Îmi simt respirația intensificându-se și ochii plini de lacrimi, dar le șterg rapid, înainte de a cădea pe obraji.
— Cum ai putut să îmi ascunzi așa ceva? De unde ai știut? mii de întrebări mi se învârt prin minte, dar doar atât reușesc să articulez.
— Nu te grăbi să tragi concluzii pripite și lasă-mă să îți povestesc ce s-a întâmplat cu adevărat.
Încearcă din nou să se aproprie de mine, dar se lovește de același răspuns. Nu îl pot lăsa să mă atingă acum. Nu aș suporta aproprierea dinte noi în situația de față. Sunt atât de confuză, încât nu mai înțeleg absolut nimic, nu îmi dau seama cât de implicat e Aiden în povestea asta, dar mai ales, nu știu dacă pot face față adevărului.
Am nevoie de puțin timp de gândire și cu el în preajma mea nu o să reușesc să mă adun. Mă întorc cu spatele la el și pornesc grăbită spre ieșire, dar este mult mai rapid decât mine și reușește să mă oprească la jumătatea drumului.
— Dacă ieși pe ușa asta eu unul nu o să mai vin după tine. Oricât de mult te iubesc, are și toleranța mea o limită. Am greșit când nu ți-am spus un lucru atât de important, dar am acționat așa cum am crezut că e mai bine. Nu poți avea pretenția de a câștiga fără a lupta, iar în momentul ăsta tu exact asta faci. Dai cu piciorul la tot ce e între noi fără să îmi dai ocazia de a-ți împărtăși și partea mea de adevăr.
Mă smuncesc din strânsoarea sa furioasă din strânsoarea sa, însă rămân blocată când ochii îmi cad pe cele două persoane ce stau lângă canapea și care au asistat la spectacolul nostru. Am fost atât de supărată încât nu am mai ținut cont de nimic, și dacă nu ar fi brațele lui Aiden ce mi se așează pe umeri sunt convinsă că picioarele mi-ar ceda.
— Dacă mi-ai fi răspuns la telefon ai fi știut că vor veni părinții mei în vizită. Acum zâmbește și hai să lăsăm problema asta pe mai târziu, asta dacă nu vrei să le mai oferim un spectacol pe cinste, îmi spune incet, astfel încât să îl aud doar eu.
Aprob mecanic din cap și pășesc încet spre ei. Aiden mă împinge de la spate ca pe un copil pentru a se asigura că nu o să o iau la fugă. Îmi simt inima bătând mai repede și o stare de anxietate mă cuprinde, iar când le întâlnesc privirile pline de interes nu știu dacă să mă relaxez sau să mă pregătesc pentru ce e mai rău.
Sper doar să scap cu bine și din asta!