Capitolul 41
Caz incheiat
Sarah Collins
Ne aflam in sala de judecata. Toti avocații, polițiștii si o mare parte din judecători erau în sala. Asteptau cu sufletul la gura concluzia judecătorului care se ocupa cu acest caz. Era un "eveniment" pentru restul oamenilor din sala. Jack Wallenberg era persoana așteptată in aceasta sala de atata timp, iar acum il aveau, fix in locul visat: boxa vinovaților. Fiecare avocat, judecător sau polițist din publicul care era de fața il priveau pe Jack ca pe o prada. Stiau modul in care puneam cărțile pe față iar ei erau convinsi ca Jack era vinovat.
Însă eu eram acolo ca sa ii dezamăgesc, sa le dezamăgesc orgoliul fiecaruia care cu siguranta au pariat inainte sa intre in sala câți ani de închisoare va trebui sa execute Jack. Stiam ca el va face închisoare, va plăti pentru ce făcuse, dar anii nu vor ajunge la nici macar doua decenii și eram sigura ca pariul facut de cei din sala pornea la mai mult de 20.
Eram pregătită. Ma gandisem in tot timpul rămas la ce atitudine sa adopt si voi da roade. Bruno era aici, Josh era aici, Luke era cu mine. Toti martorii care imi asigurau câștigul erau aici. Inclusiv Blake. Aveam emotii, nu puteam sa ascund asta, dar in acelasi timp eram atat de sigura pe planul nostru conceput in doar cateva ore, indetaliat in timp. Dar ma simteam bine. Aveam o expresie destul de rece in ciuda emoțiilor din interiorul meu.
Am avut de discutat cu fiecare dintre martorii care sunt prezenti azi in sala, dar cel mai mult am insistat pe declarația lui Bruno.
«După ce l-am cautat un toate colturile din lume, eu si cu Blake il găsisem pe Bruno intr-una dintre casele fiului sau. Nu venisem cu vreun plan, am venit doar cu intentia de a-l obliga pe Bruno sa declare ce vrem noi.
Eu nu eram o fire agresivă asa ca am decis sa il las pe Blake sa isi joace rolul si sa il convinga pe Bruno sa faca ce trebuie.
-- O vei face.
După minute intregi si eterne in care tot ce se intampla era ca Bruno sa il enerveze pe Blake, demonul a decis sa înceapă cu amenințările pentru ca nu ne puteam permite sa stam toata ziua in acelasi loc.
-- Ori faci si declari exact ce zic eu, ori familia fiului tau moare. Intreaga familie a fiului tau moare.
Stiam ca Blake nu era in stare sa faca asa ceva dar Bruno nu stia asta. El stia partea întunecată a demonului si asta ii provoca frica.»
După acele cuvinte Bruno a acceptat rapid propunerea. Desi parea un insensibil cu toata lumea, avea mari sentimente pentru familia fiului sau, in special pentru nepoții săi. Asa Bruno isi va petrece cu siguranta restul vieții in închisoare dar ma voi ocupa ca in ultimele sale zile sa ii aduc familia. Orice ar face, merita sa isi aiba familia alaturi.
Josh, pe de alta parte, era aici ca sa isi sustina prietenul si sa il ajute. Va participa la acest caz ca fiind un alt martor care va asigura putina dar importanta nevinovatie a lui Jack in timp ce Luke avea acelasi rol. Trebuia sa ii asigurăm lui Wallenberg una dintre cele mai mici judecăți.
Toti eram îmbrăcați intr-un mod formal. Toti polițiștii, inclusiv Blake si pe de alta parte Josh, erau îmbrăcați la costum. Demonul meu era cel mai frumos dintre toti. Era îmbrăcat complet in negru, asa cum deseori o face, cu sacou, pantaloni, cămașa si pantofi negri. Niciodată nu mi-a plăcut o vestimentație atat de simpla, mereu mi-au plăcut culorile bine combinate, dar vazandu-l pe Blake, toate pretențiile mele au dispărut. Era atat de frumos si imi trezea ca de fiecare dată sentimente puternice.
Iar eu eram îmbrăcată într-o tinuta tipica avocaturii, cu o fusta tip tub pana deasupra genunchilor neagra, cu o cămașa simpla alba, un sacou si pantofi negri. Țineam in mana in dosar care avea destul de putine foi dar importante. Pe ele erau scrise toate declaratiile pe care i le-am facut lui Jake, si nu numai.
Uneori ma cuprindea nostalgia si ma gândeam ca nu este corect ceea ce fac. Declaratii false, povesti la fel de false, oameni care plătesc pentru ceva ce destinul a facut sa fie, dar uneori asa era corect. Crimele erau facute de o fiinta care nu aparea in niciun document, nu exista pe Pământ, asa ca nu putea fi judecat. Am inlocuit personajele acestei infracțiuni cu alte caractere care pot aparea in fața legii. Dar asta imi era treaba. Nu puteam sa fac nimic altceva.
Cand judecătorul intrase iar fiecare dintre noi ne-am așezat la locurile noastre, toate emoțiile m-au cuprins. Ar fi bine sa iasa totul perfect. Trebuie să iasă totul perfect.
Jack era emotionat si se simtea asta. Speram ca doar eu sa ii fi observat emoțiile pentru ca asta ar fi un minus in fața judecătorului.
După exact 20 de minute in care s-au citit regulile si s-au facut jurămintele am putut sa începem cazul. Jack a fost pus sa jure ca va spune adevarul si numai adevarul cu mana pe biblie asa cum am fost pusi toti.
Primul la dat declaratii a fost Jack si de abia atunci au inceput adevăratele emotii. Întrebările veneau una după alta, judecătorul intrerupandu-l pe Jack de fiecare dată când dădea mai multe detalii care de treceau pe lângă subiect. Pentru început imi dădusem seama ca judecătorul voia doar să isi faca o idee de ce se intamplase pe scurt, iar apoi, la sfarsit sa afle adevarata poveste. Întrebările au inceput cu o intrebare specifica iar tot interogatoriul scurt se termina cu ultimul răspuns al acuzatului. De la "unde ai fost in seara crimei?" pana la "putem incepe".
-- Spune-mi tot ce s-a intamplat cu toate detaliile de care am nevoie. Puteti incepe. -- judecătorul care parea un bărbat destul de înaintat in varsta si-a pus mâinile una sub alta si s-a uitat atent la fiecare gest al lui Jack in timp ce il asculta cu mare atentie.
-- In urma cu 20 de zile inaintea crimei, Bruno Carlos Debandera, un vechi prieten pe care l-am cunoscut acum 10 ani revenise in Los Angeles cu o treaba importanta la care avea nevoie de mine. Nu imi dăduse nicio informatie despre ce voia sa fac, tot ce a făcut a fost sa imi ceara locația, pe care i-am dat-o la sfarsitul conversației. Cand a venit la mine si mi-a spus despre ce era vorba tot ce am aflat era ca voia sa se răzbune pe banii pe care nu îi primise. Făcuse un plan pentru a recupera toti banii pierduti de la cei care acum sunt victime. Marisa Sanchez a fost cea care a furat bani din încasările clubului in care dansa, iar Clara Rosberg, Annaleight Meredith, Hannah Stockings au fost alte personaje, care lucrau in acelasi club si care nu i-au dat banii înapoi lui Bruno cand au împrumutat o suma mare de bani, nu stiu cât. Bruno nu mi-a spus nimic exact cu exceptia planului. Imi povestise ca totul era doar o sperietura pentru fiecare si ca nu urma sa se întâmple ceva grav.
«Mi-a spus să merg intr-o seara la club, sa intru in camera Marisei si doar sa o amenint, asta trebuia sa fac cu toti, dar am dat de bodyguarzii ei si nu am putut trece prea usor asa ca am fost nevoit, după ordinele lui Bruno, sa ii impusc. Nu aveam intentia sa ii impusc mortal asa ca le-am dat un glonț la fiecare in picior. Am trecut peste ei si am intrat in camera Marisei care era speriată din cauza glonturilor auzite. Incercam sa o fac sa tacă in momentul in care a inceput sa tipe dar nu am linistit-o. Am tipat la ea zicandu-i sa tacă, ea a fugit de mine si, eu încercând să o prind, m-am pus in fața ei. Ea s-a agățat de mine si din greseala a apăsat pe tragaciul pistolului care era atintit spre ea. După acea întâmplare i-am refuzat restul propunerii lui Bruno.»
-- Ai probe care sa asigure faptul ca nu tu i-ai omorât pe victime? -- intreaba judecătorul.
-- Da. -- ii spun eu ridicându-ma. Era randul meu sa intru in joc.
-- Si anume ce?
-- Filmarea din camera Marisei pe care am gasit-o in locuinta lui Bruno.
Acea filmare era una dintre dovezile care ii asigurau putinii ani de închisoare lui Jack. Acolo se vedea clar ca in acea parte a povestii spusese adevarul. I-am arătat filmarea care a fost conectată la un mare ecran din fața salii si am mers mai departe.
-- Exista martori care sa imi afirme aceste lucruri?
Si de atunci, fiecare dintre noi a avut un rol. Fiecare si-a spus povestea care continea o sămânță de adevăr. La sfarsitul cazului, ieșisem învingători. Jack avea doar câțiva ani de închisoare de făcut in timp ce Bruno ii dubla. Am asteptat sa se elibereze sala la cererea mea si, cand toti au plecat, ne-am îmbrățișat cu toții. Poate pentru ultima oară, dar am fost uniți. Niciodată nu ma vedeam imbratisandu-l pe Jack Wallenberg, omul pe care il "vanam" de atata timp. Iar acum, pentru ca totul se terminase, era randul meu.
De acum incepe povestea mea.
*capitol corectat de pe telefon. Dacă găsiți vreo greseala va rog sa imi spuneti.*