Am dat deja drumul cascadei din ochii mei. Nu am mai putut suporta presiunea, așa că am înlăturat-o. Nici măcar nu îmi pasă că or să mă vadă toți ca pe o avalanșă de emoții, pentru că dacă nu voi erupe singură, mi-e teamă că voi exploda.
"Mia!" Mă strigă Lucas în spatele meu, în timp ce eu deschid ușa porții cu prea multă putere, că am trântit-o de perete. "Oprește-te!" Mă prinde de încheietură, întorcându-mă cu fața la el. Îmi prinde umerii, cât să nu mai pot pleca, și mă privește cu o intensitate insuportabilă.
"Ce, Lucas?!" Mă răstesc printre dinți, suspinând și mai tare. Cum se face că de fiecare dată când vorbesc sunt tot mai copleșită de emoții și de durerea pe care o simt în piept?
"De unde știi?" Mă întreabă mărindu-și nările. Fața mea cade în uluire și nici măcar nu îmi găsesc cuvintele. Asta vrea să mă întrebe? Asta e tot ce are de zis?
"Asta contează cel mai mult acum? De unde știu?" Vocea mea fisurată, plină de deformări din cauza cuțitelor înfipte direct în sufletul meu. Sufletul meu care se mărea tot mai mult pentru el. Bănuielile mele sunt confirmate, Saffron și Lucas au făcut ceea ce am presupus. Nici măcar nu încearcă să nege, să îmi explice, să facă ceva în legătură cu asta. Tot ce îl interesează este de unde știu. "Am văzut mesajul de la ea. Da, haide, spune-mi că sunt o băgăcioasă enervantă, spune-mi să mă duc naibii pentru că am umblat prin telefonul tău. Dă-i drumul! Spune-mi cât de proastă sunt că mi-am făcut griji pentru tine în timp ce tu erai cu Saffron! Spune-mi cât de naivă am fost să cred măcar o secundă că ai putea vrea ceva cu mine!" Tonul meu se ridica pe măsură ce cuvintele îmi părăseau gura, iar lacrimile se prelingeau pe obrajii mei. Ochii lui sclipesc sub lumina felinarului din fața casei mele, și alerg pe toată fața mea. Sunt mai amăgiți decât au fost când i-am văzut azi pentru prima oară.
"Nu o să îți spun nimic din astea, pentru ca nici una nu este adevărată." Vocea este calmă și în același timp nervoasă, o combinație dintre acestea două care mă face să mi se facă pielea de găină.
"Deci ai de gând să-mi spui că nu ai fost cu Saffron?" Aproape că râd. În cel mai trist mod.
"Vreau să spun că da, am fost cu ea, dar doar pentru că vreau ceva cu tine, Mia." Face un pas în față, încercând să îmi prindă mâinile, dar mi le feresc imediat.
"Tu auzi ce spui?" Îl întreb făcând un pas în spate pentru a mă îndepărta de el.
"Trebuia să îmi dau seama ce simt pentru tine!" Gesticulează într-un mod disperat, sclipirea din ochi văzându-i-se și mai tare.
"Așa îți dai tu seama ce simți pentru mine? Culcându-te cu alta?" Mă încrunt surprinsă de cuvintele lui. Nu au sens, nimic nu are sens.
"Nu știam ce să fac! Eu, nu știu ce să fac." Își pune mâinile în păr, oftând apăsat.
"În nici un caz nu trebuia să faci ce ai făcut!"
"M-am speriat, ok?" Se apropie din nou de mine, lăsându-mă confuză. Cum adică s-a speriat? Face mișto de mine?
"Ce?" Întreb vizibil nedumerită, și nu mă îndepărtez de el, se oprește la o distanță mică de mine și își trage buza între dinți.
"Da, m-am speriat. Te-am auzit, Mia." Spune pe un glas răsuflat, abia că se aude. Inima mea începe să accelereze speriată în timp ce mă gândesc ce ar fi putut să audă.
"C-ce ai auzit?" Înghit în sec, cu toate că nodul care nu mă lasă să respir cum trebuie nu dispare.
"Nu eram adormit când ai intrat, eram doar pe punctul de a adormi. Te-am auzit, bine? Am auzit ce ai spus. Ce mi-ai spus." Înghite și el în sec, privindu-mă în ochi. Nu îmi vine să cred că mă auzise. Eram destul de convinsă că nu o făcuse. Sunt șocată. Știu că mai înainte i-am recunoscut faptul că sunt îndrăgostită de el, dar ieri nu știam că azi o voi face, așa că nu-mi doream ca el să știe încă.
"Înțeleg acum, deci m-ai auzit spunând cele mai importante cuvinte din viața mea, și ai ales să îmi râzi în față și să te culci cu o altă fată. Ți-ai dorit atât de mult să îmi arăți că nu îți pasă de faptul că eu te..că eu fac ceea ce fac, așa că ai fugit imediat la alta și ți-ai băgat picioarele în orice m-ai făcut tu să simt. Înțeleg acum." Îmi șterg lacrimile ochilor mei. Își scutură capul insistent.
"Nu e așa. M-am speriat auzind cuvintele acelea venind din partea ta. Trebuia să fac ceva să îmi dau seama ce simt pentru tine, exact cum ți-am spus! M-am panicat, nu știam ce să fac!"
"Și ai ales să fugi în loc să comunici cu mine. De ce nu îți poți da seama de ce simți ca și o persoană normală? De ce îți trebuia o altă fată ca să îți dai seama?" Vocea mea iarăși devine gâtuită. "Știi..Ai vreo idee cât de mult..cât de mult doare?" Suspin, cu cel mai trist suflet în mine. Chiar mă simt tristă. E o tristețe lentă, chinuitoare, dar care îți face sufletul praf și pulbere. Doare atât de tare să îl privesc acum. Să îl văd stând în fața mea, amintindu-mi în orice secundă de ce m-am îndrăgostit de el, și în același timp, să îmi aducă un gust amar. Ochii lui sticloși aruncă venin exact în mijlocul inimii mele. Și doare.
"Nu înțelegi, Mia. Eu nu sunt o persoană iubită în general. Nu am auzit cuvintele acelea nici măcar din partea părinților mei. Nimeni nu mi-a spus ce mi-ai spus tu, așa că m-am panicat! Nu am idee cum dracu ar trebui să primesc așa ceva. Nu vezi? Nu știu ce fac, nu știu ce ar trebui să fac, nu știu ce am făcut, nu știu ce voi face...Pur și simplu nu știu! Plângi înaintea ochilor mei și nu am nicio idee ce naiba ar trebui să fac pentru că știu că plângi din cauza mea. Sunt un idiot pentru că pe jumătate mă bucur că ai citit mesajul acela, și vrei să știi de ce? Pentru că nu eram niciodată capabil să îți spun eu ce am făcut, știam că asta o să urmeze! Știam că voi fi nevoit să te privesc în timp ce plângi și fugi de lângă mine. Și acolo mai e un sfert care voia să fugi de lângă mine ca sa îmi opresc frica asta continuă de a nu te răni pentru că sunt eu un idiot. Dar din păcate mai este și celălat sfert din mine care nu voia să afli niciodată, care te-ar ține lângă mine cu atâta egoism, și care își dorește să rămâi aici pentru totdeauna." Trage o gură mare de aer, și o mică lacrimă îi cade pe obraz. "Știu ce aștepți acum, dar nu o voi face. Nu o să îmi cer iertare pentru fapta mea pentru că nu îți merit iertarea, la dracu. O să rămân cu regretul ăsta simțindu-mă ca un rahat pentru că din nou pierd lucruri importante din cauza propiei ființe. Pentru că asta este ceea ce merit. Să mă simt vinovat." Adaugă astupându-și fisurile din voce pentru a-și masca plânsul care-l năvălește. Fără să mai pot adăuga ceva, îl privesc cum se întoarce pe câlcâie și se îndreaptă câtre mașina lui. Trântește portiera după ce intră și pleacă accelerând de pe loc, lăsându-mă singură.
Trântesc ușa porții fără să îmi pese că aș putea strica ceva, și alerg în casă. Îi găsesc pe părinții mei în sufragerie, dar fără să le arunc vreo vorbă, fug în camera mea.
"Mia!" Mă strigă amândoi în același timp. Nu, exact de asta nu am chef acum. De tata care să îmi spună 'ți-am spus eu' și mama care va fi la fel de dezamăgită ca și mine.
"Lăsați-mă singură." Le spun continuând să urc scările în grabă, și intru în camera mea. Mă trântesc cu capul în pernă, începând să plâng cât n-am plâns poate ani la rând.
Doare mai rău decât poate ghici cineva. Chiar dacă nu formam un cuplu propiu zis, tot doare. Doare pentru că am avut încredere în el, și mi-am făcut speranțe că doar mai trage puțin de timp și în curând îmi va spune ce simte pentru mine, și vom putea într-un final să fim împreună, așa cum îmi doream.
Doare pentru că i-a trebuit o altă fată în patul lui ca să își dea seama ce simte pentru mine. Nici măcar nu înțeleg ce simte pentru mine. Ce ar trebui să cred acum? Că o face? Simte ceva pentru mine?
A spus că vrea ceva cu mine, dar nu accept să fiu înjosită în acest fel. Nu știu ce fel de metodă folosește el în a-și găsi sentimentele, dar asta nu se face așa, și o știa și el prea bine. Știa că voi fi rănită când voi afla. De asta s-a și purtat ciudat toată ziua, îl măcina vina pentru că mă mințea.
Chiar și acum, preferă să nu își ceară iertare, crezând că merită să simtă vina faptei lui. Parcă s-ar pedepsi singur. Nu încearcă să repare lucrurile, vrea doar să privească dezastrul făcut de el, vrea să trăiască în el, ca mai apoi să spună că asta este ceea ce merită.
Face toate chestiile astea prostești, care nu mă rănesc numai pe mine, dar îl rănesc și pe el. Nu cred că mă iubește cu adevărat, dar sunt destul de sigură că simte ceva pentru mine. Deci da, se rănește singur, după aceea spune că asta merită.
Spune că nu e iubit în general, dar tot ce văd din partea familiei lui este iubire. Sarah îl iubește. Nathan îl iubește. Thomas, David..toți îl iubesc. Eu îl iubesc. Vina asta care și-o aruncă singur peste umerii lui îl orbește atât de mult că nu mai vede lucrurile bune din viața lui. Sau când începe să își deschidă ochii și să le vadă, pur și simplu face câte o tâmpenie ca să îndepărteze lucrul bun. 'Pentru că el nu merită'.
Sunt atât de furioasă totodată pe el pentru ce a făcut. Sunt furioasă că își ascunde sentimentele și nu are suficient curaj să înfrunte subiectul ăsta. Sunt furioasă că dintre toate fetele, el a ales-o exact pe Saffron ca să se culce cu ea. Sunt furioasă că nu își cere iertare și că a plecat așa de lângă mine. Sunt furioasă că avea de gând să mă mintă dacă eu nu vedeam de una singură. Sunt furioasă că nu pot simți cu adevărat o supărare față de el, așa cum ar trebui să simt în mod normal. Sunt furioasă pentru că nu încearcă să facă nimic. Sunt extrem de furioasă pe mine pentru că țin atât de mult la el încât nu aș vrea ca supărarea mea să îl facă să se simtă mai rău decât o făcea deja!
Agh, mă urăsc pe mine pentru că îl iubesc, pentru că nici măcar nu îl pot urî pe el pentru asta! Pentru nimic nu îl pot urî. Simt doar o furie combinată cu tristețe și e frustrant că nu știu să îmi explic cu exactitate stările prin care trec.
Bănuiesc că cel mai rău tip de tristețe este să nu fi capabil să o explici de ce.
Aș vrea să existe butonul ăla on/off, pe care să apăs și să se oprească toate chestiile astea care îmi înțeapă inima și nu mă lasă să mă liniștesc sufletește.
Îmi trag nasul, ridicându-mă buimacă din pernă, fiind distrasă de soneria telefonului. Jumătate din mine speră să fie el, dar cealalată jumătate, care gândește rațional, nu își dorește să vadă numele lui pe ecran. Partea rațională din mine câștigă, este Allison.
Trec câteva momente în care privesc ecranul neștiind dacă să răspund sau nu, dar într-un final mă hotărăsc să răspund. Nu o pot ignora pentru totdeauna. Și sinceră să fiu, îmi lipsește, și am nevoie de ea.
Allison : Alo?
Eu : Hei, Allison.
Vocea îmi este la fel de tristă precum mă și simt, și are acea fisură specifică plânsului.
Allison : Ce s-a..Plângi?
Mereu putea ghici din prima ce am, fătă ca măcar să spun de la sine.
Eu : Da..
Recunosc oftând îndelungat, ștergându-mi cu o palmă lacrimile uscate sau proaspete.
Allison : Să ghicesc, din cauza lui?
Eu : Mhm..
Spun, apucându-mă din nou o criză de plâns. Nu știu ce am, de ce nu mă pot opri din plâns. Îmi simt ochii îngreunați și deja este insuportabil să îmi simt lacrimile scurgându-se, lăsând urme de tristețe pe obrajii mei.
Allison : Oh, draga mea..
Spune în părere de rău, după care continuă.
Allison : Știu foarte bine prin ce treci, de asta știu și faptul că nicio părere de rău din partea mea nu o să te înveselească. Crede-mă, tot ce ai nevoie acum este un duș, niște haine confortabile și un somn lung.
Eu : Bănuiesc că ai dreptate, trebuie să mă liniștesc.
Allison : Nu am auzit de tine de când ai venit la mine. Ești supărată pe mine?
Eu : Puțin.
Nu am de gând să mint, nici nu am energie mentală ca să o pot minti. Și nici nu vreau să o mint.
Allison : Știam eu. Mă evitai, nu-i așa?
Eu : Nu chiar, am fost și ocupată zilele astea.
Într-un fel, chiar am fost. Mi-am petrecut zilele acestea cu idiotul ăla. Și sunt și mai idioată că m-am bucurat și încă mă bucur de fiecare minut petrecut alături de el.
Allison : Mă rog. Vrei să ne vedem mâine? Să discutăm mai multe?
Privesc sceptică tavanul. Habar nu am ce să spun. Ar trebui să merg? Nu știu. Presupun că nu am neapărat ceva de pierdut dacă o să ies cu ea, pentru că oricum ea mi-a fost cea mai prietenă dintre toți. Mereu a fost lângă mine de când Saffron și Melissa m-au lăsat. Aproape am vomitat la gândul cu Saffron.
Eu : Cred că da.
Allison : Applebee's e în regulă?
Eu : Uhm, da. E ok.
Allison : Ora o poți stabili tu.
Eu : La 4 e bine?
Allison : Perfect.
Eu : Ne vedem atunci.
Allison : Noapte bună.
Eu : Noapte bună.
Închid apelul.
*
Am dormit până la ora 12 jumătate după amiaza. M-am simțit de-a dreptul extenuată, pentru că oricum înainte cu o seară nu am dormit strălucit din cauza lui Lucas, iar ziua m-a extenuat și mai mult toate lucrurile pățite. Tot plânsul de aseară m-a obosit și psihic și fizic, aveam nevoie mare de acest somn lung.
Fericită că părinții mei sunt plecați la cumpărăturile de duminică și că sunt singură acasă, îmi mănânc micul dejun. Mă bucur că nu sunt acasă pentru că ar fi trebuit să le dau explicații. Mă și mir că aseară nu au fost insistenți cu mine și m-au lăsat să respir. Cel mai probabil mama l-a oprit pe tata să nu vină după mine. Nici măcar nu știu dacă tata are habar unde am fost eu, dar bănuiesc ca mama i-a spus, nu are de gând să îl mintă.
Nu am niciun chef să dau explicații, și nu am niciun chef să fiu luată la rost de către părinții mei. Nu am nicio vină aici. Sunt victima colaterală a propiei îndrăgosteli. Nu, de fapt e și asta o vină. Că am dezvoltat sentimente pentru un băiat care nu știe să le dezvolte pe ale lui.
Îmi petrec puțin timpul singură prin camera mea, după care încep să mă îmbrac în niște haine cât mai casual pentru ieșeala mea cu Allison. Îmi iau o pereche de blugi negri, simpli, și un tricou alb, la fel de simplu. Nu am niciun chef să mă îmbrac cumva special, nu am dispoziție să mă aranjez. Îmi prind părul într-o coadă și am și terminat look-ul meu.
Simplu ca pe vremuri. Îmi iau o pereche de adidași în picioare și nici măcar nu mă chinui să iau vreo geantă, ci îmi bag telefonul și banii în buzunarele de la spatele blugilor mei.
"Unde te duci?" Tata mă întreabă când trec pe lângă el în sufragerie, și mai că nu îmi dau ochii peste cap când mama își scoate imediat capul de după ușa bucătăriei.
"Applebee's." Răspund scurt, așteptând să îmi facă cale liberă ca să plec.
"Cu cine?"
"Cu Lucas." Îi mint. Știu că nu fac bine deloc, dar dacă le spuneam adevărul, nu aveau de gând să mă lase așa ușor. Băgându-l pe Lucas e mult mai simplu.
"De ce?" Tata mă întreabă iar eu chiar îmi dau ochii peste cap.
"Mă grăbesc." Spun și o iau din loc cât timp mai reușesc. Îl aud spunând ceva în spatele meu, dar nu înțeleg ce.
Drumul către Applebee's mi s-a părut mai scurt decât de obicei, nu știu de ce. Presupun că am fost prea pierdută în gânduri să îmi dau seama de distanța parcursă. Deschid ușa și o găsesc pe Allison stând nerăbătoare la o masă din mijlocul localului. Când mă zărește, gura i se lărgește într-un zâmbet prietenos și îmi face cu mâna mult prea evident.
"Bună." Mă aplec să o îmbrățișezi, iar ea mă strânge în brațe mai tare decât mă așteptam.
"Mi-ai lipsit." Îmi spune în timp ce mă așez pe scaun. Este exact la fel cum am lăsat-o acum câteva zile. Același ruj roșu strident pe buze, aceiași jumătate de inimă tatuată pe obrazul ei și aceleași haine punk. Allison într-un cuvânt.
"Și tu mie, chiar dacă am fost puțin supărată." Răspund reținută, văzând instrumentele așezate în același loc.
"Cred că știu de ce ai fost supărată. Din cauză că ți-am dat băutură, nu?"
"Cam așa ceva. Dar e ok, mi-a trecut. Trebuie să îmi asum și eu că am acceptat să beau." Spun iar ea aprobă din cap zâmbind mic.
"Îmi cer scuze oricum. Cine știe ce ți-a spus Lucas după, probabil că din cauza lui erai atât de supărată."
"Nu este vina lui." Răspund ofensată. De ce toată lumea aruncă atât de ușor vina pe Lucas? "De fapt, nu a menționat absolut nimic de seara aceea." Chiar așa e. Nu mi-a mai spus nimic de ea.
"Ok, scuze, nu te ambala așa." Își ridică mâinile în semn de capitulare iar eu îmi scutur capul ca să îmi revin. Trebuie să o las mai moale.
"Îmi cer scuze, nu vreau să fiu așa înțepată." Îmi masez tâmplele iar ea face semn cu mâna către una dintre angajate. Aceasta vine cu o tavă în mână și două căni pe ea.
"E cafea cu caramel. Mă gândeam că ai nevoie de puțină energie în plus." Spune când mă uit în cană confuză. O iau de pe masă și iau o gură din ea. Este mai gustoasă decât mă așteptam. "Deci ce s-a întâmplat cu tine?"
"Allison, am să îți spun pe scurt, pentru că nu prea am dispoziția de a-mi reaminti totul." Ea aprobă din cap și eu oftez apăsat. "Făcând un rezumat, noi doi eram pe punctul de a forma un cuplu. Cel puțin asta credeam eu. Și îmi dădea și el impresia că își dorea asta. Dar el..s-a culcat cu altă fată. Știu că nu eram împreună și că nu e înșelat în adevăratul sens, dar eu mă simt trădată și doare rău. Foarte rău." Învârt întristată în cafea și aștept reacția ei.
"Stai puțin, cum adică trebuia să formați un cuplu?"
"Adică trebuia să formăm un cuplu. Sau nu știu, asta era în capul meu."
"Adică a existat un sărut între voi?"
"Au existat mai multe." Recunosc iar ea își arcuiește sprâncenele în uimire.
"Și când aveai de gând să îmi spui și mie?"
"Când mă simțeam pregătită. Sau vedeai de la sine când era vremea." Nu sunt o adeptă a conversațiilor în care eu spun lucruri intime despre mine. Niciodată nu mi-a plăcut să dezvălui lucruri de genul, nici măcar lui Saffron și Melissei. Bine, nu că aș fi avut ce să dezvălui până acum, dar mă refeream pe viitor.
"Sunt șocată chiar acum." Spune revenindu-și din șoc. "Nu credeam că ți-a intrat atât pe sub piele." Habar nu ai tu cât mi-a intrat pe sub piele băiatul ăla.
"De-ai știi tu." Spun cu o voce joasă.
"Într-adevăr, nu e înșelat, având în vedere că nu erați oficial împreună, dar e greșit oricum. Trădare se poate numi, căci aveai încredere în el că de acum se va mulțumi numai cu tine, iar el a dat cu bâta în baltă."
"Exact! Și a folosit și pretextul ăsta că a făcut-o ca să își dea seama ce simte pentru mine."
"Dick move." Spune sorbând din cafea ei iar eu surâd din cauza replicii ei.
"Asta am spus și eu. Habar nu am ce să fac, aștept doar să îmi treacă de la sine. Tu ce ai făcut când te simțeai așa?"
"Păi..Mă simțeam așa pentu o zi-două, pentru că Nate mereu încerca să repare lucrurile după." Spune lovindu-mă exact în punctul forte. Asta e problema. Nathan încearcă să rezolve, pe când Lucas preferă să trăiască cu vina.
"Bineînțeles că asta face." Îmi dau ochii peste cap și mă uit tristă la masa curată.
"Eu ți-am spus de la început să nu te complici prea tare cu Lucas. Ți-am spus că nu e capabil să simtă pentru tine ce ai vrea tu să simtă." Îmi spune iar eu mă uit la ea încruntată.
"Halal încurajare." Îi spun îndreptându-mi spatele. Chiar nu este o încurajare.
"Hei, nu am de gând să îți spun vorbe în vânt. Plus că Lucas nu e ultimul băiat de pe lume. Uită-te în tot localul ăsta, sunt minim 10 băieți arătoși aici, iar tu îți bați capul cu Lucas." Chicotește, dar mie nu îmi vine deloc să o fac.
"Ce contează că sunt sute de băieți arătoși pe lumea asta dacă eu îl vreau doar pe unul dintre ei?" Spun iar ea cade pe gânduri, neștiind ce să îmi spună.
"Înțeleg ce vrei să spui, dar poate ai putea să încerci lucruri și cu alți băieți. Sunt destul de convinsă că Lucas este primul băiat din viața ta, tocmai de asta spun să nu te limitezi numai la el când nu e momentul. Nu ești măritată cu Lucas! Poți cunoaște mii de băieți, numai așa îți vei da seama ce vrei de la un băiat." Propune dar eu mă strâmb la cuvintele ei.
"Și dacă deja știu ce vreau de la un băiat?"
"E imposibil." Spune iar eu oftez, ochindu-l pe Dylan cum intră în restaurant cu o chitară în mână. Rick se afla în spatele lui, trecându-și degetele prin părul lui unsuros.
Dylan arată mai revigorat decât în ziua aceea la gelaterie. Are părul aranjat, o jachetă de piele și niște blugi rupți. Mă zărește și îmi zâmbește călduros, făcându-mi cu mâna. Allison se întoarce când îi fac și eu lui Dylan cu mâna.
"Cine-i tipu ăla?" Întreabă curioasă întorcându-se spre mine.
"E Dylan, l-am cunoscut când am cântat aici." Spun gânditoare, amintindu-mi imediat de cum m-a scos Lucas din local și ce mi-a spus după.
"E drăguț." Spune ridicându-și sprâncenele de două ori și îmi zâmbește malefic. "Știu ce o să faci."
"Nici să nu te gândești." Spun amenințând-o cu un deget în aer, dar ea își lărgește și mai tare zâmbetul. "Nu o să fac nimic din ce îți trece ție prin mintea aia." Îmi scutur capul.
"Oh, haide! Uită-te cum îți zâmbește, clar e interesat de tine." Spune iar eu îi dau o privire încă o dată băiatului care își aranjează instrumentele.
"Dar eu nu sunt interesată de el. E un tip de treabă, dar nu mă atrage neapărat."
"Ai ieșit măcar vreodată cu el ca să îți dai seama că nu te atrage?"
"Nu."
"Atunci acum ai ocazia!" Gesticulează către Dylan.
"Am mai avut ocazia și nu am făcut-o."
"Te-a invitat în oraș?" Aprob din cap scurt.
"Perfect! Deci știi sigur că nu te va refuza dacă mergi acum la el și îi spui că vrei să petreceți puțin timpul împreună." Îmi face cu ochiul.
"Nu, Allison. E greșit."
"E greșit că ce? Că vrei să cunoști și alți băieți? Că vrei să treci peste o dezamăgire?"
"Nu pot să ies cu Dylan cât timp mie îmi place de Lucas. Mă cunosc îndeajuns cât să îmi dau seama că nu mă va ajuta cu nimic."
"Nu ai de unde să știi. Nu mai fi de modă veche și ascultă-mă. Poate chiar va ieși ceva între voi." Mă uit neîncrezătoare la Dylan.
"Nu știu ce să spun."
"Îți dai seama că o să te ridic eu însămi de pe scaun și o să duc pe sus până la el, nu? Doar du-te și vezi ce se întâmplă. În niciun caz nu poate fi ceva rău." Îmi dau ochii peste cap fără să mă clintesc de pe scaun. "Du-te!"
"Dacă o să iasă ceva prost și o să mă fac de râs, o să fie numai vina ta!" Îi spun printre dinți în timp ce ea face o față inocentă.
"Îți țin pumnii." Spune zâmbind inofensiv iar eu mă ridic fără tragere de inimă de pe scaun. Chiar am de gând să fac asta?
______
Nu uitați de vot și comentariu.
Kisses.❤️