Stii amintire? Mi-ai rascolit pieptul cum face vantul cu zapada de afara in mijloc de ianuarie si val vartej bucati din tine mi-au strabatut tot trupul cutremurandu-l. Acum cateva zile jurasem ca am sa te abandonez definitiv pe masa de lucru printre hartii vechi si alte lucruri substantial mult prea neimportante.
Azi te-ai razvratit in adancul meu de parca aveai dreptul la recunoastere. Ce-i drept ti-au simtit prezenta cateva lacrimi, blegele de ele, mult prea doritoare de exprimare. Le-am permis sa isi spuna off-ul cateva minute, apoi... ei bine.. le-am sugrumat. Le inteleg dorinta, dar mie sincer numai de intamplari de asemenea neam nu imi arde.
Azi am sa te las intradevar. Am sa te las inchisa in cutia veche din fundul sertarului. O sa o ferec bine cu putina speranta si apoi o voi uita dupa mormane de fericire. Azi odata cu acea valtoare am inteles ca degeaba te lasasem la vedere, n-ar trebui sa te zaresc nici trecator. Am ars indeajuns din vorbe reci si m-am ranit destul in ghimpii tai.
Ca mi-e frumos trandafirul si cu spini, asta m-am convins, dar chiar si negru de ai fi, tot ar fi mai bine decat cum imi esti acum. Asa ca am sa capitulez eu, pe moment, am sa te abandonez in cufarul mic de stejar si abia cand totul va arde suficient de bine si scanteile vor spune povesti, am sa iti dau drumul in mijlocul lor.
Stii amintire? Mi-ai rascolit pieptul cum face vantul cu zapada de afara in mijloc de ianuarie si val vartej bucati din tine mi-au strabatut tot trupul cutremurandu-l. Cand nici nu vei gandi, voi fi prea plina de caldura si tu sa nu te miri ca te vei topi.