Cred că mi-am mai petrecut vreo jumătate de oră în baia lui Allison, privind absentă peretele cu fainață albă spre gri. Telefonul îmi tot vibra în mână, dar îl ignoram, deja fiind convinsă cine putea fi.
Fundul deja îmi provoca o neplăcere pentru că am stat prea mult pe o suprafață plată, împreuna cu durerea de cap groaznică pe care o am. Regret că am ascultat insistențele lui Allison de a pune gura pe alcool. Știam că nu sunt mai deloc rezistentă la acest tip de lucruri, și totuși m-am lăsat dusă de val.
Fără foarte multă energie rămasă în mine, mă ridic ajutându-mă de perete. Aproape am căzut când am vrut să fac un pas în față și toată baia s-a învârtit o data cu mine. Mergând șerpuit și total dezorientată, deschid ușa băii și ies pe ea. Picioarele mi se împleticesc și am avut deja vreo 4 ocazii în care puteam să cad, dar nu știu cum, m-am redresat pe picioarele mele până am ajuns înapoi la cei doi amețiți.
"Ce ai făcut atât în baie?" Allison mă întreabă ținând în mână un alt pahar mic și plin cu lichid.
"Sper că nu ai vomitat pe acolo, Alcott." Justin mă privește respingător iar eu nu mă simt în stare să-i răspund, în schimb mă trântesc înapoi pe canapea.
"Mă doare capul, cum opresc asta?" Mă plâng în timp ce îmi masez capul în zadar. Durerea nu vrea să dispară.
"Te pui să dormi sau ceva." Allison ridică din umeri, după care este distrasă de soneria telefonului ei. "Că tot vorbeam de diavol." Întoarce ecranul telefonului ei spre mine ca să pot citi numele apelantului. Literele se învârt prima dată, și puteam să jur că am văzut 2 telefoane.
"Să nu-i răspunzi!" Mă răstesc către ea în timp ce îi iau repede telefonul din mână. Era Lucas. Știam că o să își încerce norocul și la Allison.
"Oricum nu o făceam, calmează-te." Își ia telefonul înapoi băgând o față iritată. Soneria telefonului s-a oprit. "Ce crezi că vrea?" Mă întreabă iar eu doar ridic din umeri în semn de 'nu știu'. Ba știu foarte bine ce vrea, să afle unde sunt. Nu vreau să îi dau oportunitatea să mă găsească. Ne uităm amândouă la Justin cum se ridică de pe canapea, și râdem înfunda când se împiedică de propiile picioare. "Mi-a dat un mesaj." Spune uitându-se la telefonul ei.
"Ce zice?" Întreb curioasă. El chiar nu are de gând să renunțe? Nu vede că nu îmi place de el și că nu-l vreau prin preajmă?
"Zice că dacă sunt cu tine, să îți spun să-i spui unde ești, altfel chiar are de gând să vorbească cu mama ta. Mi-a trimis și o poză. Stai să se încarce." Băiatul ăsta e fenomenal, nu mă lasă nici măcar să fiu supărată pe el că-mi stă în gât. "E o poză cu casa ta." Spune după ce apropie ecranul de ochii săi.
"Ce? Dă-mi să văd." Îi smucesc telefonul din mână și mă uit la poza mărită. El chiar e în fața casei mele. E așa de enervant când își pune ceva în cap. E ca un ghimpe în coastă. "Prostii, nu o să vorbească cu mama. Vrea doar să mă facă să-i spun unde sunt." Îi înapoiez telefonul.
"Ar fi ciudat să o facă, nici măcar nu îți cunoaște părinții."
"Îi cunoaște." Își mărește ochii uimită.
"Pe amândoi?"
"Da.."
"Uau." Se uită la mine uluită. "Asta da veste." Îmi dau ochii peste cap. Aproape am uitat că mă doare capul, dar o dată ce mi-am amintit, durerea a revenit.
Aproape am adormit pe canapeaua lui Allison și Justin, cu toate că o luam razna din cauza durerii de cap care nu mă lăsa. Preț de câteva minute aveam impresia că o să îmi explodeze creierul, și am tresărit când am auzit niște bubuituri în ușă. Credeam că a explodat ceva în capul meu.
"Sunt părinții tăi?" Întreb deschizându-mi repede ochii, iar ea își scutură capul amețită.
"Mă îndoiesc." Spune ridicându-se în picioare. Justin își face apariția din nou în sufragerie. Aproape am uitat că e și el prin preajmă. Allison iese din sufragerie, dând colțul la dreapta.
"Ce ai?" Justin mă întreabă văzându-mi fața. Vomit. Trebuie să vomit. "Nu, nu, nu! Nu aici, fugi la baie!" Spune imediat ce îmi pun mâna la gură. Cad când mă ridic de pe canapea, dar mă ridic cât de repede pot cu tot cu amețeala mea și încerc să fug cum trebuie la baie.
Mă pun repede în genunchi în fața wc-ului în care am dat și mai devreme la boboci. Nu mai beau cât trăiesc eu. Nu e nimic plăcut în a bea. Adică este, la început, dar după ce ți se face rău, e iadul pe pământ. Mai ales că nu sunt obișnuită să fac năzbâtii de astea.
După ce m-am oprit din vomat, am încremenit pentru a putea să îmi trag sufletul. Aud niște voci gălăgioase care se apropie tot mai mult de locul în care mă aflu eu, dar nu pot să disting ce și cum. Exact în momentul în care ușa este deschisă cu brutalitate, mă ia încă o partidă de vomitat. Urăsc..
"Du-te dracu, Allison. Ești dusă rău de tot." Îi aud vocea. Aceeași răgușeală specifică, care îți trezește o grămadă de fiori pe șina spinării.
"Tu faci pe psihopatul aici, intri ca un nebun în casa mea." Allison îi răspunde intrând pe urmele lui Lucas în baie. E cumva vrăjitor? De unde știe unde sunt? "De unde naiba ai știu unde e, nu ți-am răspuns la apeluri și mesaje." Simt o mână mare așezată pe spatele meu, așa că mă uit în stânga mea. Nu am halucinații din cauza alcoolului, nu? E el. Trebuie să fie el. Poartă o geacă de piele neagră, care se întinde perfect pe brațe și bazin. Sub geacă are un tricou alb, cu ceva scris pe el pe care nu îl pot citi. Picioarele lungi și bine sculptate sunt acoperite de o pereche de blugi negri și rupți în ambii genunchi, și este încălțat cu perechea lui de converși negri. Părul său este ciufulit, și încep să cred că el vrea să îl poarte în ultimul timp așa. Are o tentativă de umiditate în el. O încruntătură intimidantă îi străbate fruntea, iar buzele lui pline au o culoare întunecată. Este măcar posibil să arăți așa dumnezeiesc?!
"L-am sunat pe Justin, încuiato." Lucas îi răspunde extrem de răutăcios în timp ce se așează lângă mine în genunchi. Deși deja mi-am petrecut mult timp alături de el, și am devenit mai apropiați, încă am fluturi în stomac la vederea lui. Încă inima mi-o ia la goană când mă atinge și încă nu pot gândi cum trebuie dacă mă privește așa intens. Mai arată și ca un zeu decăzut acum. Alcoolul chiar m-a afectat foarte mult. Nu e bine.
"Justin! Ești idiot?!" Allison i se adresează răstit fratelui ei.
"De unde să știu eu ce se petrece aici? M-a sunat, m-a întrebat, i-am spus." Răspunde degajat. Lucas e isteț, nici măcar nu îmi trecuse prin cap că l-ar putea suna pur și simplu pe Justin și să afle în câteva secunde. Sunt la fel de idioată ca și Allison.
"Haide, Mia. Te duc acasă." Lucas îmi spune cu o voce blândă de data aceasta, și își înfășoară brațele în jurul taliei mele, ajutându-mă să mă ridic.
"I-ai spus mamei?" L-am întrebat aproape șoptit, ținându-mi ochii închiși.
"Nu, dar o să o faci tu." Spune în timp ce mă scoate din baie, Allison strigând ceva pe fundal.
"Ce? Ba nu." Îl contrazic.
"Nici beată nu poți să te abți din a mă contrazice." Spune susținându-mi talia între palmele sale mari.
"Tu nu mă auzi?" În sfârșit înțeleg ce spune Allison din spatele nostru. Deja am ajuns în fața ușii de la intrare, nici măcar nu îmi mai aduc aminte cum am parcurs pașii.
"Dar tu te auzi pe tine, Allison?" Lucas se răstește către prietena mea, strângându-mi și mai tare talia. S-a oprit în loc și o privește sfidător. "De abia aștept ca Mia să scape de alcoolul din ea, și de abia aștept să-i spun că tu ești cea care i-a stat în cap să bea. Poate, poate o să realizeze și ea că tu nu ești pentru ea. Tu chiar nu vezi în ce hal ai adus-o? Știi bine că nu bea. Nu ai niciun drept să-mi spui acum că îi fac rău că am venit aici, sau mai știu eu ce dracu îți trece ție prin cap, pentru că singura care i-a făcut rău în seara asta ești tu." Îi scuipă cuvintele în timp ce eu mă bălăngăn absentă pe călcâie.
"Eu i-am făcut rău? Eu doar am ajutat-o să nu se mai simtă rău din cauza ta. Nu mă învinui pe mine pentru că am vrut doar să ajut." Lucas răsuflă într-un râs ironic, iar Allison își încrucișează mâinile. Mă simt mută, pentru că nu pot să spun un cuvând când îmi doresc.
"Încep să cred că pe zi ce trece îți moare câte un neuron." Lucas își clatină capul, folosindu-și tonul caracteristic pentru sarcasm. "Nu așa se ajută, cap sec. Uită-te la ea, e mangă. Tu chiar crezi că așa o ajuți? Dacă o să-mi spui că da, sper doar că ai consumat și tu suficient alcool cât să scoți rahaturi pe gură." Mă aplec pe el, încercând să stau adecvat pe picioare, în timp ce el își strânge mâinile pe șoldurile mele.
"Strângi prea tare." Mă smiorcăi punându-mi mâinile peste ale lui.
"Păi o să cazi altfel." Îmi spune de parcă aș fi un copil, și mă aștept să aibă încruntatura aceea riguroasă pe frunte. Nu mai comentez nimic, dar nu pentru că nu aș vrea, ci pentru că nu prea pot forma o frază corectă.
"Nu ai toate țiglele pe casă dacă tu chiar crezi că îi faci bine luând-o de aici, când tu ești motivul pentru care a venit aici. Căuta o distragere iar eu asta i-am dat, nu mai exagera atâta." Allison nu se oprește din a da din gură în favoarea ei, iar Lucas oftează lung și apăsat.
"Să-i pui botniță." Lucas se uită la Justin spunând cu răutate cuvintele precedente. Se întoarce cu tot cu mine pe călâie și deschide ușa zgomotos.
"De ce mergi așa tare?" Îl întreb în timp ce el apasă pe butonul de la lift. Înjură când vede că liftul trece de etajul nostru și urcă la 10, și mă trage după el pe scări.
Blocul lui Allison este unul sinistru, sinceră să fiu. M-a speriat când venit aici singură, plus că un boschetar care eram convinsă că era drogat, mă aștepta frumos în fața blocului. Am fost nevoită să o sun pe Allison ca să coboare ea după mine, altfel eu nu trec pe lângă acel om, și până la urmă a venit Justin.
"Ca să te aduc cât mai repede acasă. E aproape ora 12." Spune coborând tot mai repede scările. Noroc că Allison stă la etajul 4.
"E în regulăă..Mama știe că dorm la Allison." Deschide ușa blocului care era din termopan. Boschetarul acela era încă acolo, stătea ghemuit pe jos. Din instinct de singuranță, mă apropii de Lucas ca o lipitoare.
"Ce?" Mă întreabă neînțelegându-mi acțiunea. Trecem pe lângă acel om fără să se întâmple ceva precum îmi imaginam eu.
"Nimic." Răspund desprinzându-mă de el.
"De ce ai băut?" Întreabă pășind lung iar eu abia țin pasul cu el, mă mai și împinge de spate cu o mână.
"Așa am vrut." Mă încăpățânez primind un oftat nervos din partea lui. Ajungem la mașina lui care era parcată la câțiva metrii de blocul lui Allison. Îmi deschide ușa, punându-mă gentil pe locul pasagerului. Îl văd trecând fugitiv prin fața mașinii ca să ajungă la locul de lângă mine. Pornește mașina, dar nu înainte să îmi pună atât mie, cât și lui centura de siguranță.
"Te simți rău?" Mă întreabă luând-o din loc de pe strada aceea care mă speria.
"Sunt amețită." Spun cu capul sprijinit de scaun.
"Nu trebuia să bei." Spune făcându-mă pe mine să oftez.
"Știu foarte bine." Chiar știu că nu trebuia, dar m-am lăsat prea dusă de val. "De ce ai venit după mine?"
"Ca să te aduc acasă."
"Nu vreau acasă."
"Dar unde vrei?"
"Nicăieri."
"Nicăieri nu există pe listă."
"Bine." Răspund aplecându-mă în față.
"Bine ce?" Insistă punând frâna la semafor.
"Bine orice." Nu are sens ce spun. "Deci de ce vrei să mă aduci acasă?"
"Pentru că nu vreau să te las în compania lui Allison."
"De ce nu? Ai fost rău cu ea. M-a ajutat doar."
"Nici să nu te aud." Ridică un deget amenințător în aer. "Credeam că definiția ta de 'ajutat' nu înseamnă asta. Și știi și tu că nu asta înseamnă. Deci nu încerca să-i iei partea, că nu ajungi nicăieri."
"Off, dar vreau să ajung nicăieri." Spun dând un pumn în genunchiul meu de parcă aș fi vreo răsfățată.
"Tu chiar ești beată rău." Râde pe seama mea. Mă uit urât la el în timp își dă părul umed pe spate. De ce e umed? Sau mi se pare mie?
"Mulțumesc că mă aduci acasă, ești cel mai bun prieten al meu." Spun începând să râd de ceea ce eu am spus. Se uită la mine prin oglinda retrovizoare cu o privire buimacă.
"Încetează să mă mai numești 'prieten'." Spune cu o voce exasperată. Pufnesc în râs lăsându-mă înapoi în scaun.
"De ce? Doar tu ai zis că suntem prieteni, uitucule." Îl împing în umăr cu degetul meu arătător.
"Nu vorbeam pe bune." Se scuză.
"Mie mi se părea că ești serios." Mă încrunt amintindu-mi fața sa fără vreo expresie veselă.
"Am greșit, nu suntem prieteni."
"Atunci ce suntem? Amici?" Chicotesc din nou la propia mea glumă, dar el nu râde.
"Suntem..ceva. Nu știu ce. Ceva dar nu 'prieteni' sau 'amici'." Își aduce mâna pe schimbător privind absent șoseaua.
"Ești un ciudat și jumătate." Îmi dau ochii peste cap.
"Sunt." Nu mă contrazice. Mă mențin tăcută până când intrăm pe strada mea.
"Ți-am zis că nu vreau acasă. Mama o să își iasă din fire dacă mă vede așa. Ce să mai spun de tata." Îl cert că m-a adus aici dar mă ignoră și parchează chiar în fața casei mele.
"Te aduc acasă pentru că vreau să realizezi că Allison nu e bună pentru fundu' tău. Dacă eu îți spun, nu mă asculți, dar poate îți asculți naibii părinții." Își dă jos centura și se coboară din mașina după ce scoate cheile din contact.
"Ești enervant." Mă plâng când îmi deschide portiera și desface centura. "Nu se poate discuta cu tine."
"Cu mine? Tu ești aia care abia leagă două cuvinte." Mă trage de mâini ca să mă scoată afara. Nici măcar nu mă pot împotrivi. Își așează din nou brațul în jurul taliei mele și mă susține cu o mână cât timp cu cealaltă trântește portiera la loc.
"Lucas, chiar nu vreau să merg acasă." Aproape încep să plâng văzând cât de aproape suntem de ușa casei mele.
"Shh." Vrea să mă aducă la tăcere, iar eu scot niște sunete false de plâns. "Nu te mai smiorcăi." Dau din picioare exact ca și un copil zvăpăiat.
"Taci că mă doare capul." Îi spun arțăgoasă oprindu-ne în fața porții de la casa mea.
"Hai." Mă trage după el fără răbdare și intră înăuntru.
"Bine, Lucas. Fi pregătit să vezi cum mor." Îi spun iar el își dă ochii peste cap și bate la ușă. Așteptăm câteva minute până o văd pe mama deschizând ușa purtând un halat de noapte. Rămâne încremenită văzându-mă și își mărește ochii.
"Bună seara." Lucas spune ironic, iar eu pufnesc în râs deși știu că nu-i momentul.
"Bună mamă." O salut și eu. Mama nu scoate un cuvânt, încă e în șoc în timp ce mă analizeaza din cap până în picioare de parcă se asigură că nu visează.
"Mia..ce.." Se bâlbâie strângând halatul pe ea. "Ce se întâmplă?" Își mută privirea pe Lucas. El înaintează înauntru cu tot cu mine, făcându-și loc pe lângă mine.
"S-a îmbătat." Lucas îi spune degajat. El chiar nu realizează gravitatea situației în care mă aflu. Sau realizeaza dar o ignoră.
"C-ce? Cum adică s-a..îmbătat?" Mama se apropie de mine de parcă aș fi o fantomă.
"Adică s-a îmbătat. A băut alcool." Lucas îi răspunde.
"Știu ce înseamnă îmbătat!" Își ridică tonul. "Mia, tu nu ești în toate mințile?" În sfârșit își revine din șoc și mă ia la rost.
"Îmi cer scuze." E tot ce îmi vine să spun. Nu e mulțumită, își scutură capul frenetic.
"Îți ceri scuze?" Își ridică sprâncenele pensate perfect. "Zici că te-a lovit cineva în cap, fata mea. Tu te auzi? Sau tu te vezi? Trezește-te Mia! Te-ai îmbătat în ultimul hal, și tu vi la mine cu 'îmi cer scuze'?" Gesticulează ca o disperată.
"Alice, e vreo pr.." Vocea tatei se aude intrând în hol. Se oprește holbându-se ca lovit de tren la mine și la Lucas. "Ce se petrece aici?" Se apropie alert de noi.
"Mia a băut, ce să vezi, George." Mama mai că bate din palme la adresa mea. Tata își ridică sprâncenele amuțit. Nu se aștepta la una ca asta.
"Cum adică a băut?" Se uită la Lucas întrebând.
"Adica a băut alcool!" Lucas își ridică vocea răspunzând pentru a doua oară la aceeasi întrebare tâmpească.
"Știu ce înseamnă a bea!" Tata nu se lasă mai prejos și strigă și el.
"Nu mai strigați! Mă doare capul.." Mă plâng aplecându-mă și mai tare pe Lucas.
"Ești incredibilă. Nu mă puteai uimi mai mult de atât." Tata are aceeasi expresie uluită si terifiată ca și mama. "E vina ta, nu-i așa? Tu ai adus-o în halul ăsta? I-ai dat alcool. Știam că ești un dobitoc care o să-i facă numai rău. Uită-te la ea.." I se adresează lui Lucas.
"Poftim?" Lucas mai că râde. "Dumneavoastră chiar credeți că i-aș fi dat alcool Miei și apoi să o aduc în fața voastră? Gândiți rațional, vă rog. Toată șarada asta este cauzată de așa zisa prietenă, Allison. Nu vă grăbiți să aruncați cu vina, pentru că eu doar am scos-o dintr-un rahat care se putea termina și mai rău." Adaugă pe un ton superior și își scoate pielea din bătaie cu inteligență. Tatăl meu rămâne fără cuvinte preț de câteva clipe și dă o privire mamei.
"Cine-i Allison?" Tata întreabă confuz.
"E fata aia, de care ți-am spus că și-a făcut apariția aici îmbrăcată vulgar. Am presimțit de atunci că ceva nu e în regulă cu ea. Nu m-am înșelat. Uite cum a transformat-o pe Mia." Mama îmi aruncă o privire îmblânzită. "O cunoști pe fătuca aceea, Lucas?" Mama îl întreabă.
"O cunosc, fratele ei este un prieten foarte bun de-al meu. I-am spus Miei că e problematică fata aia, dar a refuzat să mă asculte. Poate o să vă asculte pe voi acum." Se uită la mine apăsător. "O să o ajut să urce." Îi anunță dar tatăl meu vrea să se dea în spectacol.
"E bine așa, ai făcut destule, mă descurc eu." Vrea să mă tragă dintre mâinile lui Lucas.
"Domnule Alcott, aici nu e un concurs, în caz că nu conștientizați. Sunt aici ca să-i ofer o mână de ajutor fiicei tale, nu vă mai comportați de parcă aș vrea să vă ard casa din temelii." Lucas știe exact ce să spună ca să nu-i mai ofere șansa tatei să îl contrazică, și sunt complet mulțumită de răspunsul lui. "Mă scuzați acum." Adaugă după care mă ajută să urc scările spre camera mea.
"Știi ca nu or să ma mai lase să vorbesc cu Allison, nu?" Îi spun în timp ce el deschide ușa camerei mele.
"Asta era și ideea." Mă ajută să mă așez în pat. Sunt pe jumătate recunoscătoare că m-a adus acasă, nu aveam chef să mai adaug o minciună pentru părinții mei pe listă și să nu dorm în patul meu. "Vezi că nu ai murit?"
"Azi au avut puțină milă văzându-mă așa neputincioasă, stai să vezi ce mă așteaptă mâine." Mă întind în pat fără să îmi pese că sunt în hainele astea inconfortabile, sunt prea obosită și beată.
"Dă-mi un mesaj să știu că ești bine." Face o glumiță chicotind iar eu îi urmez râsul. Trage pătura de sub mine și mă înfășoară cu ea grijuliu.
"Sunt peste 20 de grade afară." Îi bag de vină, dar nu comentează altceva în plus.
"Noapte bună." Îmi spune simțindu-i respirația caldă pe fruntea mea și depune un sărut apăsat pe frunte, făcându-mă să zâmbesc involuntar.
"Și eu." Îi spun condusă de alcool. Se oprește în loc privindu-mă nedumerit.
"Și tu ce?" Își arcuiește o sprânceană.
"Și eu vreau să îți dau unul." Îmi scot mâinile de sub pătură și le înfășor în jurul gâtului său, trâgându-l înspre buzele mele. Îmi apăs buzele pe obrazul lui sărutându-l cu cel mai mare drag. "Mai unul." Spun după ce mi-am desprins buzele de obrazul lui. Începe să râdă în timp ce eu îi mai dau un sărut pe obraz. "Încă unul pe obrazul celălalt și te las în pace." Spun cu zâmbetul până la urechi în timp ce el își întoarce și celălalt obraz spre mine râzând tot mai tare. Îi dau și acolo vreo două, trei, patru săruturi neputând să mă abțin.
"Bine, gata, gata, mă sufoci. Tare drăgăstoasă te mai face alcoolul." Râde pe seama mea, contaminându-mă și pe mine cu același râs pofticios.
Perspectiva lui Lucas
"Noapte bună." Îmi spune deja adormită pe jumătate. Îmi clatin capul fiind încă amuzat de gestul ei copilăros de mai înainte. Sunt conștient că de abia acum se dezlănțuie exact cum ar dori ea prin preajma mea, încurajată de alcool, bineînțeles.
Să o ia naiba pe Allison cu tot cu alcoolul ei. Credeam că s-a mai maturizat puțin, sau că și-a mai băgat mințile în cap, dar m-am înșelat al naibii de tare. Este la fel de infantilă și fără pic de creier. Sare în sus și în jos ce prietenă bună este ea, dar cu prima ocazie de a influența negativ pe cineva, uite-o cum trece la acțiune. Sper doar ca părinții Miei să treacă și ei la acțiune în privința lui Allison. Nu e o pierdere, Mia își poate face prieteni pe măsura ei. Prieteni care dă doi bani pe ea și nu îi bagă pe gât vodkă cu pretextul că o ajută.
Nici eu nu sunt vreun bun, dar nu aș face asta. Cel puțin nu acum. Încă am reputația bine știută din liceu, dar tot anul ăsta a fost diferit. Eram împins de grup să fac unele lucruri, cică să rămân pe poziții, când de fapt pe zi ce trecea nu mai găseam nimic distractiv în ce făceau ei. Apoi mai dau și peste o roșcată râzgâiată cu prea multă curiozitate și mă dau cu totul peste cap. Mă tot întrebam de o lună încoace de ce naiba mă tot gândeam înainte să adorm la ce scotea ea pe gură. Refăceam certurile sau micile noastre schimburi de replici în cap, și simțeam așa, un mic regret că i-am vorbit urât. Dar mă bătea la cap și încă o face, diferența e că acum mor de nerbdare să o aud cum o face. Să aud cum mă contrazice.
I-am spus că suntem prieteni. Proastă mișcare, Lucas. Cumva știu că i-am spus asta de teamă să nu mă respingă sau..să nu o resping eu pe ea. Vrea să insinueze cuvântul relație, iar eu nu practic domeniul ăsta. Terenul ăla e nou și nefolosit, și nu cred că am de gând să fac o premieră în curând. Nu sunt bun în a menține ceva bun pentru mine, de asta mă și aștept în fiecare minut să iasă exact pe ușa pe care a și intrat în viața mea. Plus că, la ce bun o relație?
Mă întorc cu fața spre ușa camerei ei, și sting becul. Închid ușa în urma mea, dar nu înainte să îi mai dau o privire roșcatei mele preferate. Ce naiba? La ce apelative am ajuns eu să folosesc în gând?
O iau razna în ritmul ăsta. În ritmul ei. O tot aveam eu prin preajmă, dar de când m-a sărutat ea în excursie, ceva din mine dezvoltă o obsesie în curând. Nu mă pot abține să nu o vreau mai mult prin preajma mea. Am ajuns în stadiul în care inventez scuze și pretexte ca să mă fâțâi pe lângă ea. Îmi aduce o stare de bine și tânjesc după asta. Tânjesc după multe în privința ei, dar trebuie să mă controlez. Aproape că am ieșit din limită când am sărutat-o acum 2 zile în bucătăria mea. Nu m-a oprit ea atunci, dar m-am oprit eu, pentru că nu vreau să îi dau impresia că sunt vreun disperat sexual fără respect pentru femei.
Cobor frecând plimbul scărilor și îi găsesc părinții discutând în sufragerie. Jenant.
"Eu o să plec." Îi anunț. E obositor să te comporți politicos cu doi oameni enervați. Să spunem că pe Alice o plac, nu ar fi atât de greu, dar el..hai să nu menționăm nimic aici. Mama Miei se ridică în picioare de pe canapea întâmpinându-mă.
"Mulțumim că ai luat-o pe Mia de acolo și că ai adus-o acasă. Plus că ne-ai anunțat în privința lui Allison." Îmi zâmbește cald, dar ochii ei sunt obosiți. E imposibil să nu fi amabil cu o femeie ca și ea, totuși, chiar dacă uneori mă cam enervează veselia ei exagerată. Sau sunt eu un pesimist convins.
"Pentru puțin, nici eu nu îmi doresc ca Mia să pățească ceva." Am zis-o intentionat, ca să audă tataie de pe canapea, care doar se holbează la mine urât. Ea aprobă din cap și urcă scările, bănuiesc că merge să o verifice pe Mia. Aproape că îmi dau ochii peste cap, dar îmi amintesc că e mama ei și nu o învinuiesc că nu are încredere deplină în mine.
Mă mișc din loc spre ieșirea din casă, dar îl aud venind în urma mea.
"Să ne facem înțeleși până la capăt." Își curăță vocea în spatele meu. Mă întorc spre el cu o expresie neutră.
"În legătură cu ce?" Maschez orice fel de emoție care i-ar da dreptul să citească ceva de pe fața mea. Îl văd cum încearcă, dar nu reușește.
"În legătură cu relația dintre tine și Mia. Nu sunt de acord cu nimic în legătură cu ea, și mi-ar face plăcere ca totul să se încheie aici. Am înțeles, vrei o distracție, o poți căuta în altă parte, Mia nu e de nasul tău. Ceva știu sigur că este la mijloc, ești și tu implicat în beția ei. Nu fi laș, recunoaște că-i aduci răul în cap." Face o scurtă pauză. "Te cunosc, Lucas Denzel, știu ce-ți stă în putință." Clipesc lent, și îmi ridic colțurile gurii într-un zâmbet ironic și neafectat de spusele lui.
"Țin să vă contrazic, Doctore George Alcott." Își mărește puțin privirea. "Ceea ce ați spus e de o absurditate dezvoltată. Cum am spus și mai devreme, nu suntem într-un concurs în care eu trebuie să-ți câștig ție fiica. Rectific, trebuie să o câștig, dar nu din palmele tale. Mia e inteligentă, poate să decidă pe cine dă afară și pe cine nu. Ea însăși știe bine ce-mi stă mie în putință. Mă numești laș, când singurul laș din toată încăperea asta, sunteți tocmai dumneavoastră. Vă atacați singur de parcă v-ar fi frică să nu cumva să o fur din brațele tale, dar nu asta e intenția mea aici. Nu vreau să stric nimic din familia ei, din viața ei, pentru că știu foarte bine ce înseamnă familie stricată. Judecați-mă cât vreți pentru o chestiune din trecut, sau pentru acțiunile prezente ale familiei mele, dar nu stau la cheremul tău. Am 19 ani, sunt bine structurat pe ce țeluri am, și nicio amenințare infantilă din partea ta nu o să aibă vreun impact cât de mic. Știu ce vreau, și în curând vei realiza și tu că ceea ce eu îmi doresc, nu va sta în calea fericirii Miei sau a familiei tale. Până atunci, o să aștept privind cum te strofoci pe o iluzie a răului venind din partea mea, în timp ce adevăratul rău trece pe lângă tine și nu îl vezi." Stau și îl privesc pe omul încremenit și care încearcă să perceapă fiecare cuvânt spus de mine. "Sa aveți o seară frumoasă." Țin să adaug și mă întorc pe călcâie deschizând ușa, și ies pe ea cât de calm pot.
_______
Tensiune mare, simțiți și voi?
Lucas la mediaaa.❤️
Mă tot întrebați prin mesaje cine îl joacă pe Lucas. E Manu Rios frumusețea aia de băiat. Iar pe Mia o joacă minunata Holland Roden.❤️
Nu uitați să votați și să lăsați câte un comentariu.
Kisses.❤️