Capitolul 34
Lacrimi si dezamăgiri
Blake Richardson
Imediat ce i-am simtit simpla atingere a buzelor mi-am intors chipul spre stanga. Sarah văzuse ca am respins-o iar asta o ranise dar la fel se întâmplase si cu mine. Simteam cum durerea pe care deja o aveam se intensifica, simteam fiecare ramasita a suferintei, intreaga emoție a călătorit prin fiecare organ pana cand a ajuns la inima, acolo unde si-a infipt coltii ajungând in cele mai adânci locuri.
Aveam deja o rană, eram deja spulberat. Eram lipsit de puteri si voiam doar să stau singur, sa ma pot gândi la fiecare moment, sa analizez fiecare întâmplare pentru a sti cu exactitate ce s-a intamplat si ce se va întâmpla. Imi trebuie liniste.
In tot acest timp nu m-am putut gândi la nimic, absolut nimic. Vreau sa stau intr-un loc, sa stiu ca sunt eu si doar eu, sa ma pot exprima omenesc si sa ajung la o concluzie, sa iau o decizie. Vreau doar sa ma gandesc la tot ce s-a intamplat pentru a sti cu adevarat gravitatea situației.
Cat vreau, Doamne cat vreau sa o sărut, sa imi sărut îngerul dar nu pot. O asa actiune m-ar îngreuna. Vreau doar pace. Macar pentru câteva ore.
Ii simteam durerea. Stiam ca o doare pentru ca am respins-o, dar e atat de greu sa fiu inteles? De ce oamenii se plâng ca au fost jigniți, ca au fost răniți dar nu au stiut sa dea spatiu iar asa totul se rezolva? Fiecare problema are o solutie. Unele au nevoie de inteligenta, altele de logica iar altele de timp. Nu puteam ramane pe veci, pe o intreaga eternitate supărat pe Sarah. Se rezolva asta la un moment dat, după ce aveam spatiul pe care mi-l doream pentru a ma putea gândi, dar avand-o mereu langa mine, facand atatea gesturi care ma provoacă, cum mai pot gândi?
-- Blake..-- mâinile ei fragile mi-au atins mandibula, mangaindu-ma. Asta mi-a provocat o senzatie de bine, liniste si relaxare. Fără sa imi dau seama mi-am inchis ochii si mi-am sprijinit chipul de palma ei.
-- Am nevoie se timp, micule înger. Vreau doar sa fiu singur cateva ore ca sa ma pot gândi. Bine? -- i-am șoptit punandu-mi mâinile pe obrajii ei, stergandu-i cu degetele mele lacrimile care începeau sa cada lent din frumosii ei ochi.
-- Dar.. Ma vei ierta?-- imi provoca atat de multa simpatie privirea ei, îmi provocau atata adorație cuvintele ei.
-- Sarah.. Normal ca te voi ierta. Imi esti suflet pereche, inima mea bate pentru doi. Nu te urăsc, ba din contra. Te iubesc. Te iubesc atat de mult, micule înger! Dar am nevoie de timp. Vreau sa.. Vreau sa realizez, sa vad ce se intampla. Atat. -- ii dau un zâmbet încurajator stiind ca o va ajuta.
Ochii ei au inceput sa sclipeasca, buzele ei au format un frumos zâmbet iar obrajii ei au prins culoare. M-a inteles si nu puteam fi mai multumit.
-- În timpul in care eram singur in camera am dat un telefon. -- ii spun facand-o sa isi concentreze atentia totala pe mine.
-- Maine la prima oră voi, tu si Josh, veti merge in Los Angeles. Eu voi ramane aici. -- ii explic.
Din pacate ochii ei au inceput din nou sa aiba lacrimi, interpretand gresit situatia.
-- Blake, nu poti ramane aici. Nu ma poti lasa singura acum. Blake..
-- Nu voi sta toata viata. -- ii spun cu un zâmbet observând ca ii pasa. -- Voi mai sta aici câteva ore. Doua, patru. Dar revin. Ma gandesc, clarific situatiile si ne vedem imediat după. Nu te voi lasa singura.
-- Promiti?
-- Promit. Acum hai la culcare. Este tarziu. -- ii spun luand-o de mâna si mergând spre camera mea.
-- Dar..
-- In seara asta dormi cu mine. Haide.
Nu merita sa sufere pentru confuziile si stările mele. Nu trebuie sa ma răzbun pe ea. Voi clarifica situatiile si voi reveni la ea. Nu voi lasa o stupida întâmplare sa ma îndepărteze de sufletul meu pereche, de îngerul pe care îl ador, de femeia pe care o iubesc.
In dimineata urmatoare, asa cum am spus, la prima oră a diminetii am trezit-o pe Sarah. Vampirul era deja pregătit, nici nu stiu daca doarme. I-am condus pana la aeroportul de unde trebuie sa imi iau la revedere pentru câteva ore de la Sarah. După multe conversatii si sfaturi, planuri pentru procedeele care vor urma in legatura cu Jake Wallenberg, Bruno Carlos Debandera si Luke care au venit cu propriile mele condiții, a venit si momentul plecării. Cu un mic, scurt dar dulce sărut mi-am luat la revedere de la Sarah, ignorându-l complet pe Josh. Cand avionul decolase ma simtisem mai liber. Ma puteam intoarce in globul meu plin de gânduri, sperante și suferinta.
Am mers pe drumurile deja atat de bine cunoscute de mine. Asteptam de atata timp asta. Voiam de atata timp sa ma gandesc la tot ce ma inconjoara iar acum este sansa mea. Pot să mă gândesc la tot ce s-a intamplat pana acum.
Am ajuns in singurul loc mult mai pustiu decat intregul oras. Era un loc unde nimeni nu locuia, nimeni nu trecea si nimeni nu avea gândul de a calca acest teritoriu din simplul fapt ca este complet distrus. Singurele, puținele si micile clădiri sunt complet distruse din cauza unui vechi dar important asalt. Geamuri sparte, usi dispărute, temelii strambate, găuri în acoperișuri, canapele arse, pereti rămași dar gauriti sau desenati, țigări pe jos alaturi de sticle de băutură, capace, gunoaie. Viata nu exista. Plantele erau uscate, toate frunzele s-au transformat in mici bucățele care erau luate de prima adiere de vânt.
Era un peisaj urat, aer poluat, o senzație de coșmar dar era liniste, o liniste care ma calma, care ma ajuta. Prin eforturi, m-am urcat pe varful uneia dintre clădirile distruse. Stiam ca riscam sa cad de pe clădire dar oricum nu pateam nimic. Voiam să mă aflu in propria liniste.
Diavolul, tatăl meu, care a dovedit ca are un suflet si ca nu este o fiinta care s-a format cu ura, care împărtășește ura. Știa ce inseamna sa iubească, îmi cunoscuse mama. Aveau o viata fericita si au dovedit ca, desi sunt extrem de diferiti, pot fi bine. Dar a avut un moment de slăbiciune si atat i-a trebuit. Spiritul a putut pătrunde în sufletul sau si a acționat asa cum nimeni nu putea actiona. Mi-a omorât mama din cauza unui stupid lucru, dar a acceptat sa lucreze pentru spiritul care l-a despărțit de cine l-a facut om.
Spiritul, cel care nu are nicio explicație. Făcut din răutate, dezvoltat cu ura, crescut cu antipatie si ajuns un complet monstru. Contra unei intregi lumi, urand fiecare fiinta, a fost învins. Intrat în sufletele multora, spiritul a reusit sa faca tot ce e rau din noi, dar acum nu va mai aparea. Cutia in care si-a dat duhul este mistica. Nimeni nu îl mai poate elibera. Niciodată. Orice ar fi.
Luke, agentul "simpatic" al poliției, cel de care mi-am batut joc sentimental cand făcusem cunostinta oficial cu Sarah. Micul îndrăgostit m-a surprins. Să fie una dintre fiintele răului care a fost trimis pe Pământ din motive necunoscute, care a ținut cu binele indiferent de nația sa.
Bruno, bătrâna si eleganta mumie care in scurt timp se va sfaramita. Bătrânul de care mi-am batut joc din prima secundă de pe Pământ. Dar va avea un sfarsit. In mormânt sau închisoare, il va avea.
Jake, criminalul de care nu imi permit sa spun ceva. Va fi condamnat orice s-ar intampla.
Josh, vampirul care m-a facut sa trec prin toate stările unui demon. O fiinta mai iritantă nu am mai cunoscut dar cu aceasta fiinta iritantă pentru mine Sarah ma tradase. "Tradase" mult spus. A preferat sa ii spuna lui planul, sa vorbeasca cu el despre ce trebuia sa se întâmple, si nu cu mine.
Sarah, îngerul si inocenta mea fiinta. Sufletul meu pereche. Cel care ma făcuse sa sufăr. Momentul in care am vazut scrum pe pământul verde al pădurii simteam cum inima mea se rupea in milioane de bucăți. Simteam cum îmi cădea pământul de sub picioare și cum viata îmi era dăruită altcuiva. Asta m-a rănit cel mai mult.
A stiut ce se va întâmpla. Nu puteam zburda de fericire stiind ca practic e moartă. S-a informat, cu sau fara ajutorul lui Josh, Sarah s-a informat si a ajuns sa stie mai multe lucruri ca si mine printre ele fiind faptul ca un înger învie pana si din scrum.
Cât de multe evitam daca imi spunea ce voia sa faca. Puteam juca teatru, puteam plânge fals, puteam face orice sa para adevarat si asa inima mea rămânea intreaga.
Nu pot să nu o iert. Imi este suflet pereche, dar relatia pe care o vom avea de acum înainte va depinde de ea, de actiunile ei.
Începuse să ploua. Nu mi-am dat seama ca norii negri s-au oprit deasupra mea. Eram cu privirea pierdută, aruncată in gol. Dar ma simteam mai bine. Stiam ce trebuia sa fac in continuare.
M-am coborât de pe clădire si, in momentul in care am atins pământul cu picioarele, toate scenele care m-au sorbit de puteri au aparut una după alta. Scene înșirate, frumos aranjate dar cu un puternic impact.
Lacrimile s-au adunat in ochii mei si nu am facut niciun efort sa le rețin.
După atata timp, dupa atatea lucru puteam spune sincer:
Sunt bine.
-- Cerule, iti multumesc ca plângi cu mine! -- strig din toate puterile, căzut in genunchin-- Multumesc!