(Sau prietenii mei mă ajută cu toată... chestia cu relația)
Se aud câteva icnete și exclamații când intru în Marea Sală, dar atât; lumea pare să se împace bine cu ideea că, după două luni, eu și Harry ne-am despărțit, în sfârșit.
Sunt sigur că unii Ochi-de-șoim îi vor întreba pe Ashley și Justin cum au reușit să rupă legătura. Hannah Abbott va fi centrul atenției o zi, povestindu-le tuturor despre noaptea în care ne-a văzut și ea legați. Harry și cu mine vom fi cei mai interogați; cei mai mulți vor presupune doar că am acceptat că suntem suflete pereche, că ne-am sărutat o dată și gata sau că legătura a dispărut, pur și simplu.
Numai patru persoane știu cu adevărat ce s-a întâmplat, cu toate că niciunul din noi n-a suflat o vorbă și ne-am asigurat să ascundem orice dovadă a indecenței azi-dimineață, înainte să coborâm la micul dejun – și Merlin, bine că eu am rămas ultimul, fiindcă dacă am fi intrat împreună, altele ar fi fost reacțiile.
Mă așez în fața lui Blaise și a lui Pansy, care îmi zâmbește larg și care n-a făcut niciun efort să ascundă o „vânătaie" de pe gâtul ei.
– Bună dimineața, mă salută ea rânjind. Cum ai dormit?
Lângă ea, Blaise râde înfundat. Mă uit la el fără expresie, apoi îi arunc lui Pansy o privire de gheață.
– Să te întreb același lucru? replic eu gesticulând spre gâtul meu, pe partea dreaptă; acolo ar fi semnul ei, privind în oglindă.
Pansy dă din mână a lehamite.
– Măcar eu am curajul să recunosc că am făcut sex, spune ea nonșalantă. Tu, pe de altă parte, te înroșești ca un mac și dacă te uiți la Harry.
– Ba nu!
– Ah, da? Pentru că el se uită încoace.
Mă răsucesc într-o secundă; Hermione se apleacă spre Harry și îi spune ceva, iar el se întoarce de asemenea. Pansy avea dreptate – îmi simt obrajii în flăcări și mă întorc spre prietenii mei imediat, înghițind nodul din gât.
Ei râd pe săturate, savurându-mi rușinea.
– Vezi? spune Pansy. Am avut dreptate.
Blaise își șterge o lacrimă.
– Măcar spune-ne, Draco, cât de bun e Potter? Un 9? 10?
Ridic o sprânceană.
– Interese personale?
Blaise rânjește.
– Poate.
Îmi dau ochii peste cap. Cred, cu cea mai mare sinceritate, că niciunul dintre prietenii mei e hetero; am văzut-o pe Daphne odată sărutând o fată pe malul lacului și pe Theo un băiat, pe un coridor de la etajul cinci. Poate că doar „experimentau", dar prefer să nu mă bag în treburile lor.
– N-am făcut sex, mint eu. Doar... Harry era beat și m-a sărutat, așa s-a rupt legătura.
– Și atunci de ce n-ai venit înapoi în dormitorul Viperinilor? întreabă Blaise. Până și fetele s-au întors după ce au terminat.
Pansy îl lovește în braț, cu obrajii o idee mai roșii.
– Asta nu e despre mine, idiotule! În plus, cum știi că ne-am întors?
– Tracey era dusă pe canapea, explică el. Am trezit-o și am întrebat-o de tine; mi-a spus doar că erai în cameră, nu și ce făcuserăți. Dar știi, nu trebuie să fii un geniu ca să-ți dai seama.
Și gesticulează la rândul lui spre gâtul lui Pansy; ea trece din nou cu vederea. E fie foarte mândră de ce a făcut noaptea trecută, fie nu-i pasă deloc – o să merg pe prima variantă, judecând după modul cum se uită la fata cu părul negru, pielea cafenie și ochii de aur, care stă câteva locuri mai încolo.
Pot să văd iubirea, admirația și simpla bucurie că s-au găsit una pe cealaltă; așa mă uit și eu la Harry? Cred că dimineața sau noaptea asta am spus niște lucruri ca „Te iubesc", „Nu-mi pasă de părinții mei" și „O să mai fie o dată viitoare", dar nu știu dacă aveam privirea de îndrăgostit; Harry sigur se uita așa la mine.
Zâmbesc privind-o pe Pansy, dar nu ca de obicei; acum e ceva prietenos în zâmbetul ăsta, nu tonul de tachinare care urmează de obicei.
– Se pare că voi două...
Pansy încuviințează, luându-și cu greu privirea de la Tracey.
– Da, răspunde ea visătoare. Da, chiar cred că ea e sufletul meu pereche. Râde ușor, clătinând din cap. Chiar dacă ea spune că nu e pregătită pentru o relație acum. Mă privește cu un zâmbet strâmb. Ca tine și Harry, doar că noi știm cum să ne descurcăm cu asta.
– Și ne-am întors la mine.
– Bineînțeles, răspunde ea, apoi figura ei devine serioasă. Spune-mi și mie, de ce nu vrei să recunoști că el e sufletul tău pereche?
O privesc la rândul meu cu seriozitate.
– Știți exact de ce.
Pansy și Blaise fac schimb de priviri cumva îngrijorate. Am mai atins subiectul ăsta cu ei și înainte – când le-am spus la începutul anului că începusem să cred că aș putea plăcea și alte persoane, nu doar fete. Amândoi m-au asigurat că mă acceptă, că va fi bine și că mă vor susține – și că vor râde de mine, indiferent de cine plac, dar pentru asta sunt prietenii –, dar am decis că ar fi bine dacă nimeni altcineva n-ar afla – doar dacă aș fi eu de acord, din moment ce era vorba de mine – și să nu le spunem, sub nicio formă, părinților – poate doar cu ai lui Blaise ar fi sigur, din moment ce tatăl lui obișnuia să se vadă cu un băiat în timpul anilor lui de școală.
Dar orice cale prin care informația asta ar putea ajunge la urechile părinților e de evitat; nici nu vreau să mă gândesc. Ciudat, totuși: sunt atât de speriat de ei legat de asta, dar m-am culcat cu un băiat azi-noapte. Și nu orice băiat, ci cu Harry Potter, acel Harry Potter.
– Dar părinții tăi nu sunt aici, intervine Blaise. În plus, n-au cum să afle decât dacă tu și Harry v-o trageți în mijlocul Marii Săli.
Pansy se uită la el.
– Tot există riscuri, spune ea. Sunt o grămadă de Viperini și nu numai care vor să ne facă zile fripte din cauza războiului sau mai știu-eu-ce rahaturi din anii trecuți. Ar putea la fel de bine să-i prindă pe Draco și pe Harry, să le facă o poză și s-o trimită la Conacul Malfoy.
Pocnesc din degete, atrăgându-le atenția.
– Voi cred că uitați că eu și Harry nu suntem împreună, spun eu. A fost doar o noapte; am vorbit deja și asta e cea mai bună soluție.
– Să-ți lași viața amoroasă în seama părinților tăi? se miră Blaise. Ori ești dus, ori îngrozit, ori curajos.
Dus? Poate; tot ce s-a întâmplat în ultima vreme a fost la limită și sincer, am avut momente în care am simțit că cedez mintal. Îngrozit? De părinții mei, bineînțeles. Curajos? Mai degrabă disperat. Decât să-mi ameninț viața fiind cu Harry – și nu numai a mea, și a lui –, mai bine să-i las pe ai mei să-mi găsească o fată de sânge-pur cu care să duc mai departe familia Malfoy.
– Nu ești obligat s-o faci, mă asigură Pansy, atingându-mă ușor pe braț.
– Știu, răspund eu. Dar cred că e cel mai bine așa.
– Cel mai bine ar fi să fii cu cine vrei. Cu cine decizi tu, cu cine ești menit să fii. Dă-ți întâlnire cu Harry, nu vom spune nimănui. Și te vom ajuta dacă va fi nevoie.
Oftez. Aș vrea să-i cer ajutorul lui Pansy legat de absolut tot despre Harry: cum ar trebui să mă port cu el? Ce să fac? Ce să îi spun? Încep să gândesc situația în detaliu, dar inspir adânc și mă calmez o idee.
Totul ar trebui să fie normal, nu? Ca înainte. Oricum am decis să nu spunem nimănui despre noaptea trecută, deci vom păstra prietenia ca până acum. Normal. Ignorând faptul că ne placem reciproc.
Merlin, o să fie greu.