Pentru un motiv necunoscut mie, ochii mei sunt atât de îngreunați, și mă simt de parcă sunt pe punctul de a adormi în picioare aici, stând la coadă pentru o cafea, la chioșcul liceului. Nu sunt eu o adeptă a cafelei, dar dacă este nevoie, ca și în momentul acesta, o fac. Nu prea am idee de ce sunt atat de obosită. Nu am facut absolut nimic week-end-ul acesta, de fapt ca și în fiecare week-end, de altfel. M-am culcat devreme, iar pentru că aceasta este ultima săptămână de școală din acest an, nu am fost nevoită să vin pe 8 la școală, ci pe 10. Dar cu toate acestea, tot am pornit mai repede de acasă, ca să îmi pot cumpăra o cafea.
"O cafea latte, vă rog." Spun politicos când în sfârșit îmi vine rândul. Doamna Gill, care lucrează aici de când mă știu, îmi zâmbește aprobând din cap.
"Sigur, Alcott." Începe să îmi pregăteasca ceea ce am cerut, iar eu bat cu piciorul nerăbdătoare în podeaua chioșcului. În spatele meu aud oftături grave, iar eu am impresia ca doamna Gill face să dureze atâta intenționat. Într-un final, când aproape că îi spuneam să o lase baltă și să plec, își ridică privirea și îmi înmânează un pahar care pare cartonat la prima atingere. E atât de fierbinte încât sunt nevoită să țin paharul când în mâna stângă, când în mâna dreaptă.
"Mulțumesc." Plătesc, apoi mă îndrept cu pași repezi, dar obosiți, spre ieșire, aerul ușor răcoros de dimineață lovindu-mă în față. Iau o gură mică din cafea, încercând să mă obișnuiesc cu temperatura acesteia, dar am eșuat total, arzându-mi vârful limbii.
Trecând pe holurile școlii aproape goale, sau uităndu-mă prin băile fetelor, nu am dat de Allison, așa că ultimul loc unde ar putea fi e în curtea din spate. Mă cam îndoiesc că aș găsi-o acolo, niciodată nu am văzut-o, sau măcar să o aud că merge în acel loc.
Sinceră să fiu, sunt îngrozită de ideea de a da ochii cu Saffron, nu vreau să vorbesc cu ea, ca nu cumva să aducă în discuție plecarea lui Lucas de la petrecere pentru a veni la mine. Ei bine, mașina aceea putea fii a orișicui, asta dacă nu cumva Saffron i-a reținut și numărul de înmatriculare. Pe cine păcălesc eu aici, nici eu, si nici familia mea nu mai cunoaște pe nimeni care să aibă un Porsche. Așa că inevitabil că recunoscut mașina.
Încep să mă încrunt, devenind confuză, atunci cănd ochii mei cad pe o adunătură de elevi care mai se calcă în picioare, ca să ajungă înaintea unui panou. Mă duc câțiva pași mai aproape, în încercarea de a afla de ce lumea se agită în acel loc. Mă ridic pe vârfuri, dar nu ajută cu aproape nimic, halal înălțime am. Mă bosumflu în mine pentru faptul că nu pot să văd nimic, iar dacă mă înghesui printre ceilalți, o să ajung zdrobită.
"Te înscrii și tu?" Mă întorc rapid în spatele meu, vocea lui Allison făcându-mă să tresar.
"Trebuie să încetezi să mai faci chestii de genul." Răsuflu, iar ea zambește inocent. "Nici măcar nu știu despre ce este vorba. Unde să mă înscriu?" Întreb, dar atenția mea este distrasă de către Justin și Sam care râd zgomotos și se împing unul pe celălalt, în timp ce se îndreaptă spre mulțimea de elevi lângă care ne aflăm și noi două.
"Să ți-o trag, Just!" Sam strigă printre hohotele de râs, iar Justin îi arată degetul mijlociu, trecând pe langă niște fete care păreau că acum 5 minute au căzut din cer și s-au lovit la cap.
"Idioți." Allison spune, cuvintele fiindu-i împreunate cu un oftat, iar eu chicotesc când ea îsi freacă fruntea.
"Vii, surioară?" Justin se uită la Allison rânjind, iar când mă zărește pe mine, zâmbetul i se lărgește. Fiind deloc subtil, Justin îl înghiontește în umăr pe Sam, făcându-i semn cu degetul arătător spre mine. Acesta, la rândul lui, zâmbește, și mă salută printr-un mic semn cu capul, iar tot ce fac eu este să îmi dau ochii peste cap.
"Acum." Allison îi răspunde fratelui său.
"Dă-te." Îl aud pe Justin adresându-i-se unui elev oarecare, împingându-l din calea lui. Nici unul nu se împotrivește, ba chiar se dau la o parte ca să le facă loc. Mi-am petrecut suficient timp cu acest grup încât să uit cum sunt tratați ei în general, la liceu. Cu siguranță tot liceul e fericit că toți termină anul ăsta. Cel puțin băieții din liceu, că fetele îi cam venerează.
"Hai." Allison îmi prinde mâna, fără să mă lase măcar să protestez, și mă trage după ea pe unde Justin și Sam și-au făcut loc adineauri.
Ajungem în fața panoului, exact cum am presupus, iar ochii mei încep să citească rândurile scrise.
Pe data de 17 iunie, Duminică, profesoara Donovan alături de profesorul Collin, organizează o excursie cu destinația la mare, Alki Beach, în West Seattle.
Excursia durează 7 zile, până pe data de 24 iunie.
Cine dorește să participe la acestă activitate, îi rog să se înscrie scriindu-și numele pe foaia de înscrieri.
Atenție, elevii care au sub 18 ani nu se pot înscrie decât atunci când unul dintre tutorele vostru își dă acordul profesoarei Donovan.
Prețul excursiei este în valoare de 370$, pentru mai multe detalii contactați unul dintre organizatorii acestei activități.
Vă mulțumim!
"Deci?" Allison mă întreabă atunci când îmi iau privirea de pe fișa cu anunțul, iar Justin tocmai ce a pus capacul înapoi pe vârful pixului.
"Uhm..nu știu ce să zic." Răspund, iar Allison ia pixul din mâna lui Justin.
"Am scris eu și numele tău." Justin o anunță, iar ea aprobă din cap și așează pixul în suport.
"Tu ce ai de gând să faci?" Sam mă întreabă luând pixul din suport, după care își scrie numele deloc caligrafic sub celelalte nume.
"Nu știu, am spus." Ridic din umeri.
"Ar trebui să vii, la docuri ți-a plăcut destul de mult marea." Justin face o remarcă la boacăna făcuta de mine săptămâna trecută, iar Allison își înghiontește fratele și amicul în umeri când încep să râdă amândoi.
"Ei bine, trebuie să îmi întreb părinții prima dată." Caut un motiv de ieșire, dar tot ce primesc sunt două încruntături din partea băieților.
"Ai 18 ani, nu e nevoie." Sam spune, iar eu aproape că mă iau singură la palme. De ce am spus chestia cu părinții? Trebuia să caut o scuză mai bună, acum arăt ridicol.
"Da, aici spune că doar dacă ai sub 18 ani trebuie acordul părintelui." Justin pune degetul pe foaia cu anunțul, căutând exact fragmentul cutare. Tocmai, Justin, tocmai, nu am 18 ani.
"Tăceți, știți cum e Mia. Dacă vrea să își întrebe părinții, lăsați-o să și-i întrebe." Allison spune, iar eu îi mulțumesc din suflet din priviri, pentru că nici Justin, nici Sam nu mai spun nimic.
"Mă rog." Spune Justin. "Să mergem." Se uită către Sam, iar acesta ne face mie si lui Allison cu mâna, după care îsi fac din nou loc nepoliticos printre elevi.
Eu și Allison ne retragem din adunătură, mersul nostru transformându-se în plimbare prin curtea din spate a școlii.
"Erai de mult aici?" Mă întreabă, după care eu iau o gură din cafeaua mea, iar spre propia-mi fericire, temperatura acesteia este mult mai acceptabilă.
"Nu chiar, te căutam, iar apoi am dat de adunătura aceea." Explic, și printr-un gest o întreb dacă vrea cafea.
"Aha." Răspunde gânditoare, și acceptă, luând o gură de cafea.
"Ce ai făcut vineri? Ai fost la petrecere?" Bat un apropo, doar ca să mă asigur că Saffron nu a spus nimic, nimănui.
"Agh, nu-mi aminti." Spune cuvintele strâmbându-se, și îmi dă paharul înapoi, lingându-și buzele roșii.
"De ce? S-a întâmplat ceva?" Mă încrunt, curiozitatea zvâcnind în mine.
"Ceva e puțin spus. A fost o catastrofă." Mă enervează că mă ține în suspans.
"Povestește-mi."
"Eu și Nathan ne-am despărțit. Definitiv, de data aceasta." Îmi intorc privirea spre ea, expresia ei tristă mă face să o iau în brațe.
"Ce? Dar ai spus ca sunteți în regulă."
"Păi, eram. Pănă să revină la apucăturile dinainte. Mi-a promis, Mia. Mi-a promis că se schimbă, iar eu l-am crezut de îndată. Bineînțeles că nu și-a ținut promisiunea, niciodată nu o face, pentru că nu îi pasă. De nimeni, și de nimic. Așa e el, nu știu de ce mă așteptam să fie diferit de data aceasta." Mă încrunt tristă văzând lacrimile din ochii ei. Știu că se abține să nu o văd în acest fel. Îmi pun mainile în jurul umerilor ei nesigură.
"Poți să plângi dacă te face să te simți mai bine." Îi spun, încă îmbrățișând-o. Nici nu am terminat bine de spus, că deja începuse să îmi suspine în umăr, strângându-mă în brațe. Mâna mea face niște mișcări de sus în jos pe spatele ei, strângându-mi ochii atunci când suspină. Nu îmi place să o văd în stare asta, și mai ales din cauza unui băiat care nu știe să o aprecieze atât de des. Allison pare o fată atât de dură, și rece, pare că n-ai putea-o răni cu nimic, dar de fapt are un suflet atât de fragil și pur. "Ești bine?" O întreb iar ea îsi ridica privirea, rimelul ei scurgându-se pe obraji.
"Acum nu chiar, dar o să fiu." Aprobă din cap, trăgându-și nasul.
"Îmi pare rău că ți se întâmplă asta, nu meriți așa ceva, Allison." O compătimesc în acest caz, chiar merită ceva mai bun. Dar cred că m-am prins cum funcționează chestia asta. Degeaba meriți ceva mai bun dacă nu vrei ceva mai bun. Așa e și ea. Îl vrea strict pe Nathan.
"E ok, mă bucur că ești aici." Zâmbește mic înainte să se șteargă ușor sub ochi. "Dar asta nu e totul." Spune, iar eu aștept să spună în continuare. "Spre surprinderea mea, eu am avut puterea să mă despart de el când aflasem ce a făcut.."
"Dar stai, ce a făcut?" O întrerup.
"Ceva dezgustător. Nu cred că vrei să auzi." Îmi arcuiesc sprâncenele.
"Cu toate că sună teribil, sunt curioasă." Își trage din nou nasul în dezgust.
"El..s-a..agh! S-a culcat cu Tina când am fost la docuri!" Nervii o curprind, lovindu-se singură în picior. Gura mea e aproape până în pământ. Ăsta era singurul lucru la care m-aș fi putut gândi. Dar are sens, totuși. Când am fost la docuri, și ne-am jucat adevăr sau provocare, Sam o întrebase dacă s-a culcat cu cineva înainte să vină la noi, iar ea răspunse că da. E o nesuferită, de-a dreptul scârboasă, nu are nici măcar un pic pe demnitate feminină în ea, ne face de râs, fetelor.
"Dumnezeule.."Spun cu ochii măriți, iar ea își mușcă buza încercând să se calmeze.
"Știam că e târfă, dar asta a întrecut orice limită. Mai ales că Nathan și Tina sunt.." Se oprește remarcabil.
"Ce?" Întreb.
"Incompatibili, asta voiam să spun." Își ferește privirea, iar eu devin sceptică, dar nu spun nimic, și așa e tristă să își amintească.
"Bun, continuă, te-am întrerupt."
"Păi eu mă despărțisem de el, pentru prima oară în viață, eu l-am lăsat. Clar nu se așepta la una ca asta, și s-a enervat. N-a vrut să creadă că eu chiar m-am despărțit de el, până când nu am fugit practic de lângă el. Nu i-am mai răspuns la nici un apel sau mesaj, l-am evitat din plin aproape două zile. Vineri, am mers la petrecerea lui Lucas, cu scopul de a mă îmbăta, ca să uit, să mă simt bine. Nu a durat mult că m-am trezit cu el la petrecere, beat."
"Ce? A venit la petrecere?" Mă uimesc.
"Da, și era beat de-a binelea. Mă cauta pe mine, și cine îi spunea că nu știe unde sunt, primea o scurtă cafteală. Când l-am văzut, nu am vrut să îi vorbesc, l-am ignorat din nou, iar el s-a enervat, și a început să spargă lucruri de prin casa lui Lucas. Culmea, Lucas nu era acasă, habar nu am unde plecase, din câte am înțeles eu era plecat de ore bune când asta s-a întâmplat. Nimeni nu știa cum să îl calmeze, în cele din urmă am vorbit cu el, dar n-a fost suficient pentru a-l calma, așa că au continuat. Unii voiau sa cheme poliția, dar bineînțeles că eu sunt proastă și îmi pasă de imaginea lui Nathan din punct de vedere legal, așa că i-am rugat să nu o facă nimeni." Toate lucrurile astea se întâmplaseră în timp ce Lucas era la mine, în timp ce noi petreceam timpul aiurea. Ar trebui să mă simt vinovată? "Într-un final, Lucas ajunse acasă, dar n-a ieșit nici asta foarte bine, pentru că a început un scandal între cei doi, și au început să se bată. S-a calmat abia atunci cand Lucas l-a amenințat că dacă nu pleacă de bună voie din casa lui, o să fie nevoit să cheme poliția. Și așa a plecat, dar stii cum e, am rămas cu o durere groznică de cap după asta."
"Poftim? S-au bătut?" Îmi ridic o sprânceană.
"Da.."
"Și sunt răniți?" Încep să mă îngrijorez, deși în sinea mea știu că vreau să întreb 'Lucas e rănit?'. Aparent sunt la fel de proastă ca și Allison că îmi pasă.
"Nu știu, nu am putut să văd cum se bat, sau să aud cum se ceartă, așa că am plecat. Apoi Lucas oricum i-a dat pe toți afară. Nu știu în ce stare sunt." Își scutură capul.
"Oh.." Știu că poate exagerez îngrijorându-mă, dar pur și simplu o fac fără să vreau. Mă gândesc tot la ce e mai rău, așa că nu ajută. "Ce mai seară.." Spun iar ea aprobă din cap.
"Mie îmi spui. Mă bucur doar că nici unul dintre ei nu sunt la școală azi. Lucas o să îmi sară în cap când o să mă vadă. La fel și Nathan, asta dacă măcar își amintește ceva la cât de beat era."
"Lucas nu vine la școală azi?" Întreb încruntată, și mă îndrept spre coșul de gunoi pe lângă care trecem.
"Nu, cred. Trebuia să vină să se înscrie și el la 10, și nu a venit. Mă îndoiesc că o să mai vină azi."
"Crezi că are legătură cu bătaia?" Încep să îmi frec degetele neliniștită. Nici măcar nu știu de ce mă apucă chestii de genul când vine vorba de el.
"Nu știu. De ce îmi tot pui întrebări despre bătaie?" Își arcuiește o sprânceană.
"Nimic. Adică, vreau să spun că fară motiv. Vreau doar să mă asigur că nimeni n-a pățit nimic." Încerc să nu par atât de neliniștită pe cât sunt, dar clar eșuez atunci când un zâmbet mic se afișează în colțul gurii lui Allison.
"Am înțeles." Are un glas bănuitor, dar nu spune altceva, deși știu că mi-ar reproșa destule.
"Ei bine, eu trebuie să plec, mă așteaptă mama în fața școlii, trebuie să mergem să facem niște cumpărături." Mint, dându-mi timp singură să gândesc dacă e bine ce am de gând să fac sau nu.
"Vin cu tine până în față." Se pune în mișcare.
"Nu!" Spun, iar ea se oprește și se uită la mine confuză. "Mi-a spus să vin singură..plus..plus că nu are o părere foarte bună despre garderoba ta..și uite, ai rimelul scurs. E în regulă, nu trebuie, e mai bine așa, crede-mă." Încerc să o conving, iar ea mă privește ușor confuză.
"Atunci..cred că o să-l sun pe Justin sau ceva, și o să îmi refac rimelul." Se uită în jur oftând și își scoate telefonul din buzunarul din spatele blugilor.
"Bine." O piatră mi se ia de pe suflet. Nu prea îmi place că o mint, dar dacă e nevoie.. "Ne mai auzim atunci." Spun și o trag într-o îmbrățișare la care îmi răspunde cu plăcere.
"Cu siguranță." Zâmbește, deși ochii ei roși din cauza plânsului de mai devreme nu zâmbesc. "Pa." Îi dau o ultimă privire, după care o las acolo, în curtea din spate, vorbind la telefon, presupun cu fratele ei.
Acum ca să mă explic. Nu sunt 100% sigură că e tocmai adecvat ce vreau să fac, dar dacă pur și simplu l-aș vedea pe Lucas în fața mea, bine mersi, m-aș putea opri să mă gândesc la el. Vreau să văd dacă e bine și atât, plec acasă. Nu e greșit absolut nimic, nu? Adică e pentru o cauză nobilă faptul că vreau să merg până la el să văd ce face, și gata.
Hotărându-mă și răzgândindu-mă, ies pe poarta liceului și o iau înspre direcția casei sale. Sper doar să nu mă alunge, vărsându-și nervii pe mine. Dacă va face asta, atunci îmi e confirmat faptul că..nu știu, că încep să îl plac degeaba.
Nu știam că drumul spre casa lui este atât de lung mergând pe jos. Trecuseră 15 minute de mers, și încă mai am de mers. Nu foarte mult, o stradă apoi la stânga, iar la câteva case distanță de colț, apare inconfundabila lui casă.
Tresar atunci când o mașină trece pe lângă mine, și claxonează. Panicându-mă, neînțelegând ce am făcut greșit pe un trotuar, când am privit către mașină, tipul din locul pasagerului avea capul scos pe geam și rânjea.
"Singură, frumoaso?" Strigă după care începe să râdă zgomotos, aproape că e un urlet, acompaniat și de alți câțiva tipi de pe bancheta din spate pe care nici măcar nu îi observasem. Și atunci am realizat că nu făcusem nimic greșit.
Încă dezgustată de ceea ce tocmai s-a întâmplat, atenția îmi e distrasă când zăresc din colț casa imensă care îi aparține lui Lucas. Mă opresc în loc atunci când văd că ușa porții se deschide, încruntăndu-mă și mai tare atunci când pe ea iese Nathan. Un Nathan clar deranjat și agitat, care merge cu pași grăbiți spre mașina parcată înaintea casei. Încep să îmi pun niște semne de întrebare în timp ce aștept ca Nathan să se facă nevăzut. Ce caută el aici? Mai ales după tot ceea ce s-a întâmplat. Jur că niciodată nu am să înțeleg cum funcționeaza lucrurile în viețile acestor persoane. Când Nathan accelerează, și nu îl mai pot vedea, am pornit din nou spre casa din care el tocmai ieșise. Ajung în față poartei, răzgândindu-mă de câteva ori înainte să apăs temătoare pe sonerie. Trec câteva minute, timp în care aproape am dat să plec, când ușa se deschide cu putere.
"Nathan, îți jur că dacă.." Spune, dar se oprește atunci când mă vede. Își mărește ochii, bineînțeles, fiind surprins să mă vadă. "Tu erai." Spune, deschizând ușa mai tare. Fața lui nu are nimic altceva în plus decât vânătaia de la ochiul său care nu mai este acoperită de machiajele lui Allison. Dar oricum, nu mai este atât de evidentă cum era în acea zi.
"Eu sunt." Îmi presez stânjenită buzele într-o linie subțire.
"Intri?" Întreabă, ușurându-mă într-un fel. Aprob din cap, iar el se dă la o parte, făcându-mi loc să trec pe lângă el.
Fară să spunem vreun cuvânt intrăm în casă, unde ajungem să ne privim incomod, nu prea înțelegând ce facem mai exact.
"Deci?" Spune într-un final, iar eu îmi frec cotul.
"Ce?" Îmi ridic privirea spre el.
"Ce faci aici, Mia?" Își dă ochii peste cap.
"Oh, da..Voiam doar să..să văd cum ești." Recunosc, iar el își arcuiește sprâncenele.
"Cum să fiu?" Se așează pe canapeaua din sufrageria sa, iar eu mă poziționez în picioare, în fața lui, fapt care îl face să își ridice privirea.
"Păi..Allison mi-a spus ca ai avut un conflict cu Nathan, vineri." Încerc să îmi feresc privirea de el, dar ajung cumva să mă uit la el după ce rostesc cuvintele, iar fața sa începe să se relaxeze remarcabil.
"Sunt în regulă." Aproape că dă să îmi zâmbească, dar se răzgândește.
"Mă bucur, atunci." De ce îmi e atât de rușine? Ce e în neregulă cu mine?
"Să înțeleg, ai venit până aici pentru că voiai să vezi dacă sunt bine?" Începe să își scuture piciorul, de parcă ar fi agitat.
"Pe scurt, da." Spun. "De ce mă privești de parcă am făcut un lucru greșit?" Îmi ridic o sprânceană.
"Nu, nu e așa." Spune defensiv. "Sunt surprins, atâta tot." Ridică din umeri.
"De ce?"
"Pentru că nici unul dintre prietenii mei nu au venit să vadă cum sunt, și tocmai tu, dintre toți, ai făcut-o." Își lasă capul pe spate.
"Deci nu trebuia să o fac? Doar spune-o așa și voi pleca." Îmi încrucișez mâinile și mă uit în altă parte.
"Nu! Nu." Își reglează glasul. "De ce mereu îți asumi că am spus-o în nume de rău?" Bate cu palma de două ori locul de langă el pe canapea. Mă uit sceptica la el, dar decid să mă așez.
"Nu știu, așa m-am obișnuit." Ridic din umeri.
"Te-ai obișnuit să îți asumi asta sau te-ai obișnuit s-o spun în nume de rău?" Ma privește confuz.
"Ambele, cred." Mă încrunt ușor, urmată de el.
"Mă rog." Spune. "Ideea e că nu înțeleg de ce îți pasă de mine." Trebuie să mă gândesc bine înainte să răspund.
"Nu am spus că îmi pasă." Să vedem ce ai de zis aici.
"Nu trebuie neapărat să o spui ca să văd asta. De ce ai mai fi venit până aici să vezi cum sunt dacă nu îți pasă nici măcar puțin?" Pentru un motiv anume, inima mea începe să pompeze tot mai tare, simțindu-mă ca și cum cineva m-a prins cu minciuna. "Și tăcerea e un răspuns." Zâmbește și își clatină capul.
"Din nou, e ceva greșit că îmi pasă?"
"Deci îți pasă." Rânjește.
"Ești..esti.."Mă bâlbâi încercând să găsesc o insultă bună pentru acest moment.
"Sunt."Spune, și începe să râdă. Mă uit urât spre el după care îmi pun mâinile în sân și nu mai spun nimic. "Cine te-a adus până aici?" Adaugă.
"Nimeni, am venit singură, pe jos." Ridic din umeri, privind ecranul uriaș al televizorului închis.
"Singură?" Își ridică vocea.
"Da..singură." Mă uit la el confuză. "De ce?"
"Păi, cartierul meu nu e unul tocmai prietenos. Mai ales pentru fetițe lipsite de apărare ca și tine. Așa că nu te mai pune vreodată să vii până aici singură, pe jos."
"A, asta explică de ce m-au claxonat tipii ăia."
"Ce?"
"Nimic, niște tipi m-au claxonat și au strigat nu mai știu ce. Nimic interesant, doar că nu mai pățisem asta niciodată." Spun, iar el își ia buza inferioară între buze.
"Ți-am spus, nu mai veni aici singură." Ma atentioneaza după ce își lasă buza dintre dinți.
"Ok, am înțeles.." Oftez.
Când Lucas deschide gura să mai spună ceva, este oprit de către clanța ușii care e apăsată zdravăn.
"Dumnezeule, ce căldura." Vocea unei femei se aude, iar eu mă uit în direcția ei, fiind surprinsă complet, mă ridic ca arsă în picioare.
"Mamă?" Lucas se ridică și el în picioare, cu câțiva centimetrii în spatele meu, iar eu mă uit înlemnită către doamna mea directoare în carne și oase.
__________
La media îl aveți pe Justin.❤️