Simt cum o lumina puternica imi loveste ochii, nelasandu-ma sa imi continui somnul. Imi pun mana pe fata, pentru a nu mai fii deranjata atat de tare de lumina insuportabila, dar un mestecat zgomotos îmi inundă urechile.
Stai puțin.
Ma ridic in fund ca arsă si ma uit in jurul meu. Sunt inca pe acoperis. Pe pătură. Cu o durere imensă de spate. Ma uit in dreapta mea si il vad pe Lucas stand pe marginea acoperisului, mușcând si mestecând dintr-un măr mult prea gălăgios.
"Lucas!" Strig catre el si incerc sa ma ridic de pe patura, desi spatele ma doare infernal de tare.
"Da?" Ma intreaba, fiind complet amuzat de agitatia mea. Ma uit prin jur dupa gentuta mea, si o gasesc undeva la un metru de patura.
"Ce faci..ce facem..Ce s-a intamplat?" Ma rățoiesc catre el, enervandu-ma si mai tare cand se uita la mine si musca zdravan din mar.
"Ai adormit aici, ce sa se intample?" Raspunde degajat iar eu sunt surprinsa de cat de in regula e in legatura cu asta.
"De ce nu m-ai trezit?! Oh, nu! Am intarziat la scoala, Lucas!" Ma panichez si ma caut prin geanta dupa telefon, dar nu e acolo.
"E sambata, Mia.Calmeaza-te." Isi da ochii peste cap.
"Cat e ora? Si unde mi-e telefonul?!" Arunc geanta pe patura si ma indrept spre el.
"L-am pus la incarcat." Ridica din umeri iar acum sunt pozitionata in fata lui.
"Mama o sa ma omoare!" Mă panichez cu o tentă de smiorcăit.
"De ce? E o petrecere, lucruri de genul se mai intampla."
"Nu și mie! Nu aveam voie sa stau mai mult de 1, iar eu am stat toata noaptea! Cat e ora?" Isi intinde piciorul ca sa isi poata scoate telefonul din buzunarul blugilor lui.
"13:22" Raspunde si isi baga inapoi telefonul in buzunar, continuand sa manance marul ala afurisit. Imi pun mana pe frunte, incercand sa imi imaginez cat de furioși or sa fie parintii mei pe mine.
"Ce ma fac acum?" Mă smiorcăi in continuare, dar am incetat sa ma mai agit ca si cum as fi tinuta intr-o cutie.
"Adevarul?" Ridica din umeri.
"Tu nu intelegi! Nu m-am abatut niciodata de la cuvantul lor! Si cum sa le spun ca am dormit acasa la baiatul care a ținut petrecerea?" Pufnesc si imi pun mainile in cap. Totul e o prostie, nici nu vreau sa ma gandesc ce o sa se intample cand ajung acasa.
"Atunci le spui ca ai dormit la Melissa sau Saffron."
"Dar i-am spus deja ca nu ne mai prea intelegem." Ridic mainile in aer.
"Nu conteaza, ii spui ca v-ati impacat. Chiar nu stii sa minti?" Face o remarca amuzat de mine.
"Nu chiar." Recunosc. "Dar nu are logica, or sa isi dea seama. De ce nu am anuntat-o ca o sa dorm la ele? O sa ma intrebe tot felul de intrebari, iar eu cedez sub presiune!"
"Simplu, ii spui ca nu ai mai avut baterie la telefon, ceea ce e adevarat."
"Puteam sa o pun pe mama sa să o anunte, sau de pe telefonul lui Saffron."
"Dumnezeule, Mia! Ii spui ca le-ai spus dar au uitat sa o faca, subiect incheiat. Plus de asta nu au nici un motiv sa nu te creada, mereu ai fost ținuta sub papuc si asta e prima data cand ai iesit si tu putin." Isi da ochii peste cap, usor iritat de faptul ca nu stiu sa mint. Imi iau buza inferioara stresata intre degete, gandindu-ma ce sa fac. Nu prea am de ales, trebuie sa ii mint. Nu le pot spune adevarul, or sa ma pedepseasca pe viață. Si asa cred ca or sa ma pedepseasca, mereu i-am ascultat, si nu le-am cauzat probleme niciodata. O sa ii mint. Ce poate fii atat de rau..nu?
"Trebuie sa plec acasa." Oftez si ma duc sa iau gentuta de pe jos. "Si nu mai mesteca atat de galagios." Ii atrag atentia in cele din urma, si il vad aruncand marul in curtea vecinului său.
"Fericita?" Se uita la mine cu o spranceana ridicata dar ma stramb la el.
"Esti incredibil de nepoliticos." Imi clatin capul si ma indrept spre scari.
"Blah-blah-blah." Il aud pufnind in spatele meu.
Ma opresc in fata scarilor si inghit in sec.
"Haide." Imi spune, si imi impinge usor talia, iar eu cobor scarile cu stângăcie.
Expir usurata cand ajung jos, si ma uit mandra inspre scari, vazand ca am reusit sa le urc si sa le cobor, avand in vedere de cat de groaza imi este de inaltimi.
"Vrei sa mananci ceva inainte?" Ma intreaba in timp ce mergem inapoi in fata casei.
"Nu, dar vreau la baie." Ii spun, stanjenita, dar el nu pare deloc deranjat, doar aproba din cap si deschide usa casei lui.
Raman surprinsa sa vad toata casa goala si curata, ca noua, dupa toata hărmălaia de aseară.
"De la cat esti treaz?" Il intreb, devenind curioasa din cauza curateniei din casa.
"8 și jumătate, cam asa ceva." Se duce in bucatarie si aprinde robinetul, spalandu-se pe maini si față.
"Si nu ai putut sa ma trezesti si pe mine?" Imi arcuiesc o spranceana.
"Ma gandeam sa te las sa dormi." Ridica din umeri si se sterge cu un prosop de bucatarie. "Baia de serviciu e pe acel hol, ultima ușă de pe partea stanga. E albă. Te descurci tu." Isi da ochii peste cap.
Aprob din cap si imi iau geanta cu mine cat de subtil pot, dar tot a observat si a chicotit.
Rusinata, ma indrept spre baie fara sa ma mai uit la el.
Deschid usa si imi fac toate treburile. Ma uit in oglinda, si ma crucesc cand imi vad parul un dezastru, dar in toata baia aceea aproape neatinsă, nu gasesc o perie. Oftez si ma decid sa ies si sa il intreb pe Lucas de una, eventual.
"Ai un piaptăn?" Il intreb in timp ce imi trantesc geanta pe masa din bucatarie. L-am gasit acolo, exact asa cum l-am lasat. Ma sprijin de masa, spatele ma doare ingrozitor, probabil pentru ca am dormit o noapte intreaga pe un acoperit tare ca naiba.
"Am, dar nu pentru tine." Ma incrunt confuza.
"Cum adica?" Il intreb.
"Nu iti voi da piaptanul meu." Raspunde serios.
"De ce nu?"
"Am unele lucruri pe care nu le împrumut in nici un chip. Si in nici un caz piaptanul." Isi sprijina spatele de mobila iar eu pufnesc.
"Oh, haide, Lucas! Am nevoie de unul, vezi cum arata asta?" Spun si arat spre parul meu prins intr-o coada stricata.
"Nu, scuze, nu o sa o fac." Ma refuza.
"Te rog, te rog, te rog.." Incep sa spun dar el isi acopera urechile cu mainile si incepe sa strige 'la la la la'. E asa un copil. Ma opresc din rugat, și cand observa, se opreste si el si imi da un zambet larg, forțat si fals.
"Ce mârlan.."Șoptesc mai mult pentru mine, si imi aduc mana spre elasticul parului ca sa il pot desface. O sa imi refac coada asa, nu am ce face.
"Mârlan?" Repetă, dupa care incepe sa rada zgomotos. La modul ăla ca isi da capul pe spate de ras.
"Exact asta am spus." Desi rasul lui este dragut, ma oftica ca rade de mine din nou.
"Sună prostesc." Se opreste din ras si ma priveste in timp ce eu imi bag degetele prin par, incercam sa le folosesc drept perie. Daca nu am, trebuie sa improvizez.
"Bine." Raspund dar suna ca un oftat, pentru ca nu am chef sa ma contrazic cu el. Oricum o sa fie o zi lunga pentru mine.
Dupa ce am terminat de 'pieptanat' parul, l-am dat pe spate si l-am urcat sus, cu dorinta de a-l strange intr-o coada cat mai draguta.
"Nu te-am vazut niciodata cu parul pe spate." Spune privindu-ma cum imi iau elasticul dintre dinti si incep sa imi leg coada.
"Stiu." Ma uit la el usor confuza de cat de ingandurat ma priveste refacandu-mi coada.
"De ce nu iti lasi parul pe spate niciodata?" Ma intreaba iar eu nu pot sa imi feresc privirea de la el, ma priveste mult prea ingandurat, analizandu-mi fiecare miscare.
"Am incetat sa o fac de prin a 9-a, de cand am ajuns la liceu." Imi strang coada si incerc sa ma uit la reflectia mea din mobila, sa vad cam cum arata.
"Arata bine." Ma lamureste el iar eu ii dau un zambet. "De ce?"
"Chiar ma intrebi asta?" Sunt surpinsa ca o face. Nu isi aminteste?
"Uhm..Da.." Pare confuz.
"Nu iti amintesti?" Intreb si mai confuza decat el.
"Ce sa imi amintesc?" Se incrunta iar acum nu se mai sprijina de masa. Nu isi aminteste.
"Nimic." Incerc sa ma scot, nu vreau sa ii reamintesc ca sa rada din nou de mine.
"Spune-mi." Imi spune aspru.
"Nimic, atat, ca nu imi prind parul in coada din a 9-a." Sper ca minciuna mea sa prinda, dar ma indoiesc cand maraie.
"Mia." Ma ameninta dar eu incerc sa par inocenta.
"Da?"
"Spune-mi, nu te las sa pleci de aici pana nu imi spui." Ma ameninta din nou, iar eu inghit in sec si incep sa fug spre usa iesirii exact ca un copil mic, dar picioarele mele sunt mult mai scurte asa ca Lucas ajunge inaintea mea la ușa si o încuie. Pana 'frânez' eu cu tocurile mele, mă ciocnesc de el, asa ca atunci cand vreau sa fug in cealalta parte, ma prinde de mana si ma tranteste practic de pieptul său. "De ce dracu fugi?" Ma priveste incruntat, dar pot citi o usoara tenta de ingrijorare in ochii lui.
"Nu vreau sa iți reamintesc." Aproape ii șoptesc, lasandu-ma hipnotizata de pupilele sale care se scufundă în verdele intens al irisului său.
"Ce să îmi reamintesti?" Printr-o miscare brusca se intoarce cu tot cu mine, lipindu-mi corpul meu de ușă cu corpul său. Oh, nu din nou. Picioarele imi tremura, la propiu, aproape ca nu le mai simt. Simt ca plutesc. Simt ca ma topesc. Simt ca sunt undeva pe jos acum, inconștientă. Stomacul meu pare ca strigă după ajutor, vrea sa o ia la fugă, cu tot cu roiul de flururi din el. Inima imi bate atat de repede incat nu m-as mira daca Lucas ar vedea-o cum aproape iese din piept. Si mai am si ochii săi pe mine, privirea lui care ma strapunge pana in oase. Imi citeste gandurile? Ma hipnotizeaza? Ce imi face cand ma priveste asa? "Mia!" Ma trezeste la realitate din leșinul interior pe care tocmai l-am avut, si presimt că o sa mai am parte de unul in cateva secunde.
"Ce vrei sa iti spun?" Rasuflu greu cuvintele printre buzele mele intredeschise.
"Stii bine ce." Replică, cu un glas asemanator cu al meu, răsuflat si greoi.
"Vrei sa iti reamintesc cum m-ai umilit?" Ii spun, cu o voce joasa, anxietatea facandu-si loc cand amintirile imi dau tarcoale din nou. El face un pas in spate, dand drumul mainii si taliei mele, si lasa jumatate de metru intre noi distanta. "Iti amintesti acum?" Il intreb crezand ca da, dar isi aduce privirea pe geam si isi scutura capul.
"Nu chiar." Raspunde. Uau, frumos.
"Uau." Pufnesc, iar el se uita la mine.
"Ce ti-am facut?" Vocea lui e mai ragusita decat de obicei.
"Daca iti doresti atat de mult sa stii, bine, o sa iti spun." Imi pun mainile in san.
FLASHBACK
Prima zi de liceu. Dumnezeule, sunt atat de emotionata! Scoala noua, colegi noi, profesori noi, materii noi, totul e nou. Nu pot sa cred ca am 15 ani si ca sunt in clasa a 9-a. Astept aceasta zi aproape de cand m-am nascut, mereu am asteptat-o. Generala e plictisitoare, nimic interesant nu se intampla. Liceul e altceva. Acolo se fac cele mai multe amintiri, primul iubit, primul sarut, posibil si prima îndrăgosteală, balul bobocilor.
Mi s-a parut ca vara asta a trecut atat de greu, probabil pentru ca eram eu prea nerabdatoare sa incep viata de liceu, si uite ca ziua asta a venit. Sunt atat de fericita!
Mi-am cumparat cele mai dragute haine pe care le-am gasit, am cautat o gramada, vreau ca totul sa fie perfect.
Si parul. Ei bine, da, parul. Cel mai important accesoriu al unei fete este parul. Parul te face feminina, il poti aranja in functie de cat de bine vrei sa arati si cum vrei sa arati. Parul reprezinta mult din personalitatea ta, asa ca vreau sa dau o impresie buna tuturor.
Datorita faptului ca am parul lung, pana pe la jumatatea fundului, aleg sa il las pe spate, dar totusi il buclez si il las sa imi curga pe umeri si spate ca o aură. Il privesc in oglinda deja de cateva minute bune, admirandu-l. Aproape ca sunt indragostita de parul meu roșcat-portocaliu. Il iubesc, si mereu am sa o fac, o sa il pun pe primul loc. E bijuteria mea aurie.
"Esti gata?" Mama mea ma intreaba atunci cand cobor scarile vesela.
"Da." Ii spun trepidând de bucurie.
"Ce fata frumoasa si minunata am." Tatal meu ma complimenteaza si isi infasoara mana in jurul umerilor mei.
"Mama! Ti-am spus sa nu plangi, ma vei face si pe mine sa plang si o sa imi stric machiajul!" Ii atrag atentia mamei care da sa planga.
"Iarta-ma, Mia, dar esti atat de frumoasa..si ai crescut atat de mare..iar eu.." Se opreste din vorbit si isi pune mana pe gura, incercand sa opreasca lacrimile sa curga. Imi clatin capul si ii zambesc larg.
"Scumpo, esti sigura ca nu vrei sa mergem cu tine? E prima zi, totusi.." Tata incearca sa ma convinga pentru a suta oara.
"Tata..Nimeni nu merge cu parintii in prima zi de liceu. Ma descurc si singura, am 15 ani." Il asigur iar el ofteaza si isi mangaie barba, dar imi zambeste.
"Haide, pleaca, vei intarzia." Mama ma atentioneaza iar eu ma pun in miscare.
Ceremonia se incheiase, iar eu eram atat de incantata sa imi cunosc diriginta si colegii. Toti sunt atat de diferiti de ceilalti colegi, dar sunt de treaba. Deja m-am imprietenit cu cateva fete extrem de dragute, dar totusi am avut un mic conflict cu un baiat pe nume Zach care nu isi lasa remărcile nepoliticoase acasa.
Dupa ce mi-am cunoscut si clasa, doamna diriginta ne-a facut cunoscut orarul si toate cele, dar ne-a lasat sa plecam acasa devreme.
Ies pe usa noii mele scoli, dar un fel de mârâit si strigat imi distrage atentia, asa ca ma uit in partea mea stanga, de unde s-a auzit, si vad un băiat stand in fund pe jos, curgandu-i sange din arcadă, cu buza inferioara spartă, si genunchiul insangerat.
Fug ingrijorata spre el sa il ajut.
"Hei, esti bine?" Il intreb cand ajung langa el si ma pun in genunchi.
"Sunt bine, pleacă." Imi raspunde aspru, desi am venit cu intentii bune.
"Nu fii nepoliticos, am venit sa te ajut." Aproape ca il cert din cauza comportamentului grosolan.
"Nu am nevoie am zis!" Se rasteste, dupa care scuipă sange in partea opusă de mine.
"Da, văd asta." Imi dau ochii peste cap. "Haide, te ajut sa te ridici." Ii spun si incerc sa ii pun mana dupa umerii mei, ca sa aiba un reper de care sa se sprijine.
"Pot si singur." Ma refuza si isi trage mana, punand-o pe asflat si incearca sa se ridice singur, dar se prabuseste inapoi jos si scoate un strigat de durere.
"La dracu cu voi, punk-erilor!" Strigă.
"Nu mai striga si lasa-ma sa te ajut." Ma rastesc si eu catre el si ii pun din nou mana peste umerii mei, dar de data asta nu ma respinge. "Ai grija la păr." Ii atrag atentia ca nu cumva sa imi distruga buclele la care am muncit.
"E ridicol." Imi spune si isi da ochii peste cap. Cand aproape a ajuns in picioare, si-a tras repede mana, crezand ca se descurca singur, dar se dezechilibreaza si e nevoit sa se prinda de mine din nou, facandu-ma sa rad de aroganța lui prosteasca. "Pot si singur." Se ratoieste si ma lasa din nou, dar de data aceasta s-a pozitionat cum trebuie.
"Ce e ridicol?" Il intreb si imi pun mainile in solduri.
"Părul tau." Spune si imi ia cateva suvite buclate scuturandu-le in fata mea. Ii lovesc mana si imi aranjez parul la loc.
"Mie imi place extrem de mult, e bijuteria mea." Ridic din umeri iar el pufneste amuzat.
"Ma mir." Spune inca razand.
"Haide, trebuie sa mergi sa te cureti." Incerc sa il ignor. Ii iau din nou bratul, dar nici acum nu ma respinge, doar ofteaza apasat si ne punem in miscare.
Pe drum incercam sa ignor injuraturile repetitive pe care baiatul ăsta le spune cand durerea isi face loc.
"Lucas!" Un barbat striga in spatele nostru cand ajungem in fata liceului. El se intoarce, semn ca pe el il striga. "Vino!" Continua atunci cand il privim.
"Du-ma la el.."Ofteaza si imi spune in cele din urma.
"Ai putea fii mai putin grosolan? Incerc sa te ajut aici." Ii reprosez.
"Misca-te mai repede!" Barbatul striga catre noi aspru, cu o voce extrem de groasa.
"Nu vedeti ca nici macar nu se poate misca?!" Strig inapoi nervoasa catre acel barbat.
"Shh, taci! Nu ii comenta, lasa asa." Ma atentioneaza acest baiat pe care presupun ca il cheama Lucas.
Ajungem la barbatul acela care sta sprijinit de o masina. Este ciudat. E imbracat intr-un costum care arata extrem de scump si elegant, avea o pereche de ochelari negrii, desi afara nu era soare. Era chel, si foarte palid, dar avea o chelie slinoasa si transpirata, si isi tinea mainile incrucisate la spate.
"Ajutati-l, nu poate sa mearga singur." Ii spun barbatului aceluia care avea o expresie fara nici o emotie.
Barbatul il ajuta sa intre in masina, pe bancheta din spate. Intra acolo fara sa ma salute sau sa imi multumeasca, la fel si acel barbat. Porneste masina accelerand si ma lasa singura acolo. Ce ciudat.
____
A doua zi de liceu. Sunt la fel de entuziasmata.
Am intrat pe usa de liceu, mandra sa imi las liber parul creponat. Am mers direct la dulapul meu. Cand l-am deschis, o foaie mi-a cazut in fata, pe jos. M-am aplecat dupa ea si am inceput sa citesc scrisul necaligrafic de pe ea.
Diplomă pentru cel mai hidos păr existent.
P.S. : Tunde-te!
Ma incrunt citind-o si recitind-o. Cine mi-ar fii putut scrie asta?
Merg la baie sa imi privesc parul in oglinda. De ce este hidos? Eu nu il vad hidos deloc. Nu inteleg. De ce mi-ar spune cineva asta?
Cand ies din baie simt cum cineva ma atinge usor pe spate, dar am ignorat cand am realizat ca a fost din greseala.
M-am dus din nou la dulap si mi-am luat niste carti. Cand m-am indreptat spre clasa mea, simteam cum sunt trasa de cateva ori de păr. Ma uit in spate sa vad cine tot face asta, dar nu vad o persoana anume. Toata lumea se uita la parul meu razand, si unii dintre ei ma trageau de cate o suvita.
"Incetati!" Strig catre ei.
"Măi, măi, măi, ce-i asta?" Baiatul lovit de ieri apare in fata mea si dezlipeste o hartie de pe spatele meu.
O iau din mana lui si ma uit pe ea.
Trage-mă de păr.
O mototolesc si i-o arunc in față, dupa care dau sa plec.
"Unde pleci?" Un baiat cu ochelari se pune inaintea mea. Vreau sa o iau la stanga dar un alt baiat blond se pune inaintea mea. La dreapta o fata creață, iar in spate acel baiat, fiind incercuita din toate partile.
"Vrei sa fugi ca sa iti ascunzi parul hidos?" Fata creata imi ranjeste superior.
"N-nu.."Ma balbai.
"Vrei sa te scapam noi de par?" Baiatul blond imi spune scotand o foarfeca din buzunarul sau drept.
"Nu, te rog!" Ii spun, incercand sa plec din acel cerc de oameni, dar nu reusesc, pentru ca fata aceea creata m-a prins, tinandu-ma cateva momente, timp in care baiatul cu foarfeca a reusit sa imi taie parul pana pe la jumatatea spatelui. Părul meu. Bijuteria mea.
Tot cercul a inceput sa alerge de langa mine razand, iar eu tot ce am putut sa fac a fost sa cad in genunchi, strangand tot parul taiat de pe jos. Il privesc distrusa, si izbucnesc in lacrimi, in mijlocul tuturor elevilor care ma privesc cum plang cu jumatate din aura mea taiată.
THE END OF FLASHBACK
"Și atunci am hotarat ca nu o sa imi mai las parul vreodata pe spate. Ca nu o sa mai port machiaj vreodata. Ca nu o sa mai port haine scumpe. Ca nu o sa mai ies cu nimic in evidenta. Ca o sa devin invizibila pentru tot restul liceului." Imi termin povestea, realizand ca mi-au curs lacrimi pe tot parcursul si ca am ochii rosi. Lucas ma priveste pierdut prin ganduri, se incrunta, isi desprinde buzele vrand sa spuna ceva dar nu poate, doar se incrunta parca incercand sa proceseze ceea ce tocmai i-am spus.
Imi trag nasul si imi sterg lacrimile uscate sau neuscate de pe obraji.
"M-Mia..îmi..nu stiu..eu..am facut..am fost..iartă.."Pare pierdut in cuvinte, habar nu are cum sa se exprime si ce sa spuna. "De fapt, cred ca.. ar trebui sa pleci." Continua dupa ce isi regleaza glasul si si-a sters fața cu palmele.