Simt cum Lucas se holbeaza la mine, dar aleg sa il ignor, exact asa cum a facut el zile la rand.
"Eu sunt Dean." Baiatul pe care nu il cunosc se prezinta. Imi ridic privirea spre el, si il vad cum se aseaza pe brațul canapelei, langa mine, uitandu-se la mine în jos.
"Mia." Ii zambesc si ne scuturam mainile.
"Esti noua pe aici?" Ma intreaba si se uita in jur. De ce, brusc, e liniste? Ii simt holbatul lui Lucas pana in oase, dar tot nu am de gand sa ma uit la el.
"Cam asa ceva, am mai fost o singura data aici." Dau din umeri iar el zâmbește. Este destul de atractiv din punct de vedere al fizicului. Ochii caprui, aproape nergri, parul castaniu si dat pe spate, aranjat la milimetru, umeri lați, dar buzele ii sunt subtiri, imi amintesc de buzele Tinei, iar nasul e putin arcuit. Dar e bine, nici eu nu sunt perfecta.
"Inteleg." Da din cap. "Hei, Adam, avem o boboacă!" Striga catre celalalt baiat care saruta intens o fată necunoscuta mie. Se opreste din sarut si se uita la Dean. Cum adica boboacă?
"Ne vedem mai tarziu." Adam ii spune fetei ăleia si ii face cu ochiul. Ea chicoteste si iese din camera cu zambetul pana la urechi.
Baiatul, pe care presupun ca il cheama Adam, se indreapta spre noi si se aseaza in fața mea, nepoliticos, pe masă.
"Adam." Imi intinde mana.
"Mia." Ii zambesc.
"Deci, esti boboaca, ă?" Ranjeste superior. El este mult mai enervant decat Dean pana acum.
"Nu, sunt doar Mia." Ii raspund, usor enervata de faptul ca ma fac boboaca fara nici un sens. Amandoi râd amuzați de replica mea, iar mie mi-aș da ochii peste cap dacă nu aș fi vrut să fiu amabilă.
Ma las pe spate si imi pun mainile in san, chestia asta e enervanta.
"Ei haide, nu te supara, e o chestie intre noi, daca vine o fata noua la petrecere sa o numim boboaca pentru catva timp." Dean imi explica iar eu imi dau ochii peste cap, nu m-am putut abține până la urmă.
"E o prostie." Le spun, iar ei chicotesc din nou.
"Poate." Adam isi spijineste coatele de genunchii lui si se face mai aproape de mine. Imi feresc privirea de gestul lui, nu vreau sa facem contact vizual.
"Ce te aduce pe aici?" Melissa se trezeste sa ma intrebe, facandu-ma sa ma uit la ea si sa imi amintesc ca sta in brate la Lucas. Dar totusi, de ce o tine?
"O mașină." Imi dau ochii peste cap auzindu-i tonul superior. A devenit atat de increzuta si insuportabila, exact ca si ei. Nu ma mir, doar e in grupul lor, nu?
Ii aud pe cativa dintre ei chicotind infundat, in afara de Lucas. Ma uit la el, dar de data asta nu se uita el la mine.
"Oh, acum suntem sarcastice?" Ma intreaba iar eu imi strang pumnul enervata. E stresant ca datorita faptului ca sta la el in brate crede ca acum e regina pamantului, si ca se uita in jos la mine. De fapt, oricum se uita in jos, sunt scundă.
"Presupun." Ii raspund pe un ton indiferent.
"Gata? Acum vrei sa faci si tu parte din grup si nu stii cum? Crezi ca daca iti faci aparitia aici, asa, vei atrage atentia cuiva?" Ma ia in batjocura. Cu siguranta asta nu mai este Melissa cu care obisnuiam sa fiu prietena de atata amar de vreme.
"Stai linistita, nu toti suntem atat de disperati ca si tine sa fim in acest grup. Si in nici un caz eu. Am venit aici pentru Allison, nu pentru tine sau nimeni altcineva." Toata lumea tace si ne priveste. De data asta Lucas se uita la mine cu o mica tentă de incruntatura pe frunte, si ma uit si eu la el. Cand eram pe punctul sa declansez in ochii lui acel mod de a ma privi, a rupt contactul vizual.
"Stii ce? Da, voiam sa intru in grupul ăsta, si mi-am indeplinit dorinta, iar eu sunt fericita. Tu, din cate prea poti vedea, nu esti deloc. Ai ramas singura, nu mai ai pe nimeni, iar facandu-ti aparitia aici, printre persoanele care nu te suporta si pe care spui ca nu le suporti, ai demonstrat cat de singura si fara viata ai ramas. Asa ca.."
"Destul, Melissa." O intrerupe Saffron aspru surprinzandu-ma. Melissa se uita la ea la fel de uimita, dar se opreste, dandu-mi doar o privire arzatoare.
Ma uit la Saffron care ma priveste pentru cateva secunde trista, dar isi revine încetul cu încetul.
Cand lacrimile vor sa dea navala pe fata mea, ma ridic de pe canapea repede si ma indrept spre iesirea din camera.
Privirea mi se incețoșeaza si ametesc, oprindu-ma in loc cateva secunde sa imi revin, dupa care imi fac loc printre persoanele baute care danseaza. Ies pe usa casei, si o trantesc.
Ma indrept cu pasi stangaci spre masina tatalui meu, inabusindu-mi suspinele. Ma sprijin de capota masinii și îmi aduc o mana la frunte, masand-o usor, m-a luat o durere de cap ingrozitoare.
Ma asez coplesita de tot pe bordura de langa masina parcata. Imi indoi genunchi și imi infasor mainile in jurul lor, sprijinindu-mi capul intre ei si imi dau frâu liber lacrimilor ținute in mine.
"Nesuferito!" Strig cu toata puterea care mi-a mai ramas, fiind constienta ca vorbesc singura, si ca m-ar putea auzi si vedea multa lume, dar nu imi pasa. Am cedat psihic de data aceasta. Nu mai am nici un pic de energie in mine ca sa pot continua sa spun ca Melissa nu are dreptate, pentru ca are dreptate din plin.
Sunt singura. Am ramas singura. Poate mereu am fost singura. Poate ca doar ma minteam ca nu eram singura. Nu stiu ce sa cred, dar un lucru stiu sigur acum. Sunt singura. Ma simt singura. Ma simt mai singura decat m-am simtit vreodata. E un sentiment teribil, simt ca nu il mai pot duce. L-am simtit 3 zile la rand, dar acum s-a amplificat si in sfarsit am recunoscut ca am ramas singura.
"Ce faci aici?" Inima aproape imi iese din piept din cauza sperieturii, si tresar brusc uitandu-ma in spate. Inghit in sec cand îl vad stand cu mainile in buzunare si cum ma priveste de sus cu o incruntatura.
Imi iau privirea de la el, si incerc sa nu mai suspin, dar pur si simplu nu pot sa opresc asta, si nici macar nu mai am putere sa lupt cu mine. Sa lupt cu mine ca el sa nu ma vada in ipostaze ca acestea. Cand cedez.
"Lasa-ma." Ii spun cu un glas fisurat si stins. Il aud cum ofteaza si pot sa pun pariu ca si-a dat cu o mana prin par. Trec cateva secunde iar el se aseaza langa mine pe bordura.
"De ce stai aici?" Ma intreaba si incearca sa se uite la mine, dar eu nu o fac.
"De ce nu ma ignori cum ai facut-o pana acum? Ti-ai amintit de existenta mea si te-ai gandit sa iti mai bati joc putin?" Ii spun cu acelasi glas stins, fara energie.
"De ce plângi?" Imi ignora intrebarile. Se cauta prin buzunare si pufneste cand nu gaseste ce cauta, dar rasufla usurat si scoate un pachet de tigari, scotand una din ea. O plaseaza intre buzele sale pline si o aprinde, tragand din ea la fel de fascinant precum stiam eu.
"Nu știu." Imi iau capul dintre genunchi si imi pun cotul pe genunchiul stang sprijinindu-mi capul de palma, in asa fel incat sa stau in directia lui.
"Nu e un raspuns plauzibil." Suflă fumul in partea opusa de mine.
"Plang pentru că ultimele lucruri spuse de Melissa sunt adevarate." Iau o gura mare de aer, iar fara sa vreau suspin de doua ori. Se uita la mine incruntat si isi scutura tigara cu degetul aratator, pentru a inlatura scrumul.
"Crezi ai ramas singura?" Ghiceste, iar eu oftez.
"Nu cred, așa este. Sunt singură." Ridic din umeri, iar vocea imi este ragusita.
"Te deranjeaza?" Isi umezeste buzele.
"Mă rănește." Ii recunosc, nici macar nu ma mai abtin sa nu ma descarc, am nevoie de asta iar el s-a oferit.
"Nu cred ca ar trebui sa te afecteze." Spune, iar eu chicotesc, dar e un chicot obosit, abia auzit.
"E ciudat ca tocmai tu ai spus asta."
"Nu ai idee cat de mult mi-as dori cateodata sa fiu singur, dar eu niciodata nu sunt. Mereu e cineva acolo, cineva care sa trebuiasca sa ma judece, care sa creada ca stie totul despre mine doar din cauza reputatiei. E obositor sa fii inconjurat de atat de multa lume." Spune, simtindu-ma prost. Am facut acelasi lucru. L-am judecat dupa reputatie. Mult. Dar s-a adeverit totul despre el exact asa cum am presupus..nu?
"Scuza-ma." Ii spun cu ochii pe jumatate inchisi.
"Pentru?"
"Am facut acelasi lucru." Spun iar el scoate un rasuflat combinat cu ras.
"E in regula, atunci. Sa zicem ca ti-am dat cateva motive." Ridica din umeri.
"Poate mi-ai dat motive cu un motiv anume." Spun iar el se intoarce spre mine cu o fata confuza si isi arunca tigara undeva la un metru de noi.
"Cateodata spui niste lucruri care n-ar trebui sa aiba logica, dar fiind spuse de tine la momentul potrivit, au logica." Raspunde cu aceeasi fata confuza, dar buzele i se arcuiesc intr-un zambet. Zambetul ăla de miliarde.
"Tocmai asta ai facut si tu acum." Spun si amandoi chicotim.
"Esti in regula?" Se opreste din chicotit si isi intinde un picior in fata.
"Da, cred ca da." Oftez adanc.
"Ține minte, nu mai plange niciodata pe chestia asta, ca ai ramas singura. E mai bine asa, crede-ma."
"Poate ca ai dreptate, dar nu am plans doar pentru ca am ramas singura. Lucrurile imi merg prost brusc, iar felul in care Melissa si Saffron ma trateaza, ma dezamageste mult, ma intristeaza." Privesc țintă șoseaua in timp ce ii explic, chiar daca el imi analizeaza fața.
"Dacă ele renunța la lucruri constant, haotic, înseamnă ca nu au un scop. Isi formeaza viata dupa ce e nou, ce e mai bun, ce pare mai bine, dar atat, nu vor ceva anume." Vocea lui e lentă si ragusita. "Daca maine o sa apara un grup mai venerat decat al nostru, or să vrea in acel grup. Ai inteles ce vreau sa spun?" Explica iar eu aprob din cap.
"Da, s-ar putea sa fie adevarat." Imi indrept spatele si ma uit catre el. "Cu siguranta asa e." Imi reglez glasul. "Ele pierd, eu castig." Imi ridic putin vocea iar Lucas incepe sa rada.
"Ele pierd, tu castigi." Imi spune privindu-ma amuzat, iar buzele mele se arcuiesc intr-un zambet.
"Am luat-o razna." Spun si imi pun mana pe față incercand sa ascund jena. Lucas imi prinde incheietura mainii si imi ia mana de pe față intr-un mod lent, gest care ma face sa ma uit la el. In ochii lui, in ochii lui verzi si patruzantori, cu modul lui de a incerca sa imi citeasca sentimentele din ochii mei, modul lui de a incerca sa ma intoarca pe dos, sa ma descopere bucata cu bucata, sa stie ce gandesc si cum vreau sa actionez mai departe. Modul ăla.
"E ok, esti draguta cand o iei razna." Raspunde pe jumatate amuzat de mine, dar nu citesc nici macar un pic de batjocora in glas, doar amuzament si o confesiune.
Dupa cateva secunde in care am realizat amandoi ca ne holbam unul la altul, Lucas imi lasa mana iar eu imi iau privirea de la el intr-un mod rapid.
"De ce m-ai ignorat?" Dupa minute de tacere, imi fac curaj si il intreb. Isi intoarce capul in directia mea si ofteaza, dar se face mai aproape de mine cu cativa centimetrii.
"Nu te-am ignorat. Eram doar suparat." Ridica din umeri.
"Suparat? Pe mine?"
"Da." Nu ezita sa raspunda.
"De ce?"
"Pentru ce mi-ai spus in masina." Raspunde, iar eu ma simt din nou prost.
"Oh.." E tot ce pot sa ii spun pe moment. "Lucas, eu nu voiam sa te judec sau sa iti reprosez lucruri dupa reputatie."
"Si totusi ai facut-o."
"Da, nu stiu, scuze..dar am facut-o pentru ca.." Ma opresc dandu-mi seama ca nu trebuie sa ii spun chiar totul.
"Pentru ca?" Fir-ar, stiam ca o sa insiste. Oftez si ma uit in jos.
"Pentru ca imi este frică de tine." Ii recunosc iar el isi intoarce brusc capul spre mine si imi cauta privirea, dar nu indraznesc sa ma uit la el, asa ca mana lui imi prinde barbia si imi intoarce capul spre el.
"Ti-e frica de mine?" Intreaba confuz, cu o incruntatura temătoare pe frunte, iar eu aprob usor din cap. "Dar..de ce?"
"Imi este frica ca ai putea sa imi faci ce le-ai facut si celorlalte fete. Nu vreau să sufăr. Allison suferă mult, nu vreau sa simt si eu ce simte ea. Nu vreau sa cunosc durerea aia, nu cred ca o pot duce. Nu o vreau. De asta imi este frica de tine. Imi este frica ca ai putea din plin sa imi faci cunoscuta acea durere, iar eu nu vreau sa o simt." Pe tot parcursul explicatiei mele, mă privea încruntat, confuz, aproape îngrijorat. Isi aduce o mana in jurul umerilor mei si ma trage intr-o imbratisare. Fiind surprinsa, cateva secunde nu am reactionat, dar intr-un final mi-am adus tematoare mainile in jurul lui. Barbia lui e pozitionata pe crestetul meu, din cauza inaltimii, iar mana lui stanga imi mangaie spatele in miscari lente dar linistitoare.
"Să nu-ți fie frică de mine, Mia. Nu o să-ti fac cunoscută durerea aceea." Luandu-ma complet prin surprindere, imi saruta crestetul. Nu eram pregatita pentru asta. Corpul meu aproape ca se transforma in gelatina si simt cum ma topesc in bratele lui. E un gest mic dar totusi atat de mare pentru mine. Incerc sa imi ascund emotiile si sa ma trag din imbratisare, dar nu pot, parca corpul meu nu functioneaza. Imi multumesc mintal ca Lucas e cel care o face in cele din urma.
"Ai uitat asta inauntru." Imi spune in timp ce se trage si scoate de langa el, din partea cealalta, gentuta mea. "Parca ai spus ca nu ai telefon."
"Te-ai uitat in ea?" Aproape ca strig catre el si ma arunc dupa gentuta mea ca sa o iau.
"Acum inteleg de ce ai venit imbracata in rosu." Îmi trag o palma mintala zdravănă. Bineînteles ca s-a uitat in ea si mi-a vazut tamponul. Halal băiat!
"Taci, te rog. Nu face lucrurile mai stanjenitoare decat sunt deja." Ma rog de el in timp ce imi deschid geanta ca sa imi scot telefonul, iar tot ce face el este sa rada.
Am patru apeluri de la mama si unul de la un numar pe care nu il cunosc. Aleg sa o sun pe mama prima data, nu vreau sa se ingrijoreze.
Mama : Alo? Mia, de ce nu ai raspuns la apeluri?
Eu : Scuze, mamă, am iesit pana afara si telefonul imi era inauntru, nu am vazut ca m-ai sunat. E totul in regula?
Mama : Da, totul este in regula, eram doar curioasa sa vad ce faci, dar dupa mi-am facut griji ca nu mi-ai raspuns.
Eu : Sunt bine, mamă. Nu exagera.
Mama : Nu exagerez. Te distrezi?
Fara sa vreau ii dau o privire lui Lucas, care ma priveste.
Eu : Da, ma distrez.
Mama : Foarte bine atunci. Te las, nu te mai rețin. Si fii atenta, nu sta mai mult de ora 1, da?
Eu : Da, mamă, am înteles de prima oara de cand mi-ai spus.
Mama : Ok, eu doar verificam. Hai, te pup, distractie in continuare!
Eu : Pa.
Inchid telefonul si ignor celalalt apel pe care nu il cunosc. Imi bag telefonul inapoi in geanta si o inchid la loc, dupa care o pun langa mine.
"Mama protectoare?" Ma tachineaza.
"Putin." Spun iar el chicoteste.
"Ce ai facut acolo?" Il intreb, referindu-ma la vanataia de pe obrazul sau. Nu mai e chiar atat de mare ca si la cantina, dar este vizibila.
"Nimic, m-am lovit." Ceva din vocea lui ma face sa fiu sceptica.
"Te-ai lovit?" Intreb.
"Da, m-am lovit." Ridica din umeri.
"Sa speram ca asa o fii." Nu il cred, dar nu voi insista ca sa il enervez. Am invatat si eu cateva lucruri despre el si temperamentul lui.
Iarasi se lasa o tacere ingrozitoare intre noi, timp in care eu privesc cerul. E foarte înstelat si senin. Felul in care stelele stralucesc deasupra noastră e atat de relaxant, atat de placut.
"Ai vazut? A cazut o stea!" Ma rățoiesc catre el. Nu am vazut niciodata atat de clar cum cade o stea.
"Nu, nu am vazut." Imi spune, pe un ton amuzat.
"Pacat, pierderea ta." Ii spun, chiar pacat ca nu a vazut-o. Era frumoasa.
Dupa cateva minute in care privesc cerul, parca asteptand sa se mai intample ceva, Lucas se ridica in piciore si isi intinde mana spre mine.
"Hai cu mine." Imi spune si imi face semn spre mana lui, uitandu-se in jos la mine.
"Unde?"
"Vreau sa iti arat ceva, nu o sa regreti. Haide." Ezit cateva secunde dar ii apuc mana si ma ridic in picioare, lasandu-ma condusa de el.
Ajungem undeva prin spatele casei lui, dar nu e nimeni pe acolo, decat o scară în spirală. Ma uit la Lucas tematoare iar el imi face semn sa vin.
"Eu nu urc acolo." Ii spun uitandu-ma speriata la scara care duce pana pe acoperis. "Mi-e frica de inaltimi."
"Oh, haide, Mia. Nu ti se va intampla nimic, iti promit."
"Nu stiu ce sa zic..eu.."
"Ai incredere." Imi ia mana si ma trage inspre scari.
Urc incet primele trepte, ajungand tot mai sus. Incerc din rasputeri sa nu ma uit in jos in timp ce urc. Inghit in sec cand m-am uitat fara sa vreau, doar pentru siguranta mea.
"Lucas nu pot." Ma opresc brusc, fapt care il face sa se ciocneasca de mine. Ii strang mana in timp ce inima mea pompeaza tot mai tare sangele.
"Ba da, poti. Haide." Isi pune cealalta mana pe talia mea strangandu-ma catre el si incepem sa urcam in acest fel.
Respirand greoi, in cele din urma am ajuns sus pe acoperis. Acoperisul lui este ciudat, adica este plat, nu e sub forma de piramidă. E pur si simplu plat, la fel si toata casa lui. Nu pot spune ca nu arata bine, dar este neobisnuit pentru mine.
"Vezi? Ai putut." Se desprinde de mine dezechilibrandu-ma pentru un moment.
El se indreapta spre un prelungitor, bagand in priza ceva, dupa care cateva lumini s-au aprins, luminand acoperisul si scotand la iveala niste pături puse pe jos si un..telescop? Da, un telescop.
"Ăla-i un telescop?" Il intreb privindu-l cum se indreapta spre el.
"In toata splendoarea." Ma duc si eu langa el, curiozitatea zvacnind un mine.
"De ce ai tu un telescop?" Il intreb, urmarindu-l cum priveste prin ocularul telescopului cerul si ii regleaza pozitia.
"Nu mai pune intrebari si priveste." Imi face semn spre ocular. Ma indoi putin, pentru a putea privi.
Uau.
Sunt mult mai multe stele decat credeam eu vreodata ca sunt, stralucesc atat de tare incat aproape ca te dor ochii, si mai ca sunt lipite una de cealaltă. Una mai mare decat cealalta. Una mai frumoasa si mai stralucitoare decat alta. Este pur si simplu minunat.
Imi indrept spatele, si ma uit spre Lucas ramasa fara cuvinte. El ma priveste intrebator si parca emotionat. Isi ridica sprancenele in semn de 'deci?' iar eu sunt pur si simplu coplesita de situatie.
"Ce? Nu ti-a placut?" Se agită.
"Nu! Adica, da! Bineinteles ca mi-a placut! Lucas..asta-i pur si simplu minunat. Nu mi-as fii imaginat ca asta ai de gand sa imi arati. Sunt doar entuziasmata si lasata fara cuvinte. E uimitor, imi place foarte mult!" Rasufla usurat si imi zambeste in cele din urma.
"Stiam eu ca o sa iti placa."
"Sunt mult mai multe stele decat mi-as fii imaginat eu ca sunt." Sun ca si un copil, iar Lucas chicoteste.
"Ochiul uman poate distinge circa 6000 de stele. Cu telescopul deja se pot observa sute de mii de stele din Calea Lactee, de aceea ti se par atat de multe. Stelele sunt acolo mereu atat de multe, dar nu le poti distinge." Imi explica.
"Sunt extrem de stralucitoare, aproape ca nu te poti uita."
"Da, asa sunt ele clasificate, după stralucire. Sunt impartite in 6 grupuri sau magnitudini, cele mai stralucitoare au magnitudinea 1, iar cea mai 'palidă' stea are magnitudinea 28."
"Magnitudine?" Nu inteleg termenii astronomici.
"Da, magnitudinea aparentă si absolută. Cea aparentă nu redă stralucirea exactă. Poate ca o stea nu este atat de stralucitoare doar pentru ca este la o distanta mare față de Pamant, de aceea astronomii sunt nevoiti sa foloseasca magnitudinea absolută care redă stralucirea dupa propietatile fizice ale stelei."
"Oh, inteleg. Interesant." Ii urmaream fiecare cuvant cu atentie, imi place felul in care imi explica. Ma uit din nou la cer. "Sunt mult prea multe stele acolo." Incerc sa gasesc toate stelele pe care le-am vazut cu telescopul, dar nu le gasesc.
"In Galaxia noastra, Calea Lactee, sunt circa 300 de miliarde de stele."
"Serios?" Sunt uimita.
"Da. Iar unele stele sunt atat de mari incat daca ar putea fii pozitionate pe locul Soarelui, ar ocupa tot sistemul solar plus orbita planetei Pluton cu tot cu Terra si celelalte planete."
"Uau.." Ma uit din nou prin ocular, sa mai vad inca o data corpurile acestea ceresti minunate, de care m-am indragostit. "Cum s-au format atat de mari? De fapt, orice stea, cum s-a format?"
"Nasterea stelelor are loc in decursul milioanelor de ani, prin mai multe etape."
"Etape?"
"In interiorul unui nor molecular se formeaza globule, care cu timpul se transforma in protostele si apoi in stele, dar fiecare etapa ia o gramada de timp." Se aseaza pe patura aceea de pe jos, iar eu ma asez langa el.
"Stii o gramada de chestii." Ii spun si ii caut privirea.
"Pe langa muzica, sunt pasionat si de astrologie. Nu e mare scofala." Ridica din umeri.
"Este, de fapt. Eu nu stiu nimic despre dincolo de Pamant. Niciodata nu m-am intrebat, dar iti pot spune ca mi-ai stranit curiozitatea."
"Ei bine, sunt multe lucruri interesante acolo, dar nu mai am cu cine sa le discut."
"Nu 'mai'? Dar cu cine o faceai?"
"Uhm..cu sora mea."
"Tina?"
"Nu! Tina nu e sora mea, Mia." Se enerveaza.
"Ok, ok, scuze, o sa tac acum." Nu vreau sa stric asta cu intrebarile mele. El ofteaza.
"E ok, doar nu ma bombarda cu intrebari." Se amuza intr-un final.
"Deci esti pasionat si de muzica." Il intreb, iar el imi da o privire de 'serios?'. "Eu doar incerc sa comunic, doamne."
"Da, sunt pasionat." Isi clatina capul.
"Și eu."
"Mi-am dat seama."
"Doar pentru ca stiu sa cant la orga?"
"Nu toata lumea canta cu atata dorinta la un instrument, trebuie sa fii pasionata de acel lucru ca sa poti arata tuturor ca tu si instrumentul aveti o relatie, va completati unul pe altul."
"Exact asta simt." Recunosc. "Canti si cu vocea?" Il intreb iar el pare sa se gandeasca cateva secunde inainte sa imi raspunda, dar intr-un final aproba din cap. "Crezi ca ai putea sa canti ceva?" Vreau sa ii aud vocea atat de mult.
"Nu." Imi raspunde aspru.
"Te rog, Lucas!" Imi impreunez mainile si ma rog de el.
"Nu, Mia." Imi raspunde la fel de aspru.
"Te rog, te rog, te rog!" Continui sa ma rog.
"Am spus nu, Mia! Nu mai insista." Se rasteste la mine. Clipesc de cateva ori si imi iau privirea de la el. Oftez si ma intind pe spate, pe patura.
Privesc cerul, gandindu-ma la lucrurile care mi-au fost explicate de Lucas. La miile de stele care stau deasupra mea dar eu nu le pot vedea. Nimeni nu le poate vedea. Frumusetea lor este ascunsa pentru oamenii de rand. Doar cativa oameni se pot bucura de stele, sau de orice corp ceresc. Iar noi trebuie sa ne multumim cu cele 6000 de stele care pot fii vazute de ochiul uman. 6000 de stele care par a fii la fel, identice. De asta nu sunt atat de interesante. Par trase la indigo.
In timp ce gandurile mi se invart prin cap, pleoapele mi se ingreuneaza, si fara sa mai pot protesta, adorm, aici, pe un acoperis, sub miile de stele nevăzute.
__________
La media o aveți pe Saffron.❤️