Cum scriam liniștită pe jurnalul meu,aud vocea asurzitoare a directoarei la microfoanele de pe hol,care,acum erau și în camere.
"Caitlyn Alexis Grace să se prezinte în biroul meu imediat!"spune țipând nervoasă.
Oh nu,presupun ca urmează iar o rundă de bătaie.Abia ma ridic din pat din cauza durerii abdomenului și din cauza durerii capului.Am scâncit atât de tare când m-am ridicat din pat,că sigur au auzit și cei de pe hol.Imi iau un hanorac pe mine și merg spre biroul directoarei.
Ciocănesc ușor și intru când primesc aprobarea viperei cu cap pătrat.
- I-a loc!spune rece.
Iau loc fără sa mai spun nimic.
- Ascultă bine!Astăzi va veni o familie sa te viziteze.Şi dacă ai noroc,scăpăm de tine tot azi.Tu,te duci frumușel în camera ta,te schimbi în niște haine mai...ce cuvânt sa folosesc ca sa nu te jignesc?Te schimbi în niște haine mai noi,te aranjezi,îți faci parul,faci un duș,și când te chem eu sa nu întârzii.Nu vrem sa facem o impresie proasta familiei adoptive.Adica totuși...vrem sa scăpăm de tine.spune zâmbind fals.
I-am întors zâmbetul și am plecat în camera mea.Nu pot sa cred!E calea mea de scăpare din acest infern,poate și ultima cale.Sunt atât de fericită.Abia aștept să unosc noua familie.Sper să fie buni cu mine...Să se comporte ca și cum ar fi părinții mei adevărați.Imi fac rapid un duş,îmi usuc parul cu un prosop,și îmi caut niște haine.Nu am așa de multe dar mi-au fost de ajuns atâția ani.Imi iau o pereche de colanți negri și un pulover roşu cu dungi albe.In picioare îmi iau adidașii pe care îi am de trei ani și parul mi-l prind într-o coada la baza gatului...Da...Nu are bani orfelinatul.Mă mir cum de m-au ținut trei ani acești adidași.Imi fac bagajul rapid,îmi pun hainele și toate lucrurile mele în geantă,inclusiv jurnalul și las geanta lângă pat.Cand îmi aud numele în microfonul din camera mea,îmi aranjez parul mai bine și ies,pășind încrezătoare spre biroul directoarei.Ciocănesc la ușă și intru.Pe scaunele din biroul directoarei stăteau trei oameni.O femeie în jur de 40-45 de ani,un bărbat cam de aceeași vârstă și o fată care e aproximativ de o vârstă cu mine.Femeia îmi aducea aminte de mama.Avea părul castaniu,lung,prins cu un răcuşor la spate.Avea o statură mică și era foarte slabă.Iar de ochi nu mai spun...Avea niște ochi superbi de un albastru ca oceanul.Era atât de drăguță.Bărbatul era înalt,avea părul de culoare maroniu deschis și părea destul de drăguț.Ochii îi avea la fel ca ai mei...Aceeași culoare,aceeași strălucire,aceeași poveste.
Îmi mut privirea către fata care stătea în dreapta femeii.Am întâlnit aceeași ochi deosebiți de un albastru fermecător.M-aş putea uita toată ziua la acei ochi și tot nu m-aş plictisi.Fata îi semăna tatălui ei.Era înaltă,slabă și avea părul roșcat și lung.Nu știu de ce dar presimt că acesta îmi va fi familia și ma voi înțelege super bine cu ei.Mai ales cu fata,care,bănuiesc ca este fata lor.
- I-a loc!spune directoarea zambindu-mi.
- Ce frumoasa este!am auzit un șoptit din parte fetei către mama ei.
Ma așez temătoare iar ei încep a vorbi despre actele mele pentru adopție și despre nu mai știu ce chestii.Ma pierd printre gânduri și nu aud când directoarea ma striga.
- Nu-i asa domnișoară?întreabă directoare,dându-și seama ca nu sunt atenta.
- Da,da!spun neștiind despre ce vorbește.
- Vedeți?V-am spus!Nu ne-a facut probleme în toți acești ani.Este o fata muncitoare,învață bine,este harnică.Este cea mai dulce fata din tot orfelinatul.
Când am auzit-o,îmi venea să dau afara tot ce am mâncat azi.Dulce?Nu eram dulce și când m-a bătut ca pe un câine?Nu eram dulce și când m-a pus sa fac treburile orfelinatului?Atunci nu eram dulce.Asta e doar o făcătură de a ei pentru a scăpa de mine.
- O putem lua azi?întreabă femeia.
- Nu știu...Va trebui sa dați ceva în plus.spune directoarea ridicând din sprânceană.
- Știți ca pentru mine,banii nu au fost o problemă!adaugă femeia.
- Atunci,îi vom face dosarul pentru adopție și va fi doar adaugădoptie voastră.
- Și cam cat durează dosarul?Ma plictisesc aici!spune fata familiei.
- Cheryl!spune mama ei.
- Chill,mamă!Nu te enerva.Am tăcut.spune în semn de pace.
Cheryl,ce nume frumos.Mă bucur că am aflat cum o cheamă.In timpul în care familia a tot discutat cu directoarea,am stat și am admirat pereții biroului.
- Am terminat dosarul!spune învingătoare directoarea.
- Perfect!Acum o putem lua?întreabă nerăbdătoare femeia.
- Da.Sa meargă și sa își strângă lucrurile.
Am fugit spre camera mea,mi-am luat geanta și am plecat înapoi spre birou.
Ieșind pe ușa orfelinatului,m-am simțit eliberată.In sfârșit am scăpat de locul ăsta.Ies pe poarta orfelinatului si ne îndreptăm spre mașină.O astfel de mașină nu am văzut în viata mea.Masina asta costa o groaza de bani.Oamenii ăștia sunt bogați sau cum?Urc în mașină și plecăm spre...spre nu știu unde.
- Ești speriata?întreabă femeia.
- Putin!E ceva nou pentru mine.spun temătoare.
- Nu ai de ce sa fii speriată.Te vei obișnui cu noi.
- Da...
- Eu sunt Olivia!spune femeia.Iar el e soțul meu,Davis.
- Încântată de cunoștință.spun politicoasa.
- Eu sunt Cheryl.Si presimt ca o sa ne înțelegem de minune.spune făcându-mi din ochi.
I-am zâmbit scurt și am aprobat din cap.
Tot drumul am vorbit despre familia lor.Sunt una dintre cele mai bogate familii din Londra.Nu ma așteptam sa fie chiar asa noua mea familie.
- Putem sa ne grăbim?Fiul tău stă singur de azi dimineață.spune Cheryl.
- Ce vina am eu ca nu a vrut sa vină cu noi?spune Olivia.
- Pai știi cum e el.Nu îl poți dezlipi de calculator.
O sa mai am un frățior!Ce frumos.Oare câți ani are?Sper sa ne înțelegem și sa ne jucăm împreună.
Intrăm pe niște porți mari de fier,vopsite cu negru și auriu.De o parte și de alta a aleii erau plantați tot felul de trandafiri cu toate culorile existente.Cobor din mașină și îmi îndrept privirea spre conacul ce stătea în fața mea.Doamne!Cat de mare e!Parcă era desprins din povesti.Era de un alb magnific ca spuma laptelui,cu ferestre mari de sticlă mată,majoritatea dintre ele.Balconul era imens și pe el era așezat un balansoar,alături de el fiind o măsuță de cafea.Gradina din fata casei era amenajata frumos cu pitici de gradina pictați în diferite culori,cu arbuști și copaci,cu flori și nu în ultimul rand,o piscină.Intram în casa unde este mai ceva ca într-un palat.Totul este atât de stilat,atât de frumos.Mobila de o culoare maronie se potrivește perfect cu tapițeria canapelelor așezate pe marginea unei mese de sticlă,având o drăguță vaza cu flori pe ea,iar șemineul este asemănător marmurii care lucește pe jos ca un diamant.Deasupra mesei de sticla este agățat un candelabru imens,care,doar când te uiți la el îți ia privirea.
Uimita de tot ce e in jurul meu,nici nu am auzit zgomotul produs de pașii ce se auzeau din camera alăturată.Imediat,în fața noastră a apărut........
Capitolul are mici greșeli ce vor fi rectificate pe parcurs.