Aiden
Privesc ceasul și constat că au trecut abia douăzeci și patru de minute de când a început ședința și deja știu că voi mai privi mult prea des ceasul ăsta până când voi rezolva toate treburile ce țin de companie.
Fâțâindu-mă în scaun, încerc să adopt o poziție cât mai bună, fără a atrage atenția asupra mea. Măcar atât să fac, din moment ce am pierdut de mult firul discuției. Îi privesc pe cei din încăpere şi fac tot ce îmi stă în puteri să dau cât de cât impresia că analizez tot ceea ce discută ei, dar de îndată ce discuțiile continuă, mă dau bătut.
Oricum nu mă pot gândi decât la ea. Am devenit dependent de compania ei, într-un timp atât de scurt a reușit să devină un punct slab pentru mine, unul pe care nu credeam că îl voi avea vreodată. Ceea ce trezește în mine e atât de complicat, dar atât de bine. Fiecare secundă în care nu este lângă mine nu face altceva decât să mă atragă tot mai mult. Am nevoie să o simt aproape, sunt atras de tot ce ține de ea, simpla ei prezență trezește în mine sentimente pe care nu credeam că sunt capabil să le dețin. Și totuși, toate acestea mă fac extrem de fericit.
Prins în gânduri nu realizez că toate privirile din încăpere sunt ațintite asupra mea, așteptând să le răspund la o întrebare, cel mai probabil. Dacă pe parcursul anilor de muncă am învățat ceva , acela este că niciodată nu trebuie să îi las pe cei din jurul meu să bănuiască măcar la ceea ce mă gândesc, iar masca de indiferență pe care o folosesc de fiecare dată, dă roade mereu.
— Voi mai analiza o dată această propunere şi voi reveni cu un răspuns! mă adresez pe un ton formal, după care strâng foile de pe masă şi părăsesc încet, dar sigur sala.
Odată ajuns în birou, îmi slăbesc nodul de la cravată, răsuflu adânc şi iau repede telefonul şi o apelez. Singura care mă poate calma este ea. Încă de când am lăsat-o aseară în fața blocului ei, am simțit un gol, un sentiment de nelinişte. Aş fi vrut să nu o las, să ne petrecem noaptea împreună şi să ştiu că e a mea cu totul, însă ştiu că e mult prea repede. Nu vreau să mă grăbesc şi să o fac pe ea să creadă că nu o respect fiindcă nu e deloc aşa. O respect enorm de mult, dar în acelaşi timp dorința pentru ea devine din ce în ce mai copleşitoare şi cu greu rezist atunci când sunt în preajma ei, dovada fiind cele întâmplate aseară.
După al treilea apel intră căsuța, însă nu vreau să îi las nici un mesaj. Am nevoie să îi aud vocea, dar se pare că în acest moment acest lucru nu este posibil. Mai încerc o dată, însă sunt întâmpinat tot de căsuța vocală. Frustrat abandonez telefonul şi încep să răsfoiesc oferta ce a fost discutată la şedință, dar la care eu nu am fost atent deloc.
Cu cât parcurg mai mult din prezentare, cu atât am impresia că există câteva scăpări, iar dacă aş fi fost mai atent le-aş fi putut semnala din prima. Iritat, apuc receptorul şi formez codul de la birou.
— Bună ziua, sunt secretara domnului Anderson, cu ce vă pot ajuta? aud vocea politicoasă a secretarei şi deşi nu asta intenționez, cuvintele îmi ies mai aspru decât aş fi vrut.
— Clara, am nevoie de tot ce aveam în legatură cu Roselvent. Verifica chiar şi arhiva şi trimite-mi absolut tot.
— Chiar şi cele ce conțin tranzactiile din anii trecuți şi sunt încheiate? caută să se asigure, căci de obicei nu obişnuiesc să cer astfel de informații, mai ales că nu de mult am avut o întâlnire cu ei. Iar cât despre ce se află în arhivă să nu mai spun, nici nu cred că li se mai aplică legislația de acum, totuşi prefer să le văd şi pe acelea.
— Da, absolut tot ce deținem despre ei, încă de la început.
— Am înțeles, mă ocup imediat.
Nu mai aştept să mai spună altceva, căci închid receptorul, ochii alunecându-mi spre telefonul mobil ce stă pe colțul biroului. Îl verific pentru a fi sigur, însă la vederea ecranului gol, o stare de nervrozitate mă acaparează şi deja ştiu că până când nu o voi vedea nimic nu o să iasă bine.
Oricât de tare am încercat, nu m-am putut concentra asupra niciunei afurisite de activități toată ziua. Pe la trei ştiam că trebuia să ies de acolo şi exact asta am făcut. Am mai verificat o dată dosarul Rooselvet şi am stabilit o altă întâlnire, întrucât o asemenea afacere nu este de lăsat, chiar dacă trebuiesc făcute nişte modificări, după care am mai încercat să o sun o dată pe Sarah, dar rezultatul a fost acelaşi.
Faptul că nu mi-a răspuns deloc la telefon mă cam nelinişteşte, însă dacă se întâmpla ceva rău sunt convins că aş fi fost anunțat deja.
Datorita faptului că oraşul nu este foarte aglomerat, nu îmi ia mult timp să ajung până la ea acasă, sper doar să fie aici. Opresc maşina şi sar repede din ea, încât abia la intrarea în bloc îmi amintesc să o blochez. Măresc pasul spre lift, dar renunț la el şi o iau pe scări. Odată ajuns la etajul ei, constat că lucrurile stau mult mai bine decât mi-aş fi închipuit eu.
Imaginea din fața mea, mă face să văd roşu în fața ochilor, simt cum sângele îmi fierbe în vene şi mai mult ca sigur, cei de la Omucideri vor avea un nou caz.
De îndată ce privirea mea şi a Sharei se întâlnesc, pot vedea uluirea de pe chipul său, ce este urmată de adorație? Sau este doar închipuirea mea? Nici nu îmi pot da seama la cât de nervos sunt. După ce că nu am vorbit deloc cu ea azi, o găsesc cu el? Şi nu ori şi cum, ci la ieşire din casa ei, fir-ar să fie de treabă.
Pe cât de veseli erau cei doi când am ajuns eu, pe atât de serioşi sunt acum. Alex, căci aşa țin minte că îl cheamă, încă îşi ține mâna pe brațul ei, iar zâmbetul pe care îl avea pe față în urmă cu câteva secunde, mă face să turbez nu alta. Încordat păşesc spre ei şi când ajung la o distanță mică o înşfac pe Sarah si o lipesc de pieptul meu, mişcarea bruscă făcând-o să scâncească, însă nu spune nimic.
Idiotul din fața mea mă privește încruntat, cu buzele strânse, iar după ce o priveşte pe cea din brațele mele, postura corpului i se relaxează şi îl aud cum pufneşte iritat.
Enervat la culme, dau să spun ceva, dar rămân ca trăznit în urma gestului său. Mâna întinsă în semn de salut mă ia complet prin surprindere şi abia după ce primesc un cot zdravăn în coaste de la iubita mea, ce bine sună când o numesc aşa, îi răspund la salut, printr-o strângere de mână mai agresivă, după care o împing pe Sarah în apartament şi trântesc uşa în urma mea.
— Îmi spui şi mie ce e cu tine de te comporți aşa? tonul ridicat pe care mi se adresează mă uimeşte total. Adică după tot ce s-a întâmplat, tot ea este cea supărată?
— A fost sau e ceva între voi? răceala din vocea mea pare să o surprindă atât de tare încât mă privește cu ochii mari, ca mai apoi să înceapă să arunce scântei din ei.
— Ce? Bineînțeles că nu, ce e cu întrebarea asta?
— Nu am avut impresia asta mai devreme. Toată ziua am încercat să te sun și nu mi-ai răspuns, și când ajung la tine vă găsesc pe amândoi doar un zâmbet, fix când îl conduceai afară din casa ta.
— Acum că văd cu proprii ochii, ești adorabil când ești gelos, îmi spune în timp ce pășește în spre mine, dar se oprește la o distanță mică, cu brațele încrucișate peste piept, mișcare ce îi scoate în evidență decolteul, și nu știu sigur dacă face asta în mod involuntar sau intenționat.
— De unde ai mai scos-o şi pe asta?
— Tu singur mi-ai demonstrat.
Rămân tăcut, fără a o mai contrazice. Frica că aș putea să spun ceva nesăbuit și să ne certăm mă acaparează brusc, iar gândul că aș putea să o pierd mă izbește dureros de tare, însă ideea că ea l-ar prefera pe el, mă face să mă îngrozesc.
Face un pas spre mine, corpurile noastre fiind la o distanță extrem de mică, însă nu fac nici o mișcare. O las pe ea să facă ceea ce vrea și ceea ce își dorește. Brațele i se așează pe pieptul meu, iar buzele ei mă sărută chinuitor de lent în colțul gurii, ca mai apoi să se mute pe linia maxilarului, coborând mai joi, până când le simt pe linia pulsului. Mâinile i se mută de pe piept în părul meu, trăgându-mi capul într-o pare și îi simt respirația deasupra buzelor, chinuindu-mă lent, dar sigur.
— N-am dorit niciodată pe altcineva! atât mi-a trebuit să aud, căci în următoarea secundă îmi lipesc brutal buzele de ale el, sărutând-o lacom, pentru a-i dovedi că e a mea. Îi cuprind capul cu mâna dreaptă pentru a o ține nemișcată și îi aduc geamătul sălbatic și senzual. Gurile noastre se posedă reciproc, într-un dans nebun și plin de pasiune, iar corpurile noastre se mișcă la un unison. Trupurile ne sunt atât de lipite, încât îi simt bătăile inimii prin cămașă. Mâna liberă mi-o strecor pe sub tivul bluzei ei pentru a urca ușor deasupra mijlocului ei. Îi aud din nou geamătul și decid să pun capăt pasiunii ce a pus stăpânire pe noi, însă gândul de a mă desprinde de ea îmi provoacă o durere fizică, greu de ignorat.
O strâng în brațe, ținându-i în continuare capul în mână, și las trei săruturi caste pe buzele ei întredeschise. Îmi las buzele să alunece nespus de blând de-a lungul gâtului ei, până la curbura umărului, după care revin asupra gâtului și prind între dinți o porțiune mică de piele strângând încet. Îi aud icnetul de surpriză, dar și de durere, și după ce sunt convins că o să îi rămână semn, trec lent cu limba peste porțiunea afectată.
— Ești a mea!
— Doar a ta! Cuvintele ei trezesc în mine un sentiment de tandrețe și de posesivitate.
O aud cum răsuflă adânc și își ridică privirea spre mine, privindu-mă fix în ochii, iar seriozitatea de pe chipul ei, îmi dă de înțeles că ceea ce o să urmeze nu o să mă încânte deloc.
— Totuși trebuie să știi ceva. Eu și Alex ne-am sărutat!
Trag aer în piept și dau să deschid gura, blocându-mă. Expir închizând ochii, încercând să îmi dau seama dacă glumește sau nu. Nu îndrăznesc să-mi mișc trupul, cu atât mai puțin nici nu cred că o pot face. Îmi deschid ochii, iar ceea ce îi citesc în privire valorează mai mult decât cuvintele, nu mă minte. Strâng din dinți, o senzație greu de descris mă cuprinde, și nu îmi găsesc cuvintele. În interiorul meu tocmai a pornit o furtună, și nu mai știu cât o mai pot ține sub control. Singurul lucru pe care vreau să îl fac e să lovesc ceva, am nevoie să mă descarc, altfel îmi pierd mințile.
Ştiu că a durat mult până când am decis şi eu să postez. Sper să vă placă capitolul, şi chiar dacă unii consideră că ,,lălăi" acțiunea, prefer să fie aşa decât să o grăbesc inutil. Am mai spus, dar am să mai repet o dată. Scriu ceea ce simt şi când am timp şi dispoziția necesară. Dacă poveste nu este pe placul unora dintr voi, atunci îmi pare rău, însă am observat că orice aş face niciodată nu vă pot mulțumi.
Vă mulțumesc celora ce îmi sunteti alături şi mă sprijiniți.
Sper să ne auzim curând la un nou capitol :)