Îmi strâng mai bine haina pe lângă corp şi privesc cu neîncredere la clădirea din fața mea. Impunătoare, dar totodată intrigantă.
Când am sunat-o în urmă cu câteva ore pe Heaven, pentru a afla dacă ştie unde îl pot găsi pe Aiden, nu m-am gândit că voi fi nevoită să îl caut la locul de muncă, sau mai bine spus la compania pe care o deține. Este o cladire uriaşă, de douăzeci şi opt de etaje, cu Adison Enterprise, scris discret cu litere de oțel, cel mai probabil, peste uşile din sticlă de la intrare.
Am stat mult timp să mă hotărăsc dacă să vin sau nu. Am trecut în revistă toate argumentele pro şi contra, dar mereu ajungeam la aceeaşi concluzie: trebuie să îl văd pe Aiden, trebuie să las orgoliul la o parte şi să încerc să reparăm ce se mai poate.
Inițial, când i-am spus lui Heaven că nu am de gând să mă mai întâlnesc cu ea şi Ryan în seara aceasta, mi-a făcut capul calendar timp de douăzeci de minute şi sunt sigură că nu s-ar fi oprit dacă nu era Ryan. Totuşi, când a auzit motivul pentru care vreau să mă sustrag de la ieşirea plănuită, au urmat alte câteva minute în care mi-a vorbit despre cât de proşti şi încapățânați suntem eu şi Aiden şi că se bucură de faptul că mi-a venit mintea la cap şi în sfârşit o să fac ceva pentru a îndreptat situația dintre noi.
Şi uite-mă aici! La numai câteva minute depărtare de el şi eu nu îmi pot opri tremurul ce mi-a acaparat tot corpul. Arajându-mi încă o dată haina mă îndrept spre intrare, şi dacă exteriorul mi s-a părut impunător, interiorul e de-a dreptul intimidant. Luxul şi bun gustul predomină şi am un sentiment de admirație pentru ceea ce văd. Nu este prima dată când mă aflu într-un astfel de loc, însă acesta este cu mult superior şi acum am cu totul şi cu totul alt scop.
Din spusele lui Heaven biroul lui se află la ultimul etaj, aşa că trec repede pe lângă recepție, fără a mai întreba nimic şi odată intrată în lift, apăs butonul pentru ultimul etaj.
Din spatele biroului solid din gresie, o blondă tânără, foarte atrăgătoare, bine pusă la punct, îmi zâmbeşte forțat. Poartă un costum elegant, format din fustă şi sacou, în partea de sus văzându-se doar gulerul unei cămâşi albe. Arată impecabil şi nu pot să nu simt puțină gelozie când mă gândesc că Aiden o vede zilnic.
Îşi arcuieşte o sprânceană şi mă măsoară cu interes şi dispreț, însă pentru a nu mă lăsa mai prejos, îmi arcuiesc şi eu o sprânceană şi o privesc intens, în timp ce trec pe lângă ea fără să îi adresez nici un cuvânt. O aud cum strigă după mine să mă opresc, însă nu o bag în seamă.
Grăbesc pasul de îndată ce observ o uşă pe care scrie numele lui Aiden.
Fără să mă mai gândesc, dau buzna înăuntru.
Toate privirile se întorc spre mine, privindu-mă cu interes, însă pe mine mă interesează una singură. În capul mesei stă Aiden, privindu-mă intens, pe chip nu i se citește nimic și nu știu la ce se gândește. Stau de câteva secunde și nimeni nu spune nimic, totuși privirile celor trei bărbați pe care nu îi cunosc încep să fie din ce în ce mai curioase.
— Cred că ne putem opri aici pentru astăzi. Vom continua în altă zi! se adresează celor trei, și îi văd cum își strâng în grabă dosarele și părăsesc încăpere grăbiți.
Odată rămași singuri, îmi dau seama că mi-am uitat tot discursul pe care l-am pregătit, pe drum, și nu știu ce să spun sau ce să fac, iar el nu are de gând să facă nimic pentru a-mi ușura treaba. Mă privește profund, și nu îi pot citi nici o emoție pe chip.
— Ai venit pentru a-mi reproșa ceva sau pentru noi? mă întreabă dregându-și glasul,iar ochii îi mocnesc de furie și pasiune.
— Crezi că aș veni până aici doar pentru a-ți reproșa ceva? întrebarea îmi iese printre buze, și cu riscul de a crea o nouă ceartă, îl privesc sfidător.
— Răspunde la întrebare! calmul cu care îmi vorbește mă exasperează și simt cum mi se încălzește sângele în vene.
— Dacă ți-aș spune că am venit pentru noi, ce ai face? vorbesc apăsat, punând accent pe ultima parte, iar rânjetul care îi apare pe buze, nu îmi prevestește nimic bun.
— Ce aș face...
Se ridică leneș de pe scaun, înconjoară biroul, în timp ce își dă jos sacoul și îl aruncă neglijent pe scaun, observ cum mușchii i se contractă sub cămașă. Înaintează în spre mine, ochii săi sunt fixați pe chipul meu, și inevitabil gura mi se usucă și înghit în sec. Totuși, nu fac nici o mișcare, îl privesc și eu și aștept să văd ce are de gând să facă.
Nici nu știu de ce să fiu mai șocată, de viteza cu care a ajuns lângă mine, sau de cea cu care m-am trezit izbită în peretele din spatele meu, și sunt convinsă că dacă, brațul său nu mi-ar fi atenuat contactul cu peretele, m-aș fi ales cu o vânătaie de toată frumusețea. Pentru o singură clipă, m-am întrebat dacă ar fi capabil să mă răneasca fizic în mod conştient, însă brațul de care stau sprijinită şi care m-a împiedicat din a ma rănii, nu este o dovadă destul de clară a faptului că m-am înșelat, atunci blândă, respirația precipitată ce mi se izbește de fața şi corpul tare lipit de al meu, într-un mod protector este.
Îmi ridic privirea spre el, iar modul în care mă privește mă face să mă descompun, îmi simt picioarele moi, de parcă o să cedeze din moment în moment. Aiden pare să fie conștient de acest lucru, căci simt cum brațul i se strânge aproape dureros în jurul trupului meu, însă nu schițez nimic.
— Ce rost are să îți spun când pot să îți arăt? îmi șoptește în păr, ca mai apoi să mi-l prindă cu cealaltă mână, și să îmi tragă capul suficient de tare pe spate, încât să scâncesc. Mă ațintește cu privirea, iar focul din ochi mă face să respir din ce în ce mai alert.
— Dacă ai de plecat, pleacă acum, dacă nu, nu răspund de faptele mele.
Din nou aleg să tac și să nu fac nimic, așteptându-i următoarea mișcare. Nu am venit ca să plec, așa că nimic din ce o să îmi spună nu mă va speria.
Văzând că nu intenționez să plec, un rânjet mai periculos decât a unui delicvent îi apare pe buze, și dintr-o dată se năpustește asupra mea. Sărutul pe care îl inițiază e năucitor, de parcă ar vrea să pună stăpânire nu numai pe gura mea, ci și pe trupul și sufletul meu. Simt cum îmi prinde coapsele și îmi forțează picioarele să se încolăcească în jurul mijlocului său. Abia când îl simt tare și sălbatic, realizez că nu port pantaloni, iar fusta îi dă posibilitatea să exploreze mai mult decât mi-aș fi dorit. Alungând aceste gânduri îl strâng strâns între picioare și îi prind părul în pumni, trăgându-l fără milă și obținând un mârâit sălbatic. Drept pedeapsă, începe să îmi muște dureros de tare buza de jos, ca mai apoi să își treacă limba peste ea, în semn de scuză. Mă abandonez complet și fără rețineri sărutului, atunci când intuiesc că vrea să se retragă, nelăsându-l să-i pună capăt. Singurul lucru de care îmi mai pasă în aceste clipe este sentimentul înnebunitor de împlinire și fericire pe care îl simt în brațele sale. Zâmbește în urma gestului meu, și simt cum mă desprinde de perete și mă așează pe margine biroului, imediat făcându-și loc între picioarele mele. Continuă să mă devoreze în sărutul sălbatic, pe care nici nu mai știu cine l-a inițiat, iar mâinile libere îmi explorează trupul mai bine.
— Ai să mă faci să îmi pierd mințile prințeso! îl ascult, absorbindu-i cuvintele, așa cum el mi-a absorbit sufletul prin sărutul de mai devreme.
Totuși, simțurile îmi revin, reușesc să mă agăț de un strop de luciditate când îi simt dovada pasiunii presându-mi coapsa și încerc să mă îndepărtez, însă nu îmi permite. Își lipește buzele de fruntea mea și abia apoi îmi vorbește.
— La dracu' Sarah! Mi-a fost prea dor de tine, așa că nu o să îți permit să mai pleci de lângă mine. Ți-am dat o șansă când ai venit și nu ai profitat de ea.
Scrâșnește din dinți și încearcă să mă aducă și mai aproape de el.
— Nu o să o fac, nu mai plec nicăieri. Am venit să lămurim lucrurile și să rămân. Asta dacă mai dorești să fiu alături de tine.
Pe cât de sigură am început să îi vorbesc, pe atât de nesigură am încheiat. Gândul că încăpățânarea mea l-a adus în punctul în care nu vrea să mai aibă de a face cu mine, mă termină.
— Nimic nu mă poate ține departe de tine, iubito! Doar tu! Ești singura care ai putea să mă alungi! în ochi i se citește seriozitatea amenințării și intensitate pasiunii.
Îl las să mă strângă la pieptul său și amândoi stăm tăcuți și îmbrățișați, așteptând să prindem suficientă forță pentru confruntarea ce o să urmeze. Așa cum am mai spus, am venit și pentru niște răspunsuri, și orice mi-ar spune sau ce sentimente ar trezi în mine, nu am de gând să abandonez subiectul.
Aiden reprezintă tot ce o femeie își poate dori şi mă întreb cât de naivă sunt dacă sper că va rămâne pentru totdeauna al meu, dacă cred că a fost serios când a făcut acele afirmații.
Stând la pieptul lui, auzindu-i bătăile inimii și simțindu-i mâinile pe trupul meu, capitulez. Îi cred fiecare cuvânt spus. Toată nesiguranța dispare, lăsând loc liniștii interioare. N-are rost îmi fac griji acum pentru ceva ce s-ar putea să nu îmi fac nici mai târziu.
Fericirea este mereu atât de simplă şi de uşor de găsit, încât acest lucru ne face sa devenim neîncrezatori şi să complicăm lucrurile, ajungând să o căutăm neincetat, iar dacă avem norocul să o găsim după multe încercări, suntem convinşi că nu o merităm şi ajungem sa ne războim pentru ea.