Îl privesc pe bărbatul din fața mea şi deşi mi se pare cunoscut, nu ştiu de unde să îl iau. Îl cercetez cu atenție, iar în momentul în care ochii nostrii fac contact, realizez de unde îl ştiu. Este acelaşi tip pe care l-am întâlnit în seara aceea în club şi pe care l-am sărutat pe neaşteptate. Amitindu-mi de acest lucru, simt cum obrajii îmi iau foc şi privesc în altă direcție, numai la el nu.
— Intenționezi să mă ignori? întrebarea sa mă face să îmi întorc privirea spre el, iar zâmbetul care îi apare pe față denotă faptul că râde de mine.
— Aş putea să o fac? îl întreb la rândul meu, iar sclipirea ce îi apare în ochii nu trece neobservată.
— Ai putea, dar cred că din moment ce mi-ai oferit un sărut, vei putea măcar să îmi spui şi numele tău. Nu de alta, însă îmi doresc să îmi cunosc vecinii.
Sunt luată total prin surprindere şi nu ştiu ce mă sochează mai tare, faptul că îşi aminteşte de sărut sau că a spus că vrea să îşi cunoască vecinii, implicit şi pe mine.
— Vecini?
— Mă înşel eu sau locuieşti în blocul acesta? îmi indică din cap clădirea din spatele meu, iar eu aprob.
— Atunci află că eu tocmai m-am mutat aici, ceea ce ne face vecini.
Îl privesc pasiv şi efectiv nu ştiu ce aş putea să îi spun şi cum să mă comport, mai ales că acum ştiu că îşi aminteşte de sărut.
— Alexander Pattison! îmi întinde mâna, asteptând să fac şi eu la rândul meu acelaşi lucru. Pufnesc şi i-o întind şi eu pe a mea.
— Sarah Michelle Prescott! îmi ia mâna de îndată în palma lui mare, iar după câteva clipe mi-o şi eliberează.
— Încântat de cunoştință, daca stau bine şi mă gândesc eşti prima persoană pe care o cunosc dintre locuitorii acestui complex.
— Atunci îți urez succes, căci vei avea multe persoane cu care să faci cunoştință.
— Nu te contrazic, dar sunt convins că tu eşti cea mai draguță şi frumoasă.
Mă priveşte din cap până în picioare şi îmi face cu ochiul. Văzând că îl privesc urât îşi ridică mâinile şi râzând îmi spune:
— Stai linistită, căci nu mă dau la tine. Vreau doar să fim prieteni, iar cât despre sărut, ştiu prea bine de ce ai facut-o şi din partea mea e ca şi uitat. Să ştii că nu obişnuiesc să îmi sărut prietenii.
Îmi spune pe un ton relaxat, iar glumița de la final mă face şi pe mine să izbucnesc în râs.
— În regulă, mi-ar face placere să mai discutăm, dar eu chiar mă grăbesc.
— Atunci ne mai vedem! dau afirmativ din cap şi încerc să trec pe lângă el, însă mă trage într-o îmbrățisare şi fiind luată prin surprindere, ajung să mă izbesc de pieptul său tare.
— Am spus că nu îmi sărut prietenii, dar prietenele le îmbrațişez.
Îmi şopteste şi nu apuc să îi răspund căci o voce groasă şi plină de nervrozitate ne ia prin surprindere.
— Ia-ți mâinile de pe ea dacă nu vrei să ți le rup! la auzirea acestei fraze mă îndepartez de Alex şi mă întorc spre cel ce nu credeam că îl voi vedea prea curând.
— Aiden?
— Chiar eu iubito, chiar eu! îmi spune de îndată ce se poziționează în fața mea şi mă smunceşte de lângă Alex, trăgându-mă aproape în brațele lui.
— Ce naiba faci? îl întreb nervoasă.
Ce cauti aici şi ce mai vrei?
— Asta o vom discuta imediat ce rămânem singuri.
Îmi spune încet şi dă să îmi plaseze un sărut, însă îmi întorc capul şi mă sărută pe obraz.
Nu ştiu de unde am avut puterea să mă întorc şi să îl refuz, dar ştiu că am făcut ceea ce trebuia. Nu înțeleg ce mai caută aici şi de ce face toate astea, cu ce drept?
— Acum amice, hai să îți explic ceva. Ai exact trei secunde să dispari sau poți sa mai stai încă două, cât timp o să îți scuipi dintii. Ce spui? rămân cu gura căscată la ceea ce tocmai am auzit.
Zâmbind Alex se apropie de el şi înainte de a spune sau a face ceva îşi aținteşte privirea asupra mea.
— E în regulă dacă te las cu el? mă întreabă îngrijorat, iar Aiden mârâie, fiind la un pas de a-l pocni.
— Sigur că da.
Îl liniştesc fiindcă deşi nu vreau, chiar trebuie să vorbesc cu Aiden şi să înteleg ce tot face
Văzând că sunt de acord să vorbesc cu el, Alex îşi ridica privirea spre Aiden şi îl măsoară atent, ca mai apoi încruntătura dintre sprâncene să i se adâncească.
— Acum ce ar fi dacă m-ai asculta tu pe mine? deşi a sunat ca o întrebare, este una retorică, întrucât nu îi dă voie lui Aiden să spună ceva.
— Dacă îi faci ceva sau o superi, nu ştiu care dintre noi doi o să scuipe dinții aceia! îi spune serios, ultimele cuvinte având grijă să le accentueze.
— Mă bucur că te-am cunoscut Sarah şi sper să ne revedem cât mai curând.
Îl aprob şi zâmbindu-mi se întoarce şi porneşte spre intrarea în bloc, nu înainte de a se mai uita odată în spre noi.
Rămaşi singuri nici unul dintre noi nu spune nimic, ne limităm doar la a ne privi. Îl măsor atentă şi deşi nu a trecut mult timp de când nu l-am mai văzut îmi pare schimbat, are o sclipire în ochii, pe care nu am mai văzut-o, iar modul în care mă priveşte, îmi face inima să o ia razna.
— Îmi poți spune şi mie acum ce cauți aici şi cu ce drept i-ai vorbit aşa lui Alex? linistea ce s-a fost format între noi, m-a făcut să nu mai rezist şi să izbucnesc, însă el pare să îşi păstreze calmul şi să nu fie uimit de ieşirea mea.
— Ştii ceva? Las-o baltă, oricum nu ai nimic interesant de spus.
Dau să îl ocolesc şi să plec, dar face şi el un pas în lateral, blocându-mi calea.
— Nu aşa de repede, trebuie să vorbim, aşa că nu pleci de aici până când nu mă asculți! tonul poruncitor pe care îl foloseşte mă scoate din sărite şi izbucnesc după mult timp.
— Ce? Ce ar mai fi de spus? Nu ai fost destul de clar ultima dată? Ce mai cauți aici Aiden? Ce mai vrei de la mine? cuvintele ies rând pe rând din gura mea şi nici nu mai ştiu dacă vreau să îmi răspundă la întrebări sau pur şi simplu i le-am adresat ca să îmi descarc sufletul.
— Am greşit! Ultima noastră întâlnire a deviat într-un mod pe care îl regret şi...
— Şi nimic! Ai fost destul de clar atunci, iar eu ți-am dat o şansă Aiden, ți-am dezvăluit că pentru mine lucrurile au scăpat de sub control şi ție nici nu ți-a păsat, aşa că din partea mea eşti liber să faci ce vrei, însă departe de mine.
Îi spun totul privindu-l fix în ochi, care mă privesc îndurerați şi nepunticioşi. Fața îi este împietrită, iar pumnii încleştați denotă pornirile pe care şi le ține în frâu.
— Ştiu ca eşti suparată, şi ai toate motivele, însă mai ştiu că o parte din tine vrea să mă asculte, vrea să îmi dea o şansă, aşa că lasă orgoliul la o parte şi ascultă-mă.
— Mai ştii ce ți-am spus la acea petrecere? mă priveşte încruntat şi nu am nevoie de vorbe pentru a-mi da seama de răspunsul său.
— Niciodată nu vei ştii ce vreau cu adevărat! Şi ştii de ce? Fiindcă nu îți pasă, nu te interesează acest lucru. Pentru tine primezi doar tu, nu ştiu ce urmareşti şi ce vrei să faci, dar stai departe de mine.
Ai avut o şansă, la care ai dat cu piciorul, iar eu alta nu îți voi da. Să nu crezi că vei putea profita de faptul că ți-am mărturisit ceea ce simt pentru tine, orice ai face, mereu voi avea vie amintirea acelei zile. Nu uita asta.
Îl las singur şi cu paşi alerți pornesc spre maşină, deja am pierdut suficient timp, iar Ethan mă asteaptă de mult timp. Drumul îl parcurg în linişte, mentinându-mi atenția la trafic şi încercând să nu mă gândesc deloc la el. Reuşesc să ajung destul de repede la Ethan, însă acest lucru nu mă scapă de o morală din partea sa. Nu am văzut om care să fie mai obsedat drcât el în ceea ce priveşte punctualitatea.
— Dacă tot ai binevoit să ajungi şi tu, hai să nu mai pierdem timpul şi să îți arăt de ce te-am chemat.
Îmi dau ochii peste cap în urma comentariului său şi îl urmez în linişte.
— Poftim! îmi pune în față laptopul său şi fişierul de pe ecran mă face să mă încrunt. Nu mă lasă să îl întreb nimic căci dă click pe el şi încep să privesc atent ceea ce se află în fața mea.
— Asta e...
— Exact! Asta este ceea ce aveam noi nevoie.
Îmi spune pe un ton mândru, iar mie nu îmi vine să cred.
— Cum ai reuşit sa faci rost de ea? E autentică? mii de întrebari îmi trec prin mine şi nu ştiu dacă este un vis sau realitatea.
— Nu asta contează, ci faptul că aceasta filmare dovedeşte că Mark Lyon nu a ucis pe nimeni. Dupa cum ai văzut şi tu, persoana aceea s-a ridicat imediat şi a plecat pe proprile picioare.
— Ai dreptate, această filmare dovedeşte nevinovăția sa şi sunt convinsă că nu o să poata fi contestată în instanță. Nu ne mai ramâne decât să dăm de cel de care se presupune ca Mark l-a lovit cu maşina.
Mă încuvintează şi îmi zâmbeşte mândru, iar eu nu pot decât să-i fiu recunoscatoare pentru sprijinul şi ajutorul său.
Plec simțindu-mă mult mai uşurată şi liniştită, dorindu-mi doar să ajung acasă şi să dorm până dimineață, dar ceea ce găsesc în fața blocului mă face să îmi pierd tot somnul şi să mă întreb când voi putea să trăiesc şi eu liniştită. Stau lângă maşină şi privesc în față şi nu îmi vine să cred de ceea ce văd. Stau şi mă holbez şi nu ştiu ce să mai cred. Fiind prea obosită de toate întâmplările din zilele acestea răsuflu adânc şi cu paşi mici mă îndrept spre intrare, însă sunt oprită de vocea ce răsună în spatele meu.
La media îl avem pe Alex :)))