— Mi-ar plăcea să ştiu la ce te gândeşti!
Vocea încărcată de curiozitate şi de căldură a lui Heaven mă face să tresar şi să îmi ridic privirea din foile pe care nici nu le înțeleg în acest moment.
— La nimic! spun repede, evitând contactul vizual cu ea, pentru a nu-i da de bănuit că încerc să ascund ceva de ea.
— Sarah, nu ne cunoaştem noi de mult timp, însa am prins drag de tine şi te văd ca pe sora mea. Nu încerca sa mă minți, de douăzeci de minute te uiți în foile acelea şi nu le-ai mai schimbat, cu siguranță nici nu ştii ce ai în față. Eşti aeriană şi m-aş bucura dacă mi-ai spune ce ai pățit.
Tonul voci i se schimbă, lasând în loc de curiozitate o urmă de îngrijorare. Totuşi cum aş putea să îi povestesc cele întâmplate cu Aiden, când nici eu nu ştiu sigur care e situația între noi.
— Sunt doar puțin îngândurată, nu vreau să te simți prost, însă aş prefera ca până când voi reuşi să înțeleg ceea ce se petrece, să nu îți spun nimic.
Îi răspund pe un ton prietenos şi recunoscător deoarece în timpul puțin pe care l-am petrecut împreună Heaven mi-a dovedit că este o persoană minunată şi pe care mă pot baza oricând, însă acum nu aş avea ce să îi povestesc, întrucât nu ştiu cum să definesc ceea ce e între mine şi Aiden.
Dimineață m-am trezit pe canapea, unde am adormit cu gândul la el şi la cuvintele sale. Abia după ce a plecat i-am înțeles sensul vorbelor şi m-am cutremurat.
Nu ştiu dacă ceea ce simt pentru Aiden este iubire sau atracție, însă nu vreau să renunț la ceea care eram până acum, o femeie cu capul pe umeri, ce ştie ce îşi doreşte de la viața şi care nu fuge de probleme, şi să devin o amețită care nu e în stare să îşi dea seama ce se petrece cu ea.
Nu neg faptul că apariția lui Aiden mi-a dat lumea peste cap, luându-mă prin surprindere şi făcându-mă să simt că mă aflu într-o furtună de sentimente.
— Nu te voi forța sa mi te confesezi, dar eu îți sunt alături şi dacă ai nevoie de un sfat, nu ezita să mi-l ceri.
Mă asigură printr-o îmbrățişare strânsă şi din care cu greu ne desprindem.
— Acum gata cu tristețea, îți las timp până diseară să îți revi căci la ora douazeci sunt la tine. Mergem la o petrecere.
Îmi spune totul repede, iar privirea ei autoritară îmi blochează orice încercare de a refuza. Oftând resemnată, încuviințez din cap.
— Şi mai exact, unde se ține această petrecere şi cine o organizează?
— La Aiden! Îmi spune senină, iar eu încremenesc.
— Dar ziua lui nu a trecut?
Întreb mirată, ca mai apoi să realizez ce întrebare idioată am putut să pun.
— Ba da, însă Aiden nu are nevoie de nicio ocazie pentru a da vreo petrecere. Dacă e să ma gândesc, aş putea spune ca ziua lui e în fiecare săptămână.
Mă informează râzând, iar eu încerc să mă liniştesc şi să înțeleg sentimentul de agitație pe care îl simt în interiorul meu.
Oricât de mult a insistat Heaven să o însoțesc să îşi aleagă o rochie pentru diseară, am fost nevoită să o refuz deoarece am o mulțime de lucruri de făcut, iar eu nici nu am început. De dimineață am tot încercat să înțeleg ceea ce citesc, totul fiind în zadar.
Mă fac mai comodă în scaun, încercând să îmi limpezesc mintea şi să îmi concentrez atenția asupra cazului din fața mea. Timpul este foarte scurt, iar eu nici nu am început să îmi pregătesc pledoria.
— Încep să îi dau dreptate lui Amber, lucrezi prea mult!
Concentrată la ceea ce am de făcut, nu am sesizat momentul în care Ethan a intrat în birou.
— Să înțeleg că ai primit o plângere şi ai venit sa vezi cu propri tăi ochi dacă are fundament?
Îl întreb bosumflată, abandonând tot ce făceam şi mutându-mi atenția asupra lui.
— Nu aş fi aşa de dur în exprimare, dar de ce să te mint, ai perfectă dreptate.
Îmi spune spăşit şi puțin jenat din cauza situației în care a fost pus de mama.
— Atunci o să îți uşurez munca şi voi vorbi eu cu ea.
— Să ştii că nu am venit doar din acest motiv, am fost surprins să constat dimineață că în loc să iei trei cazuri, ai luat cinci. Crezi că vei reuşi să te descurci?
Privirea sa grijulie mă face să oftez şi dorința de a-l linişti creşte în fiecare secundă.
— Mai mult decât sigură. M-am informat, iar termenii pentru fiecare caz sunt la distanțe măricele, aşa că voi avea şi timp liber printre.
Mă măsoară atent şi deşi nu pare convins de răspunsul meu nu spune nimic.
— Dacă ai nevoie de ajutor, ştii unde mă găseşti!
Rămasă singură îmi reiau activitatea, încercând să mă familizez cât mai bine cu fiecare caz şi să mă pregătesc pentru cel mai urgent.
Pauza de prânz mă găseşte tot printre hârti şi doar datorită Elisei, care îmi aduce o porție de paste de la restaurantul din colț, reuşesc să mănânc ceva. Amintindu-mi de discuția cu Ethan, o sun pe mama şi apoi îmi reiau activitatea până când primesc un mesaj de la Heaven prin care mă anunță că în zece minute ajunge la mine. Privesc încă o dată ecranul telefonului pentru a fi sigură că am citit bine şi apoi verific ceasul şi mă înjur mintal când observ că este ora nouăsprezece şi patruzeci şi şapte de minute.
Închid repede toate dosarele şi îmi iau lucrurile, în acelaşi timp, o sun pe Heaven pentru a -i spune să meargă direct la petrecere şi că eu o voi ajunge din urmă.
Merg în paşi alerți pe coridorul cladirii şi abia acum observ că toată lumea a plecat, singurul care a mai rămas fiind paznicul, ce îmi deschide galant uşa de la ieşire. Datorită faptului că sunt în întârziere nu mai am timp să trec pe acasa pentru a mă schimba, aşa că nu pot decât să sper ca rochia de culoarea piersicii, care mi se mulează pe corp, arătând perfect fiecare curbă şi care se opreşte cu o palmă deasupra genunchilor, mă face să arăt bine pentru petrecere. Părul, pe care dimineață l-am ondulat în grabă şi l-am prins într-un coc, îl eliberz în momentul în care ajung la maşină şi îl las să se revarse pe spate.
După aproximativ jumătate de oră, opresc maşina în fața aceleaşi case în care a avut loc petrecerea din seara în care l-am cunoscut pe Aiden. Ceea ce mă derutează este faptul că nu este aceeaşi cu casa pe care am văzut-o când l-am dus cu maşina. Dacă nu ar fi mulțumea de oameni ce se distrează pe muzica zgomotoasă, aş zice ca am greşit adresa. Nesigură păşesc spre intrare, iar încrederea îmi revine când un păr şaten se vede prin mulțime şi odată ce mă zăreşte vine spre mine.
— Credeam că o să mă laşi baltă şi nu vei veni! privirea indignată şi plină de reproş a lui Heaven mă fixează si nu pot decât să clatin din cap amuzată.
— Numai tu te puteai gândi la aşa ceva.
Ridică din umeri şi îmi face semn spre ringul de dans. O refuz din start şi decid să mă învârt puțin prin jur.
Nu după mult timp privirea mi se opreşte asupra celui ce mi-a bântuit gândurile şi visele în ultima vreme şi care m-a făcut să trec dintr-o extremă la alta, iar modul în care arată mă lasă iar fără cuvinte.
Tricoul gri şi mulat pe corp scoate şi mai mult în evidență lătimea umerilor şi muşchii perfect conturați, iar blugii deschişi de culoare îi vin turnați. Analizatul ia sfârşit în momentul în care lângă el apare aceeaşi roşcată care îi căuta atenția şi în seara în care l-am cunoscut.
O furie incontrolabilă pune stapânire pe mine şi un gând mă fulgeră într-o clipită. Nu furia mă acaparează, ci gelozia pe o simt şi poate un strop de frică. Gândul că şi el o doreşte îmi face stomacul să se strângă într-un mod dureros. Vrând să mă fac nevăzută mă întorc şi pornesc în direcția opusă lor.
Nu ajung să mă îndepărtez prea mult, întrucât brațul îmi este prins de Aiden şi sunt întoarsă brusc spre el.
— Sarah! şoapta lui mă face sa uit de tot ce ne înconjoară şi de locul în care ne aflăm.
— Dă-mi drumul sau o să fie rău şi când spun asta sper că îți dai seama că nu mă includ pe mine în ecuație! îi mârâi în față, iar atitudinea mea în defensivă îl ia putin prin surprindere, mărindu-şi ochi, ca mai apoi să îi apară pe chip un rânjet arogant.
Îmi prinde încheietura mâini drepte şi îşi face loc prin multine, eu fiind nevoită să îl urmez. Deschide o uşa din sticlă, iar când aerul de afară mă izbeşte direct în față, realizez că suntem singuri, la adăpost de văzul celorlalți.
— Vrei să mă enervezi şi mai tare decât sunt şi nu ştii cum? îl întreb extrem de nervoasă şi rămâne ca şi trăznit în fața furiei din vocea mea.
— Eşti geloasă! afirmă sigur pe el, aplecându-se spre mine cu fața la doar un centimetru de a mea.
— Fii serios, de ce aş fi geloasă? pufnesc revoltată şi dau să plec.
— Nu te grăbi, încă nu am terminat discuția.
— Eu bine, eu da. Şi din câte ştiu un dialog implică două persoane, aşa că dacă vrei să faci un monolog, eu cred că cel mai indicat ar fi să aştepți până plec eu.
Îi spun zâmbind forțat şi adoptând o atitudine detaşată.
— Dar eu nu am terminat, deci o să mă asculți.
Fiecare cuvânt i se transformă în şoapte, iar buzele noastre sunt din ce în ce mai apropiate, intenția lui fiind aceea de a mă săruta.
— Nu o face! şoptesc încet.
Îl implor atât din vorbe cât şi din privire.
— De ce? Spune-mi doar un motiv pentru care să nu o fac şi poate îl voi lua în considerare.
— Vreau să plec.
Îi spun calmă, încercând să îmi ascund tremuratul ce mi-a acaparat întreg corpul.
— Nu vrei asta cu adevărat, încerci doar să fugi, să evadezi de ceea ce simți.
Îmi şopteşte în timp ce îşi îngroapă fața în parul meu.
— Niciodată nu vei ştii ce vreau cu adevărat!
Vorbele mele îl năucesc pe moment, facându-l să se îndeparteze, însă nu îi dau ocazia să mă întrebe la ce m-am referit căci mă întorc repede şi plec.
La media o avem pe Heaven :)))