Capitolul 4
O cazatura in gol
Sarah Collins
Nu ma pot concentra. De cate ori imi inchid ochii, il vad pe acel biet om torturat, plin de sange si cu teama in ochi. Ceasul arata ora 3 dimineata iar eu nu stiam ce sa fac.
Cand se va termina acest infern? Cand voi putea scapa de demonul care imi bantuie viața?
De cand am aflat ca sunt un inger nu am reușit să ma liniștesc. Imi repetam in minte ca totul trebuie sa fie ireal. Am cautat informatii despre ingeri, despre ceva asemanator mie, dar am gasit doar niste articole stupide care cu siguranta sunt false. Singura mea sursa de informatie ar fi Blake dar nu vreau ajutorul lui. Nu vreau sa ma umilesc in fața lui doar ca sa imi raspunda la cateva intrebari.
Cand in sfarsit am reusit sa imi inchid ochii, momentul in care bărbatul il injunghia pe acel nevinovat om aparea de mai multe ori.
De cate ori adormeam, ma trezeam brusc. Orele au trecut iar eu nu puteam inchide ochii. Eram obosita. Voiam sa dorm. Nu puteam face nimic si asta din cauza lui. Din cauza dorintei lui nebunesti de a-mi arata viata. Din cauza dorintei lui de a-mi distruge somnul. Ce vrea de la mine?
Oboseala ma făcuse din nou sa închid ochii și, pentru prima oara in acea seara, am adormit liniștită.
Cand soarele răsărise, cu ochii obosiți si fața palidă m-am ridicat din pat.
Nu stiu ce il determina pe Blake sa faca toate astea, nu i-am inteles motivul pentru care isi doreste sa fie demon, nu ma pot gândi la un motiv pentru care Blake imi face toate astea. De ce nu pot avea o viata normala?
-- Gandindu-te la mine?-- vocea lui m-a facut sa las sa imi scape un țipăt de frică.
-- Trebuie sa incetezi sa faci asta. -- spun punandu-mi mana pe locul unde ar trebui sa fie inima, desi nu prea cred ca o am.
-- Nu ai avut o dimineata buna, nu?
-- De unde ti-ai dat seama?-- ii spun ironica.
-- Nu ai o fața prea radioasa in aceasta dimineata. -- spune el razand.
-- Infantil. -- soptesc uitandu-ma in alt colt al camerei.
-- Ce ai mai facut?-- ma intreaba trantindu-se in patul meu ca si cum am fi prieteni de o viata.
-- Nu am putut dormi toata noaptea. Cred ca e vremea sa imi las frica la o parte si sa merg la politie cu un denunt serios.
Dupa cuvintele mele credeam ca se va panica sau va fugi dar singurul lucru pe care l-a facut a fost sa zambeasca.
-- Sarah, Sarah. Chiar crezi ca voi fi la închisoare? Ca voi fi un prizonier? Nu cumva ai mai incercat asta o data?
-- Da, am mai incercat o data dar asta este ceva serios. Mi-ai explicat ca ce văzusem in camera aia era iluzia mea, ce am vazut ieri cu siguranta nu este.
-- Pentru binele tau ar fi bine sa pastrezi regula tacerii, Sarah.
-- Nu poti sa imi faci nimic. -- ii spun incercand sa par cat mai linistita.
-- Esti sigura?-- ma intreaba ridicandu-si coltul gurii intr-un mod arogant.
S-a ridicat de pe pat si a mers pana la usa incercand sa isi ascunda zambetul.
-- Ne mai vedem, Sar. Ai grija cu politistii, nu toti sunt de incredere. -- isi spune ultimele cuvinte inainte sa plece din casa mea. Mereu vine in casa mea pentru cateva secunde ca apoi sa plece fara niciun sens. De ce face asta?
Nu poate controla totul. Nu-i asa?
-- Asteapta!-- tip incercand sa il fac sa se oprească.
-- Daca nu tac, ce o sa imi faci?-- ii spun inca o data tipand. El se oprise si se uitase la mine cu un zâmbet urias pe față.
-- Daca o sa faci asta, o sa afli. -- imi spune si isi continua drumul.
De ce trebuie sa am o viata atat de ciudata?
Am decis ca ar fi bine daca as lua niste aer. Situatia asta ma sufoca. Am iesit din casă și, spre surprinderea mea, Blake nu mai era prezent.
Los Angeles este un oraș mare si frumos. Desi aveam milioane de locuri unde ma puteam opri si relaxa, eu am ajuns intr-un parc unde nici macar vantul nu avea curaj sa il strabata.
-- Sarah-- se aude in jurul meu.
Ma uit in dreapta mea. Nimic. In stanga. Nimic. In spate. Nimeni. Niciun corp, niciun suflet.
-- Sus, idioato.-- se aude inca o data. Ma uit in sus si acolo il vad.
Stand pe o margine a unei cladiri, cu picioarele lăsate libere si cu mainile in partile corpului lui intr-un mod relaxat, de parca asta ar face oricine, Blake ma saluta cu o miscare a mâinii.
-- Te invit. Vii?-- ma intreaba intinzand o mana.
-- Esti nebun.
-- Mi se mai spune. Macar incearca. Aici sus totul este mult mai linistit. Parcul parca pare fara viata. -- afirma el ridicandu-se de pe marginea clădirii si incepand sa mearga cu pasi liniștiți pe locul de pe care ar putea sa cada.
-- Pentru ca parcul este fara viata. -- ii spun uitandu-ma la el cum se plimbă uitandu-se la mine.
-- Ar trebui sa vorbesti mai tare. Aici sus nu se aude prea bine.
Fara sa imi dau seama, mintea mea calatorise intr-un alt loc. Parca era vorba de un deja vu.
-- Nu te aud, Sarah. Vorbeste mai tare. Sunt prea sus, ai uitat?
-- Ti-am spus sa cobori!
-- Dar e atat de frumos aici. Totul este atat de liniștit. Putem sa traim fericiti aici, Sarah.
-- Nu mai spune prostii, Matthew si misca-te. Nu am timp de prostiile tale.
-- Haide, Sarah, nu fi plictisitoare. Aici totul e asa bine. Bucura-te de priveliste cu ingerul tau preferat.
Evitând vocile din minte, am profitat de faptul ca Blake era acolo.
-- Stii multe despre lumea ingerilor?-- il intreb in speranta de a gasi un raspuns.
-- Daca urci aici sus poate o sa stiu. -- imi propune plimbandu-se din nou pe micul spatiu al cladirii.
-- Si daca o sa cad?
-- Nu te teme. Îngerii cad mereu ca pisicile. In picioare.
Facusem ceea ce el voia sa fac. M-am urcat pe cladire pana am ajuns la el, pe scări desigur. Avea un zambet larg pe buze.
Se așezase pe marginea cladirii si a palmuit locul liber de langa el.
De parca as fi un catel dresat, m-am asezat langa el.
-- Vreau sa stiu mai multe lucruri despre.. tot.
-- Si eu as vrea sa nu mi te mai adresezi ordonandu-mi dar vad ca nu e posibil. Ce vrei sa stii?
-- Tot. Daca mai sunt fiinte ca noi, daca am puteri. -- cuvintele mele au fost taiate de suntele puternice ale rasului lui Blake.
-- Puteri? Puteri magice? Tu chiar te crezi in desenele animate?-- spune stergandu-si cateva lacrimi iesite din cauza rasului.
-- Nu stiu nimic despre asta. Nu ma judeca.
-- Ok. Vrei sa stii daca mai sunt fiinte ca noi? Da. Sunt. Altceva?
-- Nu crezi ca am nevoie de mai multe informatii?
-- Pe Pamant nu mai sunt fiinte ca noi, adica demoni sau ingeri. Noi suntem singurii de pe pamant doar pentru ca suntem aleși. Dar, pe Pamant, mai exista vampiri. Asta doar pentru ca sunt fiinte moarte.
Vampiri?
-- Nu te gandi ca vamipirii sunt fiintele alea foarte frumoase din seriale. Sunt fiinte moarte. Atat.
-- Dupa tot ce s-a intamplat nu ma surprinde nimic.
-- Asteapta si o sa vezi. Altceva?
-- Putem avea sentimente?
Ma surprind vazand ca se ridica cu atâta siguranta de pe marginea cladirii, plimbându-se pe aceasta. Revine langa mine si imi intinde mana. Eu, cu mana tremuranda, ii prind antebraţul incercand sa am o stabilitate mai buna.
Cand m-am putut tine pe picioare, fara sa ii dau drumul demonului, l-am putut privi in ochi. El imi zâmbește.
-- Iti este frica.-- afirma. Eu nu zic nimic.
-- Iti este frica de cadere, Sarah?- ma intreaba.
-- Da. -- ii raspund cu un sunet pe care doar eu l-as auzi.
--- Foarte frica?-- intreaba apropiindu-se de mine.
-- Da.
Un moment de cateva secunde mi-a luat pana cand mi-am dat seama de ce voia sa faca de fapt, un moment prea scurt pentru a actiona.
Corpul meu deja cazuse in gol.