Ajung în clădirea mare la o oră foarte matinală, ştiind sigur că nu o să ajungă nimeni atât de devreme. Sunt obosită şi totuşi, am ales să vin mai degrabă pentru a pune la punct ultimele detalii. Nu îmi vine să cred că astăzi este ziua cea mare. Astăzi este procesul în privința lui Christian White.
Ultimele două săptămâni au trecut pe nesimțite, m-am îngropat în muncă, analizând atât ziua cât şi noaptea dovezile ce m-au condus la aflarea adevărului. Au fost două săptămâni grele şi obositoare, însă printre muncă am reuşit să mă mai întâlnesc cu Heaven şi să leg o frumoasă prietenie cu ea. Chiar mi-a fost un sprijin şi mi-a ridicat moralul când simțeam că nu mai pot şi că lucrurile îmi scapă de sub control.
Pe drum m-am oprit şi mi-am luat o cafea mare de la Starbucks, care sper că va reuşi să mă trezească şi mai bine.
Am acordat extrem de multă atenție acestui caz şi nu pot să mă mint şi să nu recunosc că adesea, când luam câte o pauză gândul îmi zbura la el. Nu înteleg de ce, ce are atât de special încât să nu mi-l pot scoate din minte.
Nu țin minte să fi întâlnit vreodată vreo persoană care să mă tulbure atât de mult după prima întâlnire.
Mă urăsc pentru că am ajuns atât de departe, mai ales când ştiu că nu aş putea accepta să am vreo legătură cu un bărbat care nu îşi asumă relațile.
Sunt furioasă, întrucât am ajuns să îi acord mai multă importanță decât ar fi nevoie. Cert este că întâlnirea cu el a avut un impact mai mare asupra mea decât conştientizez eu.
Scutur capul cu putere, pentru a alunga toate gândurile şi a-mi limpezi mintea. Constat că am ajuns în fața liftului, iar când uşile se deschid sunt întâmpinată de persoana pe care mi-aş fi dorit să nu o văd astăzi.
— Ai de gând să stai acolo toată ziua sau intri?
— Bineînțeles că nu voi sta aici deşteptule. Unii mai au de lucru şi nu stau degeaba ca alte persoane.
— Aici sunt de acord cu tine colega. Unii mai şi muncesc, pe când alții au pur şi simplu noroc şi se mint pe ei însişi că fac treabă şi sunt buni în ceea ce fac.
Calmul cu care rosteşte cuvintele, îmi face sângele să-mi clocotească în vene şi mă întreb pentru a mia oară cum l-am suportat atâta timp şi a scăpat nepocnit.
— De fapt, Landon, tu eşti cel care se minte singur, pentru că tu ai aşteptări şi norc, nu eu! încetează să îmi arunci întepături şi ai să vezi că greşeşti în totalitate. Nu te mai crede perfect, pentru că având atitudinea de atotştiutor, eşti departe de perfecțiune.
— Amuzantă ca întotdeauna, Sarah. Ca să vezi că sunt băiat bun, îți urez succes azi şi sper că eşti convinsă că ai făcut alegerile potrivite.
Efectiv îngheț şi nu mai pot scoate nici un cuvânt. Cuvintele lui mi se repetă obsesiv şi singurul lucru ce îmi vine în minte este că el a fost cel ce mi-a dat mesajul din seara aceea. El a vrut să merg în acel club şi să îi surprind pe Christian şi pe Patricia. El ştia mai multe lucruri despre cazul meu decât eu. Nu apuc să îi răspund deoarece liftul se opreşte, iar Landon îmi face cu ochiul şi pleacă val vârtej.
Nenorocitul! A făcut totul intenționat. Imbecilul voia să mă facă psihic, să am îndoieli şi să greşesc.
Abia aştept să-i văd fața după proces, când o să constate că defapt mi-a făcut un mare serviciu. Dacă nu i-aş fi descoperit pe cei doi nu m-aş fi gândit să îl înfrunt pe Christian.
— Putem vorbi?
— Bună seara, desigur. Intrați vă rog! Christian White mă pofteşte în casa sa şi îmi face semn să îl urmez.
Intrăm într-o cameră, ce seamănă mai mult cu o bibliotecă, aş putea spune că este un birou improvizat.
— Luați loc vă rog frumos, mă aşez pe scaunul din fața biroului şi aştept să se aşeze şi el.
Vă servesc cu ceva?
— Nu mulțumesc. Nu v-aş fi deranjat la ora aceasta dacă nu ar fi fost absolut necesar, îl lămuresc, întrucât sunt convinsă că este nerăbdător să afle de ce am venit neanunțată şi la o oră destul de târzie.
— Nu este nici un deranj, în plus, dacă îmi amintesc bine şi eu v-am căutat neanunțat acum câteva zile. Spuneți-mi dacă ați aflat ceva important în privința procesului.
— Nu chiar, speram să aflu în seara aceasta. Cum mi-ați spus că vă pot contacta dacă am nevoie de informații, mi-am permis să vin.
— Bineînțeles că vă voi ajuta. Cu ce vă pot fi de folos?
— Pentru început cu adevărul. Ce se întâmplă între dumneavoastră şi Patricia Thimpson?
— Poftim? Nu vă înțeleg întrebarea.
Minte, se vede pe fața sa că ascunde ceva, iar mâinile agitate pe care şi le frământă nu îl ajută deloc.
— Domnule, ştiți destul de bine că am acceptat acest caz, însă procesul încă nu a început. Pot renunța la el în orice moment şi sper că sunteți conştient de faptul că dacă renunț, nu o să mai aibă nimeni curaj să îl preia. Tot ce vă cer este adevărul.
Oftează şi ştie că nu are altă obțiune decât să spună tot.
— Prea bine, o să vă spun totul, deşi aş prefera să nu se afle la proces anumite lucruri.
— Acest lucru îl voi hotărî doar eu!
Acea seară mi-a revelat ceea ce aveam nevoie pentru a-mi da seama că am luat deciza corectă când am preluat acest caz. Am reuşit împreună cu Christian să facem rost de filmarea de pe camera de supraveghere din fața porți şi de numele psihologului la care soția sa se ducea săptămânal. Am ales ca să nu fac publică relația lui cu Patricia. Din câte mi-a povestit aceasta a luat naştere în timpul ce a urmat după soția sa. Sunt abia la început şi nu au nevoie de alte scandaluri, aşa că mi-am ascultat intuiția şi l-am crezut. Din prima clipă în care a început să vorbească despre ea am fost sigură că nu minte.
Următoarea oră mi-o petrec verificând probele şi apărarea. Ethan trece pe la mine pentru a mă încuraja şi pentru a vedea dacă sunt în regulă. Nu mă întreabă nimic în privința suspiciunilor pe care le aveam în urmă cu două săptămâni. E de la sine înteles că dacă mă aflu aici sunt absolut sigură că am făcut alegerea corectă.
Intru încrezătoare în sala de judecată, Christian urmându-mă la fel de sigur pe el.
Când judecătorul intră în sală, toți ne ridicăm.
— Declar cazul privind sinuciderea femei, în vârstă de trezeci şi unu de ani, pe nume Alyssa White deschis. Puteți începe.
Cel ce ia cuvântul, procurorul James Turner se ridică şi se duce în fața judrcătorului şi a juraților.
— Domnule judecător, doamnelor şi domnilor jurați, mă aflu aici nu pentru a acuza pe cineva, ci pentru a încerca să aflu, la fel ca şi dumneavoastră de altfel, dacă ceea ce s-a întâmplat cu doamna Alyssa White a fost o sinucidere sau o crimă, ce a fost făcută să pară o sinucidere. Voi da cuvântul domnişoarei Sarah Prescott pentru a prezenta doveziile pe care le deține şi concluzile la care a ajuns pe parcursul investigaților.
Acum e acum, mă ridic de pe scaun şi păşesc în fața judecătorului şi a juraților.
— Domnule judecător, doamnelor şi domnilor jurați, în ziua de astăzi suntem încurajați să luptăm pentru viața noastră, să facem tot ce putem pentru a ne fi bine şi totuşi sunt extrem de multe cazuri de sinucidere. Eu mă aflu aici, nu pentru a-l aparat pe domnul Christian White, întrucât nu este acuzat de nimic. Sunt aici pentru a vă dovedi faptul că sotia dânsului nu a luptat pentru viața dumneaiei.
Următoarele două ore sunt analizate imaginile de pe camera de supraveghere şi sunt chemați la declarație martori, printre care şi psihlogul Alyssei.
Când juriul s-a ridică ca să delibereze am fost foarte încrezatoare, însa acum când întră inapoi în sală, mă apucă din nou emoțile, ca la fiecare proces de alt fel.
— În urma mărturiilor şi a probelor prezentate s-a ajuns la concluzia că Alyssa White, în urma depresiei severe de care suferea, s-a sinucis, iar domnul Christian White este achitat de orice acuzație.
Pace, linişte, asta este ceea ce simt. Sunt fericită că am reuşit iar să duc la bun sfârşit un caz şi că am fost corectă şi nu am aparat un om vinovat. Şi chiar dacă am avut momente în care mă gândeam serios că Christian este cel ce şi-a ucis soția, acum mă simt împacată cu mine însămi deoarece nu m-am lăsat păcălită de aparențe.
La ieşire din sală sunt oprită de Christian, care mă trage mai pe margină şi pare că nu îşi găseşte cuvintele.
— Eu...voiam să vă mulțumesc pentru tot, dar mai ales pentru faptul că nu ați dezvăluit relația mea cu Patricia.
— Nu aveți pentru ce să-mi mulțumiți, aşa cum v-am spus în acea seară, vă voi spune şi acum. Eu hotărăsc ce spun în instanță. Relația dumneavoastră cu Patricia nu ar fi schimbat cu nimic verdictul, ar fi iscat doar scandal.
— Nu vreau să credeți că nu sufăr după Alyssa, însă ceea ce simt pentru Patricia nu am simțit pentru nimeni altcineva, nici pentru soția mea.
Îl privesc atent şi deşi nu îl înțeleg pe deplin, încuvințez din cap.
— Nu sunt în măsură să vă judec şi nici nu este intenția mea. Mă bucur că v-am ajutat şi sper că pe viitor ne vom revedea în condiții mai favorabile.
— Acelaşi lucru îmi doresc şi eu. Vă multumesc încă o dată. Să aveți o zi bună.
— Asemenea şi dumneavoastră.
Mă întorc şi păşesc spre lift. Înainte de a pleca trebuie să vizitez pe cineva, însă în timp ce aştept liftul persoana respectivă iese din el şi mă scuteşte de un drum spre etajul următor.
— Landon! îl salut cu zâmbetul pe buze şi observ cum devine serios.
Mă bucur să te revăd, să ştii că mă gândeam la tine.
— Serios? Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar nu este reciproc.
Se sprijină de peretele pe care este amplasat liftul şi îşi încrucişează brațele peste piept.
— Nici nu speram să fie reciproc. Voiam doar să îți multumesc pentru ajutor. Chiar mi-ai făcut un mare favor când ai decis să te implici în caz. În plus m-ai ajutat să am mai multă încredere în mine şi să reuşesc să fac diferența între aparență şi esență.
La auzirea celor rostite de mine îşi măreşte ochii de surpriză şi dă să deschidă gura pentru a spune ceva, însă i-o iau înainte.
— Ca să vezi că nu glumesc, o să îți fac chiar un cadou. Cumpără ceva ce-ți place, iar eu voi achita totul.
Rostesc totul cu zâmbetul pe buze şi văd cum se face roşu la față, iar vena de la gât este din ce îm ce mai proeminentă.
Oare care sunt şansele să plesnească? Totuşi, nu prea cred că am eu un asemenea noroc.
Apăs butonul de la lift şi înainte de a urca mă gândesc că ar fi bine să-l ajut în alegerea unui cadou.
— Landon? Cumpără-ți o viață! De asta ai cea mai mare nevoie.
Şoc şi furie, asta exprimă fața sa şi nu pot să fiu ipocrită şi să nu izbucnesc într-un râs ce atrage priviri din partea câtorva persoane.
Intru în lift şi apăs butonul pentru parter, starea mea de spirit îmbunătătindu-se cu fiecare secundă de când am intrat.
Uşile se deschid şi păşesc repede pentru a face loc celorlalti oameni ce doresc să urce. Paznicul de la intrare îmi deschide uşa şi mă salută. Îi răspund la rândul meu şi îi mulțumesc pentru amabilitate.
Cobor scările de afară fiind preocupată de găsirea telefonului în geantă. Când ajung la baza lor sunt recunoscătoare pentru că nu am lovit pe nimeni din neatenție şi pentru că am găsit telefonul.
Îl scot din geantă şi pornesc spre parcare, dar când îmi ridic capul şi privesc spre gramada de maşini înțepenesc.
Rămân blocată la imaginea din fața mea şi îmi simt picioarele usoare, de parcă ar putea ceda în orice clipă.
Rezemat de o motocicletă Yamaha R6, cu mâinile în buzunarul blugilor gri şi cu tricoul alb ridicat până la curea din cauza mâinilor, stă Aiden. De cum mă zăreşte, rânjetul i se măreşte, iar ochii i se plimbă jucăuş pe corpul meu.
Trag aer adânc în piept şi mă pregătesc mental şi sufleteşte pentru o întâlnire cu el, deoarece sunt convinsă că nu am cum să îl evit, iar intrarea înapoi în tribunal nici nu intră în discuție. Nu sunt laşă şi nici nu am vreun motiv să mă ascund de el. Abia l-am cunoscut, este prietenul lui Ryan, deci îl voi mai vedea în viitor, aşa că îl voi saluta după care voi pleca.
Îl fixez şi eu la rândul meu cu privirea şi pornesc în spre el.
Asta o să fie interesant.