Apăs la maxim accelerația maşinii, încercând să mă strecor printre străduțele înguste ale New York-ului, deşi sunt conştientă că voi întârzia.
Probabil ar fi fost mai indicat să nu dorm în cele trei ore care îmi mai rămăseseră din noaptea trecută, însă oboseala câştigase.
Parchez maşina în fața tribunalului, îmi iau geanta şi dosarul clientului meu şi mă îndrept cu paşi rapizi spre intrare.
— Ai întârziat! Aud în spatele meu vocea singurei persoane pe care nu aş fi vrut să o văd.
— Stiu, îmi pare rău, nu se va mai întâmpla. Dau să plec, însă sunt oprită de un braț ce mă atinge pe umăr.
— Treci în biroul meu acum. Tonul serios îmi dă de înteles că nu se află în cea mai bună zi a lui.
— Mai târziu, acum am un proces la care trebuie să particip. Zic eu, încercând să scap de o eventuală mustrare.
— Proces? Cel ce s-a amânat din cauza iresponsabilității tale?
— Ce? Nu, asta nu e posibil. Am întârziat doar douăzeci de minute.
— Nu discut astfel de lucruri aici. Haide în biroul meu.
Nu îmi vine să cred ce se întâmplă. Să fie oare un semn că m-am înselat? Oare m-am lăsat condusă atât de tare de inimă încât nu am mai judecat corect?
Ethan îmi deschide uşa, lăsându-mă să intru prima. Mă aşez pe un scaun din fața biroului, el asezându-se lângă mine.
— Ce se întâmplă cu tine Sarah? Nu ai întârziat niciodată, mereu ai fost o persoană punctuală.
— Stiu, doar că în ultimul timp am dormit mai puțin şi am fost îngrijorată cu privire la acest caz. Decid să îi spun fiindcă atunci când îi ascun ceva, mereu e în stare să găsească adevărul.
— Ce anume te îngrijorează? Te pot ajuta cu ceva?
— Nu ştiu exact ce se întâmplă cu mine. Am lucrat din timpul facultății la cazuri mărunte, iar după ce am ieşit de pe băncile ei am preluat cazuri din ce în ce mai dificile. Dar acesta, atunci când fac un pas în față, mă aruncă înapoi câte trei.
Mereu am încercat să judec cât mai corect şi la rece, uneori lăsând instinctul să decidă şi nu am greşit niciodată.
Acum simt că e posibil să mă fi înşelat, iar omul pe care îl apăr este vinovat. Ştii bine că de fiecare dată am ales să preiau cazuri în care clientul este nevinovat, mi se pare absurd să încerc să apăr o persoană vinovată.
— Sarah, te ştiu de când erai mică, ai crescut practic sub ochii mei, părintii tăi îmi sunt prieteni încă din liceu şi te-am privit ca şi cum ai fi fata mea. Şi pe tine şi pe Ryan.
De mic copil aveai capacitatea de a distinge binele de rău.
Când ai venit în New York şi ai început să studiezi dreptul am fost mândru de tine, ca şi familia ta de altfel, şi mereu am ştiut că vei fi un avocat excelent.
Nu ai dat-o în bară niciodată, nu ai pierdut nici un proces, ai reuşit să vezi ceea ce cei din jurul tău nu vedeau şi ai răzbit.
Ce te-a facut să ajungi la concluzia asta?
— Nu ştiu, prea bine se potrivesc mărturiile, însă doveziile lipsesc cu desăvârşire.
Pare o sinucidere, dar faptul că soția sa era singură, în timp ce el a ramas peste program să lucreze îmi pare puțin cam prea perfect.
Oftez şi aştept ca omul ce m-a vazut crescând şi care m-a sprijinit de fiecare dată să mă ajute.
— Poate ai dreptate sau poate nu, asta doar tu poți afla. Uite, ai avut cazuri mult mai dificile şi ai reuşit să le rezolvi. Sunt sigur că de data aceasta nu va fi diferit.
Ai termen două săptămâni să analizezi bine lucrurile şi să îți dai seama dacă ai motive să te îndoieşti de el.
— Ai dreptate, voi mai evalua o dată această poveste şi voi gândi la rece.
Îi dau o îmbrățisare scurtă şi ies din birou.
Nici nu apuc să fac câțiva paşi căci mă izbesc în cineva. Mă îndepărtez puțin şi îmi ridic privirea spre persoana în care am intrat din neatenție.
— Tu! am exclamat eu, deloc încântată.
— Chiar eu, ți-a fost dor de mine?
— Bineînteles, de fiecare dată când te văd mă gândesc cum ar fi dacă te-aş arunca de pe acoperiş.
— Mă răneşti. Îşi duce teatral mâna la inimă ca şi cum a fost afectat de cuvintele mele.
Ochii săi verzi mă privesc cu amuzament, aşteptând parcă să îmi ies din minți şi să provoc un scandal, însă nu îi voi da satisfacția aceasta.
— Credeam că suntem prieteni, Sarah.
— Prieteni? Eu nu aş merge atât de departe. Suntem în cel mai bun caz cunoştințe, colegi, dar doar atât. Orice ai face şi oricât de amabil ai fi cu mine, răutatea ți se citeşte în privire. Nu mi-ai dat motive de a avea încredere în tine, prin urmare nu te pot considera prietenul meu.
Apropo, costumul acesta deja nu mai e la modă, nu se mai poartă pătrățelele, dragă Landon.
Îl las şocat în urma micului meu discurs, neaşteptându-se să îi spun adevărul atât de direct.
Întrucât procesul a fost anulat, nu mai am altceva de făcut, aşa că plec spre birou, unde mă asteaptă alte cazuri şi mai ales cel de astăzi. Timpul este scurt şi eu mai am atât de multe de făcut încât nu îmi permit să pierd nici o secundă.
*
Trag aer în piept şi cobor din autoturism.
Aici sunt la birou şi trebuie să îmi fac treaba cât mai bine şi să mă detașez de tot. Nu îmi permit să fac niciun pas greşit.
Mă îndrept spre intrare, paznicul îmi deschide uşa şi mă salută. Îi raspund şi eu la rândul meu cu o înclinare din cap.
Trec pe lângă recepție şi mă îndrept spre lift, atrăgând câteva priviri din partea angajaților.
Nu m-am considerat niciodată că fac parte din categoria persoanelor de o frumusete copleşitoare, chiar dacă cei din jur m-au contrazis.
Probabil ochii mei de un albastru crud, părul blond şi statura medie mă fac să ies în evidență, iar faptul că rochia albastră se aşează perfect pe corp a contribuit la toată această atenție.
Intru în birou şi îmi las încet geanta pe fotoliul din fața mesei de lucru, după care mă apropii de peretele din sticlă şi apăs butonul care lasă în jos jaluzelele.
Iau dosarul domnului White şi îl examinez de la început. Ori mi-a scapat mie ceva, ori sunt paranoică şi omul este nevinovat.
Sunt trezită din gânduri de telefonul ce sună pe fotoliu.
— Chiar e nevoie să te sun de fiecare dată când uiți de noi? îmi reproşează mama şi nu îmi dau seama dacă este serioasă sau ironică. Înclin a crede că este ultima variantă.
— Nu aş merge aşa departe, am avut o perioadă aglomerată şi mintea mi-a zburat la o mulțime de lucruri.
—Muncești prea mult. Voi vorbi cu Ethan, nu mai poți continua aşa.
— Mamă! Sunt bine, nu ai de ce să vorbeşti cu Ethan, nu el îmi dă cazurile, le iau eu singură.
— Totuşi, ar trebui să îți iei o zi liberă. Pe mine şi pe tatăl tău nu ne-ai sunat de aproape două săptămâni, iar cu fratele tău nu ai vorbit de zile bune şi locuiți amândoi în acelaşi oraş.
Oftez şi nu mai ştiu ce aş putea să-i spun. Are dreptate, mi-am neglijat familia, însă nu pot renunța nici la cariera mea.
— Voi vorbi cu Ryan azi sau mâine, chiar îi voi propune să ne vedem, iar pe voi vă voi suna cât de des pot eu.
— Sarah, iubito, ştii că eu şi tatăl tău suntem mândri de tine, te iubim şi vrem să fi tu bine, altfel nu aş fi insistat să nu mai lucrezi aşa de mult.
— Stiu, şi eu vă iubesc şi promit că vom vorbi mai des. După ce a pupat microfonul de la telefonul ei, în încercarea de a mă pupa pe mine, am închis conversația şi m-am întors la treburile mele.
Toată ziua m-am învârtit parcă în cerc, nu am găsit nimic nou în acest caz şi nicio probă care să ateste vinovăția clientului meu, ceea ce este bine fiindcă am toate şansele să câştig. Totuşi neliniştea persistă, simt că îmi scapă ceva şi nu descopăr ce anume.
Tot ce este declarația lui şi a ce l-au văzut stând până târziu la locul de muncă, plus vecinii care au spus că a ajuns acasă în zori, iar soția lui era moartă de la ora nouăsprezece.
Totul se potriveşte, Christian White are un alibi şi după cum stau lucrurile soția sa s-a sinucis. De ce? Nu ştie nimeni.
Afară s-a întunecat deja, clădirea este semi luminată, iar angajații au plecat rând pe rând.
Hotărăsc să închid şi eu dosarul şi să plec spre casă. Poate un somn bun mă va ajuta să îmi fac ordine în gânduri şi să reuşesc să mă împac cu mine însămi în ceea ce priveşte procesul de peste două săptămâni.
Strâng totul de pe birou, lasând dosarul domnului White deoparte pentru a-l lua cu mine. Cine ştie, poate voi avea nevoie de el.
Merg spre geantă şi după ce bag mapa în ea dau să iau telefonul care tocmai mă anunță că am primit un mesaj.
Ce naiba?
Mă încrunt la numărul necunoscut ce îmi apare pe ecran. Deblochez telefonul şi deschid mesajul.
Eşti convinsă că ai făcut alegerile potrivite?
Hei dragilor! Aşa cum bine ştiți am început să rescriu cartea şi sinceră să fiu cred că este un început bun.
Aşa cum am mai spus, nu pot scrie în aşa fel încât să fie toată lumea mulțumită.