Nebun de sincer

Suflete

Suflete...
Ce dor de tinerețe, de sentimente atât de bătrâne te chinuie în ceas de seară?
Ce demoni au scăpat din colivii de fildeș și acum îți chinuie trupul cu întrebări  uitate?
Privește-i în ochi și ordonă-le să se întoarcă în bucățile de infinit create de mintea ta pentru a-i potoli.
Scaldă-te în întunericul lor, le-ai permis existența, zâmbește vremii trecătoare, am crezut că ești capabil să îi conduci prin neființă...
Ce ai suflete?
Câte conștiințe ai fumat până acum, câți de Tu și-au înecat trăirile prin vieți de ,,Eu sunt aici și peste tot" ?
Râzi printre fericiri albastre și creezi pasteluri de sentimente prin dorul de a te regăsi prin sfârșituri începute cu o seară în urmă.
Încă mai ard, nu?
Încă îți mai ard rădăcinile gândurilor? Le simți cum strigă de durere? Șoaptele care îți distrug timpanele de atâta timp... secundele secolelor vii.
Spune suflete, tot ce ai ridicat în tine, toată nebunia asta e încă în viață?
Poate înțeleg de ce unele încă mai respiră prin tine, dar de ce continui să îți hrănești demonii?