Nebun de sincer

Demonii...

Îi auzi?
Îi auzi și tu la fel de bine ca mine?
Îmi auzi demonii?
Îi auzi cum urlă?
Ascultă-i... căci urlă din vina ta, tu i-ai stârnit din liniște și mi i-ai adus în nebunie.
Tu...
Mă zgârie pe dinăuntru și urletul lor îmi zguduie pieptul. Ecoul vibrează înăuntrul meu și mă dezgolește de normalitatea mea umană.
Am ajuns din vina ta la anormalitatea săracilor demoni din mine, zac și strigă nedreptatea vorbele tale aruncate pe o umbră de vânt fugitiv.
Iar trebuie să stau să le calmez sufletele pline de răzvrătirea împotriva unor minciuni pline de grotesc.
Zâmbesc... Un zâmbet amar, îi cunosc, mă descurc cu ei, acum și mâine poate, dar când nu voi putea să-i stăpânesc, să nu le negi puterea, să nu le fugi când ai să cunoști mânia lor.
Să îți asumi neghiobia de a-mi stârni demonii...